Ristorante dal Baffo - mâncare ca la... nonna acasă!

TIPĂREȘTE

Cele câteva ore bune în care am colindat centrul vechi din Lecce ne-au făcut o foame de zile mari! Pare o idee bună să ocupăm o masă pe una din terasele încălzite ce împânzesc Piazza di San Oronzo și străduțele alăturate, dar miezul zilei a coborât peste inima urbei cu multă, multă agitație; vremea splendidă din acestă a doua zi de Crăciun a scos din case localnicii, pretutindeni e tot o zumzăială și un freamăt! Nu că atmosfera nu ne-ar fi pe plac, dar parcă simțim nevoia să înaintăm un pic, așa că decidem să mâncăm în următoarea destinație, Otranto.

Otranto este un mic și fermecător port la Marea Adriatică, situată la sud de Lecce; este în același timp o stațiune completă, cu relicve istorice, plaje și gastronomie – cel puțin așa am citit și de aceea l-am introdus pe lista noastră la capitolul „de neratat” ! După aproximativ jumătate de ceas mașinuța noastră rulează deja pe o străduță în pantă, la capătul căreia se zărește panglica albastră a mării. O lăsăm într-o parcare generoasă și pornim la pas; imediat ajungem pe faleză, de a cărei margine ne apropiem, maxim de curioși. În stânga, sub noi, se desfășoară un arc de plajă aurie, în dreapta altul ceva mai firav, marea vălurește discret și-i incredibil de frumos pictată în toate nuanțele de turcoaz! Mai-mai să uităm de foame! ????

Faleza se prelungește în ambele direcții, noi o apucăm în dreapta, căci într-acolo se ghicește centrul vechi al orașului, prin care avem de gând să dăm o raită. Clădiri albe și scunde se înșiră una după alta în drumul nostru, majoritatea găzduind hoteluri, pensiuni și... restaurante; bingo! Nu avem decât să ne alegem unul și el să ne aleagă pe noi, adică să găsim o masă liberă.

Ne pune piedică reclama colorată „La Cucina di Nonna Tina” ; poza înfățișează o bunicuță mestecând într-o cratiță din care ies aburi (aproape că simt aroma de mâncare de casă!). La doi pași descoperim destinatarul reclamei, Ristorante dal Baffo (dicționarul zice că „baffo” înseamnă „mustață” ), cu o drăguță terasă semiacoperită lăbărțată pe trotuar. Are meniul afișat la intrare, aruncăm o privire și ne liniștim: hai, că ducem.

Dacă ar fi fost un pic mai cald, ne-ar fi plăcut să mâncăm afară... Pătrundem însă înăuntru, spațiul nu-i mare, cât să încapă 7-8 mese mici, dar luminos și cochețel! Din fericire, nici aglomerat nu-i, așa că suntem primiți cu entuziasm și invitați să ocupăm una din mesele de 4 persoane. Primim meniuri, ne este aprinsă lumânărica de pe masă și suntem lăsați să ne acomodăm.

Dar înainte de asta aflăm că mica noastră mâncătorie este o afacere de familie specializată pe preparate din pește și fructe de mare, dar și pe mâncăruri tradiționale puglineze și că în fiecare zi se gătesc (separat de felurile prezentate în meniu) 3-4 preparate, în funcție de ce ingrediente reușesc să achiziționeze dimineața devreme.

Spre exemplu, meniul zilei de azi este scris cu cretă pe o tablă neagră (doar în italiană) și constă în următoarele: 1. Stracciatella, lime, tartare di gambero (creveți tocați cu lime înțeleg; dar stracciatella?! ; abia mai târziu, revenită acasă, am curiozitatea s-o întreb pe amica Wiki, care zice așa: termenul se referă la 3 chestii total diferite – celebra înghețată cu fulgi de ciocolată; o supă dreasă cu ou, populară în centrul Italiei; stracciatella di bufala, o varietate de brânză moale de bivoliță provenind din regiunea Puglia); ne aflăm în Puglia, deci q. e. d. 2. Taglierine con orata, vongole e pecorino (aici e destul de clar, ceva paste cu pește și scoici). 3. Gnocchetti di patata con ragu di polipo (și aici e limpede – paste din cartofi plus sos cu caracatiță tocată). 4. Totanetti alla griglia apenna scottati o fritti (GoogleTranslate n-a auzit de totanetti, dar pare că știe câte ceva GoogleImagini: clar îs fructe de mare, aduc cu sepiile sau calamarii). În fine... Nu ne face nimic cu ochiul, așa că ne concentrăm pe meniul clasic.

Din care alegem așa: frittura „del Baffo” (mix de pește și fructe de mare; 17 euro), polpo in pignata (un fel tradițional, ceva gen tocăniță de caracatiță și legume gătită într-un vas de lut, numit pignata, la cuptor; 18 euro), tagliata di manzo (fâșii de friptură de vițel însoțite de rucola, roșioare și parmezan; 18 euro) și orecciette della nonna (paste specifice regiunii, de forma unor urechiușe, scăldate în sos de roșii cu chifteluțe din carne; 12 euro). Plusăm și cu o porție de extra-carbo, mai precis cartofi prăjiți (așa, să fie; 4,5 euro). Avem nevoie și de udătură, desigur. Ne hotărâm pentru o sticlă mare de apă (3 euro), un pahar de vin roșu (5 euro) și o bere locală (4 euro).

Ospătarul notează cu conștiinciozitate doleanțele noastre, apoi se duce să le transmită la bucătărie. Ăsta-i de obicei momentul de respiro, pe care-l folosim pentru câte o scurtă excursie la toaletă. Găsim încăperea respectivă extrem de curată și dotată cu toate cele necesare. Ne întoarcem numai bine când ni se servesc băuturile, din care savurăm în așteptarea mâncării. Între timp, rând pe rând, mesele încep să se ocupe, cârciuma e aproape plină!

Din fericire, nu-i nevoie să așteptăm mult. Totul arată într-un mare fel, iar gustul depășește cu mult aspectul! Mie-mi revine tocănița de caracatiță (în realitate, un fel de supă mai grosă, pe care o primesc însoțită de câteva grisine manufacturate), dar gust și din celelalte; absolut totul este delicios și de aceeași părere sunt și comesenii mei!

Ziua turistică e scurtă în decembrie. Am mâncat, ne-am săturat, a venit vremea să plătim. Nota totalizează 93,5 euro, dintre care 12 (4x3) sunt coperto. Achităm cu cardul, mulțumim frumos pentru masă și ne desprindem, cu oarece greutate... Orașul vechi Otranto ne așteaptă la 2 pași să-i descoperim secretele (măcar parțial) !...

---

VIZUALIZĂRI: 1650 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI