Gustos şi tradiţional în Edirne la Köfteci Osman

TIPĂREȘTE

3 iunie 2023

Edirne a fost ultima oprire pe tărâm turcesc înainte de plecarea spre casă la terminarea vacanţei turceşti din acest an. Dacă am ezitat destul de mult în alegerea hotelului, în ceea ce priveşte zona în care doream să mâncăm, nu am avut niciun dubiu, mergând la sigur în zona din proximitatea Moscheii Selimiye, unde eram convinsă că voi găsi ceea ce căutam, după cum s-a şi întâmplat ????.

Mai greu a fost să ajungem în centrul oraşului Edirne, după ce alesesem un hotel aflat la o distanţă mărişoară de 2,8 kilometri de acesta. Era exclus să mergem atât de mult pe jos, maşina nu prea voiam să o scot din parcarea hotelului, era şi plină de bagaje, cu prea multe lucruri lăsate la vedere. În plus, văzusem deja că oraşul era plin de bulgari veniţi la cumpărături, precum şi de români, cel mai probabil cu aceleaşi gânduri, care voiau să profite din plin de minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii şi nu voiam să mai am şi grija căutării unui loc de parcare în nebunia de acolo. Aveam eu în minte să încerc să parchez contra cost la ACR Palas, aflat în zona ultracentrală şi cu o parcare generoasă, dar dacă şi bulgarii făceau la fel? După ce am cerut la recepţia hotelului ND Suite la care eram cazată câteva informaţii privind transportul în comun în Edirne şi cum aş putea ajunge mai uşor în centru, am decis să mergem cu dolmuşul nr. 3A pe care l-am luat din staţia de la Margi Outlet. Am plătit cu card Revolut la şofer câte zece lire turceşti de persoană, contravaloarea călătoriei şi am coborât în centru chiar înainte de Moscheea Selimiye.

După plimbarea prin mall şi cu dolmuşul mie mi s-a făcut foame, astfel că am decis că mai bine mâncăm ceva şi apoi mai cutreierăm pe acolo. Soţul meu a propus să mergem din nou la „Bizon” , cum poreclise el restaurantul la care mâncasem la precedenta vizită în Edirne şi fusese foarte bine. Eram gata să accept, chiar dacă parcă aş fi vrut să încerc şi altceva. Întâmplarea a făcut să se ocupe chiar în faţa noastră ultima masă de pe terasa de la Bizim Ciğerci, astfel că a trebuit să ne reorientăm şi am făcut-o rapid, alegând să intrăm la Köfteci Osman, unde mai era liberă o singură masă pe terasa semideschisă.

Köfteci Osman este un restaurant tradiţional cu specific turcesc, situat chiar în „buricul târgului” , la doi paşi de Moscheea Selimiye, care constituie, din punctul meu de vedere, centrul oraşului Edirne. Funcţionează într-o clădire cu etaj, veche, dar frumos renovată, la intersecţia dintre D100 şi D535, fiind lipit de supermarketul Margi, mai mult un aprozar foarte bine aprovizionat din câte am văzut eu.

Numele îmi suna cunoscut, nu am realizat atunci pe loc, dar primisem această recomandare de la două persoane de încredere. Recomandarea era pentru chiftelele extrem de gustoase care au adus faimă restaurantului, însă eram convinsă că nu voi da greş nici cu alte preparate din meniu.

Oricum aş fi avut încredere să mănânc într-un restaurant deschis din 1988, care a crescut şi s-a dezvoltat frumos în cei 35 ani de funcţionare, cu zece ani mai mult decât mai cunoscutul concurent Aydın Tava Ciğer.

Am fost imediat interceptaţi de către un ospătar care, cu plecăciuni exagerate, tot încerca să ne convingă să stăm în interior în salonul de la parter unde era o răcoare plăcută de la aerul condiţionat, dar eu nu renunţ prea uşor, aşa că mi-am ocupat victorioasă masa dorită de pe terasă.

Am cerut un meniu şi am avut surpriza să primesc unul, frumos, cu poze colorate pentru fiecare fel de mâncare, dar preţuri... yök. Măi să fie, aşa meniu n-am mai văzut. Eu nu aveam nevoie de poze, deja cunoscând suficient de bine bucătăria turcească după atâţia ani şi atâtea vacanţe petrecute în Turcia. Chiar dacă îmi era foarte foame, nu eram dispusă să accept să comand în orb.

Cât m-am uitat eu la poze, ospătarul, din proprie iniţiativă, începe să îmi umple masa cu cunoscutele aperitive turceşti, vreo patru cinci farfurioare cu chestii deja cunoscute, din care oricum nu aş fi mâncat, unele nu-mi plăceau, iar altele erau prea condimentate pentru stomacul meu. Refuz politicos aperitivele, pentru mine nu conta că erau din partea casei, şi întreb de preţurile care lipseau din meniu. Începe să râdă şi-mi zice să scanez un cod QR lipit pe suportul de solniţe. Eu îi zic că nu am internet şi întreb dacă restaurantul are net gratis. Îmi cere telefonul şi introduce el parola de conectare la wifi.

Accesez meniul, bine structurat pe categorii, şi comand imediat o două ciorbe de burtă (50 TL porţia) la care cer din prima şi usturoi, o porţie de ficat prăjit la 150 TL, deşi mâncasem pe săturate în Antalya, însă nu voiam să plec din Edirne fără să fi încercat şi aici acest preparat tradiţional local, iar de băut am cerut două sticle de ayran (22 TL sticla). Am comandat în turceşte, intenţionat, iar strategia se pare că a funcţionat perfect, atitudinea ulterioară schimbându-se vizibil. Soţul meu a fost mândru de mine şi chiar m-a lăudat pentru progresele făcute la nivel conversaţional, acesta nefiind singurul caz când am fost trataţi diferit când le-am vorbit pe limba lor.

În aşteptarea mâncării comandate, m-am dus să mă spăl pe mâini. Toaletele, curate şi dotate cu consumabilele necesare, se află la etaj, unde mai există un salon drăguţ, luminos şi răcoros, invadat chiar în acel moment de un grup de turişti străini, cu ghid, veniţi pentru a lua masa. Mi-a plăcut seria de tablouri cu care era decorată scara de acces la etaj, înfăţişându-l patronul localului, precum şi alte scene din istoria de 35 ani a restaurantului.

Mâncarea ne-a fost adusă după o scurtă aşteptare. Mai întâi tacâmurile în punguţe individuale, un coş cu pâine şi mujdeiul cerut de mine. Ciorbele erau fierbinţi şi au venit însoţite, aşa cum mă aşteptam, de un sfert de lămâie ????. Nu am luat două trei linguri de ciorbă, că ospătarul ne-a adus şi ficatul prăjit şi sticlele cu ayran. Nu am înţeles niciodată obiceiul ăsta al turcilor de a aduce la masă toate felurile de mâncare comandate aproape în acelaşi timp, dar nu a fost prima dată când s-a întâmplat aşa. Cu adaosul de usturoi, ciorba de burtă a fost exact pe gustul meu, mai bună şi mai bogată decât cea mâncată cu trei zile în urmă la restaurantul mult mai cu ştaif al unui hotel din Antalya. Nici ficatul prăjit nu a fost mai prejos, acesta venind însoţit de câteva felii de roşie. Aici pot spune că am mâncat ficat mai gustos chiar în această vacanţă turcească, însă acela fusese la grătar nu prăjit.

Pentru desert nu mai era loc şi nici nu era prea indicat pentru mine, astfel că am cerut nota de plată. Toată „distracţia” ne-a costat 294 lire turceşti. Pentru că am fost mulţumită atât de gustul mâncării, cât şi de serviciile prompte, am plătit cash 330 TL, chiar dacă se putea plăti şi cu card bancar, am mai fumat o ţigară şi, sătui, ne-am continuat plimbarea prin Edirne.

Pentru că am citit recent despre nemulţumirea unui coleg referitoare la costurile „adiţionale” care majorează preţul mâncării comandate, în speţă pâinea, smântâna sau mujdeiul, care „scumpesc” ciorba de burtă, voi face menţiunea că nici pâinea şi nici mujdeiul nu au apărut pe nota de plată. Pentru mine nu a fost o surpriză, ci normalitatea cu care m-au răsfăţat mereu turcii.

În Edirne variantele de a lua masa sunt multe şi variate, pentru orice buzunar, mâncarea fiind proaspătă, gustoasă şi destul de ieftină, chiar dacă toate preţurile au crescut de la vizita noastră anterioară cu mai mult decât devalorizarea lirei turceşti. Oricum aici am mâncat mai ieftin ca în alte zone din Turcia.

Recomand cu încredere restaurantul Köfteci Osman, care s-a dovedit o alegere inspirată, pentru mâncarea gustoasă la un preţ rezonabil, pentru amabilitatea şi promptitudinea personalului şi pentru poziţionare şi atmosferă. Voi reveni cu prima ocazie la acest restaurant pentru a testa şi celebrele chiftele Osman ????

---

VIZUALIZĂRI: 5715 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI