Midii, midii și iar midii!

TIPĂREȘTE

Amabila noastră gazdă de la Villa White Dove ne spusese că avem o ofertă bogată de restaurante atât de-a lungul plajei, cât și în centrul localității, la vreo 10 minute de mers pe jos înspre Nisipurile de Aur. Am preferat prima variantă, nerăbdători fiind să fim în preajma mării, s-o auzim, s-o adulmecăm.

De la vilă până pe plajă se coboară pe o alee în trepte, frumos amenajată. Deși domnișoara care ne prezentase vila ne speriase: „A looot of stairs! ”, nu ni s-a părut cine știe ce efort; în fond, coboram de pe linia a doua pe linia întâi. Imediat ce am ajuns jos, am și descoperit în dreapta micul hotel Piter, cu a lui terasă umbroasă și plină de leandri înfloriți și de ghivece cu mușcate. Nu era încă ora cinei, dar și cea a prânzului trecuse de multișor, așa că nu ne-am mirat găsind terasa goală. Ne-am așezat totuși la una din mesele de lemn, măcar ceva rece de băut dacă primim, și tot e bine.

A apărut imediat o tânără (puțin cam plictisită mi s-a părut pe tot parcursul interacțiunii noastre cu ea), am rugat-o să ne aducă pentru început 2 beri locale și am întrebat-o dacă putem servi și masa. ”Da! ”, a răspuns ea scurt. Și, după doar câteva minute, odată cu berile aburinde Zagorka draft (ce dor mi-era!), am primit și câte un meniu în limba engleză. Ofertă... normală, aș putea zice, câteva aperitive, vreo 3-4 feluri de supe, grill-uri, feluri principale și deserturi. Desigur, băuturi alcoolice și ne-, cam ce se găsește de obicei printr-un meniu de restaurant pentru muritorii de rând.

S-a dovedit că nu aveau chiar tot ce era trecut pe listă, de exemplu, am vrut să luăm 2 feluri diferite de supă, dar ni s-a spus că nu au decât borș. Fie, atunci 2 borșuri. Și... chiftele la gril, cartofi franțuzești, vinete cu iaurt și... și o porție de midii, evident! La restul comenzii noastre, tânăra n-a prezentat nicio obiecțiune, așa că ea a plecat și noi am rămas cuminței să ne savurăm berulele și proaspăta libertate!

N-a trecut mult până ne-au venit borșurile, frumos colorate, asezonate cu verdeață și însoțite de câte un bol micuț cu iaurt din acela foarte gras. Am dat din cap aprobator cam în același timp și eu, și Tati, după ce am gustat prima dată: bun! Legume de tot felul, destul de multe și bucățele mici de piept de pui; nu semăna deloc însă cu ceea ce înțelegem noi prin borș, nu era acrită cu nimic, era pur și simplu o supă de legume cu ceva pui - repet - delicioasă!

Celelalte feluri au venit toate deodată, așa că am putut să le împărțim. Chiftelele bine făcute, condimentate în genul celor turcești (preponderent cu chimen), cartofii frațuzești excelenți (feliuțe de cartofi, ceapă, bacon - un fel de cartofi țărănești de-ai noștri), vinetele prăjite în ulei de măsline și mângâiate de un sos de iaurt gras cu mărar și usturoi (hmmm! îmi lasă gura apă când mă gândesc!). Dar piesa de rezistență au fost midiile! Absolut demențiale! Moi, fine, ușor sărate (gustul acela al mării) ! Pur și și simplu gătite în suc propriu, cu un pic de ulei și o tușă de verdeață... stropite cu lămâie... Divine! (A doua zi dimineața, în timp ce eu mă prăjeam la soare, Tati a făcut o excursie până în capătul sudic al stațiunii și a descoperit sursa midiilor proaspete: un punct de desfacere, unde puteai cumpăra kilogramul de midii direct de la pescari cu 2-3 leva; aviz amatorilor de self-catering).

Desert nu ne-am pus problema să luăm, de obicei nu luăm, nici nu mai știu care ar fi fost oferta. Am mai șeruit o bere la final, așa, să ne hidratăm preventiv, că urma să mergem la plajă! :) Toată afacerea ne-a costat 40 leva cu tot cu ciubuc (spicuiesc: berea 0.5 l = 2,8 leva, midiile = 7,8 leva, borșul = 4,5 leva). Am primit bon scris de mână.

A doua zi ne-am târât de la plajă tot la terasa de la Piter, în scop de masă de prânz. De data asta, fiind și sâmbătă (era plin de mașini de Varna), terasa era aproape plină, dar cumva am reușit să găsim liberă tot „masa noastră”. Aceeași domnișoară servea, parcă în toane ceva mai bune. Pentru început, pe lângă berulele de rigoare, că eram maxim de deshidratați după plajă, am cerut un borș și o porție de midii, pe care le-am mâncat goale, ca pe sticksuri. Apoi ne-am destrăbălat cu calmari pane și creveți cu sos iute, iar ca sursă de glucide lente, o delicioasă pită rotundă stropită cu ulei de măsline. Fructele de mare ne-au plăcut și ele, chiar dacă era clar că n-aveau cum să fie proaspete. Am vrut să-i testăm și am întrebat dacă se poate plăti cu cardul. Spre surprinderea noastră, răspunsul a fost afirmativ. Total: puțin peste 46 leva.

Și în ziua următoare am rămas „fidei” terasei Piter. Doar că de data asta n-am mai prins „masa noastră” și servea un tinerel care ne-a distrat maxim! În primul rând, că nu înțelegea o boabă de engleză! Dar dădea senzația că ar înțelege. Cu berea s-a descurcat, ne-a adus ce trebuia. Am comandat din nou borș, o porție de vinete cu sos de iaurt, una de midii cu orez și una de coaste de miel cu cartofi franțuzești. Tânărul a notat conștiincios tot ce am zis noi, dar după câteva minute s-a întors să ne spună că nu mai au nici borș, nici coaste, nici cartofi franțuzești. Măi să fie!... Duminică la prânz, când era maxim de afluență turistică, pe ei îi luase pe nepregătite și li se terminaseră proviziile?! Sau nu a priceput băiatul meu ce-am vrut? Nu-i nimic, rectificăm: vinetele rămân, 2 porții de midii cu orez și pâinică de-aia bună, rotundă!

De prisos să spun ce bună a fost mâncarea și de data asta! Mai ales că s-a lăsat și cu distracție, întrucât la masa de lângă noi se așezase între timp o gașcă de români; au comandat ei ce-au comandat, dar ce le-a adus tânărul n-avea nicio legătură cu ce comandaseră bieții oameni! La final, am cerut și câte un frape. „Alb sau negru? ” ne-a surprins ospătarul nostru. Dar ne-am revenit rapid: „Unul alb și unul negru. ” Adică unul cu lapte și unul fără. Puțin peste 36 de leva nota (tot bon de mână), dar am completat până la 40, să-i rămână și băiatului de-o înghețată, că e mic și stresat... și are timp să învețe...

Zona de plajă din dreptul Hotelului Piter și până la capătul sudic al stațiunii e plin de mâncătorii. Întorcându-ne din plimbarea de seară, ne-am oprit la prima pe care am întâlnit-o, vis a vis de locul unde pescarii vindeau scoici (închis la ora aceea). Se cheamă Fish House și este o locație drăguță, cu mese bejulii și scaune albe, acoperite cu pernuțe în diverse culori vii. Inițial ne-am așezat să bem câte o bere și am fost serviți cu Kamenița (2,5 leva). Pe urmă ne-am gândit că dacă tot e așa frumos aici, și marea freamătă la doi pași de noi, și din difuzoare se aude muzică grecească... hai să și mâncăm ceva, să ne luăm de-o grijă. Dar nu mult, că nu prea ne era foame... Am cerut o salată bulgărească (seamănă cu cea grecească; 4,9 leva) și... o porție de midii, evident (6 leva!). Excelente, deși lui Tati i s-a părut că midiile nu au fost bine curățate. Eu n-aș zice. Aproape 16 leva în total.

În seara următoare porniserăm chitiți să mergem din nou la grec, dar ne-a făcut cu ochiul o altă terasă până acolo: Alaska. Și aceasta avea la intrare ditamai panoul care anunța turistul înfometat că la ei putea să-și ostoiască foamea cu midii proaspete și delicioase, dar de data asta am zis să luăm altceva. Am ocupat una din cele 5-6 mese cu băncuțe de lemn de afară și am primit meniurile în limba engleză, structurate și ele pe clasicele secțiuni. Vroiam altceva, dar nu prea știam ce vreau... Tati s-a decis asupra unei porții de kavarma de porc (un fel de tocăniță gătită direct în niște vase de ceramică; 12 leva), iar eu am cerut musaca (8 leva), la sugestia ospătarului, care părea a fi și patron. Musacaua mea a fost bună de nota 8, dar kavarma lui Tati de nota 20! Efectiv se topeau în gură toate, și legumele, și carnea! Am luat și o pâinică rotundă (2,5 leva), stropită cu ulei și cu ceva condimente; delicioasă și ea!

De data asta am simțit că parcă mergea și ceva dulce: iaurt înghețat cu miere și nuci (servit într-un bol ceramic) și iaurt înghețat cu fructul pasiunii (cam 6 leva fiecare). Ambele au fost scoase de la congelator și erau acoperite cu o folie inscripționată cu data de expirare. Ne-au plăcut și acestea. Total notă: puțin peste 40 leva.

Cam astea au fost experiențele noastre culinare în Chaika. N-o fi cine știe ce stațiune renumită, dar noi ne-am simțit bine și ne-am bucurat aici nu doar ochii, urechile și inimile, dar și papilele gustative!

---

VIZUALIZĂRI: 1694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI