Cafe Martini Habermann - intre traditii vechi si obieceiuri noi

TIPĂREȘTE

Vremea frumoasa , bucuria de a-i avea acasa pe toti cei trei baieti ai nostri (lucru rar in ultimul timp), precum si o anume stare sufleteasca in armonie cu prospetimea naturii care ne incanta la tot pasul, ne-a facut sa ne dorim o iesire in familie, undeva la un restaurant. Plus ca doream sa testez terenul pt vizita unor prieteni care vor veni la vara, la noi. Propunerea mea initiala nu a fost agreata pt, ca baietii mari se temeau de lucruri prea rafinate pt apetitul lor din momentul acela. Prin urmare m-am gandit sa mergem intr-un loc care deja mi-a starnit curiozitatea si pe care l-am amintit in articolul meu ''Sighisoara, o poveste fara sfarsit", mai precis Cafe Martini Habermann, care este de fapt un restaurant.

Stiam ca respectivele firme au existat inca de la sfarsitul sec. al XIX-lea, fiind cofetarii-cafenele si ma bucuram la gandul ca voi avea ocazia sa gust un desert deosebit,doar or fi avut traditie in asa ceva. Stiam locul, stiam si ca este foarte frecventat, cu terasa mai mereu plina in timpul verii, am studiat un pic si referintele, totul in ordine, mergem la sigur, mi-am spus eu.

Restaurantul este chiar deasupra parcului, pe str. Hermann Oberth nr. 42. Terasa in trepte era aproape plina. Mesele sunt destul de micute, de forma patrata si toti cinci n-am fi incaput la una, asa ca am rugat chelnerul sa ne ajute sa ne extindem ''spatiul de lucru'' prin alaturarea a doua mese. Am fi vrut sub o umbrela, dar umbrele nu erau la toate mesele si evident, cele cu umbrele erau ocupate. Dar soarele era atat de bland si de placut, incat chiar era o placere sa te lasi mangaiat de razele lui.

O atmosfera placuta pentru noi: liniste, nici un fel de muzica, parea ca toti mesenii participa la o expozitie, la un eveniment cultural. Si cam asa era, intr-un fel. Evenimentul era primavara, pe care o puteam admira in rozul delicat al ciresilor japonezi din parc, in verdele timid al primilor colti ai ierbii, in horbota alba a corcodusilor rataciti in oras, in aerul proaspat, in senzatia de innoire care razbatea de peste tot. Ce muzica sa fi fost aceea care sa depaseasca perfectiunea naturii din momentul acela?

Pe fiecare masa, in cosulete-suport impletite din rachita vopsita alb si decorate cu o fundita sic, de culoare mov, erau flori naturale in ghivece de plastic. La noi au fost craite pitice, pe alte mese am vazut dalii pitice. Eu, care ma cam ocup de flori, am fost mirata de alegere pt ca sunt flori de miez de vara, dar florile naturale sunt toate frumoase!

Dupa cateva minute bune ni s-au adus meniurile. Evident ca eu m-am dus glont la dulciuri. Ce bine, si altceva in afara de papanasi! Marchiza, prajitura cu iaurt si zmeura, prajitura cu mere si sos de vanilie, mai ce de bunatati! Pai n-am avut eu fler in alegerea restaurantului! Da, si erau si papanasi, fierti. Dar ce conteaza, ii pot manca oriunde, pana la urma. Eu, sotul si baiatul cel mic ne-am orientat fiecare la cate o prajitura diferita ca sa putem gusta din cat mai multe bunatati. Baietii mari nu s-au lasat impresionati de dulcegarii si s-au orientat spre feluri consistente, barbatesti, adica ciorba de burta pentru unul din ei si un platou mix-grill pe care sa-l imparta. Noi am optat pt salata Martini- eu si baiatul, salata Habermann, sotul meu. Ca bauturi limonade-2, fresh de grapfruit si portocale, o Stella Artois, cherry-sirop si apa.

Vine baiatul, dragut, surazator.comandam mancarea. Vine randul prajiturilor. Din cea cu zmeura si iaurt nu aveau. In momentul acela ma paleste un gand si intreb, cu inima purice, daca sunt prajituri facute de ei. Nu erau. Si atunci am stiut ce desert voi manca: papanasi fierti, pt ca toate prajiturile acelea minunate erau de tipul congelat! Pff, m-am dezumflat! Las'ca sunt buni si papanasii. Comandam si bauturile, ma interesez daca se poate plati cu cardul, in regula toate.

Dupa vreun sfert de ora ne aduce bauturile. Nici o problema, nu ne grabeam, aveam destule povesti de depanat. Si trece timpul, inca un sfert de ora, apoi inca unul si inca unul. Noi eram calmi, dar stomacurile noastre incepeau sa faca taraboi. Langa noi, ceva mai sus un cuplu care venise inaintea noastra inca astepta. Ma miram eu ca stau asa mult doar cu paharele in fata, la soare ca si noi. Ma gandeam ca vor sa se bronzeze pana cand il aud pe domn cu o voce usor iritata reamintind fetei care servea ca e mai mult de o ora de cand asteapta. Am fost atenta si am vazut ca la cinci minute dupa, le-a fost adusa comanda.

Se face si la noi o ora. Gata, trec si eu la atac, intreb de comanda noastra. Vine, sigur. Si mai trece un sfert de ora. Cat ai fi de calm sau de ardelean incepi sa ai oarece reactii. Totusi, erau 3 portii de salata, cat poate fi de lucru, doar nu vor fi aduse din gradina ursului! Ciorba de burta ar fi trebuit sa fie deja facuta, desi parea ca atunci s-au apucat sa taie vaca, iar gratarul (ca asa-i zicea pana de curand si nu inteleg de ce trebuie sa-i zica altfel!) nu e ceva care sa solicite iscusinta bucatarului, categoric nu e de masterchef!

In sfarsit, vin bucatele! Se pun farfuriile direct pe masa de lemn, tacamurile erau infasurate in servetel, ratarul servit pe platou de lemn. Salata Martini este un amestec de legume crude: morcov ras, castraveti, rosii, salata verde, feliute de parmezan, cubulete mici si putine din piept de pui la gratar si smantana, cea Habermann a sotului cam acelasi lucru, dar mai putina si fara parmezan, pui si smantana. A mea in farfurie adanca, a lui in farfurie plata. Am studiat-o sa-mi dau seama de ce a putut dura atat. Nu avea un ''plating'' (alt cuvant la moda de cand cu febra competitiilor gastronomice) deosebit. Am gustat si din ciorba de burta. Baiatului i-a placut, pt ca nu era f. grasa. Eu am constatat ca fidelutele de burta erau fierte fara sare. Era buna, dar nu intr-atat incat sa faca 15 lei! Platoul avea carnaciori, mici, carne de porc, coaste, castraveti si gogosari murati si cartofi prajiti, Eu m-am cam luptat cu salata pt ca a fost destul de multa pt mine.

Dupa alt sfert de ora au venit si papanasii, Cate trei gogoloaie mici, date prin pesmet si acoperite cu smantana din belsug si gem de afine. Eram curioasa sa vad cat de aproape sau departe ma aflu de reteta de restaurant eu, ca gospodina care mai face papanasi fierti. cand si cand acasa. Incep sa mananc dintr-unul, mai bine zis incerc pt ca nu intra lingurita. Mai sa fie! Tare, nu chiar ca piatra, dar greu de dovedit cu lingurita. Ma uit la ai mei, ei mancau fara probleme. Sunt nedumerita: lor le-o fi adus altceva? Cer voie sotului sa gust de la el. Al lui caldut si molicel. Al meu uscat si tare. Se sacrfica el si facem schimb, desi el mancase mai mult din portia lui. Bun si asa, macar am reusit sa le simt gustul! Mi-a spus concluzia lui: doi tari, unul bun. Cand a venit baiatul sa faca nota i-am spus. Am vrut sa spun mai multe, dar era pacat sa umbresc momentul de armonie si bucurie al familiei ,plus ca nu era vina lui. Bauturile au fost bune.

Am platit 199 de lei: gratarul 50 de lei, salata, un tip 20 de lei, altul 18, ciorba am spus si papanasii 11 lei portia, daca nu ma insel. Bauturile nu mai conteaza!

Ce sa zic, poate am nimerit noi o zi proasta, se poate intampla oriunde. Poate sunt eu prea pretentioasa. Totusi, nu mi-as duce prietenii acolo. Nu sunt ardeleni si nu cred ca ar avea rabdare sa astepte atat de mult, mai ales ca vara acolo e mai mereu plin. Mancarea, cu exceptia papanasilor ratati. a fost buna, dar preturile sunt un pic prea ''picante'' vorba baietilor mei! Sunt destule variante in Sighisoara si nu numai acolo.

Imi e foarte greu sa fac o recomandare sau sa nu o fac.Nu este atat de prost restaurantul incat sa nu poata fi recomandat,dar experienta mea nu ma poate face sa-l recomand din toata inima. Asa ca incercati ! Cum va va fi norocul!

---

VIZUALIZĂRI: 3631 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI