Băiete, o halbă La Nenea Iancu! Rece să fie!

TIPĂREȘTE

Prima remarcă: a nu se confunda cu berăria Nenea Iancu din Centrul Vechi al Bucureștiului, mai precis de pe strada Covaci, așa cum a făcut colegul Dan (Dan&Ema). Noroc că m-a sunat și m-am prins de confuzie din documentarea prealabilă, după care l-am îndrumat spre adresa corectă. Ce să-i fac dacă nu citise cu atenție convocatorul?!! ????

A doua remarcă: un local cu aceași nume se găsește și în provincie, la Piatra Neamț. Și poate că și în alte orașe de care n-am aflat eu...

Dar nu despre ele este vorba aici, ci despre Berăria-restaurant La Nenea Iancu de pe strada Romulus nr. 55 din capitala noastră dragă, loc de întrunire a câtorva useri AFA la o mini-întâlnire vezi impresii provocată de subsemnata.

Ne aflăm în vechiul cartier evreiesc al Bucureștiului, situat foarte aproape de buricul buricului orașului, în spatele magazinului Unirea, într-o zonă cu case, vile și bloculețe cochete unde au locuit de-a lungul timpului Anton Pann, Ionel Teodoreanu, Eugen Lovinescu sau actorul George Vraca, și care păstrează, mulțumită restaurărilor de după anul 2000, farmecul unor epoci apuse. Strada Romulus se întinde de la Mântuleasa, făcută celebră de Mircea Eliade, traversează Calea Călărași și străzile Vasile Lucaciu și Matei Basarab și se proptește - în chip nimerit - în strada Parfumului...

Merită cu prisosință să faceți o plimbare pe timp de zi pentru a admira câteva clădiri istorice superbe de pe această arteră, precum cele de la nr. 15-17 - „Marele Autogarage Hermann J. Rieber și Fabrica de Trăsuri” , așa cum s-au numit la data construirii (1900); casele Teodor Vera, una în stil neoclasic francez datată 1888 și cealaltă, din 1929, în stil neoromânesc; casa de la nr. 87 proiectată de arhitectul Răzvan Socol.

Restaurantul nostru se găsește cu aproximație la jumătatei acestei străzi lungi și trebuie să recunosc că în drum cu mașina proprie nu am recunoscut mai nimic din ceea ce era pe vremuri zona din preajma bisericii Sf Vineri-Herasca, un important edificiu religios ridicat între 1641-1645, refăcut în repetate rânduri din cauza incendiilor și cutremurelor care l-au distrus parțial, și răpus în final de buldozerele comuniste în 1987. În copilărie, mama mă ducea uneori ca să asist aici la slujbă, după care făceam împreună cumpărături în piață.

Loganul nostru, la care am recurs în disperare de cauză din imposibilitatea găsirii unui taxi și pentru a nu întârzia, Doamne ferește! la propria-mi convocare????, l-am parcat în imediata apropiere, la intersecția cu strada Vasile Lucaciu. La întoarcere, Ema, soția lui Dan, m-a ajutat să „pun mâna” pe un taxi. Mulțumesc, Ema! ????În privința transportului în comun, cea mai convenabilă este stația Alexandru Sihleanu a tramvaielor 14,40 și 55 sau, dacă vă țin picioarele, stația de metrou Piața Unirii și per pedes apoi.

Pe strada Romulus și în împrejurimi au răsărit o mulțime de sedii noi de firme, de magazine elegante și blocuri de locuințe cu ștaif, însă clădirea stil Art Nouveau care adăpostește localul e una veche, mai exact din 1892, așa după cum apare sculptat cu mândrie pe frontispiciu. Povestea înființării restaurantului este interesantă și se leagă indestructibil de numele lui I. L. Caragiale.

De ce? Pentru că, în afară de preocupările literare, Nenea Iancu era un observator atent al vieții urbane și un bon viveur, mare amator de conversații cu amicii la o halbă de bere (sau mai multe????). Și s-a aventurat chiar în afaceri cu acest produs, deschizând în 1893 „Berăria Mihalcea și Caragiale” pe strada Gabroveni, iar un an mai târziu „Berăria Bene Bibendi” în același cartier, pe Șelari. În anul 1895 a deschis o a treia afacere, Restaurantul Gării din Buzău, care nu a rezistat decât un an. Cel mai cunoscut dintre localurile deținute de el a fost „Berăria Gambrinus” , inaugurată în 1901 într-o clădire de vizavi de Teatrul Național, pe locul actualului Hotel Novotel, unde asociat i-a fost faimosul violonist Grigoraș Dinicu.

Niciuna dintre berării nu i-a adus bani, și asta fiindcă, potrivit Cellei Delavrancea, „se bea mult la berăria lui Caragiale, dar se plătea puţin, şi numeroşi erau cei care spuneau la revedere, nene Iancule, fără să achite consumaţia” . Au rămas în schimb schițele lui Caragiale, multe din ele inspirate din scene „spionate” la propriile cârciumi. Și a rămas și Mitică, personajul care întruchipa spiritul bucureșteanului get-beget, așa cum se manifesta el la finele secolului al XIX-lea și începutul celui următor.

Și uite cum am „strecurat” eu informații culturale... într-un review de restaurant. Este că mă pricep? ????

Bun, revenind acum la oile noastre, această digresiune a fost menită - evident - să explice denumirea localului. Proprietarul acestuia declara el însuși: „Am ales să ducem mai departe visul lui Caragiale și a deschide acest restaurant... și denumirea „La Nenea Iancu” pentru că așa se uzita la începutul secolului XX, când restaurantele aveau prepoziția „La” înaintea denumirii. Ne-am dorit să dăm acea conotație de local vechi.”

Deschiderea restaurantului a fost asociată cu lansarea berii Nenea Iancu în 2012, drept omagiu la împlinirea a 120 de ani de la nașterea lui Caragiale. Berea s-a bucurat imediat de succes datorită rețetei tradiționale de fabricație, fapt care a încurajat apariția, trei ani mai târziu, a restaurantului.

Alte detalii despre istoricul său găsiți pe site-ul https://laneneaiancu.ro/. Adaug că programul de funcționare este zilnic între orele 11-24 și că se fac și livrări.

Trebuie să vă spun că în interiorul clădirii cu un singur nivel nu am pătruns, însă am citit că ar cuprinde patru saloane dispuse în jurul holului unde se află barul. Mai multe amănunte nu pot oferi, din păcate.

Și asta fiindcă, profitând de vremea bună, întâlnirea cu AFA-iștii a avut loc în grădina surprinzător de mare, cu copaci bătrâni care-i conferă un aer romantic. În capătul curții se găsește terasa, în întregime protejată de o copertină. Mobilierul este din lemn, lucru specific berăriilor, însă scaunele sunt tapițate pentru un plus de confort. Deasupra capului sunt grinzi de care stau atârnate lămpi - lumina e cam chioară, ce-i drept. ????Podeaua este tot din lemn și unicul element ce pare să „sară” din decor este televizorul cu ecran imens, pus însă pe „mute” , ceea ce nouă, AFA-iștilor, ne-a convenit de minune, permițându-ne să sporovăim în voie.

Cam atât despre design, altceva nu știu ce s-ar mai putea spune, și cred că nici nu ar fi fost cazul de ceva mai elaborat.

Să vedem acum meniul. E tipic de berărie, așa cum era de așteptat. Predomină cărnurile: ciolan, cotlete, cârnați, mici, șnițele, ceafă, pastramă. Câteva feluri de ciorbă, gustări reci și calde completează meniul românesc. Se mai poate opta pentru paste sau pește iar la final pentru ceva deserturi, nu prea multe, ca să nu pleci îngrețoșat... ????

Berea e, fără îndoială, punctul forte al localului, iar la acest capitol oferta cuprinde tot felul de minunății: bere la butoi Nenea Iancu (blondă: 8,90 lei/400 ml sau 19,90 lei/1 l; albă nefiltrată 9,90 lei/400 ml sau 21,90 lei/1 l; Paulaner Weissbier 400 ml la 13,90 lei); bere la sticlă cu sau fără alcool, diverse sortimente cu prețuri de la 9,90 la 16,90 lei/500 ml. Dacă veniți în grup mai mare (sau sunteți mort de însetat????) puteți comanda bere la metru (10 halbe la preț de 9). Și tot așa, dacă sunteți dispuși să vă „întovărășiți” , aveți la dispoziție platouri pentru două persoane.

Bine punctată, după părerea mea de necunoscătoare, este și treaba cu alte băuturi alcoolice (vinuri, vodcă, whisky etc.), dar și nealcoolice (cafea, ceaiuri, limonade).

Foarte amuzante mi s-au părut denumirile inspirate din scrierile lui Caragiale ale meniurilor de prânz de 24,90 lei, valabile de luni până vineri între orele 12-15: „Mititeii față cu reacțiunea” , „Coana Joițica” , „Jupân Dumitrache” , „Domnul Goe” sau „Rică Venturiano” .

Cât despre prețuri, ele mi s-au părut de bun simț, având în vedere recentele scumpiri - le puteți consulta în fotografiile anexate. Ele au constituit, de altfel, unul dintre motivele principale pentru care am ales acest local pentru întâlnirea cu colegii AFA-iști: nu sunt deloc adepta restaurantelor fițoase. Al doilea argument pro a fost terasa mare, așa cum am văzut-o eu, fără să fi frecventat în prealabil localul, în pozele de pe net. Și nu m-am înșelat. Fiindcă am fler! ????

În fine, o ultimă mențiune o datorez chelnerului: una bucată specimen care s-a îngrijit de noi toți (16 la număr) fără a încurca deloc comenzile și mișcându-se sprinten, așa încât, deși fiecare a poftit la altceva, timpul de așteptare a mâncării a fost sub o oră.

Mie, una, mi-a plăcut atât mâncarea ????, cât și berea Paulaner la sticlă, și am avut impresia că nici comesenii mei nu au avut motiv de lăcrămație.

A fost o întâlnire tare plăcută și frumoasă, după care tânjeam de mult, cu oameni minunați???? și într-un local care-și respectă sloganul: Voie bună, confort și calitate!

Recomand!

---

VIZUALIZĂRI: 783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI