ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 23.08.11
STATUS: SENATOR
LUNA
JAN-2015
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La Kon Tiki - probabil cea mai buna ciorbă de burtă din România

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Haideți cu mine la Restaurant Kon Tiki, la o ciorbă de burtă, probabil cea mai bună ciorbă de burtă din România!!

Nu există vizită la Sibiu, fără o masă la Kon Tiki. Sau ba da, există, atunci când restaurantul e închis, fie pentru că e în desfășurare o petrecere privată, fie ca e o zi nepotrivită.

Despre Kontiki am aflat în urmă cu câțiva ani, de la un amic, care nu mai contenea să laude, meștesugita lor ciorbă de burtă. Ambrozie! :)Așa ca, la următoarea vizită în Sibiu, am decis în unanimitate să-i călcăm pragul, mai ales, că suntem pofticoși și mâncăcioși. La prima vedere am fost, recunosc, sceptică, mai ales că după ce am parcat mașina și am coborât ne-am trezit în fața unui restaurant cu aspect de cârciumă. De cum i-am trecut pragul, această impresie a persistat, dar aburii neîncrederii au început să se împrăștie, mai ales, când, în timp ce așteptam să ni se aducă comanda, pragul cârciumii cu aspect de cantină era trecut de localnici care... cumpărau ciorbă de burtă pentru acasă! Așa ceva nu mai văzesem în vreun restaurant... După o așteptare nu prea îndelungată am primit ciorbița mult așteptată și așa pot spune că s-a mai născut o pasiune,;) de parcă nu aș avea destule: ciorba de burtă de la Kontiki.

Pentru că gustul ei se apropie, pentru mine, de desăvârșire, pentru că este un fel atipic de ciorbă de burtă, cum nu am mai gustat nicăieri, niciodată. Un pic dulce, un pic mai mult acrișoară. Desăvârșită. Rețeta nu v-o pot împărtăși, nu o știu nici eu și nici nu-mi doresc să o știu! Este secretă!

Dacă atunci, în urmă cu câțiva ani, Kontiki avea aspectul unei crâșme cu mese și scaune de metal, între timp s-a construit și o pensiune și un alt restaurant, modern, arătos, dar funcționează și vechiul birt săsesc, iar noi îl preferăm întotdeauna pentru că este altfel, ieșit din timp parcă. Dacă veți alege să mâncați la Kontiki, puteți opta pentru o masă fie în locația veche, fie în cea nouă, dar aproape sigur, va trebui să așteptați să se elibereze o masă! Pentru că oamenii vin la Kontiki mânați de gust și de poftă, de plăcere. Este un restaurant care nu are reclamă la drumul mare, cum sunt altele, cu ștaif și mâncare de toata jalea, reclama i-o fac clienții, reclama i-o face gustul. Mă mir că nu are încă recenzie pe AFA, de aceea m-am și decis...să-i fac dreptate! :)

Dar cred că l-am laudat destul, :) așa că am să scriu câteva lucruri despre felul în care arată și alte informații palpabile. Pentru că până la urmă ceea ce-mi place mie, poate displăcea profund altcuiva!

De unde numele Kontiki?

Potrivit unei legende al cărei text este afișat la loc de cinste, Kon Tiki era Marele Preot și regele Soare al Oamenilor albi din legendele incașilor care au lăsat ruinele uriașe de pe malul lacului Titicaca. Expediția pornită în căutarea acestor urme s-a numit: desigur, Kon Tiki. În frunte echipajului s-a aflat căpitanul Kon Tiki! :)Iar o zi obișnuită pe Kon Tiki începea cu trezirea bucătarului care de la prima oră începea pregătirea bucatelor alese. Care este legătura între incași și Sibiu, nu știu... Cert e că pe strada Tudor Vladimirescu la nr. 12 funcționează Restaurantul Kon Tiki. O clădire gri, cu ușa adăpostită de grilaj, iar deasupra ușii scrie simplu și mic: Kon Tiki.

Aspectul restaurantului după cum v-am spus deja poate fi descurajant, dar să fim realiști, de cele mai multe ori aparențele înșeală. Papilele gustative se vor declara mulțumite. Vechiul restaurant este o casă mititică pitită între casele cartierului sibian Tineretului. La intrare, e un fel de pseudorecepție cu harta turistică a județului Sibiu, o sală în partea stângă, una în partea dreaptă. Mese cu picioare de metal, scaune la fel, pe jos mozaic cu inserții de marmură, pereții separații pe orizontală, placați cu gresie în partea inferioară, zugrăviți deasupra ei. Mese acoperite cu fețe de masă roșii de satin, peste care, stau alte fețe de masă albe. Pe fiecare masă tronează oliviera. Calorifere vechi, de fier fojat care amintesc de sumbrii ani ai comunismului.

Ce mâncăm

Noi mâncăm întotdeauna doar ciorbă. Dar Pentru că felul doi nu mai încape, porția e foarteeee maaaareee! Meniul e mai variat, cuprinzând și felul secundar sau deserturi. La mese se aduc farfuriile cu tacâmuri, apoi chelnerul vine cu castronul si umple farfuria la refuz. Servirea este rapidă, dar fără prea multă etichetă. Și farfuriile au aspectul celor din care mâncam în trecut, pe la cantinele studențești. Nimic ieșit din comun. Doar aroma îmbietoare ce se ridică alene din farfurie. Aburii ademenitori ai ciorbei care urcă și coboară, stârnind apetitul. Ciorba este oferită cu mujdei, smântână, ardei iuți, fie murați fie proaspeți, oțet și pâine. Prețul ciorbei 11 lei. Dar gustul e de neprețuit! Unic!

Dacă prin hoinărelile voastre ajungeți prin Sibiu, nu ezitați să vă potoliți foamea și să vă desfătați papilele gustative cu poate cea mai bună ciorbă de burtă mâncată vreodată! Sper că v-am făcut măcar curioși, dacă nu și pofticoși!

Program:

Zilnic: 10 – 22

Sâmbăta: închis

Duminica: 12-22

Poftă bună!


[fb]
---
Trimis de sunflower in 08.09.15 13:23:19
Validat / Publicat: 08.09.15 16:32:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 15483 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Kon Tiki Restaurant - poftă buna, cu drag!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45650 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster25
[08.09.15 15:53:27]
»

@sunflower - fiind vorba de un restaurant acorda te rog o nota si pentru BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ

sunflowerAUTOR REVIEW
[08.09.15 16:25:10]
»

@webmaster25 - cu gândul la ciorba de burtă de la Kon Tiki, am uitat ce era mai important!

Și desigur, piesa muzicală... Vă rog să atașati următorul videoclip:https://www.youtube.com/watch?v=jqFWDElfmWA

Mulțumesc!

cloverina
[08.09.15 16:48:43]
»

@sunflower: Am fost și noi anul trecut, dar nici măcar nu am reținut numele localului. Sincer, credeam că am nimerit într-un loc al sibienilor, de care turistul nu știe, nici firmă nu are. Ciorbă pe sub mână cum s-ar zice!

Nouă ne-a fost recomandat de patronul pensiunii Pleșca din apropiere și am crezut că și-a bătut joc de noi când am ajuns la intrare. Nu înțelegeam de ce stau la coadă la un local în 2014. Apoi am tot văzut lume mâncând ciorbă la 9 seara (eu nu practic așa obicei) și m-am tot mirat de unde pofta nestăvilită de licoare magică (acum înțeleg și regret că nu am comandat, eu fiind o fană înfocată a ciorbei de burtă).

Noi am luat o singură porție de mix grill și ne-a ajuns, deși eram înfometați. A trebuit să împărțim masa cu un cuplu de vârsta a treia (să nu zic a patra!). Inițial mi s-a părut îngrozitor să stau la coadă să mă așez la o masă într-un birt, iar apoi să mai împart și acea masă cu un moș (credeți-mă, nu îl jignesc cu nimic, la cum se prezenta realitatea), care încerca cu replici de la 18 ani să o combine pe o doamnă în etate. Ciorba stătea martoră la vorbele amoroase. Iar noi - amuzați peste măsură - încercam să nu intrăm sub masă că și așa nu era loc în restaurant

Andox
[08.09.15 17:02:47]
»

Curcubeu in cerul gurii este ciorba de burta de la KON TIKI.

Recomand si eu 100%

sunflowerAUTOR REVIEW
[08.09.15 17:12:15]
»

@cloverina - e afrodisiacă, pare-mi-se!

@Andox - de aceea am si scris despre ea, mai ales ca nu era amintit localul pe AFA. Merci!

webmasterX
[08.09.15 17:45:40]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Rodel
[08.09.15 18:26:38]
»

Ciorba de burtă de la Kon Tiki este celebră de foarte multă vreme. Vreau să fac o corectare: localul se află în cartierul Terezian, nu Tineretului.

sunflowerAUTOR REVIEW
[08.09.15 19:09:17]
»

@Rodel: Bine punctat, merci!

Dan&Ema
[08.09.15 20:53:24]
»

Trecut la favorite ca sa ne oprim la kon tiki in drum spre alba iulia

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cloverina, Dan&Ema, Rodel, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sibiu și împrejurimi?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051714897155762 sec
    ecranul dvs: 1 x 1