GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
București – cafenele și alte locuri asemănătoare
Deși cei mai mulți dintre noi ne savurăm cafeaua acasă, preparată în fel și chip, după propriile preferințe, mergem adesea și la cafenea pentru întâlnirile cu prietenii sau colegii, pentru atmosfera aparte care domnește într-un astfel de loc și pentru plăcerea de a petrece câteva zeci de minute într-un spațiu dedicat socializării și relaxării.
Din când în când, în diverse împrejurări, am poposit și noi în astfel de cafenele, unde aroma cafelei domină atmosfera, iar fiecare ceașcă devine un pretext pentru conversație și răgaz.
Cafeneaua Nației
Parte a unui proiect mai amplu dezvoltat în jurul platformei media „Starea Nației” , fondată de jurnalistul Dragoș Pătraru, Cafeneaua Nației și-a început povestea la Ploiești, cu aproximativ doi ani înainte de deschiderea locației din București. Ulterior, tot la Ploiești, în clădirea fostului Centru de Calcul, a fost inaugurat Teatrul Nației – un veritabil hub cultural, conceput ca un spațiu dedicat spectacolelor, conferințelor, dezbaterilor, emisiunilor realizate cu public și altor evenimente culturale. În cadrul Cafenelei Nației din Ploiești funcționează și un restaurant vegetarian. Proiectul s-a extins apoi prin Biblioteca Nației, o inițiativă dedicată promovării lecturii și dialogului cultural.
Cafeneaua Nației din București este situată pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 7 (cafeneauanatiei.ro), la câțiva pași de Piața Romană (sensul spre Piața Victoriei). La parterul unei clădiri istorice, cum sunt multe pe acest aliniament, funcționează 7 zile din 7 acest local, care pe lângă cafea oferă și mici gustări, dulci și sărate, precum și produse cu profil natural sau ecologic (miere, ulei, ceaiuri).
Cafeneaua deține, pe lângă salonul interior, nu foarte mare, și o terasă, mult mai generoasă (plus băncuțe cu măsuțe personalizate spre trotuar, unde se află și stația mijloacelor de transport în comun). Fiind destul de cald am preferat răcoare de la interior și scaunele comode. De obicei beau un flat white (20 lei), la care am adăugat ultima oară și o felie de quiche de legume (26 lei/100gr). Cafeaua am primit-o direct la masă, într-un suport de lemn special, alături de un pahar de apă (au lipsit șervețelele). Tarta a fost încălzită, foarte gustoasă.
M-am relaxat admirând o serie de aquaforte atârnate pe peretele din cărămidă aparentă, gravuri ce înfățișează clădirile din zonă. Recomand!
Nuria Coffee Studio
Localul se află pe bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 26-28 (coffeestudio.ro), la circa 450 m distanță de Arcul de Triumf și Parcul Regele Mihai I. M-am oprit de mai multe ori aici, de obicei când mă întorceam din plimbările în parc. Spațiul din interior este mic, intim, câteva măsuțe, decoruri felurite (este amplasat la un demisol); în exterior mai există un fel de terasă cu câteva mese. Îmi place că localul este împodobit la exterior tematic, în funcție de anotimp sau eveniment.
Pe lângă cafeaua de specialitate, la Nuria găsești și prăjituri delicioase, precum și gustări ușoare. La ultima vizită, la început de an, noi am ales câteva prăjituri (milk-cake biscuit – 22 lei, homemade muffin cu ciocolată – 12 lei) și ne-am bucurat de o cafea foarte bună, la prețuri rezonabile (grande latte – 24 lei, cappuccino – 18 lei). Recomand!
Bakeria Panduri
Chiar dacă nu este o cafenea în adevăratul sens al cuvântului, această brutărie artizanală dispune de o terasă exterioară unde poți savura o cafea alături de o gustare proaspăt pregătită. Atmosfera este primitoare, personalul foarte drăguț, decorurile adaptate anotimpului (iarna aveau pe terasă o mașinuță roșie drăguță, împodobită festiv).
Brutăria, situată pe Șoseaua Panduri nr. 26 (bakeria.ro), oferă o gamă variată de produse de panificație și patiserie, prăjituri, tarte, precum și diverse produse de băcănie, multe dintre acestea având un profil eco și bio.
Am cumpărat o cafea cu lapte și o felie de pizza, m-am așezat afară pe terasă, unde mobilierul de grădină creează o atmosferă plăcută. Prețurile brutăriei sunt un picuț cam mari, dar primează calitatea produselor. Recomand un popas aici dacă aveți drum prin zonă!
Vă doresc momente plăcute alături de o cafea bună!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 06.08.26 11:24:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Când am să mai ajung prin centrul orașului am să caut și eu această cafenea, nu atât pentru a mă delecta cu una, cât pentru a vedea ce a mai realizat Dragoș Pătraru, pentru că mie îmi place tipu’! ![]()
De curând am văzut la TVR 1 o serie de emisiuni („dezacorduri de pace” ), în care el, alături de Valeriu Nicolae, au „combătut” despre „starea nației” de azi, emisiuni care mi-au plăcut!!! ![]()
Îmi place că nu numai vorbește, ci și face lucruri utile și necesare!
Te felicit că ne-ai semnalat cele trei locuri unde ne putem răsfăța cu una, cu alta! 👌... și, ca de obicei, mulți ![]()
![]()
![]()
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2026 [Bistro HB] Italian și nu prea, mai mult românesc – MiniÎntâlnire AFA de vară la HB Bistro — scris în 01.08.26 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2026 Recomandari — scris în 24.07.26 de mihai.bucuroiu din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2026 [Cannoleria Floreasca] Cannoleria Floreasca – frumos și gustos — scris în 09.07.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2026 [Restaurant Pescăruș Herăstrău] Nici Pescarusul nu mai e ca pe vremuri — scris în 24.05.26 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2026 [Grivița Pub & Grill] Vibe american în micul Paris — scris în 21.05.26 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2026 [Restaurant Matinee] O masă brunch la restaurantul Matinee din Agora Floreasca — scris în 22.04.26 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2026 Catering, un concept modern de servit masa — scris în 15.04.26 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















