ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.02.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
LUNA
JAN-2023
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Dönerul Turcesc - o explozie simplistă de arome presărate cu tradiție

TIPĂREȘTE URM de aici

"Turcii au cunoscut o artă culinară care a influențat lumea întreagă, unde ingredientele simple sunt combinate într-un mod care produce o savoare complexă și completă. "

Locație: aici, aproape de Aydın Tava Ciğer

Prin vizitele noastre de prin centrul orașului Edirne, am ajuns inevitabil și în zona aceasta a restaurantelor mai tradiționale. Tot aici sunt și multe Donerii dacă putem spune așa. Mațe fripte (prăjite), ficat prăjit, carne rotisată și nu numai. Aici vii dacă vrei să mănânci ieftin și bun!

Să fac o mică paranteză... anul trecut în septembrie, am fost la Ekrem Coșkun Doner dar se pare că acum, la vizita actuală, locația fie fusese mutată, fie desființată complet. De ce? Păi pur și simplu nu mai era Ekrem Coșkun Doner ci Lades Döner. Configurația locației era aceeași, bucătăria pe partea dreaptă, casieria imediat pe stânga plus mese unde se putea servi mâncarea plus alte mese la etaj, doar că totul era renovat.

Nici angajații nu mai păreau să fie aceiași, dar totul era nou, locația fiind remodelată. Fiind deja trecut de 12, cu o foame simțitoare, după micul dejun light primit la cazare, nu am putut refuza un döner. Noua locație se laudă cu mai multe preparate consacrate, precum iskender, doner (de pui și vită) dar și ceva ciorbe.

Am comandat câte o porție de doner la farfurie (un fel de shaorma la farfurie dacă vreți), una de vită și una de pui. Le-au adus relativ repede, dar mi-am dat seama că lipsește ceva din combinație... cartofii prăjiți! Aoleuuu, i-am zis... nenea nema cartofi, și-au cerut scuze și i-au adus după 5-10 minute că nu erau făcuți. Până au adus cartofii, preparatele deja se răceau considerabil drept urmare am început să mâncăm din ele până să-i aducă.

____

Cine a inventat Donerul???

Cuvântul shaorma sau shawarma vine din limba arabă şi înseamnă “rotativ” . Turcii au botezat shaorma arăbească ca fiind “doner kebab” , ce s-ar traduce prin “kebab rotit” . Undeva prin secolul 19, o familie de turci (bucătarul chef İskender Efendi) a venit cu ideea de a schimba metoda de rotire și rotisare a cărnii în faţa flăcării de la orizontală la verticală. Astfel că bucătarii au putut să taie carnea mai uşor şi să o facă ceva mai sănătoasă, pentru că grăsimea se ardea dar se şi se scurgea mai eficient, în tava amplasată la baza rotisorului. Practic înainte, carnea era rotisată pe orizontală, așa cum sunt pregătite în prezent mațele fripte (Kokoretsi or kokoreç).

Așadar Iskender kebab, cunoscut sub numele de doner kebab, a fost inventat de către chef-ul turc İskender Efendi în Bursa, Turcia, în secolul al XIX-lea. El a mai introdus o metodă inovatoare de a servi carnea rotisată de kebab într-o pâine pita împreună cu sos de roșii, brânză și oțet balsamic. De asemenea, varianta turcească este mult mai sănătoasă spre exemplu față de cea autohtonă. De ce? Simplu... pentru că turcii nu pun 30 de sosuri ca la noi... tzatziki, sos de usturoi cu maioneză, maioneză simplă, ketchup dulce, ketchup picant, sos curry, etc. Maioneza şi sosul de usturoi sunt adevărate bombe calorice. Dacă o mănânci fără sosuri, donerul (sau shaorma) are cu 60% mai puţine calorii.

Abia prin anii 1950, a apărut shaorma la lipie, în Germania, inventată tot de un emigrant turc, care a observat că prin împăturirea cărnii și a celorlalte ingrediente, se reduc considerabil șansele de a te murdări de la diversele sosuri. Din acel moment, shaorma a devenit un preparat care se găsește cam peste tot în lume, din America și până în Rusia și a fost evident reintrepretată în funcție de țară, de gusturi, de cultura zonei, astfel că se prepară fie cu carne de miel, pui, vită, chiar și carne de... capră! În Germania este considerată ca fiind cea mai populară mâncare stradală. Dacă s-ar face un sondaj şi la noi, probabil şi românii şi-ar declara dragostea nelimitată pentru acest fel de mâncare.

____

Degustarea

Trecând peste micul incident cu cartofii, carnea a fost foarte suculentă, bine făcută, adică exact cum trebuie, iar combinația cu salata și roșiile și OREZUL, foarte foarte bună și echilibrată. Ce-mi place mie că este atât de simplu donerul la ei, atât de puține ingrediente dar rezultatul este spectaculos. Fără varză murată, fără 20 de sosuri ca la noi, fără toate legumele de pe taraba din piață. Cred că turcii ar muri de nervi dacă ar vedea carcaletele nostru autentic... ????

Pentru prepatele anterior menționate se puteau alege câte 3 variante. Varianta 1 consta într-o porție, varianta a doua într-o o porție și jumătate iar varianta a treia da... ai ghicit, porție dublă. Noi am ales varianta de mijloc. Puiul la farfurie era 80 de lire iar vita era 105 lire. Am mai comandat și suc + ayran și în total am ajuns undeva la 200 de lire dacă îmi aduc bine aminte adică vreo 50 de lei. Dacă mergeam pe porția simplă, prețul scădea binișor sub 200 de lire și chiar și aceea era suficientă.

____

Concluzii

Așadar locația o consider una ultra-centrală, în buricul problemei ca să zic așa, suficiente preparate dar nu atât de multe încât să nu știi ce să comanzi și nu în ultimul rând, foarte ieftin! Cred că aici am mâncat cel mai ieftin dintre toate locațiile frecventate. Dacă aveți drum prin Edirne și vreți ceva ieftin, bun și rapid, puteți trage o fugă și aici la Lades Döner. Nu pot să zic că-i cel mai bun doner din oraș pentru că nu am frecventat atât de multe locații, DAR este FOARTE BUN!


despre SERVICII

Pentru lipsa cartofilor - depunctare. ????

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 02.02.23 12:44:25
Validat / Publicat: 02.02.23 17:14:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1331 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Asa era prin interior la parter... in stanga bucataria, pe dreapta casa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

doinafil
[02.02.23 21:44:38]
»

Să vă fie de bine!

Pentru prepatele anterior menționate se puteau alege câte 3 variante. Varianta 1 consta într-o porție, varianta a doua într-o o porție și jumătate iar varianta a treia da... ai ghicit, porție dublă. Noi am ales varianta de mijloc. Puiul la farfurie era 80 de lire iar vita era 105 lire. Am mai comandat și suc + ayran și în total am ajuns undeva la 200 de lire dacă îmi aduc bine aminte adică vreo 50 de lei. Dacă mergeam pe porția simplă, prețul scădea binișor sub 200 de lire și chiar și aceea era suficientă

Mie mi se pare foarte mult ce aveați în farfurie. Cred că și varianta 1 la/pe jumătate era pentru mine prea mult. Important este că v-a plăcut!

Am să revin la articol când se va întâmpla să merg în Edirne!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[06.02.23 20:25:25]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Si un SB dupa mult inghitit in sec. Felicitari, votat cu mare drag.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[06.02.23 20:36:56]
»

@mishu: în sfârșit, de 2 zile îl așteptam ca pe salariu ????. Era așa ceva nefiresc 19-ele ăla. ????

Vă invit și la recenzia despre aydin tava ciger, de aici

Sunt pe vine și alte recenzii frumoase despre obiectivele vizitate. Mulțumesc și... multă putere poporului turc, în această zi nefastă. ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mishu, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Edirne? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04786205291748 sec
    ecranul dvs: 1 x 1