GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Terasa Camelot din Căciulata
La finalul lunii august am ajuns la Căciulata, frumoasa stațiune de pe Valea Oltului unde nu mai fusesem de ani buni. Zona ne-a plăcut foarte mult, astfel că ne-am prelungit șederea aici, suplimentându-ne minisejurul inițial de două zile cu încă trei zile frumoase. Despre cazare și despre atracțiile zonei voi reveni, deocamdată voi scrie despre o locație unde am servit masa de seară și am fost mulțumiți – este vorba despre Terasa Restaurant Camelot.
Despre această locație mai citisem câte ceva pe AFA, astfel că am știut poziționarea aproximativă a restaurantului. La terasa Camelot se ajunge destul de ușor: din strada principală Calea lui Traian am coborât aproximativ 30 de metri pe o alee, chiar vizavi de Hotelul Traian (unul dintre cele mai mari hoteluri din stațiune).
Am intrat în incintă și era destul de aglomerat, dar am găsit o masă liberă pe terasă, spațiu care este împărțit în mai multe zone: câteva mese sunt așezate în apropierea intrării, altele sunt amplasate în zona barului, iar alte mese se află undeva în spatele restaurantului, destul de aproape de malul Oltului. Noi am stat aproape de intrare, întrucât lângă este amenajat și un loc mic de joacă pentru cei mici (un tobogan, două leagăne), pe care juniorul l-a probat imediat.
După aproximativ cinci minute, am primit meniul din partea unui ospătar și l–am studiat cu atenție. Ce se poate comanda aici? Câteva opțiuni pentru micul dejun (pe care le-am fotografiat pentru o prezentare cât mai exactă), ciorbe, pizza, mâncăruri gătite, garnituri, salate sau desert.
Să detaliem un pic prețurile; voi începe cu ciorbele: ciorbă de burtă – 9,5 lei; ciorbă țărănească de pui – 7 lei; ciorbă de fasole cu afumătură – 10 lei sau ciorbă de pui a la grec – 9 lei. În ceea ce privește pizza, în meniu erau trecute 17 opțiuni; iată câteva prețuri pentru pizza mare: Calzone – 20 lei; Țărănească – 21 lei; Quattro Stagioni – 20 lei; Camelot – 21 lei sau Diavolo – 21 lei. Deși noi nu am comandat, am remarcat pe la mesele alăturate că pizza chiar era mare, părea suficientă și pentru două persoane (în meniu pizza mică = 430 grame, iar pizza mare = 530 grame).
Să vedem și alte preparate: ostropel de pui – 17 lei; tochitură Camelot – 24 lei; pui în sos de vin – 20 lei; pastramă de oaie – 18 lei; scăricică de porc – 23 lei; mămăliguță cu brânză și smântână – 9 lei; cașcaval pane – 10 lei; cartofi natur – 3 lei; varză călită – 4 lei sau orez cu ciuperci – 6 lei.
Nu mai insist cu salatele și variantele pentru desert (le-am fotografiat din meniu și le voi atașa), în schimb pot adăuga că berea la sticlă începea de la 4 lei, iar Pepsi, Mirinda sau Prigat la 0,5 litri costau 6 lei.
Să trecem acum și către comanda și impresiile noastre. Eu am comandat cordon bleu de porc, doi mici și cartofi prăjiți ca garnitură, soția a vrut cordon bleu de pui și cartofi wedges condimentați, iar pentru cel mic am cerut mămăliguță cu brânză și smântână (mâncarea lui preferată). Am mai solicitat și două halbe cu bere, pentru că trebuia să stropim puțin bucatele pe care urma să le servim aici!
Timpul de așteptare al comenzii a fost destul de lung -aproximativ 45 de minute- însă a meritat. Porțiile mari și mâncarea gustoasă ne-au mulțumit, astfel că am fost satisfăcuți de alegerea făcută.
Mai adaug faptul că, întrucât locația este aproape de malul Oltului, seara se face destul de răcoare, așa că este indicat să aveți și o haină mai groasă cu voi. Din fericire noi am fost pregătiți cu niște bluze de trening, astfel că nu am avut de suferit. Să nu uit, toaletele ar putea fi totuși mai des curățate!
Un alt lucru ce merită menționat: aici la Camelot există și o piscină exterioară cu apă încălzită la 36 grade Celsius, iar pe margine se poate face plajă pe șezlonguri. Noi nu am mers la această piscină, însă am reținut prețurile: adulți – 20 lei, copii – 15 lei (gratuit sub 7 ani). Exista și un tarif de seară pentru cei care preferă baia la piscină între orele 20.00 și 01.00 – 15 lei.
Cam atât despre această locație. În încheiere, recomandăm Terasa Restaurant Camelot din Căciulata.
Trimis de Floryn81 in 03.09.15 20:49:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bune informatii, am inteles ca buna este si mancarea! Vrem sa revenim si noi in Caciulate in octombrie, asa ca locatia este de luat in seama! Multumim de Meniu, si excursii frumoase si in viitor!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Restaurant pensiunea Dada [Căciulata]] Mancare proasta — scris în 20.08.24 de marianaonesti din ONESTI - nu recomandă
- Oct.2023 [Restaurant hotel Casa Românească [Căciulata]] Casa Românească din Căciulata – mâncare gustoasă, servire rapidă, ambient tradiţional — scris în 05.01.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 [Restaurant Hotel Carolin [Călimănești]] Select și rafinat — scris în 07.06.23 de FrancescaClara din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 [Restaurant Hotel Domniței [Căciulata]] O Domniță primitoare — scris în 03.06.23 de FrancescaClara din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 [Restaurant hotel Perla Oltului [Căciulata]] Dezamagire totala — scris în 06.12.22 de Ionuț Sth din SIBIU - nu recomandă
- Aug.2021 [Restaurant pensiunea Dada [Căciulata]] Mancarea buna, servirea lasa de dorit — scris în 13.08.21 de resita2009 din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [Restaurant pensiunea Bucura [Călimănești]] De evitat! — scris în 13.08.21 de ux121854 din BUCURESTI - nu recomandă