ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.04.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
LUNA
SEP-2023
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Aripioare de pește și delfini... În Naxos

TIPĂREȘTE URM de aici

Acesta este un review destinat rubricii „Unde mâncăm în Naxos” . Nu vă lăsați însă păcăliți de titlu: nu am mâncat (Doamne ferește!) delfini în Naxos, și nici aripioare de pește, dar așa se cheamă localurile despre care vă voi povesti în cele ce urmează.

Primul din ele este Blue Fin beach bar-restaurant din Agios Prokopios, stațiunea care ne-a găzduit timp de 5 zile vezi impresii.

Ați înțeles deja din denumire că e, în primul rând, un beach bar care administrează o porțiune de plajă și oferă doritorilor de stat comod la soare șezlonguri și umbrele (contra cost, desigur, 15 euro în linia întâi, respectiv 12 euro în rândurile mai îndepărtate de apă, preț pentru 2 șezlonguri și o umbrelă).

În al doilea rând, Blue Fin este centru de diving și de închiriat echipament sportiv. Amatorii de astfel de activități pot accesa pentru detalii site-ul bluefindivers.gr sau contul pe FB. Am avut și eu această curiozitate și uite așa am aflat că proprietarul, căpitanul Panos, șef peste 15 oameni, deține afacerea de peste 20 de ani. Pentru că am făcut plajă chiar în fața centrului, pot confirma că destui tineri și mai puțin tineri luau lecții de la instructorii săi.

În al treilea rând - și singurul relevant, de fapt, în context -, Blue Fin are și o terasă unde servește sucuri, cafea, cocteiluri, înghețată dar și omlete, salate, sandvișuri și gustări - chestii simple și ușor de preparat.

În ziua sosirii la Agios Prokopios, după o primă bălăceală, pe la 5 după-amiaza ni s-a făcut foame și, din comoditate, am traversat strada și am poposit la Blue Fin. Am ignorat cetățeanul-manechin îmbrăcat în costum de scufundări care păzea intrarea și am pătruns pe terasa destul de mare, mobilată simplu, dar șic, cu mese, scaune comode și banchete, toate de culoare albă, și un bar poziționat în fundul sălii, în stânga.

Ne era și sete, așa că, până una-alta, ne-am grăbit să comandăm un aperol spritz pentru mine și o halbă mare de bere Mythos pentru Adrian. Și între timp am purces la studierea meniului.

Am trecut rapid peste listele cu băuturi răcoritoare, ceai, cafea, cocteiluri, omlete și alte variante de mic dejun, și ne-am concentrat pe mâncărurile (oarecum) adevărate.  

Oferta nu e prea amplă, deloc de mirare având în vedere specificul localului, dar până la urmă ne-am decis: o porție de tzatziki, pe care am împărțit-o, chifteluțe în sos de brânză Roquefort pentru Adrian, respectiv sandwich club cu gyros de porc pentru mine. Recunosc, am fost cea mai câștigată😁: porția mea de gyros a fost atât de imensă, încât nu am reușit să o dovedesc, iar carnea și cartofii prăjiți mi s-au părut suculenți. Am gustat și din chifteluțe și combinația cu sosul de brânză Roquefort mi-a plăcut.

Cu ochii pe plajă și mare, am zăbovit destul de mult la terasă pentru ca Adrian să-și mai comande o bere, iar la final am savurat câte o cafeluță grecească, tare și dulce, așa cum îi șade bine. ☕

Domnișoara care s-a ocupat de comanda de mâncare și tânărul care ne-a servit băuturile s-au mișcat cu talent. Am apreciat corespunzător prestația lor adăugând 4 euro la nota de plată de 44. Pe Tripadvisor, Aripioara Albastră are un scor fabulos, de 5 (maximum) din 937 de recenzii, amestecate însă cu comentarii și despre serviciile de diving și beach bar.

La Apollonas, unde am ajuns în excursia de o zi de-a lungul și de-a latul Naxosului vezi impresii, am avut o pauză de peste o oră, pe care am petrecut-o fâțâindu-ne un pic pe faleză și luând apoi un prânz târziu la Taverna Delfinaki, situată pe șoseaua ce se prelinge pe țărm, printre magazine de suvenire și alte restaurante și cafenele.

Ne-au atras panourile cu meniul afișate la intrare și atmosfera relaxată, nepretențioasă, dar mai ales decorul natural, format din copaci, ghivece cu flori și o boltă de viță de vie, care încadrau spațiul înălțat pe care fuseseră amplasate 8 mese de patru persoane. Lemnăria era vernil iar fețele de masă din hârtie aveau imprimate pe ele harta insulei. Mai simplu de atât nici că se putea! 😃

Ce m-a surprins la această tavernă a fost modul de prezentare a meniului: scris de mână (într-o engleză relativ corectă) pe un caiet dictando❗❗❗ Mărturisesc că nu mai întâlnisem o asemenea formulă școlărească și m-am amuzat copios. 🤣

Delfinaki servește micul dejun, cafea, băuturi răcoritoare și alcoolice, dar fiind 3 după-amiaza, nouă ne era foame. Oferta ni s-a părut cam subțire, dar nu într-un mod deranjant, căci exact la asta trebuie să te aștepți la genul acesta de taverne, unde mâncarea e în întregime home-made. Restaurantul este o mică afacere de familie: am intrat ca să merg la toaletă și am văzut o doamnă care trebăluia în bucătăria deschisă, iar cel care ne-a servit era, fără îndoială, soțul.

Lămuriți în privința specificului tavernei, am comandat cu voioșie „braised goat with noodles” - capră gătită la cuptor la foc mic cu garnitură de tăiței, și „kalogeros” - carne de vită la cuptor cu vinete și brânză locală graviera. O bunătate!!! Se vedea că mâncarea stătuse îndelung în cuptor și se topea, pur și simplu, în gură. 😋

Adrian a avut totuși ceva de comentat, că așa era el, mai pretențios decât mine și foarte atent la detalii: a susținut că ar fi fost mai bine dacă tăițeii ar fi fost înlocuiți cu legume. Bănuiesc că a avut dreptate... 🤔

Am udat acest prânz delicios cu o jumătate de litru de vin și o sticluță de soda water, am băut și câte o cafea grecească, iar nota de plată a totalizat 38 de euro, la care am adăugat un binemeritat bacșiș.

Ne-a plăcut totul la Delfinaki: ambianța prietenoasă, serviciul atent, simplitatea decorului și mai ales autenticitatea rețetelor și savoarea bucatelor, gătite ca la mama acasă - dacă mama ar fi fost grecoaică!!! 😉

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 26.04.24 20:41:25
Validat / Publicat: 26.04.24 21:22:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 336 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Blue Fin beach bar-restaurant : o halbă mare de Mythos pentru domnul!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40300 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[26.04.24 21:34:51]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Pușcașu Marin
[26.04.24 22:01:35]
»

@Carmen Ion: Tocmai ce m-am întors acasă după o zi grea. Mâncam un covrig cu susan și m-am apucat să mai citesc una-alta. O fi corect? Să mănânci covrig cu susan și să citești despre bunătățile alea din articol ?

Mâine fac chifteluțe de-alea cu sos de brânză. Văd io ce brânză pun, că Roquefort n-am și mi-e lene să mă duc la magazin. E a doua oară când pățesc asta. Am mai făcut odată chifteluțe de roșii după ce-am citit un articol despre mâncare grecească scris de @irinad.

La următorul ecou vin și cu... cum îi zice... ăăă feedbackul

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[26.04.24 22:59:44]
»

@webmaster: Mulțumesc

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[26.04.24 23:02:20]
»

@Pușcașu Marin: Aștept cu nerăbdare să ne dezvălui cum ți-a ieșit mâncărica de chifteluțe cu sos de brânză...

k-latorPHONE
[27.04.24 11:15:07]
»

@Carmen Ion:

Mi-a plăcut și mie caietul dictando! 😆

Nu m-ar fi mirat ca doamna de la bucătărie să fi avut rețetele după care gătea scrise tot de mână pe niște ceasloave, îngălbenite de vreme. 😊

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[27.04.24 12:19:31]
»

@k-lator: Foarte posibil, într-adevăr, să presteze pe baza rețetelor scrise de mâna străbunicii!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
k-lator, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în insula Naxos?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052706003189087 sec
    ecranul dvs: 1 x 1