Slovenia – Cucerit de… Trojane

TIPĂREȘTE

Dacă tranzitaţi Slovenia venind dinspre Austria ori Ungaria, astfel ca la Maribor să intraţi pe E57 spre Ljubljana, luaţi în calcul un popas pe care îl recomand cu mare plăcere: Trojane.

Slovenia este o ţară mică, deci şi distanţele sunt comprimate, ca într-o … conservă. Abia i-ai călcat pragul, şi în două ceasuri i-ai spus „Pa! ”. Aşadar, pentru oprirea la Trojane aveţi de parcurs aproximativ 88 Km pe A1 de la Maribor spre capitala slovenă, sau, în sens invers, în jur de 43 Km. Se părăseşte autostrada pe o „bretea” paralelă, pe care se mai rulează puţin, fără probleme de orientare.

Complexul Trojane – numele complet este mai lung şi mult mai complicat – este compus din hotel, restaurant, corp sanitar, magazine şi o parcare cu capacitate suficientă, inclusiv pentru autocare. Cadrul natural are o frumuseţe aparte, apropiat zonelor subcarpatice de la noi, iar ordinea şi curăţenia din jur vor contribui din plin la o stare de bine, de relaxare şi încântare.

Cel puţin deocamdată, Trojane nu are un investitor privat, patron fiind Statul, însă un Stat responsabil şi performant, cu rezultate economice absolut remarcabile. Chiar dacă în titulatura completă a complexului despre care fac vorbire apare şi o chestie cu referire la „sindicat”, nu vă îngrijoraţi, căci nimic din ce veţi vedea nu va putea fi asociat cu jalnicele cantine sau cu căminele muncitoreşti. Totul este modern, curat şi cochet, cu o puternică amprentă germanică, deci fără compromisuri la calitate.

Nu cred că va fi cineva pe aici, pe A. F. A, interesat să înnopteze acolo, dar nici nu am vreun habar despre cazare. În schimb, vă pun la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru o masă copioasă.

După ce aţi lăsat maşina în parcarea mare, luaţi drumul spre clădirea principală, pe care este inscripţionată şi firma. Doamnele vor fi atrase de ofertele magazinelor de pe partea dreaptă, însă le fac recomandarea să amâne tentaţiile pentru siestă. Igiena şi tot ce ţine de… drumul lung pot fi rezolvate în corpul de clădire dintre magazine şi restaurant. Totul este curat, nu lipsesc nici săpunul şi nici prosopul de hârtie, uscătoarele pentru mâini sunt perfect funcţionale, iar numărul considerabil al cabinelor şi al chiuvetelor dau de înţeles că afluxul turistic este considerabil.

Pentru restaurant mai faceţi doi paşi, poate trei, intrarea aflându-se sub pasarela ce leagă cele două corpuri de clădire. Veţi trece prin dreptul cofetăriei, al patiseriei şi al barului, toate la un loc. Nu vă opriţi, chit că veţi lăcrima de poftă! Vă va întâmpina un ospătar, cu zâmbetul şi politeţea specifice celor ce-şi primesc oaspeţii cu dragă inimă şi pentru care meseria nu este un chin, ori blestem. După ce v-a aşezat la masă, în secunda doi un altul vă va pune la dispoziţie meniul, care, surpriză! , va fi în limba română, în cazul nostru, dar au şi pentru alte naţii, deşi pentru chinezi nu risc un asemenea optimism. Băuturile pot fi comandate înainte de a decide ce anume doriţi să mâncaţi, dar trebuie să ştiţi ceva.

Meniul constă într-o listă cu nouă feluri de mâncare preparată, atât şi nimic mai mult. Însă, din partea casei, adică moca, sunt incluse supa şi salata. Supa este caldă, bună şi gustoasă, dar făcută precum ceaiul, un cub în apa clocotită. Prin urmare, dacă vreţi să deschideţi masa cu o bere, să nu intre în conflict cu supa, cine ştie? Salata este cât se poate de naturală şi are destule în compoziţie, mai puţin sare, ulei (un ulei din seminţe de dovleac, de senzaţie maximă!) şi oţet, urmând să o asezonaţi după gustul personal. Repet încă o dată că supa şi salata sunt gratuite, dar nu obligatorii.

Revin asupra meniului. Spuneam că pe acea listă aveţi nouă preparate, descrise clar în limba maternă a clientului. Cifra corespunde felului de mâncare, dar ospătarului nu-i veţi spune, de exemplu, şniţel cu piure etc, etc. Aveţi meniul pe limba noastră, dar ei nu vorbesc româneşte. Le comunicaţi doar cifra, verbal, sau puneţi degetul în dreptul ei. Foarte important, chiar obligatoriu, va fi ca dumneavoastră să ţineţi minte numărul ales, ca atunci când vor veni cu farfuriile la masă să ştiţi ce anume aţi comandat. Ospătarul va rosti „Five”, dar dacă aţi uitat că „Cinci” vă revine, va fi destul de neplăcut ca el să stea precum popândăul cu platoul în mijlocul sălii, iar clientul să facă foamea.

Meniul este astfel conceput încât să acopere cele mai solicitate preferinţe din partea clienţilor. Experienţa şi ceva statistici de profil au determinat profilul consumatorului „pe fugă”. Acesta trebuie servit rapid, cu un preparat gustos şi variat, într-o prezentare care să stârnească apetitul instantaneu, iar la total să fie o sumă care să nu producă indigestii. Puţin probabil ca fructele de mare, sau cine ştie ce alte fantezii culinare să aibă vreo căutare acolo, printre munţi şi dealuri. Mai trebuie spus că totul se desfăşoară ca pe bandă rulantă, în ritm alert, eficient şi fără să streseze clientul. Fiecare ştie ce are de făcut, nimic în plus, nimic în minus.

Porţiile sunt generoase, gustoase şi, nota bene! , ingredientele sunt de provenineţă locală şi cât se poate de naturale. Excepţie face supa. Indiferent de felul ales, preţurile au o variaţie neglijabilă, astfel că nota de plată va gravita în jurul sumei de 13 euro, din care 3 euro înseamnă sonda cu bere. Nu veţi primi niciun bon şi nicio chitanţă. Cum rezolvă cu evaziunea, este treaba lor. Ce aveţi de achitat vă va fi comunicat verbal, dar nu pe româneşte, ci pe afişajul unui calculator de buzunar. La plecare, protocolul de rigoare: mulţumiri, zâmbete şi invitaţia de a reveni la ei.

Bărbaţii care n-au rămas încă singuri la masă îşi pot conduce partenerele la magazine, dar nu vă grăbiţi să porniţi motoarele. Lăsaţi-le timp!

---

VIZUALIZĂRI: 3903 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI