Unde am mâncat la Lacul Como

TIPĂREȘTE

... Ei, și iată că a venit, în sfârșit, momentul cel mai plăcut al zilei! Cel dedicat papilelor noastre gustative, simțului olfactiv și, nu în ultimul rând, burticilor ce se vor umplute și neuronilor ce se vor satisfăcuți! Ora mesei de prânz, pe care noi, de obicei, o savurăm „în oraș” când suntem în vacanță. Și tot de obicei, nu plecăm de acasă chitiți pe vreo cârciumă, ci ne lăsăm în voia inspirației, mâncăm cam pe unde ne pălește foamea. Pe țărmul Lacului Como am petrecut 4 zile și un pic, rezultă că 4 prânzuri și... o cină.

***

De fapt, cina a fost cea dintâi. Tocmai ne luasem în primire vastele domenii de la Residence Il Poggio (Dorio) și ne gândeam că următorul pas ar fi să mănânce și gurile noastre ceva. Făcuserăm ceva cumpărături pe drum, dar oricum, era prima seară de vacanță și cum poți începe mai bine o vacanță decât cu o masă tihnită, în familie?! Nimeni n-avea chef de tartine și iaurturi, toată ziua ne ținuserăm doar cu uscături, venise vremea pentru o cină caldă, adevărată!

Studiasem încă de acasă problema. Dorio e un sat micuț, cu doar câteva case răsfirate pe un versant, singurul restaurant ar fi La Taverna del Castello (lângă Corenno Plinio, un mic castel medieval, în prezent proprietate privată), trecuserăm pe lângă el și, din mersul mașinii, ni s-a părut închis (sau poate că încă nu deschisese pentru cină).

Mai identificasem încă unul la vreo 2 km nord, fix la baza micii peninsule pe care se găsește Abbazia di Piona – Ristorante Il Crottino. Conform Google, părea ok (4,3 din 5 steluțe) și mai ales deschis. Am aruncat un ochi și pe site-ul lui (crottino. it), ne-a plăcut ce-am văzut și-am zis hai să încercăm. Așa că ne-am urcat din nou în mașină, am continuat pe șoseaua ce urmărește îndeaproape linia lacului până la un punct, când se desprinde de acesta, tăind peninsula chiar pe la bază. La mijlocul bazei am dat de restaurantul nostru, ditamai domeniul, pe partea dreaptă a drumului. Ne-am bucurat să vedem lumini aprinse și câteva mașini în parcare, semn că era deschis.

Am fost întâmpinați cu bunăvoință și invitați să ocupăm una din mesele mai mari (eram 5). Am remarcat imediat atmosfera caldă – fețele de masă caroiate, lambriurile de lemn, lumina plăcută – toate ne-au dus cu gândul la Tirol, sau ceva pe-acolo. De înțeles, având în vedere că ne aflam în nordul Italiei, la poalele Alpilor... În fine, ne-am făcut comozi și am început a studia meniurile consistente pe care le primiserăm. De stufoase ce erau, m-au inhibat din prima și nu le-am mai pozat, nici măcar pe sărite, dar vă imaginați că aveau absolut orice, de la aperitive până la desert.

Așa cum se obișnuiește, am fost întrebați mai întâi despre lichide și am ales care ce poftă a avut; ca idee, o halbă de bere (400 ml) a fost 4,5 euro, o sticlă de apă (750 ml) 2 euro, iar o carafă mică (250 ml) de vinul casei 2,5 euro. Băuturile ni s-au servit în câteva minute și au venit însoțite de un coș cu chifle calde din partea casei (nu-l cerusem, dar nici nu l-am regăsit mai apoi pe nota de plată).

Cât despre solide, s-au comandat așa: fritto di lago (pește specific Lacului Como, nu știu exact ce specie, pește alb, în tot cazul; 12 euro), ravioli cu salvie și unt (8,5 euro), tartar de vită (11 euro), cotoletta (șnițel) de porc (10 euro) și tagliata de vițel cu rucola (friptură tăiată în felii foarte subțiri; 13 euro). Ne-am gândit noi că-s cam multe proteine și cam puține fibre și carbohidrați, și-am cerut și 4 garnituri, 2 cartofi pai și 2 dovlecei pane (3,5 euro bucata).

N-am așteptat mult să fim hrăniți, maxim juma de oră, iar când am văzut cum încep să vină farfuriile și să umple masa, că abia mai avea tânăra unde a le pune, ne-a crescut inima de bucurie în primă fază, apoi ni s-a cam strâns, căci am realizat că fuseserăm hapsâni și clar n-o să putem dovedi tot! Unele porții păreau normale ca dimensiuni (ravioli sau tartarul sau chiar tagliata), dar celelalte erau pur și simplu uriașe! Cel puțin garniturile – am primit 4 castroane cu vârf, ne-am fi putut sătura lejer dintr-unul singur, maxim două. În fine, am combătut și noi cât am putut și ce am considerat că merită, am rugat la final să ni se pună la pachet.

Cât despre gust, nu totul a fost ce trebuia să fie. De exemplu, tartarul se prezenta foarte ciudat: un morman de carne de vită tocată înconjurată de grămăjoare de alte chestii – anșoa, muștar, ceapă, lămâie etc; cum ar veni, să ți le combini singur în farfurie. N-am mai văzut așa ceva nicicând! Și nici tartar tocat n-am văzut; la tartar, carnea trebuie să fie mărunțită din cuțit. Am mâncat tartar excelent în câteva rânduri prin alte părți, dar ăsta era departe de ceea ce înseamnă tartar! (N-a fost comanda mea.) Comanda mea a fost peștele din lac, pe care mi-l imaginasem cu totul altfel: un pește sau un file sau o bucată întreagă de pește, în tot cazul. În schimb, am primit bucățele mici de carne învelite în făină și prăjite. În plus, nici gustul peștelui nu m-a dat pe spate, cam aducea a mâl. Restul, atât cât am gustat, a fost bun.

Nota ne-a venit și ea într-un fel ciudat, separat pentru mâncare și pentru băuturi. În total, 93 de euro, din care coperta 1,7 euro/persoană. Un raport calitate/preț acceptabil. Dar pentru că n-am fost mulțumiți 100%, n-am mai revenit la Il Crottino. Bine, nici n-am mai fi avut ocazia. Îl recomand, dar luați chestii clasice italienești, nu fonfleuri. Și nici pește din lac.

***

Prânzul zilei următoare ne-a prins în frumoasa Varenna. Vizita prelungită la Villa Monastero ne cam făcuse poftă de mâncare și-acum căutam un loc unde să ne rezolvăm în acest sens. Prea mult n-am căutat, căci piața centrală a satului, cea cu biserica San Giorgio, este delimitată de clădiri pastelate, majoritatea având în față câte o mică terasă. N-am prea văzut mese libere, dar Tati a avut inspirația să caute și înăuntru și noi l-am urmat. Când ne-am așezat la masă, nici nu știam exact cum se numește cârciuma în care intraserăm; pe urmă am aflat: Albergo del Sole. Cum ar veni, este restaurantul unui hotelaș. (De hotelaș nu cred că ne-am putea lipi vreodată, la ce prețuri am văzut că practică; acum, în sezon, spre 200 de euro camera dublă; my God! ).

Interiorul înseamnă o singură încăpere cam înghesuită, era aproape plină când am ajuns noi, dar s-a golit treptat și practic am plecat ultimii (așa că la final am putut să fac și câteva poze). Au un mozaic frumos pe unul din pereți (lacul, Varrenna și munții), în rest nimic deosebit în materie de decorațiuni. Mese învelite cu 2 rânduri de fețe, albe și bleumarin (și în loc de șevețel, primești câte un șervet apretat de pânză albă), o „bibliotecă” plină cu sticle de vin ???? și niște corpuri de iluminat drăguțe.

Erau 3 sau 4 ospătari, fete și băieți, zbârnâiau în toate direcțiile. Totuși, am fost serviți extrem de repede, întâi cu meniuri și de data asta am pozat câte ceva, o să vă arăt vreo 2 pagini, să vă faceți o idee. La fel, am comandat întâi de băut, câte o bere draft (6 euro), pe urmă de mâncare: lasagna (11 euro), pizza (tonno e cipolla – 9 euro, diavola – 10), iar eu am vrut să încerc pizzocherri (12 euro), un fel specific zonei, despre care citisem. S-a dovedit o alegere excelentă, mi-a plăcut maxim! Paste din făină de hrișcă, brânză și legume în sos alb, totul gratinat la cuptor; un deliciu! Un fel foarte sățios, de asemenea.

Nici ceilalți nu s-au declarat nemulțumiți, ba din contră. Lasagna n-am gustat, doar câte o bucățică de pizza și da, erau ce trebuie. Foarte, foarte bun totul, iar serviciul nesperat de rapid și eficient. La final, unii dintre noi au mai luat câte un espresso (1,5 euro) sau cappuccino (2,5 euro). Nota a totalizat 95 de euro, dintre care 2,5/persoană coperta. În concluzie, cum zice vorba aia?! „Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!” Aici e pe dos; 6 euro o berulă?!... În fine, recomand, clar, foarte bun restaurantul! A, țineți cont de faptul că nu-i deschis decât pentru prânz. Seara, când ne-am întors din Bellagio, am trecut din nou prin piață și l-am găsit dormitând.

***

Ne mutăm acum pe țărmul vestic al lacului, pentru că ziua următoare ne-a prins în Menaggio. Aveam gânduri mari cu Menaggio – poze romantice, alea-alea – dar ploaia mocănească ne-a cam stricat planurile. Am parcat noi la kilometrul 0, dar când am ieșit din mașină n-am avut altceva de făcut decât să ne adăpostim în prima locandă ce ne-a ieșit în cale. Pe numele ei Ristorante del Porto. De asemenea, restaurantul Hotelului Bellavista (aici, „decât” vreo 150 de euroi camera).

Înăuntru, ne-am dat seama din prima că-i fiță de fiță și că probabil o să ne cam coste. Dar nah, să zicem că oricum căutam ceva fain să sărbătorim Paștele, iaca ocazia perfectă! ???? Mese nu erau prea multe, poate pentru că majoritatea fuseseră unite spre a compune 2 mese mai mari, pesemne așteptau ceva grupuri. Altfel, aerisit și curat, fețe de masă impecabil apretate, chelnerii la 4 ace. Am anunțat că vrem să mâncăm și am fost invitați la una din mesele mari, deja echipată cu pahare, tacâmuri și șervete de pânză bejulie. Toaletele sunt undeva în spate, în lobby-ul hotelului – perfecte.

Oferta este destul de limitată, cât să încapă tipărită pe 4 pagini A4. La prima vedere, prețurile-s măricele, precum ne așteptam, dar nu cât să ne lăsăm vreun rinichi pe-acolo. Hai, că ducem... S-a comandat așa: filetto di manzo (friptură de vițel cu legume; 25 euro), costolette d’agnello (cotlete de miel în unt aromatizat; 25 euro), garganelli (ceva paste) cu ragu de rață (16 euro) și gnocchi (paste din cartofi) de casă cu rucola, roșii și cozi de creveți (18 euro). De băut – dacă-i bal, bal să fie! – o sticlă de vin roșu de Sicilia (20 euro) și încă una mare de apă (3 euro).

Băuturile le-am primit repejor, de asemenea am primit câte o chiflă on the house; vinul delicios, perfect asortat cu ambientul fin în care ne aflam. Mâncarea n-a întârziat nici ea prea mult și când am văzut cât de bine arătau și miroseau toate, am zis da, dai un ban, dar știi că face!... Fiecare porție de cărniță era acompaniată de un evantai colorat de legume, foarte bine asezonate (de obicei, legumele-s lăsate pe plan secundar și vin fade, nici măcar sărate; astea aveau de toate, inclusiv piper și ceva ierburi – un deliciu!). Cotletele de miel au fost alegerea mea – de lins deștele, nu alta! Și celelalte la fel. Regal, nu alta!

Și pentru ca regalul să fie cmplet, am zis să plusăm fie cu câte-un desert, fie cu vreo cafeluță, fiecare după doleanță. Așa că: tiramisu, panna cotta și semifreddo (câte 8 euro bucata), cappuccino (3 euro). Mi-nu-na-te! De dulcegării zic, vă dați seama!...

Nota de plată a adunat 162 de euroi și ce mi se pare ciudat e că n-a inclus coperta! Deși sus, pe notă, scrie „5 coperto pranzo” , dar nu-i niciun cost în dreptul acestui înscris. Și, adunate, cele consumate dau fix 162 de euro. În fine, nu ne mai batem capul; recomand! Pentru o masă mai de sărbătoare, dar nu numai.

***

Și ne transbordăm din nou pe țărmul estic, mai precis în satul mai puțin turistic Mandello del Lario. După ce am străbătut grădinile publice (de fapt, le-am ocolit pe lângă lac), am ajuns în piațeta centrală, unde văzusem pe hartă câteva mâncătorii. Din păcate, unele păreau că încă nu și-au început sezonul turistic, iar cele care-l începuseră tocmai se pregăteau să închidă. Tot Google Maps ne-a scos din încurcătură, indicându-ne o pizzerie la vreo 100 m distanță de locul unde eram, spre inima orășelului. Am luat-o într-acolo și da, deși ora prânzului trecuse de mult, am fost primiți și ospătați cum se cuvine.

Pizzeria Bar Derby se află pe Via XXIV Maggio 27 și pe Google are nota 4,7 (deci, „întârziat să fii, noroc să ai” ). În față e o mică terasă pe trotuar, dar noi am intrat înăuntru – interior simplu, un pic „ca de cantină” , dar atmosfera era ultima chestie din lume care să ne intereseze la ora aia! A, și eram unicii oaspeți, normal.

Evident, ce poți să mănânci la pizzerie decât pizza?! (Deși în meniu am remarcat și alte preparate, puține totuși). În schimb, oferta de pizza era extrem de generoasă, n-a fost simplu să ne hotărâm. Nici nu mai știu exact ce-am luat, nota de plată nu mă ajută în acest sens????, iar pozele parțial. De băut, am băut bere. Oricum, mult (o parte am luat la pachet) și bun-bun! Și ieftin. Total-general, 61,5 euro, cea mai mică notă din vacanța asta. Și no coperta, too. Recomand, recomand, recomand!

***

Ultima zi pe țărmul Lacului Como a fost cu noroc. Vremea se îmbunătățise considerabil, soarele ne zâmbea generos, temperatura aerului creștea vertiginos! Yes! După ce am vizitat Villa Balbianello, am coborât spre Lenno și ne-am plimbat un pic pe lungolago. Iarăși am avut emoții, iarăși trecuse ora prânzului, iarăși bafta a fost de partea noastră, sub forma Bar Il Golfo. Și unde mai pui că tocmai când am ajuns se elibera o masă pe terasa însorită, fix cu vedere la lac!

Din câte mi-am dat seama, asta-i o cârciumă fără pretenții, genul de te oprești să bei ceva, poate și pentru o gustare. Mobilier simplu, nimic sofisticat (dacă mînânci, ți se aștern înainte câte un suport din acela de hârtie, șervețele și tacâmri; dacă nu, nu).

Nouă însă ne cam era foame, voiam mai mult decât o gustare și domnișoara drăguță care ne-a preluat a zis că se rezolvă. Am primit meniuri și am răsuflat ușurați, chiar avea să se rezolve. Am comandat burgeri, pizza și ravioli cu unt, bere și apă. Nota de plată chiar am pierdut-o, dar nu vă las în ceață, vă pun poze cu 2-3 pagini din meniu, să vă faceți o idee. Oricum, ieftin. Desigur, recomand! (Lenno mi-a plăcut foarte mult, are o atmosferă aparte și e aproape de multe obiective turistice. Dacă ar fi să mai merg o dată, acolo aș căuta cazare.)

***

Concluziile le trageți singuri. Lacul Como are reputația uneia dintre cele mai exclusiviste destinații de vacanță din Italia. Am zis-o mereu: oriunde te-ai duce, poți cheltui mult sau poți cheltui puțin. Există locuri pentru toate buzunarele. Pe urmă, „cât costă” e subiectiv, știți bine. Costă cât ești tu dispus să dai în momentul respectiv. Ce vă rog: să nu aveți prejudecăți și să îndrăznți să visați! Banii vin și pleacă, amintirile vin și rămân! ???? (Mamă, ce-am zis-o!!! hi-hi)

Il Crottino a cam dat-o în bară cu biftec-tartar-ul ăla și cu peștele cu gust de mâl... DE-aia am scăzut un pic nota. În rest, a fost ok, pe alocuri chiar excelent!

---

VIZUALIZĂRI: 4822 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI