ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
LUNA
JUL-2018
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 3 MIN

Trece lebăda pe ape - La Casa cu Stuf

TIPĂREȘTE

Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu sau nu despre Casa cu Stuf.

După frumoasele scrieri ale prietenelor mele, @crismis: vezi impresii

și @Alina53: vezi impresii îmi vine foarte greu să mai spun ceva nou. Dar hai să-ncerc!

Am ajuns acolo cu ocazia unui eveniment fericit: nunta fetei prietenilor mei, cei care au fost lângă mine și la bine, dar și la rău! N-aș fi putut lipsi sub nici o formă!

Am așteptat cu nerăbdare evenimentul din data de 21 iulie. Locația o văzusem de foarte multe ori, pe când făceam naveta Brăila-Independența (GL), dar doar din autocar, de pe șosea

Adresa: Satul German, Baldovinești 817201, telefon pentru rezervări:0741 149 940.

Am ajuns cu taxiul. De la mine de-acasă, până acolo, 25 lei (2,39 lei/km)

Era pe seară, iar imaginea care mi s-a deschis a fost superbă.

Localul are o parcare largă, generoasă, pavată cu dale, dar și-o parte cu pietriș.

La intrare se desfășura un lac frumos, cu lebede și cu o fântână arteziană, înconjurat de luminițe. Două lebede pluteau pe apa lacului, ca-ntr-un balet frumos.

O terasă spațioasă urmărea conturul lacului și încă una era lângă restaurant.

Deși urma să se desfășoare un eveniment, terasele erau pline cu lume. (Precizez că pozele cu oameni au fost făcute intenționat mișcate!)

Restauramtul e impresionant, văzut de mine în acea seară!

În toată curtea, deși era multă lume, era foarte curat, spațiile verzi bine și corect îngrijite, multe și frumoase.

Multe flori, mulți copăcei, mult verde. Totuși, țânțarii nu ne-au deranjat (bine, eu dădusem de-acasă cu AUTAN).

Mesele neocupate încă, afară, pe terasa de lângă lac, așteptau frumos aranjate, clienții!

Sala restaurantului, aranjată cu gust, își aștepta nuntașii. Tema era LAVANDA, chestie la care mă așteptam, cunoscând protagoniștii.

Am fost întâmpinați cu șampanie cu câte o pastilă de gheață carbonică, și conduși la masa noastră, cu nr. 12. Lângă formație și lângă ringul de dans! Deși eram lângă boxe, au fost în așa fel orientate, încât nu ne-a deranjat foarte tare.

Am mers și la Candy-Bar, și la Stația Foto, și la Open Bar.

Meniul a fost de excepție, pe măsura localului, dar distanța între feluri mi s-a părut cam mare. La 04 a. m, când am plecat noi, abia se servea friptura. N-am prins-o. Nici tortul. Mă oftic.

Probabi ca, fiind eveniment, servirea a fost rapidă și cerințele noastre satisfăcute prompt. Drept pentru care, am profitat de ocazie și-am băut și eu Aperol Spritz. Ștefan și-a luat un non-alcoolic: Safe Sex.

Am dansat, ne-am distrat la greu, doar eram între prieteni!

Pe terasa de lângă restaurant erai amenajate mesele pentru fumători. Și pe-acolo treceau chelnerii și debarasau paharele, ceștile de cafea și scrumierele.

O nuntă frumoasă, bine și frumos organizată, cu servire bună, zic eu. Dar poate că era acest eveniment.

Nu prea am eu cum ajunge pe-acolo, fiind la o distanță mărișoară față de oraș - 17 km, dar mie mi-a plăcut și l-aș recomanda.

Sper ca servirea să se fi îmbunătățit și-n condiții de non-eveniment, că-n condițiile în care l-am vizitat eu, a fost bună!


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 05.08.18 12:18:54
Validat / Publicat: 05.08.18 13:51:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRĂILA.

VIZUALIZĂRI: 4008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Flori pedte tot. Curățenie și bun gust
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 43 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

doinafil
[05.08.18 21:13:20]
»

@Zoazore: Și eu m-aș fi ofticat să nu prind ce era mai bun: friptura și, mai ales, tortul!

Fiind mai departe de oraș, probabil că intenționat au tărăgănat cu servirea felurilor de mâncare, mizând pe faptul că oamenii nu se grăbesc și că așteaptă răsăritul să plece spre cășili lor!

Locul și interiorul localului sunt superbe, la fel și decorurile pentru nuntă!

Să fie sănătoși și... casă de piatră, cum se spune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[05.08.18 21:56:48]
»

@doinafil: Suna interesant jiul de mere coapte, dar eu nu mă oftic decât de tort. Friptură de pui și porc, cu piure de cartofi și sos de mere coapte cu miere și scorțișoară? Neah! Ori friptură, ori desert! Eu nu pot, fizic, s-amestec toate ingredientele astea!

Nu, eu cred că așa or fi primit indicațiile să servească, deși cunoscând familiile mă cam îndoiesc.

Pe noi ne-a dus acasă socrul mic, prietenul nostru bun, cel care ne-a recuperat când ni s-a stricat mașina. Nu băuse decât apă și cafea toată seara.

Mulțumesc pentru urări! De când o cunosc pe mireasă, e, într-un fel, aproape fiica mea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
crismis
[05.08.18 22:29:23]
»

@Zoazore: Casă de piatră mirilor, cât despre voi ne bucurăm de bucuria voastră!

Totuși... (asta e mai mult pentru web): de când s-o fi mutat Casa cu Stuf "în București și împrejurimi"?!!!

mishu
[06.08.18 00:24:11]
»

@Zoazore: Eu tin minte ca am fost la o nunta la Craiova si care mi s-a parut minunat organizata. Felurile veneau la fiecare 2 ore (puteai sa-ti potrivesti ceasul) dar la mieul noptii s-a taiat tortul miresei astfel incat cine voia sa plece mai devreme puea sa isi revendice bucata de tort. Si cum au avut si Candy Bar, oricum nu ramaneai fara dulciuri.

Sa-ti fie de bine petrecerea si sa-ti traiasca fata .

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[06.08.18 08:09:07]
»

@crismis: Nu, bre, rubrica de Nunti, botezuri avea un singur articol, despre Casa Condor despre care am scris. Aiia- in Bucuresti. M-am "lipit" si eu la rubrica asta, poate de-aia apare Bucuresti! Eu oricum am scris adresa.

Si acum, pe bune, acolo este sat german. Am avut eu un coleg de-acolo. Sunt nemti, dar nu stiu de cand sunt ramasi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
webmaster26
[06.08.18 08:29:11]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în Brăila și împrejurimi, BRĂILA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Nunți, botezuri, revelioane, alte evenimente temporare în București și împrejurimi]

===

Conform regulamentului art. 14, secț. B

Articolele care descriu nunţi, botezuri, banchete, alte evenimente private — organizate, evident, în condiţii cu totul particulare — nu sunt acceptate în concurs = se publică fără PMA. În plus, articolele se publică FĂRĂ NOTE (notele nu sunt relevante pentru condiţii de cazare sau de servire a mesei etc din postura unui turist)

krisstinna
[06.08.18 09:54:11]
»

@Zoazore: Frumos loc, să va fie de bine!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[06.08.18 12:16:09]
»

@webmaster26: Multumesc web! Scuze, ieri am fost foarte confuza!! Dar pentru Braila n-ati putea deschide rubrica de Nunti, botezuri si alte evenimente, cum e pentru Bucuresti?

@krisstinna : Da, foarte frumos! Si ziua, dar si seara! Cu gust aranjat, dar asta nu-i numai meritul lor!

webmaster
[06.08.18 15:34:55]
»

@Zoazore:

Dar pentru Braila n-ati putea deschide rubrica de Nunti, botezuri si alte evenimente, cum e pentru Bucuresti?

Odată cu apariția (sub) rubricilor ”resturant X”, vechile rubrici off-topic ”Nunți botezuri” vor fi desființate, treptat; conținutul lor se va muta în (sub) rubricile resturantelor respective

ZoazoreAUTOR REVIEW
[06.08.18 19:08:10]
»

@webmaster: Ok, mulțumesc mult!

mogly
[10.08.18 16:00:37]
»

@Zoazore: Las nasica, nu-i bai ca n-a venit friptura, eu m-am saturat cu aperitivele, candy-barul si mai ales cu cocktailurile alea! Mi-am facut antrenamentul pana pe 19 august cand musai merg si eu la o nunta in Deva.

Sa traiti nasica si voi si mirii si toata lumea!

Calatorii de vis orinde ati merge!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[10.08.18 21:31:45]
»

@mogly: Finică scumpă, friptura venea, dar noi plecam! Ceva gen soarele și luna Ne-am salutat de departe!

Și noi ne-am săturat, c-a mai fost și-o saramură de crap, bună-bună! De tort mă oftic, fiindcă nici nu l-am văzut!

Și voi să trăiți și să vă distrați pe 19 august!

Vacanțe însorite!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, doinafil, mishu, mogly, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Brăila și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055659055709839 sec
    ecranul dvs: 1 x 1