GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Servire deplorabila - Restaurant Pensiunea Mai
Intr-o zi frumoasa de sfarsit de aprilie, dupa o scurta plimbare, eu si sotul meu am decis sa facem o mica oprire sa luam masa la restaurantul Pensiunii Mai.
Interiorul mi-a facut o impresie frumoasa dar nu pot spune acelasi lucru de servire. Pacat de cele 5 margarete pe care le are pensiunea.
Ospatarul care ne-a luat comanda parca era intr-o alergatura nejustificata.
A adus mancarea dupa aproape 1 ORA.
A gresit comanda, a adus total diferit de ceea ce comandasem. Am comandat peste cu fulgi de porumb si mi s-a adus peste prajit, plin de ulei si foarte sarat.
Portiile au fost foarte mici. Cartofii la cuptor cu unt au fost doar cartofi nefierti.
Tocanita ardeleneasca a constat in 5 bucatele de carne si restu un non-sos.
Cand am cerut sa vorbim cu seful de sala, tanarul de la bar mi-a vorbit rastit (in prealabil vorbind foarte urat cu seful de sala) iar seful de sala nu a parut deloc strain de asemenea probleme.
Am platit toata nota inclusiv acel peste pe care eu nu-l comandasem.
Imi pare foarte rau ca am fost acolo si nici nu-mi doresc sa mai ajung.
Ospatarii trebuiesc schimbati iar bucatarul sa nu se mai grabeasca in pregatirea mancarurilor.
Trimis de anamaria_dior in 02.05.12 16:54:21
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (anamaria_dior); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Deoarece n-ati fost cazati acolo, rw. a fost mutat la rubrica "Restaurante, terase - Paltinis" (deja existenta pe site);
Groaznica experienta. Sincer nu am fost niciodata pusa intr-o situatie atat de umilitoare, incat nu pot spune cum as reactiona; dar mai mult ca sigur ca nu as plati ce nu am comandat sau ce nu seamana cu ce am comandat eu. In primul rand nu aveam rabdare sa astept o ora.
Spui ca " bucatarul sa nu se mai grabeasca in pregatirea mancarurilor. " Poate ca nici nu s-a grabit, si voi ati primit ce era pe acolo... asa... ca sa scape de ele.
Am asteptat o ora pentru ca ne era foarte foame si am zis ca daca am asteptat 30 de min mai putem astepta inca 5 min desi a durat mai mult.
In ora in care am asteptat, nu am fost doar noi clientii nemultumiti din pacate.
I-am "promis" sefului de sala ca nu vom mai calca in acel loc. Pacat ca din cauza unor neprofesionisti iti strici ziua dar asta e.
Din greseli se invata!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în Mărginimea Sibiului?, MĂRGINIMEA SIBIULUI" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 [Restaurant Pensiunea Mărginimea Sibiului [Fântânele,Orlat]] Mâncare bună, servire rapidă, preţuri bune la Restaurantul Pensiune Mărginimea Sibiului, Orlat — scris în 14.01.25 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 [Restaurant Magna Villa [Săliște]] Mâncare bună, preţuri şi mai bune – Magna Villa, Sălişte — scris în 08.01.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 [Restaurant Poiana Bradului [DN1]] Un restaurant ok pentru o masa de pranz in tranzit — scris în 25.10.22 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2022 [Restaurant Casa Măgura [Cisnădie]] Casa Măgura, o opțiune excelentă în Cisnădie! — scris în 12.05.22 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Oct.2019 [Restaurant pensiune Sibiel] Restaurant pensiunea Sibiel — scris în 19.11.19 de elise din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2019 [Restaurant complex Montana Garden [Rășinari]] Aproape de foarte bine — scris în 09.02.20 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 [Restaurant pensiune Casa Belvedere [Cisnădioara]] Tzepuiala si tupeu — scris în 12.11.18 de simona2016 din ALBA IULIA - nu recomandă