Greco

TIPĂREȘTE

Restaurantul Sto Greco este în Mangalia, în spatele portului turistic, doar câteva case mai încolo (de fapt vreo două blocuri nu prea înalte), lângă Cercul Militar – nu știu ce vrea să fie instituția asta și ce vor ei să facă la acel cerc – și fix la stradă. Fereastra restaurantului este fix lângă trotuar și nu este nici terasă nici loc de terasă. Dacă or avea terasă pe undeva, cert la trotuar nu. Strada se numește Ștefan cel Mare și peste drum de restaurant e un colț micuț de parc, la intersecția a trei străzi, de fapt strada asta cu restaurantul și Bulevardul 1 Decembrie 1918 ce vine din port și se bifurcă fix înainte de intersecția cu strada dar, sincer, arată mai mult cu o alee decât cu un bulevard.

În acest mic triunghi cu verdeață e instalat un contur de barcă cu vele, cu 3 catarge (parcă), înaaalt, cât blocul. Dealtfel este ceva mai spre sud decât restaurantul Callatis de la intersecția cu Strada Oituz și tot pe aceeași parte și care restaurant Callatis se și vede, nu prea departe, pe dreapta.

Hoinăream pe acolo.

Eu, de fapt, aveam obsesie să ajung La Pirați, în spate la Club Nautic, am și ajuns, am și intrat, aveau un pirat cât casa în dreapta, lângă intrare, care se muncea să fie prietenos dar nu putea astfel că mi-am luat drumul și dusă am fost. Astfel, am apucat pe 1 Decembrie să văd ce mai e pe acolo, am dat de Cercul Militar, hopaa! Ceva fain... După care bag s’amă că-i și Greco acolo. Am intrat la plesneală.

Înăuntru – fain, frumos, elegant, aristocrat chiar: pe dreapta – niște canapele joase, cam model de bar, în care se tolăneau cetățeni relaxați și fericiți, în dreapta – și mai șucăr, mese mai înalte cu fotolii ușchite, maxim aristocrate, ce mai, trai pe vătrai, boierie curată. O fată plutea blajin prin încăpere, blăndă. Se poate? Se poate. Acolo? (indic stânga) Acolo. Mișcă din jumate umăr și înclină capul imperceptibil (poate doar în imaginația mea) a afirmație după care ne vedem fiecare de treabă. Mă învârt și de un meniu și după 30 de minute de studiu îmi dau seama că numele „Greco” nu-i pus nicicum la plesneală ci înseamnă, nici mai mult nici mai puțin decât „Greco” . Asta nu mai devreme decât atunci când găsesc în meniu Kleftiko. Hopaa... Mai era și souvlaki dar asta nu mi-a aprins beculețe pentru că este același lucru cu ceea ce românește e frigărui și nici n-am dat importanță că nu sunt prezentate în românește. Dar Kleftiko? Asta mai rar.

Cam astea sunt specialitățile grecești tipice, pe lângă tzatziki despre care se spune că este salată dar de fapt este un aperitiv, respectiv iaurt cu castraveți tocați (răcoros) și stifado despre care cred că nu am întâlnit nicăieri în România și care este o tocăniță cu bucăți de carne înecate într-o mare de ceapă călită, cu sosul specific. Mi-a rămas în minte ca și specialitate grecească. Greco din Mangalia nu avea – sau nu am văzut eu bine.

Ah, și mai este haluuumi – lunza care e un aperitiv, destul de banal, dealtfel. În traducere înseamnă brânză de capră și șuncă. Este, de fapt, un mușchiuleț soft, fără pic de grăsime. Unde mâncam eu, se servea încălzit pe grătar, mușchiuleț dedesupt și brânză deasupra, la fel, coaptă ușor la grill deci veneau calde, două felii de fiecare, yamiii! Iar la servire, raportau fericiți: haluuumi – lunza! Mi-a rămas în creier. Că așa, niște bucăți banale de brânză în farfurie n-ar fi mare lucru.

Daaar kleftikooo... Uah, kleftiko!!! Unde mai găsești? Nu prea.

Kleftiko apare, în diverse locuri, în diverse prezentări. În principiu este miel la cuptor dar gătit în așa fel încât devine fenomen. Uzual, tre’ să aibă și o bucată de os de pe care se desprinde cu ușurință și are un gust deosebit. E cam ca și ciolanul românesc ce apare pe lângă iahnia de fasole (care, ca și origine, tot împrumutată este). Multă vreme nu am știut despre istoria și originea kleftiko până într-o bună zi când am aflat: provine din tradiția haiducească. Or fi avut și grecii haiducii lor deși nu-i cunosc.

Deci treaba era așa: se îngrijeau haiducii de vre-un animal sau o bucată de, îl ’grijeau și ei cum se pricepeau mai bine, la vreun pârâu, după care îl tăvăleau prin noroi, ceva lut, argilă, până devenea, așa, un mare bulgăre, cu piele și cu păr sau blană, cu tot, fix cum era, nejumulit. În blană se încâlcea bine lutul. După care făceau un foc strașnic într-o groapă săpată apoi aburcau bulgărele de lut cu animal (decedat, evident) la mijloc în plin morman de jăratic. Ședea așa câteva ore, poate se mai și întețea focul peste bulgărele ăsta mare. Noh, după ce se sfârșea focul, cu jar cu tot, scoteau obiectul muncii care devenise casant la ars iar carnea din mijloc se gătise fix ca și într-un vas de ceramică dar fără aer. Când spărgeau carcasa, se lua coaja de pe carne, cu piele cu tot. Urma festinul. Se spune că asta este originea, de aici s-au inspirat. Nu știu cum se gătește kleftiko la restaurant dar rezultatul este oarecum similar.

După ce m-am minunat bine și am recapitulat bucătăria grecească tradițională, mi-am comandat, liniștită, o banală salată. Nu mă așteptam la așa descoperiri și nu eram pregătită sufletește, mental și emoțional pentru fapte mari. Dar data viitoare... Plus, eram curioasă despre cum arată salata casei. Arată bine, nu zic, are crutoane, roții cherry tăiate sfert, nu întregi, salată verde (parcă), brânză rasă, castraveți, ceva frunze verzi, am mai văzut dar nu-ș cum le zice, seamănă cu spanacul dar sunt rotunde... și nu mai știu ce mai avea plus dressing, auto-administrat, după gust.

Am avut chef să mă delectez cu niște papanași și, din experiență, știam că asta nu funcționează după o masă bogată ci devine mai mult un chin astfel, am preferat ceva frugal dar chiar și așa, salata a fost destul de sățioasă. Iar papanașii aveau multă smântână și dulceață și au fost foarte buni.

Șederea mi-a fost foarte plăcută și confortabilă. Aș mai fi stat dar aveam treabă.

Servicii ireproșabile,

Gastronomie ireproșabilă,

Locația și împrejurimile din interiorul restaurantului erau mai faine decât cele din exterior. Nu vedeam marea, vedeam strada și blocuri plus conturul de barcă cu pânze micuțe. Dar era ok.

---

VIZUALIZĂRI: 3396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI