Am fost ”La Casa cu Stuf” - cu gust bun și bun gust

TIPĂREȘTE

Întâi Aprilie, acu* două zile. Au fost Floriile, implicit, dezlegare la pește.

După ce am împărțit prin toată țara urările noastre pentru sărbătoriții care poartă nume de flori, țîrr, țîrrr, unul dintre telefoane. La celălalt capăt al firului imaginar, fina noastră.

- Neața! Ne întâlnim pe faleză, poate ronțăim o coadă de pește?

Deh, nici unul dintre noi nu se dă în vânt după pește, dar motivul de a ne întâlni cu ei nu trebuia ratat…

Dimineață de primăvară, puțin indecisă, cam năzuroasă, cu vânt ce s-a iscat parcă din senin, destul de puternic, depășind nițel obraznic limita de viteză permisă în oraș…

Ajungem pe faleză. Sărbătoarea Scrumbiei? Anul ăsta, nu… Ne întâmpină o Dunăre învolburată, răscolită, cum parcă n-am văzut-o vreodată, cu valuri ce se sparg cu putere de dig, împrăștiind în jur stropi răutăcioși. Și-ncepe și-un rock and roll al vântului, ridicând tot praful de pe jos… Faleza inferioară este inundată, nici o șansă de a ajunge la unul dintre restaurante…

- Înapoi, la mașini, vă propun altceva! – vine ideea salvatoare din partea finei.

- Mergem lângă Brăila, o să vă placă!

Adăpostim mașina noastră în garaj și plecăm cu cea a finilor. Distanța n-a fost mare, vreo 20 de kilometri, am ieșit din Galați, comuna Movileni, Șendreni, trecem podul peste Siret, Baldovinești.

- Gata, am ajuns!

Și-atunci mi-am amintit, văzând poarta cu denumirea complexului de agrement, de impresiile lui Crismis. Și parcă nu erau chiar favorabile…

- Ce-o fi, o fi, n-ai cale de-ntors – îmi chicotește Michiduță la ureche.

Dar eu mai știu o vorbă: ”n-o fi dracul atât de negru”…

- Ia nu-ți mai băga tu codița! Pentru noi va fi bine, o să vezi!

Lăsăm mașina într-una dintre cele două mari parcări, care, la plecarea noastră, după vreo două ore, deveniseră ambele aproape neîncăpătoare… Avea să fie o altă dovadă de apreciere a locului și a restaurantului…

O primă impresie – îmi place ce văd. Heleșteul, de vreo sută de metri lungime, este frumos înconjurat de sălcii plângătoare, acum, de-abia puțin înfrunzite. Băncuțele din jurul lui și la umbra sălciilor sunt locurile perfecte pentru cei care doresc să pescuiască. În fiecare vară heleșteul este populat cu specii de crap și de caras. Un refugiu confortabil, beneficiind de dotări moderne, îl aflăm chiar în mijlocul lacului – foișorul în stil rustic.

Dacă vremea n-ar fi fost așa potrivnică, rafale puternice de vânt ne-au întâmpinat și aici, mi-ar fi plăcut să mai zăbovesc pe-afară, ”inspectând” împrejurimile. A rămas ca o datorie, pentru altădată, mai spre vară.

Complexul de agrement ocupă o suprafață de 2,5 ha, iar planurile pentru viitor ale managerului M.A. sunt apreciabile. Pentru satisfacția totală a clienților săi va definitiva un teren de tenis și unul de fotbal, o mini pârtie pentru începători, amenajată pe dealul din apropiere, poate chiar o tiroliană…

Deja, copiii se pot bucura de Baldo, mascota locului, un Saint Bernard blând, de un mini zoo unde pot hrăni animale și păsări în mediul lor natural – ponei, iepuri, cai, lebede, păuni și rațe. Dacă vă doriți o plimbare pe lac alături de lebedele albe și negre, puteți închiria două hidrobiciclete. Există loc de joacă pentru copii și un teren pentru echitație. Dacă vreți să vă prelungiți șederea și cred că vara merită o scurtă escapadă, vă puteți caza în camere cu confort de 4*. De-a lungul anului se organizează diferite evenimente – festine culinare, petreceri câmpenești însoțite de foc de tabără.

Un chelner cu înfățișare plăcută ne-a primit cu neașteptată bucurie și multă amabilitate – dovadă că și-a amintit de vizitele anterioare ale finilor noștri la acest restaurant.

Ei, dar și soțului meu îi era chipul lui cunoscut… doar că nu știa de unde să-l ia… Tare ne-am amuzat când din vorbă-n vorbă au descoperit că se întâlniseră cu câteva luni în urmă… pe Dunăre… fiecare în barca lui…

Soțului meu îi place când trece prin dreptul unei bărci cu pescari, să încetinească sau chiar să oprească motorul, intră în vorbă cu ei, îi descoasă ce au prins, ce nadă au folosit, ce locuri bune de pescuit cunosc. Unii spun, alții se codesc…

Așa s-a întâlnit și cu chelnerul nostru… chiar dacă pare puțin o poveste pescărească… ;)

Chelnerul acesta – nu-i cunosc numele, dar data viitoare îl voi afla – a fost pentru noi o persoană specială. Nu ni s-a mai întâmplat, până acum, ca un chelner să-și dorească să prezinte restaurantul – locul lui de muncă, mândrindu-se cu acest lucru. Există trei săli de evenimente, dintre care un salon cu 400 de locuri, pentru nunți ”cu ștaif”. Ne-a condus apoi spre un hol unde se afla recepția, întrebându-ne dacă vrem să vedem și camerele. În treacăt am admirat mai multe mici tablouri cu goblenuri. Pentru cine știe să aprecieze munca aceasta migăloasă, un cuvânt de laudă este ”ungere pe inimă”…

Dar să nu ne îndepărtăm de motivul vizitei noastre…

Fiind o zi specială de sărbătoare, toate mesele din restaurantul principal erau rezervate, nu ne-a rămas de ales decât să stăm la o masă de patru persoane care se afla pe terasa din fața restaurantului. În timpul călduros, ea este deschisă, înlăturându-i -se ferestrele. Nouă ne-a convenit de minune lucrul acesta, având și priveliște, nefiind înconjurați de prea multă lume, muzica ambientală (muzică populară românească) fiind la un prag scăzut al sonorului, numai bun să te înțelegi cu comesenii. Pe terasa noastră se găseau vreo patru mese pentru patru persoane, una pentru 6-8 persoane și încă patru pentru două persoane, n-au fost toate ocupate cât am fost noi prezenți acolo.

Chelnerul s-a scuzat că nu ne poate oferi locuri în sala mare a restaurantului, apoi ne-a oferit fiecăruia câte o listă cu meniuri, făcându-ne și câteva recomandări. Ne-a lăsat câteva minute să descoperim ceea ce ne face cu ochiul, apoi și-a notat și a trimis de pe acel aparat inteligent comanda noastră direct la bucătărie. Eu m-am ”înscris” cu o ciorbă de burtă și o porție de pește. După un minut, când încă nu plecase de la masa noastră, m-am sucit. I-am spus că nu mai vreau pește, ci pastramă de berbecuț.

- OK, pastramă de berbecuț să fie – îmi răspunde el zâmbind – dar nu vă mai răzgândiți, comanda e în zbor spre bucătărie…

Clipocesc eu afirmativ din gene, semn că am înțeles. Oare am să pățesc și eu precum Crismis și prietenele ei, cărora chelnerița le-a încurcat felurile de mâncare? Poate că nu… Se întâmplase prin 2016…

În mai puțin de zece minute de la lansarea comenzii, poposesc în fața noastră trei porții aburinde de ciorbă de burtă. Le dregem fiecare după poftă și ne apucăm de treabă… Ce să mai zic? Se lăsase liniștea la masa noastră…

Credeți că trei înfulecă și unul se uită? Finul primește de-ndat*, din ”partea casei” o farfurie cu focaccia garnisită cu ceapă. Bună, am gustat și eu! Ciorbele noastre dichisite, aproape n-au lăsat urme în castroane…

Felul al doilea nu întârzie mai mult de 10-15 minute, de fapt nu întârzie, ci vine la momentul potrivit.

- Stop, stați să fotografiez farfuriile! – i-am oprit eu din elanul cu care luaseră tacâmurile. Două porții de mușchi de vită în crustă de migdale, pastramă de berbecuț cu mămăligă, brânză de burduf și mujdei și o porție de somn la grătar. Toate îți atrag privirea și parcă a-i gusta și din farfuria învecinată… Soțul meu nu se abate de la regulă, știe că sunt pofticioasă. O fi frumos sau nu, îmi dă să gust din porția lui. De data aceasta nu-i întorc gestul – la miel, oaie, berbecuț - de obicei, el zice ”pas”. Iar mie-mi convine…

Dacă aș fi avut în față echipa de bucătari, aș fi felicitat-o, cu siguranță. Este nevoie de puțin talent, de pasiune și de muncă pentru a îmbina în mod armonios ingredientele într-o farfurie. Da, se spune că dragostea trece prin stomac, atunci când gătești, bucătar cu patalama sau simplă gospodină, trebuie musai să pui și-un strop de iubire în fiecare preparat. Cât de mic, dar să fie…

Mâncarea a fost excelentă, fiecare și-a lăudat felul pe care și l-a ales. Nicicum n-a mai rămas loc și pentru desert, cu toate că inițial, mi-aș mai fi dorit și ceva dulce. Am apreciat faptul că în lista de meniuri cu bucate românești, dar și din bucătăria internațională este specificat prețul și gramajul pentru fiecare porție – respectiv carne sau pește și garnitura. Unele feluri de mâncare sunt însoțite de fotografii, iar platourile oferite te încântă și prin denumiri: Ospățul drumețului; Săbiile viteazului; Tihna grădinarului; Pâinicile pescarului…

Unele prețuri poate par cam piperate și când le privești, parcă îți dorești mai mult decât ”doar” mâncare… Ne-am bucurat de o servire impecabilă, la sfârșitul festinului, noi mulțumiți, chelnerul de asemenea, mulțumit… :D

Locația plăcută, unde peisajul se îmbină armonios cu savoarea preparatelor gustoase, proaspete, dar mai ales, servite cu drag, ambianța relaxantă, toate au contribuit la reușita zi de Duminică, cu toate că n-a fost plănuită mai din timp.

Brăileni, gălățeni, sau turiști de prin țară care ajungeți în preajma Dunării, vă îndemn să vizitați acest loc, nu vă va dezamăgi. Sau poate o mini întâlnire AFA? Doar dați de veste din timp… :D

---

VIZUALIZĂRI: 2900 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI