ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
LUNA
MAY-2010
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Relaxare la Popasul 'Doi iepurasi'

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Pentru ca este vara, pentru ca foarte multi dintre noi ne facem bagajele si plecam in concediu, pentru ca cei mai multi aleg marea, marea noastra, va propun o eventuala destinatie unde de fiecare data m-am simtit rasfatat atat de natura salbatica din jur, cat mai ales de conditiile de cazare si masa existente.

Este vorba despre popasul Doi iepurasi, destinatie binecunoscuta de catre toti locuitorii Tulceni, dar si de foarte multi din Constanta, pentru ca aici este locul perfect de relaxare si de petrecere in aer liber la un gratar in padure, sau o ciorba taraneasca pe terasa acestui restaurant.

Popasul este situat pe DN 22, care leaga Constanta de Tulcea, in apropierea localitatii Babadag (in jur de 3 km), deci o amplasare de exceptie, mai ales ca aici obinuiesc sa opreasca toti cei care sunt in excursii pe la manastirile din nordul Dobrogei, sau cei care calatoresc (in) spre litoral sau Delta, sau copii in weekend cand se organizeaza iesiri la padure, la un gratar sau pur si simplu la cules de ghiocei, primavara zona este foarte aglomerata de copii iar bucuria lor face din acest loc unul unic, iubit de foarte multi turisti.

Am fost de foarte multe ori la aceasta pensiune, de fiecare data relaxarea a fost pe masura minunatelor preparate servite, este locul ideal pentru a petrece cateva ore intr-o deplina liniste, sau daca vreti pentru a va caza aici.

Pensiunea dispune de 10 camere duble amplasate in trei corpuri de case lateral de pensiune efectiv cazarea aici poate semana cu o vacanta la o pensiune rustica dintr-o zona de munte. Nu am fost cazat aici, deci nu pot stii cum este in interior, insa exteriorul este superb.

Sper sa va trezesc interesul pentru acest popas, sa va cazati si sa ne povestiti cum este si la interior.

Ma voi limita sa va povestesc despre restaurant si despre imprejurimile lui, oaza de liniste si de totala relaxare.

Restaurantul de fapt sunt doua sali mari de restaurant, teoretic una pentru fumatori cealalta pentru nefumatori, binenteles n-am vazut ca acest lucru sa se respecte. Prima sala, cea mai spatioasa si cea mai frumoasa, acolo unde se gaseste si barul, este decorata in stil rustic, cu foarte multe elemente populare, dar si cu foarte multe flori.

Mesele si bancutele de cate 4-8 persoane, sunt din lemn proaspat lacuit iar fetele de masa sunt artizanale, din acelea cum erau odata la mare cautare de catre turistii nemti pe litoral. Mi s-au parut un pic nesigure bancutele (pentru copii), de fapt speteaza lor, in schimb scaunele sunt foarte confortabile si robuste.

Servirea este ireprosabila iar personalul stie sa se faca placut in orice situatie. In general unde exista neclaritati iti explica zambind cu mult calm. Asta nu inseamna ca nu am vazut si situatii cand unii sarind calul la bautura au fost invitati fara acel zambet prietenesc sa paraseasca incinta.

Sunt 3 fete care alearga non stop printre mese, ceea ce nu mi-a placut, faptul ca nu sunt imbracate traditional in ton cu atmosfera din restaurant, insa pentru noi nu a contat prea mult, dar sunt sigur ar fi adus un plus de imagine restaurantului.

La orele pranzului, in functie de afluenta de turisti, poti avea surpriza sa stai si o jumatate de ora pana iti aduce comanda, dar acest lucru se datoreaza in primul rand capacitatii bucatariei care in ultimul timp nu mai face fata. Insa nici mese libere este posibil sa nu mai gasiti, este locul preferat pentru o iesire in natura, iar orele pranzului sunt foarte aglomerate.

Despre preparate si preturi nu vreau sa va spun foarte multe, va las sa descoperiti, noi in general am fost foarte incantati de ciorba taraneasca, destul de consistenta, foarte gustoasa si indestulatoare, la un pret de 8 lei care include smantana si ardeiul, dar si de tochitura dobrogeana, care mai buna decat aici n-am mancat-o niciunde. Parca am mai scris intr-un review de-al meu despre tochitura de aici, cert este ca te saturi, iar diferitele sortimente de carne, carnaciori nu sunt puse la gramaj, efectiv la noi a fost nevoie ca eu sa termin si portia sotiei care nu prea se omoara ea cu tochitura, dar aici ii place foarte mult. O portie ajunge in jur de 15 lei, deloc mult fata de ceea ce contine.

La mare cautare sunt si preparatele vanatoresti, dar fetelor nu prea le place iar eu nu prea vreau sa renunt la tochitura, insa din cate stiu se telefoneaza si se rezerva masa dinainte pentru a servi astfel de preparate. Meniul este destul de diversificat, atat platouri vanatoresti, cat si preparate ceva mai usoare pe baza de branzeturi si mamaliguta. Platourile sunt in jur de 20-30 de lei in functie de ceea ce se alege.

Bauturile sunt accesibile la pret, recomand tuica de prune care este ideala inainte de o ciorba, au si o palinca ardeleneasca, insa pe mine nu m-a incantat, poate tocmai ca stiu foarte bine cat de tare este palinca.

Mai exista un salon catre iesire, de multe ori aici am descoperit mese organizate, rezervate dinainte, dar mie personal mi se pare intunecos si nu asa de frumos amenajat ca cel principal.

Afara descoperim o terasa generoasa cu multe mese, micii si berea sunt la mare cautare, insa mie nu-mi prea place, fiind cu fata la strada se admira cam toate masinile care trec pe-acolo si acest lucru rapeste un pic din frumusetea zonei, chiar daca aroma micililor preparati la gratarul din apropiere te copleseste.

In partea din spate a restaurantului descoperim punctul forte al acestui restaurant: menajeria, tarcurile unde traiesc 4 struti, un cerb si 3 caprioare langa cativa iepuri foarte jucausi. Este atractia principala a copiilor care dau de mancare strutilor curiosi si parca tot timpul flamanzi. Stau frumos la poze si par a nu le pasa decat de mancarea care o privesc.

Popasul este o zona de relaxare unde eu si familia ma simt cu adevart bine ori de cate ori ajungem aici, cele cateva ore de relaxare, cumulate cu plimbarile prin padurile Babadagului incarca bateriile si relaxeaza total. Cel putin asa se intampla cu noi.

Soselele catre Slava Rusa, Slava Cerchez, catre manastirile din nordul Dobrogei sau catre cetatile Enisala si Argamu sau pur si simplu catre Tulcea si Delta, trec prin acest loc superb unde veti fi rasfatati atat de natura extrem de generoasa in ceea ce priveste frumusetea nordului Dobrogei, cat mai ales de preparatele excelent pregatite.

Zona este caracterizata de multa liniste, iar acest lucru este cautat de foarte multa lume, daca veti gasi timpul necesar ca macar o noapte sa va cazati aici, sa va desfatati cu preparate vanatoresti si sa hraniti strutii din tarc, va garantez ca relaxarea va fi totala si precum in reclama cu Duracell, cand altii vor fi obositi, voi va veti naste a doua oara!

Am foarte multe poze, multe dintre ele le am ratacite, le voi pune doar pe ultimele din luna mai a. c.

Vacante frumoase oriunde va veti duce!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 24.06.10 14:35:12
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9666 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pensiunea "Doi iepurasi"
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7600 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

Alina Morar
[24.06.10 15:23:55]
»

Pare foarte interesanta acesta locatie, dar nu stiu cand voi ajunge eu acolo. Si de la mine un SB.

alinutzza140*
[24.06.10 15:48:02]
»

Un review complet ca de fiecare data, asa cum ne-ati obisnuit. Pozele sunt superbe.

mirelutza
[24.06.10 15:52:11]
»

Ba nu, SB-ul e de la mine; asa in amanunt descrii ca totusi nu ai mentionat ceva: cati nori erau pe cer? glumesc desigur.

Admin
[24.06.10 16:41:42]
»

sectiunea a fost redenumita 'Restaurante in zona Babadag', unde se pot aduna pe viitor si alte asemenea recomandari -- chiar daca din documentarea mea am aflat ca nu mai sunt astfel de obiective in zona, s-ar putea deschide in viitor.

georgiana
[24.06.10 23:10:38]
»

Un vot si-o urare:vacanta placuta!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[24.06.10 23:13:09]
»

thx,@georgi esti cu informatiile la zi!

any*
[24.06.10 23:35:55]
»

Frumos acest review, un vot mare si de la mine.

BOGDAN DSN CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[26.06.10 21:36:54]
»

Frumos scris, ca de obicei... dar niste poze cu preparatele nu ai? chiar daca nu ai poze, ai si de la mine un vot.

Tu nu ai ''stare'' nici in vacanta? e vremea urata?

concediu placut si te asteptam cu impresii si poze

biancuta
[01.07.10 12:44:51]
»

O descriere excelenta, asa cum ne-ai obisnuit! Nu stiu cand voi ajunge in Babadag, dar e de tinut minte!

webmaster13
[11.07.10 22:45:30]
»

Frumoasa locatia, frumos povestit, sper sa placa melodia atasata! Insa putem sa o schimbam!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[11.07.10 22:49:36]
»

Inspirat ca intotdeuna webi, multumesc frumos!

turist.real
[02.07.13 09:10:51]
»

Casuta a costat 80 de lei, merita, iar mancarea a fost ieftina si foarte buna. Pentru cine este interesat si de cazare, am postat cateva impresii:

http://amfostacolo.ro/hotel.php? d=popasul-doi-iepurasi-babadag-tl--alte-locuri&id=11237

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, alinutzza140*, any*, biancuta, BOGDAN DSN, domidoc, georgiana, mirelutza, turist.real
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Babadag?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061882019042969 sec
    ecranul dvs: 1 x 1