2 restaurante bune în peninsula istorică Nessebar - Emona și Mena

TIPĂREȘTE

Am ajuns prima dată în Nessebar acum vreo 15 ani, abia prindeam gustul vacanțelor în afara țării, organizate de noi înșine. Ne-am stabilit baza în Sveti Vlas, iar vizitarea frumoasei peninsule istorice de dincolo de golf se număra, desigur, printre excursiile obligatorii. Ne-am plimbat cu încântare ore întregi pe străduțele pietruite, printre case de piatră și lemn și ruine de vechi biserici, după care țin minte că am mâncat la o terasă suspendată deasupra mării – o amintire plină de savoare și emoție, pe care o păstrăm cu toții. Revenind acum, eram convinsă că voi recunoaște terasa fără doar și poate; ei, bine... grea misiune, toate semănau între ele, toate erau gătite ca de sărbătoare, toate ofereau priveliști de vis spre marea albastră!

Să fi fost Emona?! Poate, cine știe?!... Oricum, pe Emona am ales-o de data asta, în final, sătui de căutare și flămânzi la propriu. Plus că ne-a plăcut zâmbetul domnișoarei care invita clienții încă din stradă, plus că dincolo de bolta vegetală și de cei 2 mici palmieri ce vegheau intrarea se puteau zări alte și alte minunății peisagistice.

Ca să nu bâjbâiți, cârciuma se află în partea de sud a Nessebarului istoric, adresa este Ul. Mesambria 41 (vă reamintesc că Mesambria – ce melodios sună! – este numele fostei cetăți bizantine ce ocupa cândva peninsula); are și adresă virtuală (emona-ns.com) și notă bună pe Google (4,2 din peste 2300 de comentarii).

Ora prânzului fiind trecută (dar nu de mult), n-a fost nicio problemă să găsim masă liberă chiar în primul rând dinspre mare, pe terasa acoperită. Am fost invitați să ne așezăm și, remarcându-ne pesemne graiul, ospătarul ne-a adus mintenaș meniuri în limba...română! Ne-am arătat încântați și l-am întrebat dacă vorbește românește; nu, ne-a răspuns, așa că în continuare aveam să comunicăm în engleză.

Oferta este destul de vastă: aperitive calde sau reci, supe, preparate din pește și fructe de mare, dar și din alte feluri de carne (pui, vită, porc, miel). Preparate clasice, dar și chestii mai deosebite, precum „buratta cu prociutto crudo și nuci de pin” (da, așa era tradus, nuci în loc de semințe, dar ați înțeles ideea) sau „stridii franceze (în stil franțuzesc, mă gândesc) vii cu tabasco și lime (bleah! ; printre puținele treburi pe care nu le-aș mânca nici bătută).

În fine. Am rugat să ne aducă pentru început câte o berulă brumată (4,9 leva bucata), căci plimbarea ne cam deshidratase, le-am primit în câteva minute, timp în care ne-am hotărât și asupra solidelor: o porție de midii de Marea Neagră (19,9 leva), alta de cernokop (lavrac) la grătar (21,9 leva), o focaccia cu mozarella (5,9 leva) și sparanghel cu unt (11,9 leva). Nu ne-am bătut capul care ce va mânca, știam obiceiul bulgarilor de a aduce la masă mâncarea pe măsură ce se face și oricum aveam de gând să gustăm din toate.

După ce am dat pe gât jumătate din paharul de bere, m-am simțit suficient de întremată cât să colind un pic printre mese, să fac câteva poze, căci nu putusem să nu remarc, în drumul nostru dinspre intrare, bogăția de plante și flori de toate culorile! Am descoperit și micul iaz cu peștișori, m-au încântat toate colțișoarele frumos aranjate și decorațiunile inspirate, toate în spirit marin, mediteranean! O să vedeți în fotografii că nu exagerez deloc!...

Prima a venit focaccia – o simfonie de culori și parfum! – presărată nu doar cu mozarella, ci și cu jumătăți de roșioare, frunze de rucola și ulei aromatizat cu busuioc! O mâncai cu ochii! Papilele noastre gustative aveau să se declare maxim de încântate și ele, pur și simplu era delicioasă! O luaserăm pe post de pâine lângă celelalte feluri de mâncare, însă n-am rezistat și am devorat-o pe loc.

Pe urmă am primit midiile – proaspete și bune, fierte în vin alb, cu verdeață, lămâie și foaie de dafin – foarte bune și ele. Peștișorii – peștișori; n-are ce să fie greșit la niște pești proaspeți, copți cât trebuie pe grătar. Iar sparanghelul cu unt a fost exact ce trebuie ca să facă din prânzul acesta un adevărat rafinament, ce ne-a uns nu doar tractul digestiv, ci mai ales sufletele!

Remarcaserăm în meniu câteva variante de desert, dar de obicei nu ne repezim să comandăm de la început, că nu știm dacă mai putem duce sau dacă mai avem poftă până la final. De data asta am decis să înlocuim desertul cu încă un pahar de bere rece, prima fusese de sete, asta urma să fie de degustare...

Nota a adunat aproape 80 leva (aprox. 200 lei) și am plătit-o cu cardul. Recomand din suflet acest restaurant, Emona – pentru mâncarea delicioasă, prețurile rezonabile, dar și pentru decorul bogat vegetal, foarte romantic și vederea superbă la mare!

***

... Seara, destul de târziu, obosiți de un pic de plajă și de a doua rundă de plimbare, am zis să ne mai oprim undeva, pe-aproape de „casă” , să mai lingem câte-o berulă... S-a nimerit să fie Mena, chiar terasa vecină cu noi (Ul. Zhana Chimbuleva 6; nota 4,5 pe Google), ne-a atras muzica grecească (oh!) și – pe Tati – meciul de tenis (cred) ce rula pe un ecran uriaș, agățat într-un colț. Am ales o masă chiar în margine, cât mai aproape de port (deși, noapte fiind, marea nu prea se vedea, mai mult se presimțea).

Am primit meniuri și, dacă tot le-am răsfoit (am remarcat, desemenea, oferta bogată), ni s-a făcut poftă – mie de tirokafteri (fel din bucătăria greacă, cremă de brânză ușor picantă; 7,9 leva), iar lui Tati de salată capresse (10,9 leva). Berea e mai ieftină aici, doar 3,2 leva. Cele 2 preparate s-au completat numai bine – crema era un pic cam iute, dar amestecată cu mozarella mergea ok, pâinea prăjită și feliile de roșii le-am împărțit frățește și pe ele. Meciul s-a prelungit, nouă nu ne venea să ne ducem la nani de bucurie că suntem în acel decor de vis, gazdele nu ne-au zorit nicicum...

Văd că Mena îi vorbită chiar mai de bine decât Emona și, deși experiența noastră aici a fost cam firavă, nu pot decât s-o recomand și pe ea cel puțin la fel de călduros!

---

VIZUALIZĂRI: 2018 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI