Palios Milos Taverna – Argyroupoli Rethymno

TIPĂREȘTE

Micul sătuc Argyroupoli beneficiază de o poziţie excelentă, într-o zonă muntoasă, în apropiere de Rethymno, oraşul bijuterie al Cretei.

N-am văzut toate oraşele insulei, nici nu aveam cum într-o săptămână, cred că mi-ar trebui o lună să descopăr comorile acesteia.

După fiebinţeala rozalie a Balosului - vezi impresii am fost duşi cu maşina în munţi, pentru o cină pregătită de localnici.

Am fost super încântată de cum am auzit, ştiam de loc, ştiam de cascade, îmi doream enorm să văd frumuseţile cu ochii mei, nu prin ochii altora :).

Şoferul a parcat în spaţiul larg din faţa tavernei ascunsă printre vegetaţia luxuriantă, am coborât repede din maşină, nu încetam să mă minunez. Eram cam despuiată:(, veneam de la Balos, uitasem să îmi iau de la hotel un şal sau ceva mai gros pentru a-mi acoperi goliciunea. Nu a mai contat, eram bucuroasă de stejari, măslini, bananieri, smochini, leandri, flori, cascade, guri din care ţâşnea apa rece izvorâtă din munte.

Taverna aparţine familiei Manousakis, familie care deţine şi o vinărie în Chania. Specific Cretei este acest „akis” din terminaţia numelui de familie, ne explicase şoferul cel vorbăreţ.

O lumină portocalie a soarelui brăzda locul întreg, atmosfera era relaxantă, umedă, uşor răcoroasă, stropii de apă săreau de pe frunzele bananierului pitic direct pe masa noastră, mai ales pe domnul C :D.

Folosindu-se de imaginaţie, cretanii au construit terase etajate, şanţuri şi fântâni, au montat ţevi şi robinete, au creat iazuri pe care le-au populat cu peşti, au „aruncat” câteva ulcioare din loc în loc.

Mobilierul teraselor era din lemn, nu foarte confortabil, mesele erau acoperite cu muşama. Din loc în loc erau puse şi câteva umbrele de soare, probabil pentru orele prânzului când razele se strecurau printre frunzele vii.

Atât de bine e decorat totul încât ai impresia că apa cade pe alocuri din copacii istoviţi. Am trecut câteva podeţe, mă zbenguiam de mama focului :)), nu doream să risipesc timpul stând la masă, astfel încât am mers la toaletă. Un şir de trepte abrupte am avut de coborât de pe terasa principală, l-am zărit şi pe şofer la o masă, savura o cafea şi un suc. Am ajuns pe o altă terasă spaţioasă, superbă, cu un acoperiş viu şi verde, cu mese şi scaune din acelaşi lemn ca şi pe terasa de sus, cu lampadare, smochini, leandri, umbrele, un iaz, nu ştiam ce să privesc mai întâi. Am păşit în interior, pe podeaua din gresie a unei terase închise. Aceasta era elegantă, avea şi sistem de încălzire, câteva voaluri diafane îmbrăcau geamurile.

Şi totuşi, căutam toaletele. Până la ele mai aveam parte de o surpriză plăcută, un mic muzeu era amenajat la acest etaj inferior al tavernei. Exponatele nu puteau fi decât nişte „vechituri” de ustensile folosite la producerea vinului şi al rakiului cretan. Aaa, am zărit şi o maşină de cusur Singer, cred că a fost folosită şi ea în cândva, şi-a adus aportul la vinăria familiei. În sfârşit am ajuns la destinaţie: toaletele. Ce să spun? Le caut mereu, sunt cartea de vizită a unui loc, fie el restaurant, tavernă, hotel, pensiune. Nu lipseau nici de aici decoraţiunile, floricelele. Foarte curate, pardoseala cu gresie, câteva preşuri erau aruncate frumos pe jos, consumabilele erau la datorie.

M-am cocoţat destul, m-am răsfăţat cu de toate, era timpul să mă întorc la masă. Două super doamne, zâmbăreţe şi volubile, cred că făceau parte din familia cu pricina, au acoperit mesele cu feţe de masă din hârtie, au adus meniurile, au adus pahare şi... apă direct din gura unei chestii cu chip de om care avea o ţeavă în gură :). Apă de munte, rece şi bună la gust. Servirea a fost rapidă, nici nu apucam să cerem ceva că ele veneau şi cu alte minunăţii în plus.

Meniul era bogat, preţuri bune: o salată 6.50 euro, cartofii 3.30 euro, calamari 6.5 euro, o jumătate de kg de carne de miel rotisat 7 euro, pâine 0,5 euro, cafea 1,5 euro, suc 1.5 euro, kebab 6,5 euro, tzatziki 2.75 euro, sniţel 6,5 euro, o jumătate de litru de vin, vinul casei, 4 euro.

Ce am comandat noi, 8 persoane: tzatziki, miel, cartofi, pâine prăjită, salată cretană, dovlecei şi vinete la grătar, calamari, chiftele, vinul casei, sucuri, limonade, cafele. Porţiile erau uriaşe, totul a fost delicios, a fost cea mai ieftină consumaţie de pe insulă, eu şi domnul C am achitat 26 euro şi mare parte din mâncare a rămas pe masă.

Ce am primit din partea casei: orez tradiţional cretan gătit în grăsime de miel, apă, pepene roşu, rachiu din struguri şi rachiu din lămâie.

Pe lângă peisajul montan din spatele tavernei am avut norocul de a întâlni oameni frumoşi la chip şi la suflet. Am avut şi recomandare bună, ştiau că le vin români în vizită, şoferul iubeşte românii iar patronul de la VipLimo, firma cu excursia, are bunicii aromâni, în Serres.

La ora 23 am plecat de la tavernă, ne era milă de bietul şofer, trebuia să ajungem la hotel, unde pierdusem o cină deja achitată, dar nu aveam absolut niciun regret<:-P.

După o zi caniculară, viaţa ne-a răsplătit cu o experienţă relaxantă, rustică, cretană, am cunoscut oameni şi locuri, m-am lipsit de plescăitul valurilor şi am ascultat zâmbetul semeţ al munţilor.

Rog https://youtu. be/pGH4qMWfRoE, pentru a „vedea” cântecul apei

---

VIZUALIZĂRI: 2772 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI