ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.01.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
LUNA
OCT-2015

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

De ce să ne placă la La Barca

TIPĂREȘTE

Încă de pe când ne-am întâlnit noi, cei patru AFA-iși la LaBarca, vezi impresii, mi-am propus să vă zic și eu câte ceva despre vecinii mei. Da-da, vecini, căci ei au spațiul la parterul blocului unde locuiesc eu (la scara C), doar că la scara E. Bulevardul Theodor Pallady 11-13, București.

Zilnic, în drumul meu spre și dinspre stația de metrou, trec pe la ei prin ”curte”, adică pe terasă. Mă salut cu angajații, cu patronul, mai schimbăm o vorbă-două, vara mai beau și-o bere… Deh, ca-ntre vecini. Și câte întâlniri nu s-au organizat acolo… Și câtă pizza n-am luat la pachet…

E frumos la Barcă, cum îi zicem noi, vecinii. Mai ales vara, pe terasă. Poze cu exteriorul sunt în postarea lui Marian Preda. Eu n-am! Nu mi-a dat prin minte să-mi pozez vecinii. Dar în blidul lor am mai făcut poze. Cred că mi-e foame, de vă scriu despre mâncare! =)). Dar vă scriu, că-i prea bună, iar raportul preț / calitate/ cantitate e corect. Impresiile astea vor fi DOAR despre mâncare.

Ca peste tot, în toate restaurantele, sunt chelneri și chelneri. La fel și aici. Până și-au stabilit personalul, aveau, nene, niște ”probe” de toată jena. Niște fătuci blonde mai mult la interior, care făceau niște gafeeee... Odată, fiind c-o prietenă, vara, pe terasă, am cerut bere. La notă, am observat că am fi băut cafea! Domnul de la o masă alăturată, care CHIAR băuse cafeaua, nu-nțelegea de ce nu mai vine nota! I-am spus eu, ne-a dat omul banii și s-a rezolvat! Altă dată, la o întâlnire cu niște blogărițe culinărese și-un actor celebru, de emoție, cred, a-ncurcat comenzile! Dar asta a fost odată, demult! Acum au fete profesioniste în ale servirii în restaurant!

Altă viață: toate produsele sunt proaspete (ei nu folosesc produse congelate sau refrigerate), fetele se mișcă repede… Se fuma înainte și-n interior. Acum… doar pe terasă, cred. Oricum, ventilația e foarte bună.Nici nu se simte fumul.

Au mese și-n interior, și-n exterior.Pe cele de-afară, cu blat de sticlă, le spală fetele după fiecare client.Cele din interior au suporturi pentru farfurii.Și ele se curăță după fiecare client.

La LaBarca, orice meniu complet, de prânz, costă 17,90 lei. Complet însemnând ciorbă / supă, felul II, garnitură, clătite cu gem la desert și-un sfert de apă plată. Fac și livrări la domiciliu. Și-au, nene, niște papanași maaari și buuni! Berea pornește de la 5,5 lei, un platou cald, de 450 gr = 31 lei, salată grecească 450 gr = 16,90, ficăței la tigaie 200 gr=14 lei, ciuperci haiducești 30 gr=14,5 lei. papanașii ăia grozavi, cu smântână și dulceață de vișine = 11,90 lei și orice înghețată=3 bile=12 lei. Timpul de așteptare este între 10 și 30 de minute, depinde de comandă.

Nu au formație, au, însă, muzică-n surdină și, pe pereții interiori, plasme.Fără sunet, dar, dacă e ceva de interes maxim, pot să și ”vorbească”.

Pozele le-am făcut prin octombrie, pe terasă, la o întâlnire cu câteva prietene.Era soare, dar cam răcoare.

Gata, sper că v-am convins și vă plouă deja în gură. Vă pun și niște poze. Fiind aproape de A2, poate, la întoarcerea spre casă, vi se face foame. Opriți cu încredere! Sunt convinsă că vă va face plăcere.

labarca.ro


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 30.01.16 22:00:19
Validat / Publicat: 30.01.16 22:28:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2444 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

40 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Celebrii papanași cu smântână și dulceață de vișine =11,90 lei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 62050 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

40 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 40
nicole33
[30.01.16 22:33:48]
»

@Zoazore -

O recomandare foarte bună. Confirm spusele colegului Zoazore. Prietenii ştiu de ce

Safta Radu
[30.01.16 22:42:34]
»

Tare bine arată mâncarea la restaurantul ăsta, cum îi spune? Arca lui Noe? Nu? A, La Barca! Şi la ce-am văzut in P03 mi-a cam tăiat cheful de somn, cred că mă voi deplasa în bucătărie, la o întâlnire de taină cu frigiderul...

ZoazoreAUTOR REVIEW
[30.01.16 22:45:10]
»

@Safta Radu - Aaa, văzuși platoul cald! Ei, când vii să te-aduc p-aici? Că-i în drumul tău spre București!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[30.01.16 22:47:29]
»

@nicole33 - Era una dintre întâlnirile despre care spuneam la început! Când repetăm?

nicole33
[30.01.16 22:51:24]
»

@Zoazore -

Pentru papanaşi aş fi fost în stare să plec acum, că pe ăştia i-am ratat.

Oricând, dă doar un semnal.

adri-nico
[30.01.16 23:09:23]
»

Cind vreau si eu sa ma apuc de slabit, gasesc pe FB poze cu platouri reci au calde, ba chiar si cu dulciuri! Sa stii ca nu ma mai joc cu tine! Vrei sa se lase avionu' intr-o parte???

ZoazoreAUTOR REVIEW
[30.01.16 23:15:23]
»

@adri-nico - Eiii, și tu acum! Un papanaș nu omoară pe nimeni! Dar înghețata... ??? Și frappe-ul e bum! Și au și fresh de lămâie!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[30.01.16 23:17:52]
»

@nicole33 - Pe bune că fac cinste! Săptămâna viitoare vrei? Poți?

roth
[30.01.16 23:21:18]
»

@all, confirm fiindca am trecut pragul locatiei de cateva ori si nu am avt reclamatiiii

Michi
[30.01.16 23:23:43]
»

Si eu care ziceam seara să mănânc numai un iaurt. Nu se poate!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[30.01.16 23:32:37]
»

@Michi - Și ce bun e iaurtul privind micii ăia! Sau ciupercile...

@roth - Tu erai când a încurcat blonda meniurile, de-a primit fiecare orice altceva decât ce-a comandat?

roth
[31.01.16 09:59:52]
»

@Zoazore -

Nu fete, eu am fost cand totul era brici, cu alde deastea... blonde sa te distrezi tu... multam

adri-nico
[31.01.16 11:39:58]
»

Am o intrebare pentru web: De ce poti sa scrii si iti este publicat un articol de la scara blocului si altuia nu i se publica un articol de la vreo 16-20 km distanta de oras, cu pretextul ca e prea aproape? Cum am patit eu cu Casa Matei si altele?

Scuze, colega, nimic personal cu tine!

webmasterX
[31.01.16 11:51:14]
»

@adri-nico -

În cazul de faţă este vorba despre un restaurant. Că este situat la scara blocului sau într-un alt cartier din oraş, este nerelevant.

Restricţia la care faci referire se aplică doar articolelor de cazare.

adri-nico
[31.01.16 11:53:37]
»

@webmasterX - Multumesc pentru lamurire!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[31.01.16 12:07:05]
»

@Zoazore - De curând mi-am schimbat domiciliul și aproape de noua adresă, într-un mare complex comercial situat la parterul unor blocuri turn, am descoperit un restaurant (cu nume italienesc) despre care nu am avut curajul să scriu pentru că este... prea aproape de locuința mea. Tu ai avut acest curaj. Felicitări!

Pentru "celebrii papanași cu smântână și dulceață de vișine" mai că aș vrea să vizitez și eu La Barca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[31.01.16 12:25:12]
»

Si eu as vota ca locatie pentru papanasi. Minunat arata iar locul e votat cu mare placere.

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[31.01.16 13:07:09]
»

@mishu - Poate se organizează acolo o miniîntâlnire "La Papanași".

mishu
[31.01.16 13:12:59]
»

@iulianic: exact ce imi trebuie pentru a incepe o cura de slabire ????

ZoazoreAUTOR REVIEW
[31.01.16 13:43:09]
»

@iulianic - Cu mare plăcere, la vară! Mai ales că-i mai multă lume-n zona asta. Dintre AFA-iști, zic!

Curaj? Trebuie să-i mulțumesc public lui@Radu Safta, care m-a impulsionat. Și eu mă gândeam că-i prea aproape, dar așa, mulțumită ȘI lui, poate veniți prin zonă la Papanașii buclucași!

@mishu - Păi hai! Până la vară mai e puțin!

Safta Radu
[31.01.16 14:11:20]
»

@Zoazore - Cu mare plăcere, Zoa! Sunt momente în care toţi avem nevoie de o încurajare, trebuie să privim, şi mai ales să mergem doar înainte. De data aceasta tu ai fost cea care ai avut nevoie de o încurajare, mâine pot fi eu sau altcineva. Şi mai e ceva: ÎNTOTDEAUNA vei găsi în mine un PRIETEN! Stai, că n-am terminat, sprijinul mai şi costă, când ajung în Bucureşti, dai o porţie de papanaşi la La Barca, şi vezi că n-o să vin singur, la ai mei ce le fac? Deci, trei porţii de papanaşi Şi ceva de băut, că de la atâta dulceaţă, ni se face sete!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[31.01.16 16:20:03]
»

@Safta Radu - Păi de când vă tot invit eu? Abia aștept să veniți și se rezolvă. Vă fac și cinste, deși voi sunteți și-așa cam prea cinstiți! Vă pup și v-aștept!

celeste
[31.01.16 22:27:56]
»

@ zoazore, am ratat intalnirea asta ca aveam un parastas din pacate... data viitoare nu ratez... mai ales ca stau prin zona... aaaaa, sa nu o uitam nici pe colega Ileana Experta, care e vecina cu noi de cartier.

erene
[01.02.16 00:22:02]
»

Si noi suntem vecini si de cate ori iesim de la metrou, mergand spre casa ma gandesc ce mancare avem prin frigider si cateodata zicem, hai sa oprim aici la o ciorba, hai si felul 2, hai si un desert... Vara e foarte frumos, numai buna inghetata pe terasa.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[01.02.16 10:07:35]
»

@celeste - Suntem multi in zona: nicole33, Kmy, Marian Preda, Ileanaxperta, expertu', erene, eu. Daca strigam, vin si paponii. Cred ca si Adriana e prin zona! 9 x2 =18 deodata.

@erene - Ce zici? Ti-ar prii o inghetata la vara?

erene
[01.02.16 13:15:57]
»

@Zoazore: bineinteles

celeste
[02.02.16 22:26:10]
»

@ zoazore, din cate stiu eu Adryana nu este in zona... dam adunarea cand o fi!

mishu
[03.02.16 09:59:12]
»

Nu ma uitati si pe mine, nu stau chiar in zona dar nici departe asa ca-mi pot lua sotul de toarta si sa ne proptim in Barca.

Yersinia Pestis
[26.02.16 18:33:29]
»

Alooo, stați liniștiți la locurile vostre! Ce-ai, bre, cu fătucile blonde?! Nu ”e”și ele suflet, cu trăiri și aspirății???!!! Ș-apoi, ce-atâta ”platouri” și ”înghețăți”? Bere, nene, aia-i sfântă, veșnic fie odihnit ăla de-o inventat-o!

Nu prea bântui io prin Bucale, că-mi cauzează și anume la partea moralicească a psihicului meu, dar, de-o fi și-o fi s-ajung pe-acoloșa, mă jur, s-ajung inginer (chiar și de tropel și gaze), vin să lipăi o halbă-două! Aferim! Și, da, am votat! Dacă-mi dădeai și numerele de telefon ale blondelor, propuneqm să fii trecută mini ghid AFA pentru locația de zici tu, aicișa, de ea! Așa, pusăi numai de-n F. Util.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[26.02.16 19:12:20]
»

@căpcă1 - Inga breee! Bine-ai revenit căpcă-une!

Dară ce, copchile? ți s-o mântuit vinu-ăl bun? Doară să zici și punem de-o bericeală! Ia-ți psihicul în dinți și dă o tură p-aciișea, c-au băgat și fătuci noi! Bere bună, rece, ieftină...

Că, mai nou, de ieri se renovează LaBarca! Mâine trebuie să termine. Vedeți? Știam eu de ce n-am pozat interiorul! Am să vi-l redau pe cel nou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, andreieu, celeste, erene, iulianic, Michi, mishu, roth, Safta Radu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.13966298103333 sec
    ecranul dvs: 1 x 1