4, Doamne, și toate 4!

TIPĂREȘTE

Azi o să vă povestesc (cu ilustrații convingătoare, sper ????) despre locurile care ne-au ospătat în Tg. Secuiesc: 2 restaurante, o cafenea și o cofetărie. Toate se află în zona centrală a orașului, toate ne-au încântat teribil, despre un clasament nici nu poate fi vorba. Așa că le voi prezenta pur și simplu în ordinea cronologică în care le-am vizitat.

Odată instalați la Casa Sissy, următorul obiectiv pe ordinea de zi a fost să găsim un loc drăguț unde să mâncăm de prânz. Eu aveam în cap Restaurantul Secuiesc (despre care citisem pe AFA), Tati avea în cap Restaurantul Secuiesc (unde fusese cândva cu gașca de la serviciu), așa că treaba a fost clară.

Székely Vendéglő (Restaurantul Secuiesc) – str. Școlii nr. 1, deschis zilnic 09:00 – 00:00, www.szekelyvendeglo.ro

Restaurantul este adăpostit de una din clădirile istorice cu etaj, ce deține o spațioasă curte interioară. Am intrat printr-un gang, în stânga se află toaletele (pe care le-am inspectat mai târziu, găsindu-le în cea mai bună stare), iar în dreapta se urcă la nivelul superior. La data vizitei noastre (a doua jumătate a lui septembrie), era permisă folosirea spațiilor interioare în mâncătorii, cu respectarea regulilor de distanțare; totuși, am remarcat 3 scaune așezate în așa fel încât să blocheze scările. În schimb, înaintând puțin, am constatat că erau suficiente mese libere pe terasa din curte, parțial acoperită.

Am ocupat-o pe una dintre ele și imediat ne-a reperați unul din angajați, care ne-a funizat câte un meniu, gen cărticică. Am studiat cu interes, suntem mari amatori de preparate tradiționale și știam că aici, indiferent ce vom alege, nu vom regreta. Oferta mi s-a părut destul de vastă (și apetisantă), de aceea n-a fost deloc ușor să ne hotărâm: supe și ciorbe, preparate din carne (pasăre, porc, vită, vânat, pește), specialități vegetariene, altele „ca la mama acasă” , garnituri, salate, deserturi. Ba, chiar și vreo 2 variante „doar pentru copii” . Fiecare fel era scris în română și maghiară, alături trecute gramajul și prețul.

În fine, multe ne-au făcut cu ochiul, dar până la urmă am ales așa: o ciorbă ardelenească (de șeruit; 11 lei), ciolan cu gălbiori (31 lei) pentru mine și grătar secuiesc cu cartofi pai (29 lei) pentru Tati. Câte o halbă cu bere locală Csíki Sör (400 ml, 5 lei).

Până am primit comanda, am avut timp să observăm un pic ambientul și să facem câteva fotografii. Mi-a plăcut pavimentul format din dale multicolore de travertin și mai ales decorațiunile cu trimitere la tradițiile secuiești, fără a fi deloc în exces – roțile de lemn, desenele de pe pereți, o ușă falsă pictată tradițional, ghivecele cu mușcate roșii. Un colț al terasei era amenajat ca un mic muzeu etnografic, cu obiecte folosite în gospodăriile rurale.

Mobilierul este de mai multe feluri – fie mese și scaune simple, de grădină, fie niște băncuțe din lemn, cu spătarul decupat în formă de lalea (un alt simbol local). Multe din mese, printre care și a noastră, erau deja acoperite cu fețe textile în dungi alb-cărămizii, altele rămase nude.

Am primit destul de repede oliviera tradițională, șervețele personalizate și tacâmuri, precum și un coș cu câteva felii de pâine de casă între două ștergare. Nu mai știu dacă am cerut noi pâine sau ni s-a adus din oficiu, cert e că aveam s-o regăsim pe nota de plată. Indiferent cum ar fi fost, nu ne-am crizat, prețul e modic (0,4 lei felia), iar pâinea am gustat-o (de foame), chiar era foarte bună, ne-am pus cu greu frână să nu ne săturăm doar cu ea! Am precizat doar acest aspect pentru că așa mi se pare corect.

Au urmat berulele, reci și aromate, exact așa cum ne așteptam să fie. Pe urmă, la mică distanță în timp, ciorbița. Mă înnebunesc după gustul tarhonului, în zona în care trăiesc nu se cultivă și profit de fiecare dată când trec munții... O porție întreagă e prea mult pentru noi atunci când vrem să mai mâncăm și altceva, dar jumătate e numai bine.

Pe urmă, desigur, felurile principale. Al meu a constat în 2 bucăți generoase de ciolan afumat și frumos rumenit, găluște din acelea mici din făină, specifice bucătăriei secuiești, plus gălbiori înecați într-un delicios sos de smântână. Porția lui Tati a venit pe un platou de lemn – carne de porc de mai multe feluri, inclusiv un pic de slăninuță prăjită, asezonată din belșug cu paprika, tronând pe un pat de cartofi aurii, plus câteva felii de ceapă roșie și ardei.

Totul a fost foarte gustos, iar porțiile de mărime normală, totuși un pic cam prea mari pentru noi (sau poate ar fi trebuit să renunțăm la ciorbă... eh, neee...). Din păcate, n-a mai fost loc și de desert, nici măcar de jumătate. Asta e, altădată poate!

Repejor după ce am cerut-o, am primit și nota de plată. A fost un pic peste 80 de lei, pe care i-am plătit cu cardul. Ce să mai, un restaurant ieftin și bun, demn de a fi recomandat și de a reveni cu încredere oricând!

***

Ei bine, deși ne-am propus, n-a mai fost să fie (să revenim la Restaurantul Secuiesc; deocamdată doar...). Asta pentru că am dat de altul, chiar în seara aceleiași zile. Jazz Bistro & Winery se află în Piața Gábor Áron, adică în sensul giratoriu din centrul orașului, vis a vis de Biserica Reformată; deschis zilnic 11:00 – 21:00; www.jazzbistro.ro

Ziua fusese ceva mai rece decât de obicei, ne cam înfriguraserăm, seara cu greu ne-am mai urnit din casă, nici prea foame nu ne era, dar am zis să ieșim totuși, să ne trăim viețile... Am căutat pe harta virtuală, nu voiam să ne îndepărtăm prea mult, dar nici să nimerim în vreo bombă. Am găsit mulțumitor din toate punctele de vedere acest local – la doi pași de noi, cu recenzii bune.

Am remarcat din mers poarta din fier forjat, o adevărată dantelărie încadrând soarele și luna; nu știu cât de veche o fi (v-am povestit în articolul anterior că feroneriile orașului reprezintă unul din brand-urile sale, majoritatea provenind din sec. 19-20), dar e foarte frumoasă! Am pătruns într-o curte lunguță, pe stânga era o clădire cu ferestre luminate și în fața ei câteva mese aliniate, cam în semiîntuneric. Pe zidul din dreapta, am remarcat harta turistică a zonei și ceva informații despre „Drumul Nemirei” ; n-am insistat, am zis că vom reveni pe lumină să citim.

Înaintând, am ajuns pe o terasă generoasă aranjată în jurul unei mici scene pe care performa live o formație de 3 sau 4 tineri. Toate mesele erau ocupate (în ciuda temperaturii ambientale un pic cam neprietenoase), lumea părea foarte implicată în atmosferă, am uitat să specific că era vorba de muzică tradițională secuiască sau ceva prelucrări după.

Am vrut să plecăm inițial, oricum n-aveam loc, și chiar dacă am fi avut, era prea frig pentru gustul meu... și muzica prea tare... și nu chiar genul nostru... Tati a remarcat clădirea de dincolo de terasă, se întrezărea ceva mișcare pe acolo, așa că ne-am apropiat și chiar am îndrăznit să pătrundem.

... Parcă ne-am trezit din somn adânc, brusc ne-am înviorat la vederea șopronului uriaș, căptușit cu cărămidă aparentă, frumos decorat cu... vitralii colorate, cu acoperiș în două ape, din bârne de lemn... În plus, doar 2-3 mese erau ocupate aici, în interior, ceea ce însemna că putem să rămânem. Ceea ce am și făcut. Doar că nu ni s-a permis să ne așezăm unde ne-a tunat nouă, ci am fost îndrumați la o anume masă, pe motiv de... distanțare, desigur (deși mie mi s-au părut mesele oricum destul de distanțate; dar cine-s eu să-mi dau cu părerea?! ; cârciuma lor, regulile lor).

Ne-a preluat un tânăr cam aerian (așa mi s-a părut la început, pe urmă am comunicat foarte bine). Ne-a aprovizionat cu meniuri, tot gen cărticică. Ofertă nu foarte bogată, dar suficientă totuși: antreuri, supe, salate, paste, feluri principale, sandwich-uri, feluri vegetariene. Preparate clasice, dar și fonfleuri. Prețuri ceva mai mari decât la Secuiesc, nu de speriat totuși.

Mie chiar nu prea-mi era foame, am ales o supă gulaș (19 lei), iar Tati și-a luat o chestie mai sofisticată – brânză Camembert în crustă de migdale (25 lei). Am fost destul de dezamăgiți că nu aveau renumita bere locală care ne place nouă, așa că a trebuit să ne consolăm cu câte un draught de Staropramen (400 ml, 5 lei)...

A urmat protocolul binecunoscut: aranjatul mesei cu suporturi de hârtie personalizate, tacâmuri și șervețele, apoi halbele brumate, celelalte după câteva minute. Supa a fost fix ce-mi trebuia la momentul respectiv: aromată, fierbințică, un pic iute! Nici Tati nu s-a plâns, ba din contră. Calupul de brânză cremoasă fusese fracționat în două părți egale, tăvălit prin pesmet amestecat cu migdale mărunțite și ceva ierburi aromatice; drept companioni pe farfurie – o grămadă organizată de cartofi pai și un bol cu dulceață de afine. Am gustat și eu, mi-a plăcut.

Drept desert, am mai luat câte o bere. Tot din aceea; până la urmă, nu-i rea deloc. Tot acest mini-festin ne-a ușurat cardul de vreo 65 de lei, ceea ce nici n-a durut prea tare...

... Am revenit și în seara următoare la Jazz Bistro & Winery, încurajați de faptul că ne simțiserăm bine și ne plăcuse atmosfera. Aceeași formație se producea pe scenă, terasa era la fel de plină de meseni veseli și implicați, cât pe ce să nu găsim loc nici înăuntru! Noroc cu băiatul nostru, care a reconfigurat mintenaș peisajul, adică a făcut 2 mese mai mici dintr-una mai mare, a mutat și a permutat alte 2-3 și... poftiți, ședeți aici!

Era ultima noastră cină de vacanță, se cerea s-o sărbătorim cum se cuvine, așadar am renunțat la obișnuiteke berule și am zis să luăm o sticlă de vin (observaserăm deja cele câteva rasteluri în care se odihneau în poziție orizontală zeci de recipiente cu licori magice, de unde și apelativul „winery” , probabil). Ospătarul ne-a adus, pe lângă meniurile clasice, și pe cel de vinuri. Hmm... grea decizie! Pentru Tati, că în baza mea... La câte neamuri de vinuri erau acolo, mi-aș fi prins urechile și aș fi luat tot bere. În tot cazul, a trebuit să baleeze 4 pagini cu sortimente de toate felurile, ocazie cu care am remarcat că mai toate sunt importate din Ungaria (lucru confirmat și de ospătar) și că prețurile nu-s deloc de speriat, iar unele dintre ele se servesc și la pahar.

A trebuit întâi să ne hotărâm ce mâncăm ca să vedem ce vin s-ar potrivi, iar la decizia finală a contribuit, desigur, și băiatul nostru cel priceput – un Cabernet Sauvignon din 2013. Am luat așa: eu – chifteluțe de zucchini cu ratatouille și humus (fonfleu! îl ochisem din seara precedentă; 22 lei), Tati – pulpă de rață cu piure de varză roșie și paste din cartofi (alt fonfleu; 39 lei).

N-o mai lungesc, totul a fost de-li-cios! Nu cred c-am mai mâncat vreodată chifteluțe așa de bune, care să nu fie făcute din carne! În plus, toate gusturile se combinau magistral, chef-ul ăla al lor ar trebui premiat cu stele Michelin! Am gustat și de la Tati, cărnița era surprinzător de fragedă. O să vedeți în poze că nici prezentarea farfuriilor nu-i mai prejos... de vin nu mai zic nimic, s-a dovedit o alegere... perfectă! 138 lei toată distracția; a costat (vinul se nimeri dintre cele mai scumpe), dar a meritat! Recomand!

***

N-am avut micul dejun inclus în prețul cazării (vezi impresii); cred că în mod normal se pot face ceva aranjamente cu proprietarii de la Casa Sissy, am remarcat chiar și un loc ce aducea a sală de mese, dar acum, în an pandemic, n-am mai deschis discuția, am zis că ne-om descurca noi. Aveam 2 variante: să cumpărăm una-alta de la supermarketul din apropiere (bleah, asta facem și acasă) sau să căutăm o cafenea sau ceva de genul.

Tot pe harta virtuală și nu departe am găsit Fun Cafe – intersecția str. Szacsvay János cu str. Turóczi Mózes; deschis luni-vineri 09:00 – 20:00, sâmbătă 09:00 – 15:00, duminica închis; www.funcafe-cafe. business

La fața locului am descoperit o casă cu un singur nivel, care nu iese prin nimic în evidență. Se pare că adăpostește mai multe chestii, pentru că pe acoperiș scria „Universal Paradis” , iar pe unul din ziduri era o reclamă la cursuri de engleză pentru copii. Chiar am crezut inițial că am nimerit greșit, dar ne-am liniștit când am descoperit și sigla pe care o căutam, cea a cafenelei.

Ba chiar am găsit portița deschisă, am pătruns în curte (nu prea spațioasă, am remarcat doar vreo 3-4 mese din acelea mici, rotunde), apoi am urcat câteva trepte și am deschis, cu teamă, ușa. Două tinere angajate ne-au încurajat să intrăm.

Ne-a învăluit imediat un parfum amestecat de vanilie, portocală și cafea, ambientul era luminos și extrem de simplu; ne-a plăcut de la prima privire! În față, încăperea cu barul (colorat și plin cu fructe exotice), în dreapta alte 2 încăperi. Mese cu scaune doar câteva, în schimb ample spații sunt amenajate astfel încât cei mai mici clienți să se poată desfășura în siguranță. Am înțeles pe loc ideea și mi-a plăcut: un loc numai bun pentru mămici să se întâlnească la o cafea, o plăcintă și un pahar de vorbă, supraveghindu-și năstrușnicii ce se joacă în apropiere!

De prisos să spun că eram singurii clienți la ora aceea și am primit toată atenția domnișoarei ce ne-a luat în primire. Micul local are și meniuri tipărite. Poți alege între mai multe tipuri de plăcinte sau clătite, cafea, băuturi răcoritoare sau alcoolice, chiar câteva coktailuri. Ne-am decis pentru câte o clătită sărată (cu umplutură de șuncă, ouă și cașcaval, 10 lei) și una dulce (cu gem de prune și nuci, 7 lei), câte o cafea (5 lei) și câte un fresh de portocale (8 lei). Totul a fost preparat pe loc, proaspăt și foarte gustos. Serviciul prietenos și amabil. Recomand cu drag!

***

Ne-am fi dus și a doua zi la Fun Cafe, dacă n-ar fi fost închis, din motiv de duminică. Așa că ne-am văzut nevoiți să căutăm altă variantă. Nici n-a fost greu, în Tg. Secuiesc sunt cel puțin 2 cofetării renumite și am zis s-o încercăm pe cea mai apropiată de „casa noastră” , pe numele ei Süti Éden (Paradisul Dulciurilor) . În fine, nu prea suntem noi mari amatori de dulciuri, dar din când în când ne mai prostim... Date de contact: str. Miklós Wesselényi 1, deschis zilnic 09:00 – 22:00, www.sutieden.ro

E vorba de o casă prea puțin spectaculosă, cu 2 niveluri, cofetăria e la parter. Casa se află într-un scuar verde, pe care s-a amenajat o terasă cu mese, scaune și umbrele, iar în fața acestuia este un monument, reprezentând bustul unei femei (nu m-am prins despre cine sau ce e vorba, am reținut doar un cuvânt ce aducea cu „martir” ). Despre ofertă n-are rost să detaliez prea mult, vă dați seama cam care ar fi: prăjituri, foietaje, bomboane, înghețată, băuturi gen cafea sau răcoritoare. Vitrinele multicolore arată extrem de apetisant, mi-a cam fost jenă să fac multe poze, era ceva gașcă în jur... Am indicat cu degetul ce vreau și l-am lăsat pe Tati să finalizeze comanda, eu m-am dus afară, pe terasă și am ocupat una din mesele libere.

Tati a venit în curând încărcat cu niște punguțe frumos ambalate; nu rezistase și se scăpase la macarons... „Suveniruri pentru prieteni!” Ei bine, ăștia sunt slăbiciunea mea, noroc că nu-i întâlnesc pe toate drumurile! „Pe naiba suveniruri, una sau două pachețele sunt ale mele!” (Aveam să ne delectăm cu delicioasele prăjiturele câteva zile bune; ca să vedeți că sunt cumpătată, totuși...)

Nu m-a dat pe spate desertul pe care l-am ales, dar așa se întâmplă de obicei, pofta e mare... Ăn plus, la chestiile astea e mai fain aspectul decât gustul. Sau poate problema e la mine... Deși cred că nu. În fine, „chestia” mea a fost cu caramel (posibil tort Doboș), a lui Tati un fel de cheesecake cu muuulte fructe de pădure (sincer, mai bună a lui). Precum îi e obiceiul, Tati nu s-a limitat să cumpere doar câte o prăji, cum ne-a fost vorba inițial, ci a plusat și cu câte o patiserie (un croasant cu unt și un rulou umplut cu nucă). (Mereu fac mișto de el, că se vede că a suferit de foame când era mic! ????) Adevărul e că mai bine lua numai foietajele, mi-au plăcut mult mai mult... Da, dar pe urmă l-aș fi bodogănit tot drumul, că n-a vrut să-mi ia prăjitură... Cine să mă mai înțeleagă?!

De costat, nu știu cât a costat, că nu-i frumos să-l întrebi așa ceva pe băiatul care te scoate la cofetărie ????. În tot cazul, nu o avere...

***

În concluzie, recomand, recomand, recomand! Și recomand! Foarte faine toate, o experiență specială fiecare în parte, sper să putem reveni cât mai curând prin zonă. Și să ne pălească foamea. Și setea. Că știm noi unde să ne ducem! ????

---

VIZUALIZĂRI: 8350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI