Scurta noastră experiență gastronomică în Dublin

TIPĂREȘTE

A trebuit să și mâncăm în Dublin, dar nu ne-am bătut capul prea tare, din moment ce finii ne-au zis că nu prea ai cum să dai greș; localurile sunt în general curate și dichisite, mâncarea bună și la prețuri corecte. Ca o remarcă personală, ni s-a părut că, în mod paradoxal, prețurile sunt mai mici în zona centrală decât spre periferie. Ni s-a explicat că restaurantele din periferiile rezidențiale sunt făcute pentru localnici, pe când cele din centrul orașului mai degrabă pentru turiști. Are sens.

Gastronomia tradițională irlandeză cuprinde câteva feluri interesante, printre care irish stew (o tocăniță foarte asemănătoare cu ce facem noi în România, doar că acolo se folosește mai ales carnea de miel), soda bread (o pâine fără drojdie, în care dospirea este asigurată de bicarbonatul de sodiu), colcannon (piure de cartofi amestecat cu frunze – varză kale sau ceapă verde), chowder (supă consistentă de fructe de mare și pește). Altele își împart paternitatea cu Marea Britanie, precum fish&chips sau black pudding. Eram curioasă să încerc măcar o parte dintre ele.

1900 Restaurant – 59 Harcourt Str. (imediat la vest față de Iveagh Gardens) – 4,4/286 pe Google, deschis 12-15 și 17-23 de miercuri până vineri, sâmbăta fără pauză, închis duminică, luni și marți – https://www.1900.ie/

Căutam un loc unde să mâncăm după ce am părăsit Grădinile Iveagh și am dat de oferta stradală, expusă elegant sub protecție de sticlă, a acestui restaurant. Am aruncat rapid un ochi pe meniu și pe prețuri, altul pe nota de pe Google și am decis să intrăm. Interior cochet, cald; scaune și canapele capitonate cu piele roșiatică, mese de lemn, un mic șemineu la intrare și un rastel plin cu sticle de vin. Am fost invitați să ocupăm o masă, nu era foarte aglomerat.  

Meniul e diferit pentru prânz și cină și în general nu-i stufos. În cazul nostru, a trebuit să alegem între câteva supe și salate, burgeri, sendvișuri sau feluri mai consistente. N-a fost greu deloc; s-a optat pentru fish&chips (eu și încă cineva), burger de pui și de vită și pulpă de vită gătită lent, cu piure și legume. Toate au fost 16,95 euro, mai puțin burgerul de pui (14,95 euro). De băut – bere Guinness (desigur! ; 6,5 euro pint-ul) sau Heineken (6,8 euro).  

Am primit rapid tacâmuri aranjate frumos pe șervețele, am primit destul de repede și băuturile. Rând pe rând am inspectat toaletele, nimic de menționat. Unul din tipii de la bar este român, ospătarul nostru l-a chemat să ne salute; cam timid omul...  

În fine, în mai puțin de jumătate de ceas au venit și farfuriile încărcate. Totul aranjat cu stil, fierbinte, mirosind apetisant. Fish&chips înseamnă o bucată bună de cod învelită în pesmet (prin alte locuri aveau să ne servească mai multe bucăți mai mici), cartofii sunt pai și obligatoriu ți se aduce un sos tartar (sau cu usturoi). În mod particular, aici totul a fost servit pe un pat subțire de sos verde (de pătrunjel și alte ierburi, probabil). Cea mai interesantă s-a dovedit porția cu vită gătită lent. Am gustat cu toții, carnea era extrem de fragedă, sosul brun delicios.  

Pe urmă am fost invitați la cafea și/sau desert, dar am declinat invitația, nu ne mai trebuia nimic. Așa că am primit nota de plată, pe care am achitat-o cu cardul – aproape 110 euro. Rezonabil, aș zice. De fapt, cam pe-aici aveau să se învârtă notele noastre de-a lungul acestei săptămâni.

Il Corvo – 100 Drumcondra Rd. Upper – 4,3/771 – deschis 12-22 de miercuri până duminică – https://ilcorvo.ie/

Seara am zis să ieșim pe lângă casă (casa finilor). Ar fi fost un hotel de 4* foarte aproape și probabil că are și restaurant, însă finii ne-au recomandat să mai mergem 10-15 minute pe strada principală, în direcția centru, până la cârciuma lor preferată, Cat and Cage. Din păcate, am găsit-o extrem de aglomerată (și zgomotoasă, dar asta să zic că nu ne-ar fi descurajat). Din fericire, mai erau niște mâncătorii prin preajmă. Din păcate, toate închideau la ora 22 și era ușor trecut de 21. Ultima încercare s-a dovedit a fi norocoasă.

Il Corvo este restaurant cu specific italian, iar chelnerița care ne-a luat în primire era și ea româncă 😊 (poate de-aia ne-a și primit; oricum, săru’ mâna!). Interiorul – nimic deosebit; mese și scaune din lemn lăcuit, puține decorațiuni (nu că m-aș plânge). Meniul – în binecunoscutul stil mediteranean, cu multe pizza și paste, dar și preparate din carne sau pește.

Am ales așa: risotto cu pui și ciuperci (23,6 euro), spaghete cu chifteluțe (21,5 euro) și 2 feluri de pizza. La pizza, prețul pornește de la cel al sortimentului simplisim Marguerita (15 euro), la care se adaugă costurile toppingurilor extra; m-a distrat teribil asta! A, și câte o bere Heineken (7 euro), iar Milena a vrut un pahar de vin (8 euro). „Dincolo era mai ieftin” , ce v-am spus?!...

Mâncarea a fost multă și bună, câteva felii de pizza s-au luat la pachet, că n-am putut s-o finalizăm. Băuturile reci au completat fericit gustul preparatelor. Și aici am refuzat alte completări, n-ar mai fi intrat nici cu slujbe, iar nota finală s-a dus undeva aproape de 120 de euro. Având în vedere că au fost 4 feluri de mâncare la 5 guguștiuci, e clar că Il Corvo e o cârciumă mult mai scumpă decât spilcuitul 1900!

The Yacht Bar and Restaurant – 73 Clontarf Rd. (pe faleza nordică, în zona portuară) – 4,2/2819 – deschis 10:30-23:30 de miercuri până joi, 10:30-00:30 vineri și sâmbătă, 12-23 duminica – https://theyachtbar.ie/ 

A fost alegerea finilor pentru ultima seară petrecută împreună în Dublin. Am mers cu cele 2 mașini ale lor, există o parcare publică oarecum vis a vis de mâncătorie, dincolo de care se întinde zona de promenadă de-a lungul mării (și mâncătoria are parcare proprie, dar ar fi însemnat să mai mergem nu știu câți km și pe urmă să întoarcem). Per total, un spațiu aerisit, plin de verdeață, unul dintre preferatele localnicilor pentru plimbare și relaxare (deși nu-i departe de portul industrial). Provocarea cea mare a fost să traversăm șoseaua cu câte 2 benzi pe sens, destul de tranzitată. Se zărea o trecere de pietoni la vreo 100 m depărtare, dar finii au zis să traversăm ca la Irlanda: „Haideți, că dacă ne văd mulți, opresc și ne lasă!” Am zis Doamne ajută, ne-am aglutinat și-am trecut. Din mașinile care au încetinit vizibil ne-or fi înjurat vreo 2-3; asta e...

Clădirea albă cu etaj are de fapt 2 componente: un restaurant gourmet, de fițe (din categoria „3 fonfleuri pe meniu” ) și încă unul cu ofertă și prețuri mai normale. Întâi am nimerit la primul, dar ne-am repliat rapid și ne-am dus la celălalt, pe care l-am găsit destul de plin (finul sunase în avans, însă i se spusese că nu-i nevoie de rezervare). Într-adevăr, s-a găsit destul de ușor o masă unde să încăpem toți.  

Ei... aici nu mai știu prețuri exacte și nici măcar ce-am mâncat nu pot să bag mâna-n foc; nota de plată a rămas la fini... O să încerc să mă orientez după poze. Eu țin minte că am luat pulpă de rață cu linte și varză roșie și, pentru că mi-a fost teamă că n-am carbohidrați destui, am comandat separat o garnitură, ceva cartofi copți cu unt, usturoi și pătrunjel. A fost destulă linte (foarte fain gătită, ca o salată caldă cu legume și... merișoare dulci), și cartofii s-au dovedit excedentari (deși absolut delicioși), iar în loc de 1 pulpă de rață am primit 2 pulpe de rață (ce-i drept, ceva mai mici); în tot cazul, dezmăț culinar! (Noroc că nu mi-a plăcut varza...) Văd și niște fish&chips (cu lămâie și 2 sosuri), văd și ceva fripturică (?) plus cubulețe rumene de cartofi și cred că și niște creveți pane văd într-un bol. Prin pahare văd bere blondă (+/- alcool) sau brună (Guinness, desigur). Totul bun, nimeni nu s-a plâns (doar eu de varză).

Ne-am ridicat ghiftuiți și, pentru că încă nu se întunecase de tot, finii au zis să ne mai ducă vreo 4-5 km înainte, acolo unde începe insula North Bull. Este o insulă artificială, creată în anii 1820 pentru a controla depunerea aluviunilor la gura de vărsare a râului Liffey în Marea Irlandei. De la 300 m lungime inițială, acum are peste 5 km (cu 800 m lățime) și a devenit un adevărat paradis al păsărilor și mamiferelor de dimensiuni mici. A fost declarată rezervație a biosferei UNESCO în 1981. De asemenea, există câteva specii rare de plante ce s-au aclimatizat spontan în acest areal. O plajă nisipoasă (Dollymount Strand) mărginește toată lungimea sa dinspre mare, fiind unul din locurile preferate ale dublinezilor, mai ales vara. Există și 2 cluburi de golf pe insulă.  

Se ajunge pe un fel de podeț (care noaptea se închide), așa am ajuns și noi. Din păcate, fix atunci a început ploaia. Și nu shower, așa cum auzisem că se poartă prin insulele astea (de fapt experimentasem în Anglia acum câțiva ani), ci ploaie adevărată, de-aia care te face ciuciulete și-ți îngheață măduva-n oase. Deci am admirat un pic, de sub umbrele, luminile îndepărtate ale portului și-am plecat.  

---

VIZUALIZĂRI: 307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI