Restaurant Ego 1 - un prânz bun în frumosul Veliko

TIPĂREȘTE

Drumul nostru spre Hysaria trecea musai prin Veliko Târnovo. Și de ce n-am face o mică pauză de dezmorțeală, în plus să ne clătim din nou privirile cu priveliștea caselor cu acoperișuri portocalii, dispuse amfiteatric deasupra meandrelor râului Yantra?! Și deoarece trebuia să avem o destinație precisă, am căutat pe harta virtuală parcarea pe care o știam de la prima noastră vizită în Veliko (când am poposit doar o noapte la Hotel Anhea, în drum spre Thassos). Este o mică parcare privată în apropierea Teatrului Muzical și Dramatic Konstantin Kisimov, pe Google Maps o găsiți chiar așa, Theater parking.

Deși la prima vedere părea full, până la urmă n-a fost nicio problemă să găsim loc liber, adică dinamica e foarte activă, din câte am văzut, unul vine, altul pleacă. Nenea de la intrare îți dă un tichet, îl dai înapoi la plecare și-ți calculează cât trebuie să plătești. Noi aveam să decartăm 6 leva pentru cele 2 ore petrecute în „Orașul Țarilor” .

N-am făcut nimic special, pur și simplu ne-am plimbat prin centrul vechi, căscând gurile în stânga și-n dreapta, bucurându-ne de atmosferă, de priveliști și de vremea călduță, numai bună de colindat. Și încercând să ne dregem neuronii după mai bine de 2 ani de stres pandemic și de zeci de vești proaste de toate felurile... În sfârșit, a venit soarele și pe strada noastră, cum s-ar zice! Deocamdată.

Tot foindu-ne în sus și-n jos, am constatat la un moment dat că se cam făcu de prânz. Foame ne era și nu prea, dar urma să traversăm munții și cine știe când am mai fi dat de o mâncătorie valabilă?! Nu mai bine ne rezolvăm noi tot aici, în romanticul Veliko?! Sigur că mai bine!

Taman atunci treceam pe Bd. Nezavisimost și ne-a sărit în cale Restaurant Ego 1. Îl cunoșteam din auzite, dar iată că în sfârșit avem ocazia să vedem cu adevărat ce-i poate pielea! Am traversat un hol lunguț care se termină în cârciuma propriu-zisă, care la rândul ei se termină cu un balcon îngust cu vedere splendidă. Nici chiar atât de norocoși nu suntem noi cât să găsim liberă măcar una din cele 5-6 mese de pe balcon! În schimb, înăuntru mai erau câteva.

Las’ că-i fain și aici, mi-am spus, privind în jur. O combinație inedită și deosebit de elegantă între fotolii tapițate, cărămidă aparentă, lemn, oglinzi retro și plante verzi – mi-a plăcut mult atmosfera! Mesele erau acoperite cu naproane galbene și pregătite fiecare cu câte un set ulei-oțet-sare-piper-scobitori-șervețele, din tavane atârnau mici candelabre, iar muzica veselă se revărsa din difuzoare la un volum optim.

O domnișoară drăguță ne-a adus meniuri, m-am bucurat mult când le-am văzut! O-hooo, nu doar că-s cu poze, dar textul e și-n limba română! Cum ar veni, „să nu v-aud că n-ați știut ce-ați comandat” ! Și-am comandat, în perfectă cunoștință de cauză, eu salată Retro (vinete grill, roșii, mozarella, anghinare, nuci, pesto; 10,7 leva), iar Tati ceva vițel cu sos de hribi și inele de ceapă (19,6 leva). Plus o pâinică de-aia de-a lor, gen lipie, zisă și parlenka (2,5 leva). De stropit, o bere draft locală (3,5 leva) și o apă mare (4 leva).

Băuturile au venit în câteva minute, reci-brumate, fix ce trebuia. Am gustat și pe urmă am decis că-i timpul pentru câte o vizită la toalete. Acestea se accesează un pic mai ciudat, trebuie să te întorci spre holul de la intrare, de unde se fac scări ce urcă la etaj. În dreapta e o altă cârciumă (bar, totuși – cred; nu m-am prins dacă ține tot de Ego sau e altă mâncare de pește), iar în stânga budele. Budele – bude, nimic deosebit; curățenie nici prea-prea, nici foarte-foarte, îți faci treaba și pleci.

Până a venit mâncarea, am profitat de faptul că una din mesele de pe terasă se eliberase (ah, nu puteam să picăm chiar acum?!) și am mai făcut câteva poze împrejurimilor amețitoare (la propriu și la figurat).

Pe urmă am avut „de treabă” . Salata mea arăta ca o capresse, feliile de roșii, brânză și vinete alternând spectaculos, smacul de deasupra (pesto + nuci) era delicios și câte-o petală de anghinare marinată plutea ici-colo, mai mult cu rol decorativ. A fost bun, dar aș fi apreciat mai mult dacă vinetele ar fi fost mai pătrunse și dacă ar fi lipsit ultimele tușe de... maioneză (care nici măcar nu figura în descrierea din meniu) ! În fine, a compensat cu brio pâinica.

Tati a avut parte de mai multe felii de friptură de vițel plus un sos cu bucăți mari de ciuperci aromate plus multe-multe inele de ceapă (care lui nu i-au plăcut, dar mie da, așa că le-am mâncat eu aproape pe toate). Bun și consistent. Jumătate din parlenka n-am putut-o dovedi totuși, dar nici nu ne-am îndurat s-o lăsăm, am împachetat-o într-un șervețel și-am luat-o cu noi, să vadă și ea Hysaria, și chiar și Nessebarul (unde și-a dat obștescul sfârșit, în coșul de gunoi de la hotel, întărită precum piatra; chiar mi-a părut rău de ea...).

Nota de plată a însumat un pic peste 40 leva (1 leva = 2,5 lei), pe care i-am plătit cu cardul. Că tot eram aproape, la plecare ne-am abătut un pic și pe cea mai frumoasă stradă din Veliko – ați ghicit, Gurko pe numele ei. Ne-am amintit cu nostalgie de minivacanța pe care am petrecut-o la hotelul omonim acum aproape 7 ani și-am celebrat cu o cafea savurată la măsuțele tradiționale de afară, cu ochii în superbul peisaj... Pe urmă ne-am îndreptat spre parcare și duși am fost. (Aș mai fi vrut Mini-Bulgaria Park și Fortăreața Trapezitza, dar – nu-i așa?! – trebuie să mai rămână mereu ceva pentru data viitoare...)

Maioneza n-avea ce să caute în salata Retro, iar vinetele erau un pic gumoase.

Vedere splendidă de pe balcon!

---

VIZUALIZĂRI: 10289 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI