Meze de la mama lui

TIPĂREȘTE

Una dintre cele mai interesante, plăcute şi de neuitat experienţe cipriote a reprezentat-o cina servită într-una din seri la o tavernă din Pervolia. Din prima zi în care am ajuns în satul respectiv - acesta se afla pe drumul de la cazare spre autostrada ce străbătea insula de la vest la est (sau invers, cum doriţi!) – am remarcat locaţia pentru atmosfera tipic rurală, cu bărbaţi în vârsta ce stau la taclale şi jocuri de cărţi, cu o cafea, un pahar de apă sau o cinzeacă pe masă încă de dimineaţă.

Atraşi de acest grăunte de farmec, am intrat şi noi în ceea ce pentru mine va fi crâşma satului. Şi chiar îmi place să o denumesc aşa, fără nicio tentă de defăimare sau declasare turistică. Imediat am fost remarcaţi de o doamnă în vârstă care – atribut al profesiei – a simţit ceva sânge proaspăt de vinitură de pe continent. Noi eram interesaţi de meze, faimoasa delicatesă recomandată a o servi în Cipru. Din vorbă în vorbă, cum la ora respectivă ne aflam în misiune ad-hoc de recunoaştere şi documentare iar bucătăria încă nu era pornită, convenim să revenim seara, după ce ne îndeplinim plimbăreala programată. Numai că reîntoarcerea la bază avea să se producă mai târziu decât estimasem iar până atunci glandele îşi ceruseră deja tributul gastronomic. Aşa că nu ne-a rămas decât doar să aruncăm o ocheadă spre terasa plină în drum spre iatac.     

Adriana a rămas plăcut atrasă de doamna în vârstă, de amabilitatea ei şi voia neapărat să îşi ţină promisiunea data gazdei potrivit căreia vom reveni acolo. Astfel că următoarele două zile a trăit sub povara cuvântului dat, abia în penultima seară a sejurului fiind în măsură să îi curmăm suferinţa şi să călcăm din nou pragul Tavernei Kokos.

Crismis a fost cea care – printr-un articol de-al ei - mi-a stârnit pofta de meze şi ştiam, încă dinaintea plecării de acasă, că aşa ceva vom mânca doar într-un loc rustic sau într-o locaţie preferată de localnici, cu mai puţin vad turistic. De fapt, i-am şi transmis de la faţa locului “strângătoarei de premii anuale” că mă aflu cu blidele pline în faţă pentru a-mi potoli pofta stârnită de ea… Iar la Kokos cred că am fost doar noi doi fără carte de identitate de Pervolia, după cum păreau a sta lucrurile, din moment ce toţi se salutau, schimbau vorbe peste mese.

Am ajuns puţin cam devreme pentru standardele de cină – sau de foame - ale ciprioţilor, la un fel de “ojină” de-a noastră. Probabil termenul e cunoscut ardelenilor, iar pentru cei care nu l-au întâlnit le stau eu sau dicţionarul domnului Breban la dispoziţie. Parcă văd şi acum cum am închis uşa în urma mea după ce intrasem iar când îmi ridic privirea, în semiîntunericul din interior, disting forma unei persoane aşezate pe un scaun lângă bar. Postura lui, poziţia scaunului în crâşmă, subconştientul sau flerul meu – ori toate cele însumate la un loc – m-au determinat să îl cataloghez foarte rapid ca fiind patronul. Un om blând, cărunt şi puţin adus de spate, mult diferit de energica şi tânara persoană de acum mulţi ani remarcată în pozele îngălbenite prinse pe perete supervizează nostalgic activitatea din sală. Cea din bucătărie revine soţiei dumnealui, interlocutoarea Adrianei din zilele trecute. Doamna ne recunoaşte şi, chiar dacă i-au trecut pragul sute ori mii de muşterii, cred că apreciează respectarea făgăduielii de a reveni pentru o gustare. Actualmente se ocupă de clienţi fiul şi nora proprietarilor, două persoane foarte plăcute, atente şi amabile cu oaspeţii. Atribute fără de care nu prea ai ce căuta în Horeca niciunui stat…

Cam de când vă povestec eu pe aici am dat comanda şi nu durează foarte mult până începe episodul pilot al festinului culinar ce va să vină.  Adică salata de cruditităţi, sosurile, măslinele, lipiile şi ciupercile la grătar cu brânză. Pentru unii care nu au tras la sapă sau vreo brazdă de coasă astăzi, oferta e îndestulătoare. Ne punem pe înfulecat destul de ostăşeşte, ne oprim doar să lăudăm amândoi fiecare bucătură mestecată şi nu suntem chiar atenţi când doamna ne cere să restrângem puţin farfuriile să încapă şi porţiile de halumi, sărmăluţe în foi de viţă şi chifteluţe bine rumenite. Deja ne gândeam ce fel de cutii să cerem pentru a transporta acasă ce va rămâne. De unde să ştim că încă ne aflăm în atenţia bucătarului? Care mai trimite pe masa noastră cartofi prăjiţi, coaste de miel prăjite şi frigărui… E clar, asta nu e porţie pentru doi turişti ci pentru o echipă de cosaşi la o zi de clacă! Facem pauze, nu suntem la concurs-viteză de mâncat meze, sorbim din vinul roşu comandat, prilejuri de a privi în jur şi observa cum localul se umple treptat.

Oamenii se salută de cum intră, îşi povestesc evenimente derulate peste zi, poate mai înjură şi vreun politician – deşi cum de liniştiţi îi văd nu cred că le stă în fire sau nu le prea pasă de politică – iar o formaţie de lucru (intuiesc că în construcţii după urmele de mortar de pe salopete) intră în corpore şi se aşează la o masa mai lungă, rezervată în prealabil. Nu ştiu dacă servesc ceva gen meniul zilei, însă meze li se aduce şi lor. Chelnerii, adică fiul şi nora pomeniţi anterior, cară mâncare în castroane şi platouri, nu pe farfurii, totul într-o bunădispoziţie şi vizibilă amiciţie cu cei flămânzi.

Bineînţeles că pe lângă nota de plată cerem şi o cutie pentru a lua la purtător surplusul de hrană. Cei 42 de euro însemnaţi pe un petic de hârtie – de unde bon de casă pentru a-şi încasa statul cipriot TVA-ul? – nu ni se par mulţi pentru ce ni s-a servit. Iar pe lângă gustoasele preparate am avut parte de o ambianţă plăcută şi primitoare, un loc în care oamenii se întâlneau pentru a mânca, servi o bere sau pur şi simplu să pălăvrăgească unii cu alţii.

Ne-a plăcut tare mult la Taverna Kokos, părtaşi ai ritmului lent rural cipriot, o locaţie fără fiţe sau stele agăţate la intrare, ori review-uri iscălite de influenceri, o crâşmă autentică în care nu ai cum să te simţi decât binevenit.      

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub

---

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 125 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI