ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.08.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
LUNA
AUG-2017
prieteni
16 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Cu americanii la restaurantul Irisa

TIPĂREȘTE

Au venit americanii

˝Cu carul cu boi˝ şi au să vină americanii se spunea prin anii ´50. De data asta au venit cu avionul. O româncă, un olandez şi fiica lor de 13 ani, toţi cetăţeni amercani. Ocazia a fost împlinirea vârstei de 80 de ani a mamei, prietena mea care locuieşte în România. A fost de mai multe ori în America perioade lungi, nu s-a adaptat şi a revenit acasă unde înfruntă singură greutăţile unei case la curte dar aici a trăit o viaţă. Fata ne-a invitat s-o sărbătorim pe mamă unde altundeva decât la restaurantul Irisa de pe Banu Manta?

Am mai fost o dată, în 2014 cu ocazia aniversării mele de +80, împresiile au fost favorabile, atunci ne-am simţit foarte bine aşa că la sosirea americanilor în Bucureşti rezervarea fusese făcută şi meniul acontat. De data asta sintagma cu ˝turcul plăteşte˝ a fost înlocuită cu ˝americanul plăteşte˝.

M-a impresionat grija pe care a avut-o fata pentru mama ei. A adus din SUA felicitări pentru cei care s-au născut în 1937, o tavă pe care cu un creion special comesenii scriau urări, confetti. A avut grijă deasemeni să pună cărţi de vizită după afinităţile comesenilor: pe mine m-a aşezat lângă o bună prietenă, pe soţ care vorbeşte fluent engleza lângă olandezul american, fetiţa alături de o alta care învaţă limba la şcoală şi pe mama-sărbătorită în capul mesei.

Restaurantul Irisa

Despre restaurant în general am scris şi postat poze în reviewul meu din 2014, nu are rost să fac copy-paste. Dacă prezentul review vă va convinge să-l vizitaţi, n-ar strica o superdocumentare în cel anterior pomenit mai sus.

Am oscilat între alegerea terasei umbroase şi a salonului. La prânz şi pe o temperatură de 33 grade, terasa ni s-a părut nefrecventabilă. Ne-a fost rezervat un mic salonaş numai pentru noi, cei 16 comeseni. Mi-a plăcut că masa era foarte lată, cu faţă de masă impecabilă, şervete de olandă, câte trei pahare la fiecare, serviciu frumos. Apreciez foarte mult la un restaurant clasa. Pe o masă îngustă cu şervete de bambus sau faţă de masă în carouri, în care solniţa intră în farfurie şi paharul tău e alături de cel de vis a vis, -că nu mai şti cine a băut din el-, oricât de bună ar fi mâncarea, rămâi cu impresia că mai bine era acasă la tine în bucătărie.

Aici aranjamentul şi ambientul au fost de nota zece. Deşi reţinusem şi acontasem în numele ei, fiica prietenei mele în spiritul practic american în care s-a format de 20 de ani, a venit la restaurant cu o zi înainte să consulte meniul şi să pună la punct ultimele detalii.

Ce am mâncat şi cât a costat?

La început pentru deschiderea poftei s-a servit după preferinţă câte o tărie. Eu am luat un gin tonic, ceilalţi whiskey, limonadă, etc. S-au adus pe masă platouri cu gustări reci: ciupercuţe gratinate, vinete coapte, coşuleţe cu pastă de somon, pifteluţe, piftie de curcan, buşeuri cu caşcaval şi incă 2-3 feluri, eu servind din toate.

Îmi propusesm de acasă să mănânc numai proteine şi să beau apă plată pentru că eram la a cincea zi de dietă Dukan pentru a da jos câteva kilograme luate în ultimul an. Ţi-ai găsit! Odată intrată în gura lăcomiei, am uitat de toate popririle. O să râdeţi de asemenea preocupări la vârsta mea dar mi-am pus o bluză largă gen iie stilizată, ca să ˝acopere˝.

După consumarea antreurilor, bărbaţii au cerut câte o supă/ cremă iar ceilalţi au comandat direct felul doi. Comesenii aproape că nu s-au lăsat influenţaţi unul de altul Două persoane, soţ şi soţie au comandat o porţie de creveţi (6 buc), la grătar cu legume coapte şi salată, cca (80 lei); soţul meu pe lângă supa cremă de roşii cu crutoane (12 lei) a comandat o tocăniţă de viţel cu mămăliguţă, delicioasă (30 lei); olandezul- american a mâncat ½ pui la ceaun (30 lei); au mai fost mici (3.5 lei/ buc), somon la grătar cu sos de lămâie (40 lei), mix grill pentru două persoane (70 lei).

Eu nu am fost prea bine inspirată. După ce la restaurantul ˝La doi cocoşi˝comandasem sarmale cu mămăliguţă care ar fi făcut să moară de invidie cei mai mari chefi bucătari, aici am zis că vor fi la fel. Nici vorbă! Erau prea sărate, probabil n-au ţinut destul timp varza murată la desărat iar umplutura era cam uscată, cred n-au fost făcute din carne amestec. Mă uitam cu coada ochilor la ceilalţi, preocupaţi de porţiile lor delicioase şi ascultam liniştea generală aşternută peste felurile de mâncare.

Cum s-a terminat ce era în farfurii, s-a reluat zumzetul general, clinchetul de pahare, urări şi urări din nou. Ca dulce s-a adus un tort uşor de fructe îmbrăcat în frişcă şi ornat cu ˝La mulţi ani 80! ˝ şi câteva lumânări. Tortul a fost făcut în laboratorul propriu al restaurantului. S-au băut mai multe sticle de vin, bere fără alcool la conducătorii auto cu excepţia americanilor care au băut foarte moderat deşi conduceau o maşină închiriată din aeroport. Ne-au explicat că la ei alcoolemia se ia numai în caz de accident sau dacă roţile merg pe două cărări, fiind o problemă de conştiinţă cât bei. La noi nu ar merge fără test. Asta ne-ar mai trebui! La urmă s-a băut şampanie franţuzească adusă de acasă. Bineînţeles că s-a cântat, unul din domni având o voce amplă de bariton. Momentul desfacerii pungilor cu cadouri a fost unic. Toată lumea era curioasă, se auzea ˝ăsta e de la mine˝ iar prietena mea, în restul de 364 zile ale anului fiind o femeie foarte serioasă, acum se bucura ca un copil. Judecând după bacşişul dat de 150 lei, probabil că întreaga consumaţie pentru 16 persoane s-a ridicat la 1500 lei dar cred că ponderea cea mai mare au avut-o băuturile. Preţurile la mâncare sunt incontestabil mai mici decât ˝La doi cocoşi˝ despre care am scris de curând şi care nu mai e ce a fost odată plus că este practic înafară din oraş. La Irisa ne-am simţit cu toţii foarte bine şi ne-am urat să ne întâlnim în aceeaşi formaţie peste zece ani când prietena noastră va împlini +90. Oare? De ce nu?

Serviciul

A fost impecabil, în jurul nostru învârtindu-se trei chelneri. Nu reţin dacă şi cât am aşteptat felul principal pentru că s-a vorbit mult, bucuroşi că ne-am întâlnit.

Dacă recomand restaurantul?

Cu siguranţă. L-am vizitat a doua oară la interval de trei ani şi nu mi-am schimbat impresia. Mărturie stă şi ce a scris Carmen Ion în dec. 2014 ˝Este într-adevăr civilizat, curat şi elegant, dar fără fiţe, tocmai potrivit pentru asemenea aniversări memorabile. ˝


[fb]
---
Trimis de Michi in 31.08.17 19:33:32
Validat / Publicat: 31.08.17 20:45:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Hop şi noi!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[31.08.17 21:33:29]
»

@Michi: Da chiar, Mama Michi! De ce nu?

Într-adevăr, arată superb totul! Are clasă, acest restaurant!

Merită folosit pentru evenimente memorabile.

Iar Dumneavoastră și Tata Rilă sunteți niște frumoși și niște optimiști.

La mulți ani prietenei, să vă fie de bine!

cristina47*
[31.08.17 22:59:39]
»

Am citit cu mare placere articolul.

Ce ie frumoasa aveti!

crismis
[31.08.17 23:03:06]
»

@Michi: La mulți ani sărbătoritei, să trăiți și s-o mai sărbătoriți mulți ani de-acum încolo!

Mama Michi, arătați splendid, ce vă trebuie cură de slăbire?! Oricum Dukan-ul ăla e o porcărie!

MichiAUTOR REVIEW
[31.08.17 23:41:31]
»

@crismis: Da, ai dreptate dar am prea mare greutate pe picioare şi merg destul de greu. Oricum, cu ce am mâncat acolo plus ziua soţului, am anihilat tot ce dădusem jos în cinci zile. Bine că s-a întâmplat aşa!

Alex_Macedo
[31.08.17 23:59:44]
»

Mama Michi!

Lese, lese... Dukan-ul ăla! Sunteți o floare frumoasă!

Dieta aia e crima asupra corpului! Aici mă aliniez colegei @crismis... știe ce vorbește și invers.

Rămâneți floarea frumoasa, care o știm cu toții.

În rest... restaurantul elegant... mis-en-place-ul, corect și plăcut.

Review-ul... ehm... mai are rost să zic?

Respect!

MichiAUTOR REVIEW
[01.09.17 00:27:06]
»

@Alex_Macedo: M-ai convins, mai ales că e destul de greu să renunţi la lucruri bune. Muţumesc pentru complimentele care recunosc că mi-au făcut placere.Am ţinut Dukan acum şase ani după protezarea ambilor genunchi- prof. mi-a zis să slăbesc 10 kg- am slăbit 8. Analizele ureea şi creatinina au fost bune cu tot excesul de proteine. Apoi, mâncând în continuare ponderat dar de toate, fenomenul YO-YO şi-a arătat colţii şi încet, încet am recuperat. Vorba aceea: sunt ce-am fost şi încă pe atât!

maria55 †
[01.09.17 10:13:42]
»

@Michi: clar! Articol demn de o doamnă augustus! Marca inregistrata!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.09.17 10:22:37]
»

@Michi: La mulți ani tuturor și întâlniri frumoase întotdeauna!

MichiAUTOR REVIEW
[01.09.17 14:39:37]
»

@iulianic: Mi-e şi ruşine să spun că luni vom fi invitaţi de data asta seara la Mama la un prieten care va împlini +83. Valea plângerii va fi în nov-dec când se vor aduna ziua de Sf. Mihail, ziua soţului, 54 ani de căsătorie şi eu, +83. Pe undeva va trebui să scot cămaşa. Mai ieftin dar cu oase frânte ar fi acasă cu vreo 12-14 persoane, dar cu juma de pensie pusă din timp ar fi incomparabil mai bine la restaurant. Plus că în dec.mă aşteaptă acasă întâlnirea cu fostele colege 12, dar acolo e mai simplu că fiecare aduce ceva.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, crismis, iulianic, maria55, Michi, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074741125106812 sec
    ecranul dvs: 1 x 1