Mult mai bine decât speram!

TIPĂREȘTE

Vă povesteam în articolul trecut că, întorcându-ne spre casă din scurta noastră vacanță de Rusalii și pălindu-ne foamea după ce ne-am mai oprit pe ici, pe colo, am încercat să mâncăm la Complexul Turistic Măgura, pe care îl cunoșteam destul de bine. Bunăoară, știind că deocamdată nu este permisă servirea mesei în spațiile închise din restaurante, am zis să ne orientăm către un loc cu terasă generoasă, să mergem la sigur, cum ar veni... Ei bine, n-a fost să fie, nu aveau disponibile decât vreo 10-12 mese, pe care le-am găsit ocupate toate.

Aveam două soluții în momentul ăsta: să ne continuăm drumul către Buzău, unde cu siguranță am fi găsit ceva liber, sau să încercăm la Pensiunea Cetățuia, un loc binecunoscut de noi, dar numai virtual deocamdată. În ultimii 2-3 ani, am rezervat pe booking de 2 ori câte un mic sejur aici, pe primul nu mai știu de ce a trebuit să-l anulăm, ultimul fiind cu ocazia 1 Mai Muncitoresc, sezonul virusat 2020. Nu riscăm decât o abatere de câțiva kilometri de la drumul principal, deci hai la Cetățuia!

Chiar din dreptul Complexului Măgura se face drum în dreapta (cum vii dinspre Nehoiu spre Buzău), este indicator foarte vizibil spre pensiune, lași pe stânga Spitalul de Psihiatrie Săpoca, mai mergi un pic (drumul urcă în serpentine largi), apoi cotești dreapta (iar indicator). Continui vreun kilometru și ceva pe drum forestier și încetinești când peisajul se luminează brusc. E o mică parcare improvizată de-o parte și de alta a drumului, noi acolo am lăsat mașina și am pătruns, timid, în incinta împrejmuită a pensiunii.

Spațiul se desfășoară pe două niveluri. La cel inferior, ne-a întâmpinat adevărata parcare, asfaltată și frumos delimitată, era pe jumătate goală (aveam să pricepem ulterior că aceasta este destinată celor ce vin doar să servească masa la restaurant și aveam să mai descoperim o parcare mai mică într-un lateral al hotelului). Am urcat cele câteva trepte de piatră către terasa acoperită cu umbrele mari, pătratice; în spate, pensiunea – o clădire simetrică, P+2, arhitectură nesofisticată, acoperiș cărămiziu, în 2 ape. Multă vegetație peste tot, ronduri drăguțe de flori, copăcei.

Pe terasă să fi fost vreo 12-15 mese de mărimi diferite, distanțate conform noilor reglementări. Majoritatea erau deja ocupate, vreo 2-3 rezervate, iar ospătarii mișunau printre ele, mascați corespunzător. Tati l-a întrebat pe unul din ei dacă e vreun rost și pentru noi și am fost îndrumați spre o masă micuță, de numai 2 persoane, pe care nici n-o remarcaserăm, într-o margine. Excelent!

La scurt timp am primit meniuri pentru mâncare și meniuri pentru băuturi, mi-au plăcut coperțile lor personalizate, colorate vesel cu desene stilizate reprezentând frunze, flori și arbori; identice aveau să fie suporturile din hârtie pentru farfurii cu care ne vor fi acoperite mesele după ce vom fi dat comanda. Oferta nu e foarte stufoasă, dar nici săracă și totul sună într-un mare fel. Am avut de ales între mai multe secțiuni: gustări, ciorbe/supe, paste/risotto, feluri principale, garnituri/salate, desert; există și un meniu pentru copii (șnițel din mușchiuleț de pui cu cartofi prăjiți/piure de cartofi/orez cu legume). Prețurile sunt medii, corespunzătoare celor 4* ale pensiunii.

M-ar fi tentat un borș de găină, dar numai borș era prea puțin, iar borș plus fel principal era prea mult. Mai ales că descoperisem la capitolul „deserturi” prăjitura mea preferată, Pavlova! Așa că am decis să iau „piept de pui cu infuzie de soc și grapefruit și cartofi copți cu cimbru” (39 lei) și să mă păstrez pentru desert. Tati a ales „mușchiuleț de porc cu pară, gorgonzola și conopidă romanesco în sos olandez” (40 lei). Aveam să împărțim amândoi o salată de ghebe (10 lei) și să ne răcorim eu – cu o bere artizanală One Beer Later (10 lei, 330 ml), iar șoferul – cu o bere fără alcool Ursus (9 lei, 500 ml).

Scăpați de „corvoada” lansării comenzii, am pornit a inspecta teritoriul. Am descoperit un colț de relaxare foarte drăguț chiar în buza pădurii, cu câteva hamace fixate între copaci (mă imaginam deja cu o carte în mână zăcând pe unul din ele!), un leagăn masiv de lemn, precum și locul de joacă pentru copii, pe care oricum îl aveam sub ochi de la masa noastră. Pe partea cealaltă a pensiunii, am descoperit panourile solare, locul de grătar (fain! acoperit și îmbrăcat în vegetație) și, chiar lângă gardul dinspre drum, o cruce veche de piatră, inscripția de pe ea abia se mai ghicea.

Când m-am întors la masă, primiserăm deja băuturile, berea mea de culoarea chihlimbarului mă aștepta într-un pahar brumat în mod apetisant! Hmm... Tare bună, ușor fructată și aromată, o bere artizanală pe care v-o recomand, dacă aveți ocazia. Am vizitat și toaletele, desigur. Ca să ajungi la ele, trebuie să străbați interiorul restaurantului (drăguț, nesofisticat, am reținut câteva tablouri). Curat la budă, consumabile suficiente, inclusiv dezinfectant pentru mâini și recomandări pentru spălat corect mâinile afișate lângă oglindă (le-am întâlnit în ultimele săptămâni și în alte locuri, pe la benzinării și restaurante).

A venit destul de repede și mâncarea. Arăta un pic altfel decât îmi imaginasem, „pieptul de pui” conținea și o porțiune de pulpă cu os cu tot, dar cele 3 bucăți erau aranjate frumos, înconjurate de un sos delicios (în care mi-a fost greu să recunosc ingredientele scrise în meniu, dar i-am crezut pe cuvânt). Pe o altă farfurioară mi-au fost adușii cartofii, foarte gustoși și ei și n-am avut nicio reținere în a-i bălăci în sosul de la pui. Tati a primit 2 rulouri din mușchi de porc așezate pe un pat de conopidă, am gustat de la el, mi-a plăcut. Trebuie să amintesc și de coșul cu pâine pe care l-am primit din oficiu – pâine de casă cu maia, foarte-foarte bună.

Am mâncat cu mare încântare, confirm lucrurile bune citite despre acest restaurant până la acest moment. Eu cu și mai mare încântare decât Tati, pentru că m-am putut bucura și de berea aceea divină!...

Când a început să debaraseze, am rugat ospătarul să ne aducă o porție de Pavlova și, spre surprinderea mea, Tati a comandat și el una de „tortul casei” (19 lei fiecare). Desertul meu a fost precum mă așteptam – ușor, delicat, dulce-acrișor. În schimb, celălalt... O mi-nu-ne gastronomică! Regele și Regina Prăjiturilor la un loc! Cum să vă povestesc?!... Câteva foi subțiri de pandișpan aromatizat (cuișoare? portocală?), între ele o cremă fină de unt, iar deasupra bucăți de nuci și alune îmbrăcate într-o pojghiță subțire de zahăr ars... Salivez și acum când îmi amintesc.

Am plătit cu cardul 152 lei, am omenit cash băiatul care ne-a servit, că prea merita! El și toată echipa de la Cetățuia, bravo lor! Nu știu dacă vom ajunge până la urmă să ne cazăm la pensiune, dar știu că la restaurant vom mai ajunge, cu siguranță!

„După o masă copioasă...” (nu, nu ne-am apucat de fumat în pandemie) „... o plimbare prin pădure” (chiar dacă nu rimează). Știam că Schitul Cetățuia e prin zonă, dar nu știam exact unde, iar ospătarul nostru ne lămurise: pe drumul forestier, tot înainte, 800 m. Adică 10-15 minute de plimbare agale, foarte plăcută și ușoară, drumul urcă și coboară imperceptibil. Despre schit v-am zis câteva cuvinte în articolul anterior, mi s-a părut un adevărat loc de reculegere, mi-a rămas într-un colțișor de suflet...

---

VIZUALIZĂRI: 1851 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI