GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant, terasă, cattering 'Bun şi Tot şi Poftă Bună' — o soluţie de avarie
Era o dimineaţă care anunţa o zi caniculară. Pe la ora 11 eram cu toate treburile făcute, mâncare nu aveam cine ştie ce, dar o încropeam eu, mai era un rest de ciorbiţă de zarzavat, puţin ghiveci şi două şniţele. Urma să gătesc a doua zi dis de dimineaţă pe răcoare. Ţâârr! telefonul. O nepoată din Moldova.
- Mama Michi, suntem în drum spre mare. Copiii nu mai rezistă aşa că trecem pe la tine.
Înţelegeam prea bine ce înseamnă acest trecem.
- Unde sunteţi?
- Ajungem curând la Ploieşti
Măcar să fi dat telefon de pe la Focşani. După primul moment de panică, am început să gândesc la zicala˝ neamurile ţi le dă Dzeu iar prietenii ţi-i alegi singuri˝. După această cugetare în care am invocat divinitatea, resemnată am trecut la un citat leninist˝ Ce-i de făcut? ˝ Era o utopie să cred că într-o oră poate face cineva piaţa şi găti; altă utopie să crezi că doi copii de 3 şi 5 ani vor sta liniştiţi la restaurant şi nu vor şterge cu fundul podelele sau nu vor trage feţele de masă cu farfurii cu tot.
Deci? Mi-am adus aminte că în cartier este o terasă care livrează şi la domiciliu şi la care am vrut să apelez într-un moment mai special. Aveam o viroză care m-a ţinut leşinată la pat două zile dar datoria de gospodină şi teama de ceva nou m-a făcut să renunţ şi să mă târăsc până la aragaz. De data asta nu mi-a mai mers pentru că venise momentul experimentării.
Bun şi Tot şi Poftă Bună este o locantă pe calea Floreasca nr 110 vis-a-vis de Spring Time, practic în staţia autobuzului 135. Nu e problemă cu parcarea pe una din străduţele perpendiculare. Are un salon relativ mic de restaurant, o terasă afară dar activitatea de bază este catteringul.
Comenzile se fac loco, pe email sau la câteva numere de telefon puse la dispoziţie pe saitul firmei. Livrează mâncare gătită în orice parte a Bucureştiului, costul de transport fiind inclus în valoarea minimă a comenzii. În apropierea localului cum ar fi Calea Floreasca, str. Lacul Tei, Calea Dorobanţi, etc.comanda minimă care include şi transportul este de 25 lei; în majoritatea sectorului 1 şi limitrof în sectorul 2 comanda minimă este de 50 lei. Aici intră zonele Gara de Nord, Obor, Herăstrău, Zorileanu, Sălăjan. Comanda minimă de 75 lei se onorează pentru calea Moşilor, bul. Coposu În Cotroceni şi Pajurei 120 lei. În schimb Berceni şi Taberei sunt prohibitive cu 200 lei comanda minimă, ceeace nu ar fi de speriat dacă aveţi mai mulţi musafiri sau vreţi să vă asiguraţi mâncarea pe mai multe zile. Repet, nu se percepe cost de transport ci, pentru a nu fi în pierdere, la distanţe mari şi comanda trebuie să fie mai scumpă. Am făcut comanda telefonic, întrebând din toată varietatea de produse afişată pe sait ce-mi pot luivra în două ore? Mai totul, cu excepţia unor specialităţi mexicane, chinezeşti sau a copturilor (plăcinte) care necesită timp. În general comanda se face dimineaţa devreme dar m-au înţeles şi mi-au pus la dispoziţie meniul zilei (în două variante). Comenzile se fac după ce completezi datele de identificare, locaţia exactă şi modalitatea de plată. Se primesc comenzi zilnic între 9-22 şi se livrează între 11-22; sâmbăta şi duminica programul de începere este decalat cu o oră iar timpul de livrare al majorităţii preparatelor este de 90 minute.
Meniul este foarte cuprinzător şi într-adevăr e bun de tot. Cum am ales din ce era gata pregătit, am comandat meniul zilei, câte două porţii în două variante. Meniul 1 de două ori ciorbă de perişoare de câte 250 gr, pulpe de pui dezosat 180 gr, cartofi prăjiţi 150 gr, salată varză 100 gr, pâine, costând 2x17.5 lei; meniul 2 tot de două ori, supă cremă de legume 250 gr, şniţel vienez din antricot de vită 150 gr, piure natural de cartofi, salată de varză, pâine, cu cost 2x17.5 lei. În plus am comandat 1 porţie crap la grătar 200 gr cu mămăliguţă şi cartofi natur 18.5 lei, macrou la grătar 300 gr cu lămâie şi sos de smântână 300 gr 16.5 lei. Ca dulce 3 porţii de clătite cu dulceaţă a 5.5 lei porţia. Pentru seara am luat 1 kg de salată de boeuf 40 lei. În total pentru şase persoane din care doi copii, prânzul adus acasă ne-a costat 105 lei, plus 40 lei 1 kg salată de boeuf pentru seară (cu ceva şuncă, telemea, roşii din casă, m-am scos.) Tărie, vin şi bere aveam în dotare.
Alte opţiuni Poţi alege un meniu chinezesc, mexican, italienesc dar pe mine nu m-au interesat. Pentru cultura generală am parcurs lista din care spicuiesc. Chinezeşti: baza sunt preparatele cu orez dar şi nudeln, puiKeim-baocu preţuri sub 25-30 lei, vită cu urechi de lemn, celebra raţă cu portocale 38 lei. Mexicane: encelada, burrito, quesodilla, fajitos, cu preţuri în jur de 20 lei, să mor dacă am auzit de ele şi să fie la ei acolo! Italieneşti: pizze, spagheti, penne, togliatelli cu preţuri între 15-23 lei. Ca observaţie off: nu-ş´ de ce tineretul se îndreaptă spre mâncăruri exotice, când bucătăria românească, fără a beneficia de promovare este apreciată în lume? Platourile cu de toate sunt scumpe, în general în jur de 100 lei. Din produsele ca la mama acasă amintesc diverse preparate tradiţionale de peşte 17-24 lei, carne de porc la garniţă cu zdrenţe de ou 25 lei, varză cu ciolan19 lei, bulz 16 lei, mici cu pâine şi muştar 3.5 lei. Spuneţi sincer, nu ar merge cu un vin roşu demisec? Mai tentantă este oala bunicii în care îţi livrează la kg salată de vinete 36 lei, supe –ciorbe la 2 l între 40-50 lei, sărmăluţe în foi de varză 24 buc. 65 lei, plăcintă cu brânză şi stafide 1 kg, 12 porţii 58 lei Pentru buzunare mai subţirele meniul punguţa cu doi bani oferă la preţuri sub 10 lei sanviciuri, salate cu pui şi legume cu care să-ţi astâmperi foamea.
Am făcut comanda la 11.30. Musafirii au venit la 13.30. Până ne-am pupat, au spălat copiii, am ciocnit ceva de bun-venit, ţârr la interfon! A venit comanda. Mămăliguţa, supele erau fierbinţi, mâncarea caldă, clătitele musteau de dulceaţă, totul a fost delicios. Poze n-am făcut că în zarva care era în casă am uitat de aparat.
A fost o alegere inspirată pe care v-o recomand şi vouă. Am povestit unor prieteni care fiind în zugrăveală au comandat mâncare pe trei zile şi au ieşit cu 120 lei. Mă şi gândesc ca de onomastică sau altă zi aniversară să invit familia şi prietenii la mâncare comandată la Bun şi Tot şi Poftă Bună fără muncă şi cu un cost ştiut dinainte, la cât mă ţin baierele.
Poftă bună!
Trimis de Michi in 26.07.16 20:05:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cred ca eu ma incadrez undeva la 50-75 lei, avand in vedere ca suntem 5 persoane nu este o suma de neatins, si o sa am in vedere acest lucru.
Felicitari, votat cu foarte mare placere.
Un articol cu umor ca sa intorc complimentul primit. Si bine tztarrrrait!
@Michi - Bună idee ai avut. Preţurile mi se par acceptabile. Nu ne-ai povestit dacă mâncarea a fost bună.
@Carmen Ion - Dacă n-ar fi fost tot bun, n-aş fi scris. Plus porţii mari.
@Michi - Bravo Mama Michi, mi-a placut asa de mult incat am hotarat sa venim si noi (suntem doar vreo 5, iar copiii sunt mari, sigur nu vor sterge podele si nici nu vor trage fata de masa) Sa sunam cand plecam din Petrosani sau cand suntem aproape de Bucuresti?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ