O masă bună și o amintire din Reggio Calabria

TIPĂREȘTE

Motto:” Un vasluian a băut o bere și a ajuns la spital. Era a lui frate-su`”

V-am dat o pauză de vreo două săptămâni, timp în care nu m-ați mai văzut pe-aicea. M-am gândit eu că-i destul cât să vă relaxați, să vă reveniți și, cine știe, poate chiar să mă mai și uitați. Da’ vezi cum e viața… omul pleacă, dar tot omul se-ntoarce. Unii pishologi ar zice că-i semn de caracter complicat. Sau, mai pe șleau, că sunt un pic sadic. Nu zic nu. Doar de mic aveam obiceiul ăla dubios să rup aripile muștelor, să nu-mi ascult părinții decât după intervenții contondente din partea lor, dar eram și primul la nerezolvat problemele de matematică din culegerea lui Gheba, de ne teroriza vacanțele.

Așa că iată-mă iar pe sait, stricând liniștea și frumusețea de primăvară care se anunță a fi sosit. Dar, dacă tot am apărut, măcar să fac și ceva frumos, nu doar să tulbur apele. Chiar dacă cu o zi întârziere, țin să urez doamnelor și domnișoarelor de pe aici, dar și celor din viețile noastre, o primăvară frumoasă. Cu căldură, cu soare, cu flori și, mai ales, cu zâmbete.

Pentru că zâmbetul, dacă stai bine să te gândești, e una dintre cele mai frumoase bijuterii pe care le poate purta un om. Iar pe chipul lor, care oricum e frumos în mod obișnuit, zâmbetul face minuni. Devine parcă imagine iconică, luminând totul în jur. Inclusiv viața noastră, a bărbaților care pretindem că suntem serioși și tari, dar care, în realitate, știm bine că lumea e mai frumoasă când ele zâmbesc.

Na, vedeți? Am întors-o din condei. Știu eu că așa se face: vrei trai ușor, pune-te bine cu partea feminină. 😉

Astăzi o să-ncerc să vă țin de vorbă despre un restaurant din Reggio Calabria, peste care, atunci când am povestit despre oraș, am trecut cam repede și, dacă stau bine să mă gândesc, cam nemeritat. Nu știu de ce l-am tratat așa, probabil eram grăbit să spun alte lucruri sau poate mi s-a părut atunci că nu e mare filozofie. Ei bine, m-am înșelat.

Pentru că locul ăsta merită o vorbă mai lungă. Și nu doar pentru mâncare, deși mâncarea e din aia care te face să taci câteva secunde după prima îmbucătură, ca să pricepi exact ce ți se întâmplă. E genul de loc unde lucrurile par simple: ingrediente bune, gătite fără fandoseli, dar cu un gust care te pune pe gânduri.

Dar povestea nu e doar în farfurie. După ce stai acolo o vreme începi să simți și atmosfera. La început ești client, stai frumos la masă și te uiți în jur. După un timp, parcă se mai rupe o bucată din distanța aia. Mai schimbi o vorbă, mai vine cineva cu o glumă, mai apare o recomandare spusă pe un ton de parcă te cunosc de ani de zile.

Și uite-așa, fără să-ți dai seama, ajungi să pricepi că mâncarea bună nu înseamnă doar ce e în farfurie. Înseamnă și locul, și oamenii, și starea aia degajată care se așază încet peste toată masa. Iar când pleci de acolo, te dumirești cam ce-ar trebui să fie, de fapt, o masă bună.

” La Cantina della Suocera” - ce este, de ce și unde?

Intrăm deci, cu toată convingerea, în restaurantul „La Cantina della Suocera” din Reggio Calabria. Ca să nu părem rătăciți, vă voi da și adresa exactă: Via Pritanei 10, I-89127. Este că acum vă simțiți mai în siguranță, așa-i?

Ei, sentimentul de siguranță se menține și după ce intri. Chiar dacă numele are conotații românești, restaurantul nu este deloc o „cantină” , măcar pentru faptul că, în italiană, limba spui, „cantina” ar însemna „pivniță” . Este destul de discret, chiar dacă e cu intrare direct din stradă. Nu, nu e restaurant simandicos, chiar dacă-ți trebuie o rezervare pentru a veni acolo. Este genul de restaurant folosit de familiile italienilor care locuiesc acolo și care, aveam să mă conving în perioada zilelor cât am stat prin Calabria și Sicilia, ies seara pentru cină și un pahar de vin, care să dezvolte starea de bine sau ce știu eu ce tărie care să le ajute digestia. Mesele sunt așezate la o oarecare distanță una de cealaltă, deși spațiul restaurantului nu este foarte generos, dar această depărtare îți permite să-ți creezi propria atmosferă la masa de-o ocupi, dar nici nu te îndepărtează de ceilalți, ca să pari un străin.

Că tot spuneam de mese și de atmosferă, de fiecare dată, de fapt de două ori, am ajuns acolo pentru masa de seară, dar n-a fost ceva de genul intri-mănânci-plătești și pleci. Nope. După ce te așezi la masă ți se induce starea aia de lejeritate, când realizezi că mâncarea și bucuria de a fi la masă cu cei dragi nu trebuie trăite pe „repede-înainte” , ci, chiar așa, să stai să te bucuri de ele.

” Explore the culinary offerings of this restaurant and let yourself be inspired” . Ai putea folosi asta ca motto pentru acest restaurant.

Ideal este să intri și să accepți sfaturile celor ce te vor servi la masă. De multe ori ei știu mai bine decât tine ce merită încercat în ziua respectivă, ce e proaspăt, ce a ieșit mai bine din bucătărie sau ce combinație merită pusă pe masă. Iar dacă te lași puțin pe mâna lor, experiența devine parcă și mai plăcută.

Aveți deci încredere! În loc, în bucătărie și în oamenii care vă vor întâmpina acolo. De multe ori exact așa descoperi cele mai frumoase surprize culinare. Meniul, atât clasic cât și on-line, oferă feluri de mâncare calabreză.

Mâncarea calabreză este cunoscută în general ca fiind la fel de bună pe cât este de frumoasă zona aia a Italiei. Are gust, are personalitate și, mai ales, are acea simplitate care te face să înțelegi că ingredientele bune nu au nevoie de prea multă filozofie.

Mâncarea tradițională calabreză are ceva direct și sincer în ea, exact ca zona din care vine. Totul începe, de obicei, cu antipasti: platouri simple, dar pline de gust, cu brânzeturi locale, mezeluri ușor picante, legume marinate sau preparate cu ulei de măsline bun. Sunt genul de începuturi care te fac să înțelegi repede că masa nu se va termina prea curând.

Apoi vin pastele, nelipsite din orice meniu italian. În Calabria ele sunt adesea însoțite de sosuri bogate, uneori cu roșii, alteori cu pește sau fructe de mare, dar aproape întotdeauna cu un pic de caracter, așa cum le stă bine preparatelor din sudul Italiei.

Se spune că prima oară mănânci cu ochii, iar aici ochii chiar au cu ce să se desfete. Plattingul este făcut cu grijă, iar de cum îți este adusă mâncarea la masă parcă te îndeamnă să n-o lași prea mult în pace.

Iar gusturile sunt pe măsură: bune, plăcute și bine echilibrate, exact cum te-ai aștepta de la o bucătărie care pune preț pe ingrediente și pe felul în care sunt așezate în farfurie.

Și, fiind vorba de o regiune înconjurată de mare, fructele de mare apar firesc pe masă: creveți, calamari, midii sau pește proaspăt, gătite simplu, astfel încât gustul lor să rămână în prim-plan. În fond, asta este și filosofia bucătăriei calabreze: ingrediente bune, preparate fără grabă și savurate pe îndelete.

Chiar dacă nu mai știu exact ce am mâncat fiecare, cu toții am fost mulțumiți și plăcut impresionați de gust, atmosferă și starea indusă. Deși se instalează sațietatea, nu te ridici de la masă simțindu-te greoi.

Deja, a doua seară când am ajuns acolo, ne-au întrebat dacă vrem aceeași masă. Ne-au spus, așa, ca unor prieteni, ce paste bune au gătit și ne-au recomandat un grătar de creveți, creveți ce s-au dovedit a fi imenși.

Vinurile sunt ușoare, sprințare, din acelea care să-ți inducă o stare de bine și o anumită volubilitate. Despre Grappa nu vorbesc prea mult; mie îmi place „Barriqata” , e mai aspră față de alte soiuri.

Iar nota de plată nu este cu „Aspenter” . De fiecare dată, pentru 6 persoane, fiecare comandând tot ce a dorit, am plătit în jur de 140 de euro, preț absolut onest și corect.

În loc de final.

Restaurantul mi-a plăcut, v-am spus, mai ales pentru atmosfera pe care o oferă: mâncare, băuturi și atitudinea prietenoasă a personalului.

Că de ce mi-am adus aminte de el? Zilele astea, de început de primăvară, m-am uitat pe pozele de le-am făcut atunci și chiar am zăbovit asupra ălora cu restaurantul de vi l-am spus. Era prima seară-n Italia, în Reggio Calabria, iar starea indusă a fost una promițătoare. Era un început de vacanță frumos și așa avea să fie până la capăt.

Poate pentru că, în Italia, în Calabria și Sicilia fiind, am văzut că viața nu este complicată. Se trăiește așa cum vine, împreună cu cei care ți-s dragi! Se râde des iar zâmbetul e permanent, poate pentru că e o țară îndrăgită de soare, chiar și noaptea, pentru că soarele rămâne-n suflet. Sper să-nvăț din vacanța de-fost stilul ăsta , al lor, de a trăi.

Am fost, un pic, melancolic, recunosc, dar, sper eu, v-am oferit și informații utile pentru cei de vă veți găsi pe-acolo.

Acuma, gata, mă tirez. Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI