ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.04.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
LUNA
JUN-2019
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurant Popas Sârbi – un loc bun de popas

TIPĂREȘTE

Dacă tot sunt la restanțe restaurante voi povesti acum, aici, despre popasul făcut vara trecută pe drumul de la Pitești la Iași, vezi impresii, în plimbarea de câteva zile prin Moldova.

Plecasem de peste 6 ore din Pitești, făcusem o pauză, activă, la Mausoleul Eroilor din Mărășești, nu-l mai văzusem de nu mai știu câți ani, și ne-am oprit la vreo 20 de kilometri dincolo de Bârlad pentru o pauză, de masa, de această dată. Popasul Sârbi a fost localul la care ne-am oprit, ne-a plăcut cum arăta pe exterior, erau mai multe mașini în parcarea mare în care aveau loc chiar și câteva tiruri, am intrat în local, și aici erau mai mulți consumatori, așa că am rămas acolo. Corect spus consumatorii erau în sala mai mică de la intrare, sală în care am fost conduși și noi pentru că sala mare era ocupată de un grup de cadre didactice care serbau Ziua Învățătorului; era chiar 5 iunie, ziua lor.

Popasul Sârbi, cum spune și numele, este un popas-restaurant situat în în satul Mitoc din județul Vaslui pe DN24 / E581, drumul care trece granița în Basarabia la Vama Albița și merge apoi la Chișinău. Are telefon, cu numărul 0374 927 727 la care se pot face rezervări, și facebook, pe FB.

Restaurant cu 100 de locuri este apreciat de musafiri cu 4,4 puncte din 350 de recenzii pe Google Map, pe Facebook are 4,8 puncte din 75 de recenzii, pregătește preparate tradiționale sau europene, are bar, grill și câteva mese aranjate, vara, în fața localului. Oferă servicii de catering și meniuri pentru copii, organizează evenimente pentru grupuri și chiar frumoase plimbări. Este și loc de popas pentru șoferii de TIR, cărăuși pe drumul Moldovei noastre și a vecinilor.

Se deschide zilnic la ora 8 și se închide sâmbăta la ora 20, în celelalte zile la ora 24, se poate ajunge la el pe Google Maps, adresa “Popas Sârbi, DN24, Mitoc” sau pe coordonatele GPS 46.3779128 N, respectiv 27.7899792 E, nu am folosit nici una din variante, oprind acolo, cum spuneam mai sus, din mers.

Am fost primiți de Doamna Claudia, administratorul popasului, care ne-a condus la o masă și ne-a spus câteva cuvinte despre popas: că este locul unde drumul permite un popas și o mâncare bună! și că indiferent de ocazie, Popasul Sârbi face să vi-o amintiți, ne-a prezentat meniul și ne-a făcut recomandări pentru acea masă. Ne-am pus de comun acord, doamna a plecat și a transmis-o la bucătărie, eu am mers afară pentru câteva poze, soțul începând butonarea telefonului, cred că făcuse o pauză prea mare!?!?

Restaurantul arată bine, este curat, îngrijit, la fel și grupul sanitar.

Meniul ales de noi a cuprins Ciorbă Rădăuțeană, chiar dacă eram în Vaslui iar ca feluri principale am solicitat Rulou de Pui cu garnitură de Cartofi la Tavă, și Tochitură cu Mămăliguță. Discutând meniul cu administratoarea popasului nu am realizat că nu am primit și nu am pozat întreaga lor ofertă, mi-am dat seama seara când am descărcat pozele din aparatul foto în laptop.

Oferta era destul de completă, supe și ciorbe diferite, aveau și ciorbă de burtă dar am renunțat la ea, de pasăre, de legume, fripturi de porc, vită, pasăre, mici și alte feluri de mâncare. Ofereau și desert care, ca de obicei, nu m-a interesat, cum nu m-a interesat nici gama de băuturi, apă, răcoritoare, tării diverse, vin, bere, etc...

Când am revenit în sală o tânără din personalul popasului a adus ciorba, fierbinte, cu smântână și ardei iute, a fost și gustoasă, după puțin timp a adus și restul comenzii. A fost atentă, binevoitoare, ca de altfel întreg personalul. A fost pentru prima dată când am servit această ciorbă și a fost dragoste la prima vedere, pardon degustare. :))

Când merg undeva să servesc prânzul, ciorba pe care o aleg este cea de burtă pentru că nu gătesc așa ceva acasă, aici am trecut la cea rădăuțeană, bună rău!!! În tot sejurul de cinci zile prin Moldova și Bucovina nu a lipsit din meniu….

Tochitura moldovenească, avea carne de porc, brânză rasă și ou, a fost gustoasă, foarte bună, cam mare, dar ajutată am reușit să o termin, pieptul de pui umplut cu șuncă și cașcaval era crocant și plăcut la gust. Amândouă arătau bine și apetisante pe farfuriile lor, aveau și arome îmbietoare și au fost chiar foarte bune.

A sosit și nota de plată, 51 lei, destul de puțin, zic eu, pentru ce primisem, pe care am achitat-o cash, i-am mulțumit, tot cash, tinerei care ne-a servit, a fost bine, ne-a mulțumit și ea, și ne-am retras spre parcare, unde ne aștepta mașina.

Restaurantul s-a prezentat bine, înalt și curat, aerisit, personalul atent, amabil, profesionist, mâncarea gustoasă și variată, nu scumpă, fac din Popasul Sârbi un popas plăcut de care îți vei aminti, fie că este o masă obișnuită, fie că este un eveniment. Dacă mai trec pe acolo, voi face în așa fel încât să fiu acolo pe la orele de masă și vă invit, stimați cititori, să faceți la fel.

Se mănâncă bine și gustos!


[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 01.04.20 19:09:57
Validat / Publicat: 01.04.20 21:41:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BÂRLAD [VS].

VIZUALIZĂRI: 3887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Popasul Sârbi, Rulou de Pui cu șuncă și cașcaval, felul soțului...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51300 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.04.20 21:41:08]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în zona Bârlad?, BÂRLAD [VS]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

webmaster
[01.04.20 21:52:17]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuAUTOR REVIEW
[01.04.20 23:44:22]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

Zoazore
[03.04.20 11:34:20]
»

@mprofeanu: Moooaamaaa, ce rasfat la voi acolo! Totul arata ca-n revista!

Localul e luminos, aerisit si curat! Eu as fi stat afara la cat e de frumos!

Bucatele sunt si ele de revista, iar pretul... Serios? Doar 51 lei? Atat de putin? Pai e de nu se poate! Bun si ieftin!

L-am " vazut" si pe " printul" Mircea cum butona el telefonul...

Sa va fie de bine!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[03.04.20 19:01:21]
»

@Zoazore: Și eu aș fi stat afară dar nu erau amenajate mesele, e drept nici n-am întrebat...

" Domnul" era fericit că a scăpat de condus și fuga, fuga la telefon să nu cumva să piardă ceva...

Cu mult drag, !

mishu
[03.04.20 20:11:23]
»

@mprofeanu:

Când merg undeva să servesc prânzul, ciorba pe care a aleg este cea de burtă pentru că nu gătesc așa ceva acasă, aici am trecut la cea rădăuțeană, bună rău!!!

stiam eu de ce imi esti asa simpatica, ciorba de burta e preferata mea, dar in lipsa ei merge si o ciorbita radauteana, hai ca deja inghit in sec.

Si tochitura arata minunat, ce sa mai, as fi inghitit si farfuriile .

Felicitari, votat cu mare drag.

Zoazore
[03.04.20 21:01:12]
»

@mishu: Suntem mulți în clubul ”ciorba de burtă”! Și văd că intră mulți în club!

Dar nici ciorba rădăuțeană nu-i de colo!

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[04.04.20 13:12:55]
»

@Zoazore: intru şi eu în acest club select al amatorilor de " ciorbă de burtă" . Numai că eu intru din postura de Master Chef . Dacă-ţi face băiatu' o " ciorbă de burtă", nu o să-l uiţi toată viaţa!

mishu
[04.04.20 13:46:37]
»

@traian. leuca: Nea Traiane, te pun in competitie cu mama, daca o iei la ciorba de burta imi fac abonament la tine .

Dar doar in postura de Master Chef?

nicole33
[04.04.20 13:53:31]
»

@mishu:

Nea Traiane, te pun in competitie cu mama, daca o iei la ciorba de burta imi fac abonament la tine

Traian este mai departe şi mai greu accesibil în această perioadă, dar mama ta este mult mai aproape de mine.

Orice competiţie are nevoie şi de arbitri independenţi şi obiectivi, tot dintre specialişti şi/sau fani, aşa că mă ofer voluntar

mishu
[04.04.20 13:58:31]
»

@nicole33: De abia te asteptam sa intri in lupta , asta deoarece stiu ca esti fan mare ciorba de burta.

Acum insa si eu ii duc dorul (si mamei si ciorbei de burta) si cine stie peste cat timp ne vom revedea, iar ciorba de burta va fi pe lista " De facut cand vine Mishu acasa! "

Insa daca as auzi in zona ca exista undeva un restaurant romanesc unde se mananca ciorba de burta (si sa fie si buna) acolo as zbura (dupa puisor, dupa...).

De fapt cel mai mult am mers cu trenul 4 ore pentru o ciorba de burta, asa ca sunt fan adevarat, da?

nicole33
[04.04.20 14:13:20]
»

@mishu:

Insa daca as auzi in zona ca exista undeva un restaurant romanesc unde se mananca ciorba de burta (si sa fie si buna) acolo as zbura (dupa puisor, dupa...).

De fapt cel mai mult am mers cu trenul 4 ore pentru o ciorba de burta, asa ca sunt fan adevarat, da?

Nu contest că eşti fan adevărat, dar este şi normal să faci sacrificii mai mari decât noi ceilalţi, cât timp mult dorita ciorbă de burtă nu se numără printre specialităţile tradiţionale ale austriecilor.

În ecoul anterior încercam să subliniez faptul că nu ai putea fi nici 100% obiectivă într-o asemenea competiţie, fiind vorba de... incompatibilităţi . Dar poţi apela cu toată încrederea la prieteni obiectivi ca Zozo sau ca mine Tiza, ce zici, te bagi?

mprofeanuAUTOR REVIEW
[04.04.20 14:23:10]
»

@mishu: Off! Mă gândesc cu plăcere la o ciorbică dar sunt izolată în casă și doar îmi imaginez! Mi-ar plăcea Clubul ”ciorba de burtă”!

Cu mult drag !

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[04.04.20 14:24:56]
»

@mishu: accept provocarea! Merg pe vehiculata idee că bărbaţii sunt bucătari mai buni în comparaţie cu femeile (sper să nu citească " şefa" mea acest ecou, că intru instant la cură)

Îmi place mult ciorba de burtă, dar din postura de " bucătar" , rar am găsit prin ţară ceva care să-mi satisfacă pofta.

Este o ciorbă care necesită ceva muncă, dar nu are cine ştie ce secrete... dacă îi pui tot ce trebuie şi respecţi anumite reguli de preparare succesul este garantat.

nicole33
[04.04.20 14:36:36]
»

@traian. leuca:

accept provocarea!

Super!

Merg pe vehiculata idee că bărbaţii sunt bucătari mai buni în comparaţie cu femeile (sper să nu citească " şefa" mea acest ecou, că intru instant la cură)

Eu recunosc cu toată sinceritatea că este adevărat.

Inclusiv la noi acasă, soţul găteşte mult mai bine ca mine, motiv pentru care îi recunosc meritele, încerc să nu-l " încurc" şi aşa am mai mult timp pentru AFA

Îmi place mult ciorba de burtă, dar din postura de " bucătar" , rar am găsit prin ţară ceva care să-mi satisfacă pofta.

Mi-ai amintit de cea mai recentă experienţă cu o ciorbă de burtă la o cârciumă de la mine din cartier, când îmi plăcea şi nu-mi plăcea, dar nu-mi dădeam seama de ce. Spre final am realizat că acea ciorbă de burtă semăna izbitor la gust cu prima ciorbă gătită de mine în urmă cu mulţi ani, când eram şi eu începătoare. M-am amuzat şi am terminat tot din farfurie.

Zoazore
[04.04.20 18:36:22]
»

@traian. leuca:

Dacă-ţi face băiatu' o " ciorbă de burtă" , nu o să-l uiţi toată viaţa!

Fapte, nene, nu vorbe! Ca și Tiza (@nicole33), mă ofer voluntar să fac parte din juriu! Și-s obiectivă tare!

@nicole33: Ei, eu am fost mai norocoasă! E EXCELENTĂ ciorba de burtă gătită de mama lui @mishu! Deci, eu ciar pot face o diferențiere! Evident că mă bag!

Eu propun și-o dată! : anul viitor (să-și procure nenea tot ce-i trebuie) !

@traian. leuca: nene, dar să știi că riști grav! Dacă nu-mi place, intri SIGUR la cură! Îi șoptesc eu celeilalte Tize a mea niste taine secrete de nu știe nimeni despre ele... (scrisăși mai sus!) Deci, când te simți pregătit material și spiritual, anul viitor, desigur, Ne șoptești și...ăla ești!

Moaamăăă, ne-o luăm grav! Suntem TOTAL OffTopic! Dar și ciorba aia...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, mprofeanu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Bârlad?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073554992675781 sec
    ecranul dvs: 1 x 1