2 restaurante bune în Sirmione

TIPĂREȘTE

În afară de micul dejun servit de hotelul unde am fost cazați, am avut alte 2 experiențe culinare în Sirmione. Prima a fost o prânzo-cină, a doua o cină în toată puterea cuvântului.

Știe toată lumea că în Italia nu mănânci chiar unde vrei și când vrei. Mănânci unde găsești deschis când te pălește foamea. Dacă găsești. Unele mâncătorii oferă doar masă de prânz, altele doar cină, altele și-și, dar închid câteva ore între prânz și cină. Prin zonele superturistice mai sunt și excepții, în sensul de cârciumi pe care le găsești deschise în acest interval de timp, în care noi avem prostul obicei să devenim flămânzi în vacanțe. Cam ăsta e tiparul nostru de alimentare: mic dejun (mai bogat decât în mod obișnuit, acasă) și prânzo-cină pe la 4-5 după-masă sau mic dejun, prânz frugal și cină. Ne adaptăm în funcție de context.

Am ajuns să ne cazăm în jurul orei 17 și, după un scurt refresh, am pornit să explorăm cocheta peninsulă ce se insinuează în apele Lacului Garda. Dar în primul rând să mâncăm. Am studiat un pic în avans pe GoogleMaps, aici apare de obicei și programul de funcționare al obiectivelor (e drept, nu mereu actualizat) și am setat ca destinație de etapă restaurantul cu specific italian La Roccia (Stânca) – 4,1/peste 2000 de recenzii, deschis zilnic între 11:30-21:30 (cu adevărat).

L-am găsit ușor, după o scurtă plimbare, pe Via Giuseppe Piana nr. 4, firma scrisă cu litere uriașe deasupra intrării în curte nu lăsa defel loc de eroare, iar poarta era deschisă. O casă (zona de interior a restaurantului) în stânga și o terasă exterioară desfășurată pe 2 planuri unite între ele prin câteva trepte. Dale de travertin pe jos, umbră de la câteva umbrele mari. Vegetație nu prea, doar câteva jardiniere decorative ici-colo. Mese de 2 și 4 persoane, doar 1 sau 2 ocupate când am ajuns (când am plecat, greu mai găseai o masă liberă).

Am fost preluați de un ospătar și îndrumați spre una dintre mesele mai mari; am apreciat, de obicei ni se oferă o masă mică, uneori chiar minusculă 😊, pe care abia avem loc să ne desfășurăm. Am primit meniuri, de data asta n-am avut timp să le pozez, însă țin minte că structura era cea clasică: antipasti, primo, secundo și dolci. Țin minte că, la loc de cinste, trona pagina de pizza; încă de la intrare se specifica faptul că aceasta e preparată în cuptor cu lemne.

Ne-am decis pentru pui cu cartofi la cuptor (23 euro) și șnițel de vițel cu carofi pai (24 euro), precum și câte o bere medie (6 euro) pentru „stropit” . Am primit repede băuturile, era cald, aproape le-am terminat până a venit mâncarea (nu c-a durat mult, doar că eram noi însetați). Fiecare porție era însoțită de câteva frunze de spanac proaspăt și jumătate de lămâie. În plus, pulpa de pui era acoperită cu un sos delicios. Per total, ne-am săturat și ne-am delectat, gustul fiind desăvârșit! Am mai spus-o: nu știu cum fac italienii ăștia, dar din 3-4 ingrediente îți prepară o capodoperă culinară...

Am poftit și la un desert (de șeruit), doar e vacanță! Am luat sorbetto de lămâie (6 euro) – absolut minunat și el, dulce cât trebuie, aromat și răcoritor.

Nota a totalizat 71 euro, incluzând coperto (3 euro/pesoană). Rezonabil pentru un loc atât de sofisticat precum Sirmione.

A doua zi s-a nimerit să aplicăm schema de alimentație nr. 2, cea cu prânzul frugal, care constase în câte o felie de pizza „pescuită” din mers în Malcesine și devorată pe vaporașul de întoarcere. Se impunea deci o masă caldă adevărată la destinația de domiciliu! În acest sens, am cerut din nou ajutorul prietenului Google, dar mai mult așa, de verificare, căci îmi făcuse cu ochiul în plimbarea din ziua anterioară terasa plină a Restaurantului Il Girasole (Floarea Soarelui). Google a zis că da: 4,4/aproape 2500 de recenzii.

Adresa este Via Vittorio Emanuele 72, despre program nu pot să vă zic nimic, momentan cârciuma pare închisă, o fi doar sezonieră. Are o zonă de interior destul de vastă și o terasă destul de mică, pe o esplanadă, la stradă. Spre deoasebire de ziua de dinainte, acum terasa era goală pentru că începuse ploaia. Ne-am încercat norocul înăuntru, unde părea că majoritatea meselor erau deja rezervate. Totuși, ni s-a găsit și nouă un locșor într-un colț, lângă „biblioteca” cu vinuri. Interior cochet, ușor sofisticat, cu mese și scaune din lemn închis la culoare, cu câte un fir de bambus tronând în câte o văzuță pe fiecare masă.

Ne-a preluat o ospătăriță ce ne-a plasat imediat meniuri. La fel, oferta clasică italiană: aperitive, paste, feluri principale, pizza, desert. Și, separat, ditamai oferta de vinuri, locale și de-aiurea, că nici nu știai ce să alegi! (Pe când ne sfătuiam între noi în dulcea limbă maternă, ospătărița noastră s-a deconspirat: era româncă! Ne-am bucurat de întâlnire, și noi, și ea. Și ne-a ajutat și cu alesul.)

Deci am luat așa: un aperitiv să-l împărțim – salată caprese cu mozzarella di bufala (16 euro) și câte un fel principal – tagliatelle cu ragu de miel și mentă (eu; 20 euro) și pește (monkfish) cu andive și piure de conopidă mov (Tati; 28 euro). La recomandarea doamnei, aveam să asezonăm totul cu un vin roșu sec local (36 euro sticla; voi atașa poză cu eticheta, dar mai mult să nu mă-ntrebați, că nu mă prea pricep la vinuri; se va fi dovedit bun). Am mai cerut și o sticlă de apă minerală (con gas 😊) – 3 euro.

Odată cu băuturile, am primit un bol cu chifle, grisine și covrigei din partea casei, ceea ce am apreciat, că am putut ronțăi un pic, să nu intre vinul ăla chiar pe gol. Pe urmă bolul cu salată – mai mult bol decât salată 😊; nu ne-am crizat, știm că nu ne trebuie mult să ne săturăm. Oricum, frumos aranjată și gustoasă combinația. Pe urmă, la scurt interval, felurile principale. Foarte, foarte bune pastele, chiar se simțea izul de mentă. Mâncarea lui Tati (am gustat) mi s-a părut mai anostă, dar lui i-a plăcut și asta e tot ce contează. Oricum, andivele nu se numără printre preferatele mele, mai ales caramelizate (procedeu ce le sporește amăreala).

A mai rămas loc și de un desert – am considerat după toate astea. La fel, o singură porție pe care vom fi împărțit-o. Am ales semifredo cu alune și înghețată de fistic (10 euro) – prezentare frumoasă, gust excelent. A doua surpriză din partea casei a venit la final și dacă am fi știut, nici n-am mai fi comandat desert, pentru că a constat în câte o trufă de ciocolată și câte o minitartă cu cremă de portocale; au intrat greu, dar au intrat, ce era să facem?!...

Nota a totalizat 140 de euro (coperto tot 3 euro de căciulă). Am plătit-o cu cardul și am acordat cash un tips bunișor româncuței noastre. Scump, dar trebuie să recunoasc că a fost o masă completă, cu 3 feluri de mâncare, cu un vin bun și cu surprize din partea casei.

---

VIZUALIZĂRI: 58 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI