EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Buongiorno (niște italieni)
Am ieșit
cu tine
Credeam
că o să
mă inspiri
Și n-am
mai scris
de 10 zile
De câte ori treceam pe la Piața Victoriei și vedeam terasa Buongiorno, foarte șic și stilată deși pusă pe trotuar, fără să ia din trotuar, totuși, marginea terasei dă cu ferestrele fix pe trotuar... mă gândeam să intru într-o bună zi. Vara vedeam mereu aglomerat, se întâmpla să fie clientelă de pe la corporații cu cravată și cămașă scrobită. Părea să fie un loc pretențios și select. De obicei era destul de aglomerat, mai ales pe după-amiază.
De Sfântul Petru am avut de sărbătorit, din scurt, și, căutând prin mintea mea un loc pe lângă Piața Victoriei mi-am amintit de Buongiorno. Pe la Orlando nu prea sunt locuri unde să șezi decât o minusculă terasă vegană, fără pereți, în plin zgomot de trafic și cred că și aia se închide devreme. Deci Buongiorno este un loc bun, mai ales pentru o aniversare. Era cam târziu. Cred că luneca ușor spre ora 21:00. Au spus că e deschis până spre ora 23:00 dar cred că au stat după noi spre 23:30.
Cu adevărat, Buongiorno este un loc select, cu serviciu de întâmpinare profi, se oferă să conducă oaspetele la masă sau măcar să ofere indicații. Sunt mese și mai în spate, în salon unde, presupun, zgomotul de trafic ajunge mai greu dar am preferat terasa, cu tot riscul traficului care chiar era intens chiar și la ora târzie.
Am luat ceva mizilicuri dar piesa de bază a fost vinul că doar aniversam. Am servit un vin italian servit de un chelner nepalez deși majoritatea erau români. Cred că au trimis nepalezul ca să ne impresioneze. Vinul a fost bun, nu zic, dar l-aș aprecia banal. Doar de două ori am găsit un vin care să mă impresioneze. Prima dată era roșu și cremos, oferit de Mănăstirea Regală Albă din Kathmandu (prin delegația de la București ????????) și a doua oară nu mai știu când dar sigur nu a fost ăsta italian. De fapt, nu mă pricep eu la vinuri, aia îi. Deși a fost servit cum se cuvine, cu degustat, cu bla bla bla.
Cum scriam, seara s-a prelungit, programul s-a terminat, chelneriu și-au ieșit din rolul lor și au devenit relaxați dar n-a cârăit nimeni o vorbă, noi ne făceam programul liniștiți dar eu simțeam presiune în ceafă. Curând am plecat.
Restaurantul ăsta are un bloc înalt de sticlă peste drum și cred că asta îi asigură mare parte din clientelă dar spre Piața Romană sunt numai clădiri vechi, de patrimoniu, cu arhitecturâ originală. Sunt blocuri de locuințe dar fiecare are identitatea sa, cu balcoane arcuite, cu poezii pe pereți, cu puține etaje, cu istorie și (unele) cu instituții publice. E acolo și o ambasadă orientală cu poze cu dansuri pe garduri. La Orlando e hotel Minerva cu restaurantul chinezesc Nan Jing la parter dar e restaurant de hotel șu are reguli stricte iar noi nu avem. Nu ar fi stat târziu după noi acolo.
Spre Ștefan cel Mare, pe Iancu de Hunedoara colț cu Intrarea Geneva au domnitori pe pereți: Mihai Viteazu, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara (cred) și parcă era și Ștefan cel Mare (sau Matei Corvin, nu mai știu). Și tot acolo e clădirea Uzinexport cu săli de conferințe de diverse dimensiuni unde vin unii și fac evenimente și cu o cafenea la parter care e mereu închisă.
despre SERVICII
Super bune,
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Și aici
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Office, centru, trafic, fițe, lume bună (sic)
Trimis de Mioritik in 22.05.23 09:28:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
În rubricile de tip „unde mâncăm” este recomandat de a încărca foto doar referitoare la restaurantul descris.
Cine intră aici vrea să vadă informații (inclusiv foto) despre restaurant — și nu „despre vecini” ...
Pozele gen „în vecini” pot fi încărcate, eventual, la” Descoperă Bucureștiul” -- în caz că ar interesa, și acolo, pe cineva...
2 web pls add
https://m. youtube.com/watch?v=xMh6YnAp9ZI&list=PL8j_kKKPP4pWkP9p2Ew1OFBqlMjpT7kxG&index=4&pp=gAQBiAQB
Ms
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Bellini Garden] Un nou și același restaurant „Bellini” — scris în 28.11.24 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ