ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
AUG-2020
Prieteni
4 AD. + 1 COPII -- v: 10
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Restaurant Ciuperca din Sovata – un brand recunoscut

TIPĂREȘTE

Despre restaurantul Ciuperca Mică (Kicsi Gomba) au curs rânduri de cuvinte în 10 review-uri pe site-ul AmFostAcolo, dar un local bun merită întotdeauna promovat și adus în atenția eventualilor clienți. Dacă acum doi ani în toamnă l-am găsit închis (îi înțeleg pe angajați, erau în concediu după un sezon plin), în această vară am reușit să vizităm de două ori acest restaurant. Și ne-a plăcut ce am mâncat acolo astfel că trebuie să recomand și la alții. :)

Găsim restaurantul Ciuperca Mică chiar lângă aleea care duce spre Lacul Ursu (strada Bradului nr. 42), o poziționare excelentă în calea turiștilor care merg la ștrand ori la plimbare în jurul lacului. Turnul octogonal e simpatic, lemnul utilizat la construcție integrând perfect edificiul în peisaj; etajele/balcoanele și terasa adiacentă se văd mai bine dinspre lac. Din cauza situației medicale generate de pandemie în momentul vizitei noastre se putea lua masa doar pe terasele exterioare.

Se putea face rezervare telefonică, dar noi ne-am încercat norocul direct la local. La orele amiezii se forma coadă de clienți la intrare, toți așteptând răbdători eliberarea unei mese. Și noi am așteptat de fiecare dată, dar nu mai mult de 10 minute; prima oară am mâncat pe terasa-anexă, a doua oară din pricina ploii torențiale care se revărsa peste stațiune am ocupat o masă pe unul din inele – în ambele situații priveliștea spre lac este asigurată.

Măsuri de protecție: Chelnerii purtau mănuși și mască, exista recipient cu dezinfectant la intrare, chelnerii chemau următprii clienți la masă după ce dezinfectau suprafața mesei și chiar scaunele, se respectă cu strictețe numărul de persoane permis la o masă, se nota într-un tabel numele și numărul de telefon.

Meniul nu este foarte stufos, conține câteva feluri în fiecare categorie de produse, printul pe fond negru scoate în evidență fotografiile cu preparate. Am răsfoit paginile și am comandat feluri de mâncare și băuturi care ne-au atras atenția.

Preparatele au avut o prezentare faină în farfurie, porțiile sunt potrivite ca mărime, au sosit într-un timp relativ scurt având în vedere gradul de ocupare al terasei. În meniu există și câteva opțiuni pentru copii. Într-una din zile am mâncat și o ciorbă de burtă (16 lei), smântâna, ardeiul și pâinea se plătesc separat (4 lei + 3,5 lei + 3 lei) – foarte gustoasă. Ce am mâncat noi: piept de pui cu cartofi copți și ciuperci (36 lei), salată grecească (21,5 lei), mușchiuleț de porc cu legume înăbușite și piper verde. S-a mai consumat la masă gyros picant (29,90 lei), ceafă cu bacon crocant (29,50 lei) și cartofi prăjiți (8 lei).

Toate au sosit calde și la timp pentru a ne potoli foame, după ce ne-am răcorit cu ceva licori (de exemplu bere – 7,5 lei la sticlă, 9 lei draft). Răcoritoare sau delicioase au fost limonada clasică (11,5 lei/400 ml), orange mokka (9,5 lei - super), latte macchiato (8 lei), caffe bonbon (10 lei - deosebită) sau ciocolata caldă cu rom și stafide (13,5 lei – nemaipomenit de bună atunci când ploaia rece se scurge pe copertinele restaurantului). Desertul a fost mereu același: marlenka-prăjitură armeană cu miere (12,5 lei) – ne-a plăcut mult.

Ce aș mai putea să vă spun decât să mergeți măcar o dată la Ciuperca Mică din Sovata pentru a vă face propria impresie despre bucatele oferite de acest restaurant. Noi am apreciat calitatea preparatelor, ambianța plăcută, priveliștea către lac și serviciile bune și prompte.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 08.09.20 12:29:51
Validat / Publicat: 08.09.20 13:01:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS].

VIZUALIZĂRI: 3652 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 O delicioasă ciocolată caldă cu rom și stafide.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[09.09.20 15:23:47]
»

@tata123:  de exemplu bere – 7,5 lei la sticlă, 9 lei draft)

Adica berea la sticla e mai ieftina ca cea la halba? Sticla cat avea? ​

Într-una din zile am mâncat și o ciorbă de burtă (16 lei), smântâna, ardeiul și pâinea se plătesc separat (4 lei + 3,5 lei + 3 lei) – foarte gustoasă.

Si noua n-ai vrut sa ne arati frumusete de ciorba de burta... Offff! ​

Localul arata tare bine, l-am apreciat in toate postarile aparute despre Ciuperca! ​

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[09.09.20 15:42:33]
»

@Zoazore:  Mulțumesc pentru vizită, restaurantul chiar merită apreciat, preparatele sunt gustoase. Ciorba de burtă a fost foarte bună, din păcate o fotografie  nu poate reda și gustul, numai vizual castronul cu ciorbă poate fi îmbietor și e păcat să stârnești pofte aiurea. Berea mai ieftină era un Ursus Cooler la sticlă de 500 ml, iar cea mai scumpă era Peroni la halbă de 400 ml.

Numai bine! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[28.04.21 11:25:44]
»

@All:  La început de aprilie, înainte și în a doua zi de Paștele catolic am gustat din nou deliciile de la Ciuperca Mică. Felicitări personalului aflat în slujba clienților pofticioși chiar și în zile de mare sărbătoare. Localul era plin la orele prânzului, rezervarea cu câteva ore înainte fiind de recomandat. Porțiile mari, preparatele gustoase, platingul excelent, prețurile bune, timp de așteptare mic, plata cu cardul acceptată, priveliște minunată către lac.

Recomand cu căldură!

DOROTHEEA
[28.06.21 18:30:08]
»

si noua ne place foarte mult Kicsi Gomba. daca nu ar fi asa departe am merge in fiecare week end sa mincam acolo. Recomand Piept de raţă cu legume şi cu “kürtős kalács” si Gnocchi cu sos din leurdă şi nuci cu parmezan pe care ne le putem uita!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[29.06.21 10:03:38]
»

@DOROTHEEA: „Ciuperca Mică” e un restaurant foarte apreciat în zona Sovatei și ne-am convins pe propriile papile gustative, ca să zic așa Chiar de mai multe ori! Pieptul de rață cu Kurtos a fost degustat de un companion de masă chiar în toamnă și a fost încântat.

Abia aștept să ajung din nou prin Sovata și împrejurimi! Îmi place mult zona! Mulțumesc pentru ecou și confirmare! Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOROTHEEA, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sovata?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.543074131012 sec
    ecranul dvs: 1 x 1