ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.05.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
LUNA
JAN-2023
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

2 restaurante bune în Bangkok

TIPĂREȘTE URM de aici

Deși teoretic am petrecut 4 zile (și un pic) în Bangkok, practic n-am decât 3 experiențe gastronomice de povestit. Asta pentru că micul dejun și cina au fost incluse în prețul cazării și în 2 zile prânzul ne-a prins prin excursii. Au mai rămas 2 prânzuri și... un fonfleu????.

Restaurantul Antito este unul dintre cele 3 restaurante ale elegantei noastre gazde, Eastin Grand Hotel Sathon. Mai precis, este restaurantul-bar din zona piscinei, ambele ocupând etajul 14 al clădirii de tip zgârie-nori, ambele oferind o priveliște fantastică spre skyline-ul metropolei. Citisem încă de acasă chestii apreciative despre el, așa că era de neconceput să-l ratăm.

Pe Google are nota 4,3 și este descris ca „restaurant cu specific mediteranean” . Pe Tripadvisor, ocupă locul 1854 din 9416, cu doar 9 review-uri, dintre care 7 oferă calificativul „excelent” , 1 „foarte bun” și 1 „mediu” . Ocupă un loc de cinste și în celebrul ghid Michelin, o steluță prețioasă fiindu-i oferită (2018-2022) chef-ului de origine nord-italiană (Bergamo) Amerigo Tito Sesti. Citez, traducând aproximativ, de pe site-ul www.eastinhotelsresidences.com: „În tot restaurantul sunt presărate printuri faimoase de artă pop de Keith Haring, Roy Lichenstein și Andy Warhol, în timp ce un portret amuzant al bucătarului Amerigo este atârnat la intrarea în restaurant, întâmpinând vizitatorii. Arta și mâncarea sunt pentru toată lumea, nu doar pentru câțiva norocoși.”

Antito este deschis zilnic între orele 12-23 (barul deschide de la 11), iar între 17 și 19 oferă happy hour, cu 50% reducere la toate băuturile (mai puțin vin la sticlă).

Pentru noi, ocazia perfectă a venit repejor, chiar în prima zi. Deși check-in-ul se face în mod obișnuit începând cu ora 14, am fost norocoși să primim camera la puțină vreme după ce am ajuns la hotel, ceea ce ne-a prilejuit 2-3 ceasuri de binemeritată odihnă. Ne-am trezit într-o dispoziție mult îmbunătățită, dar și cu o foame de lup, căci micul dejun fusese alcătuit din doar 2-3 fursecuri și o cafea, oferite complementary de personalul amabil în zona de lounge, în timp ce așteptam să fim cazați. Unde să mergem să mâncăm?! Răspunsul a venit logic: la Antito. Bine, trebuia să mai așteptăm un pic până vom face cunoștință cu adevărata bucătărie thai, dar asta e!

Antito are o zonă de interior și o terasă acoperită desfășurată pe marginea piscinei. Mobilierul este format din mese simple de lemn și scaune-fotolii de plastic-ce-imită-ratanul acoperite cu pernuțe colorate în nuanțe vii, atmosfera creată fiind tonică și veselă. Evident, la ora la care am ajuns (în jur de 14) am găsit mese libere pe alese. Arșița zilei era în toi și poate că ar fi fost mai înțelept să alegem o masă înăuntru, la răcoare de aer condiționat, însă eram avizi de aer liber, așa că am optat pentru una afară, la umbră, chiar lângă micul bazin-fântână, unde susurul câtorva jeturi de apă creau un efect revigorant.

Am fost preluați imediat de un tânăr ospătar extrem de amabil (caracteristică definitorie pentru întreg personalul hotelului, fără excepție, după cum aveam să constatăm în zilele următoare) și am anunțat că vrem să mâncăm, așa că am fost aprovizionați cu câte un meniu – un fel de planșă format A3, ce cuprindea față-verso întreaga ofertă culinară și de băuturi. Precum era de așteptat, am avut de ales între câteva feluri de aperitive (antipasti), pizza&sandvișuri, paste și feluri principale; ba, era și o supă rătăcită (de ciuperci cu trufe) și ceva deserturi. Am ales snapper (un pește) cu caponata (eu) și juma de baby chicken cu cartofi copți (Tati), iar de băut, câte o bere locală (Chang; în Thailanda, toate sortimentele de bere au nume de animale – Chang = elefant; Leo = leu etc). Fiecare fel de mâncare a costat în jur de 500 thb (13,5 euro), iar o bere 200 thb (5,4 euro).

Am primit berulele – reci, brumate, gustoase, fix ce trebuia pentru acel moment. Pe urmă, curând, am primit o mică gustare din partea casei, o feliuță dintr-o tartă cu spanac și brânză – un deliciu! Nici pentru felurile principale n-am așteptat mult, iar gustul avea să se dovedească pe măsura prezentării. Evident, a fost prima dată în viața mea când am gustat peștele ăsta, snapper (nu cred să aibă traducere în limba română); am căutat pe net informații despre el, este un mic răpitor ce trăiește în oceane și, desigur, se prezintă sub mai multe fenotipuri (cel de față a fost „auriu” ). Un pește alb, foarte gustos, care a mers la fix cu combinația de legume aromatizată în stil mediteranean. Felul lui Tati a fost un clasic cu care n-ai cum să greșești – pui și cartofi, ambii fragezi și frumos rumeniți. În stilul nostru, am considerat că ambele feluri pot fi îmbunătățite, așa că am șeruit garniturile.

Ar fi mers poate și ceva dulce la final, dar am zis pas, la ora 17 începea cina la lounge. Deci am cerut nota, care a totalizat 1470 thb (40 euro) și pe care am avut opțiunea de a o pune pe cameră și achita la decazare, împreună cu eventualele alte consumații ce le-am fi făcut pe parcursul șederii noastre în hotel. Pe nota de plată era și opțiunea „tips” , de completat conform doleanței fiecăruia.

Am fost foarte mulțumiți de Antito, dar nu s-a nimerit să revenim. Oricum, recomand – dacă vi se face dor în Thailanda de mâncarea europeană! ????

***

A doua experiență gastronomică a fost la fel de faină, deși de cu totul altă factură. Ultima zi plină în Bangkok am dedicat-o câtorva obiective emblematice pentru această vibrantă metropolă, după cum vă povestii recent; așadar, prânzul ne-a prins în districtul Rattanakosin. Sigur, când vine vorba de mâncare, primul gând se duce spre celebra Khao San Road, unde oferta de street food este inepuizabilă și de nerefuzat! Doar că citisem că pe timpul zilei, locul apare destul de pașnic și banal și că adevărata nebunie începe odată cu lăsarea întunericului (Khao San e motivul principal pentru care ar merita să revenim cândva în Bangkok, căci de data asta n-a fost să fie). În consecință, am decis că n-are rost să batem drumul până acolo prin arșița amiezii, când aveam destule mâncătorii la îndemână, în imediata apropiere.

Ne-am îndreptat spre zona debarcaderului Tah Tian, unde remarcasem încă de dimineață mai multe magazinașe gen bazar și câteva restaurante tradiționale. Tati căuta un anume restaurant unde mâncase el cândva, dar nu l-a dibuit, deși am defilat în sus și-n jos de 2 ori. A întrebat un localnic de el – nimic. Am tras concluzia că s-o fi desființat, așa că i-am dat pace și ne-am resetat.

M-a atras o mâncătorie a cărei fațadă era bogat împodobită cu tot felul de plante. Cele 3 uși-ferestre erau complet deschise și înăuntru se vedeau oameni mâncând la mese. De-o parte a intrării principale se afla sigla „certificat de excelență Tripadvisor” , iar de cealaltă o plăcuță cu numele locului în alfabetul local (am presupus) și dedesubt scris „by AMA” . L-am căutat repede pe Google Maps, restaurantul se numește Phad Thai Kratong Thong și are nota 4,6 din peste 1100 de evaluări. Am aruncat un ochi și pe oferta culinară prezentată pe un afiș, tot lângă intrare și am decis: gata, asta e!

O singură problemă: nu prea erau locuri! Înăuntru, pe dreapta, după ce intri, e o băncuță unde ești invitat să aștepți până se eliberează o masă. Chiar și aceasta era ocupată! Poate am fi renunțat, dar s-a nimerit ca tocmai atunci cei 4-5 tineri să părăsească băncuța, un angajat indicându-le masa ce avea să le fie pregătită imediat. Iar nouă ne-a făcut semn să ședem pe băncuță – gestul a fost atât de ferm, încât nici nu ne-a trecut prin cap să nu-i dăm ascultare! ????

N-am așteptat decât câteva minute, timp pe care l-am folosit spre a admira interiorul boem în care nimeriserăm. Tot decorul, precum clădirea în care se găsește restaurantul, are un aer mediteranean – portughez, poate, judecând după podeaua cu plăci multicolore de gresie închipuind un model geometric și după velințele cu flori mari, roșii, atârnate pe peretele din spatele barului, asortate cu ceva pernuțe ce protejează ici-colo mobilierul de lemn. Pe pereți sunt tablouri supradimensionate – animale desenate în tehnica naivă, dar și... portretul lui Salvador Dali! ???? Există și chestii thailandeze, desigur: fotografii-portret încadrate de ofrande florale (ceva străbuni?!) și există un copăcel cât se poate de real, crescând fix în mijlocul cârciumii și căruia pare că-i merge foarte bine aici! A, și mai există un cățeluș crețulin și foarte sictirit care doarme pe tejgheaua de lemn a barului. Per total, locul e înghesuit și neconvențional – un decor nebunesc de simpatic, care mi-a plăcut mult!

Curând s-a mai eliberat o masă și imediat o armată de angajați a sărit pe ea s-o debaraseze în timp record. Ne-a amuzat maxim: pur și simplu, tot ce rămâne pe masă este tras, la grămadă, într-un lighean, urmând, probabil, a fi separate pe căprării ulterior, departe de ochii publicului. Apoi se șterge energic masa cu dezinfectant, se aranjează oliviera și suportul de șervețele și gata, în 30 de secunde totul e pregătit!

Am fost invitați să luăm loc la masă și alții, care până atunci așteptaseră afară, ne-au luat locul pe băncuță. Am primit meniuri, tot în format desfășurat față-verso. De data asta, oferta e cât se poate de thai, ne-a venit mai greu să alegem, căci nu prea eram familiarizați. Eu am luat thai pad, un fel tradițional pe bază de tăieței de orez, cu ceva muguri și cărniță de pui, varianta non-spicy, iar Tati o supă tom yum cu creveți. Când fuse întrebat cât de picantă suportă să fie aceasta, Tati s-a dovedit neinspirat: medium. (Ospătarul a mustăcit; la ei, medium înseamnă very hot la noi.) Tati ceru și un fel care nu mai știu cum se cheamă, cu fâșii de porc ce trebuie înmuiate (sau nu) într-un sos mega-iute, acompaniate de felii de castravete. De băut, nu existau decât chestii non-alcoolice, așa că luarăm câte un suc de fructul pasiunii – delicios. De fapt, totul avea să se dovedească delicios, mai ales mâncarea mea! Și restul, dacă n-ar fi fost atât de picant.

Pentru acest mic festin am plătit 515 thb (14 euro). Acum ați înțeles, sper, de ce stă lumea la coadă să mănânce la Ama... Am dat cu bucurie încă 100 thb bacșiș și toată lumea a fost mulțumită.

***

Ultima experiență nu-i despre mâncare, da-i musai să v-o povestesc. „Mai m-am gândit” și am decis s-o plasez într-o postare separată. Aș fi putut s-o atașez aici, dar mi-e teamă că s-ar pierde cumva și chiar vreau să transmit maximul de informație posibil! Nu de alta, dar a fost țeapa vieții noastre și poate cineva va citi și va reuși să evite să pățească la fel ca noi ????????...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 13.05.23 15:28:44
Validat / Publicat: 13.05.23 20:16:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în THAILANDA.

VIZUALIZĂRI: 1325 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Antito Restaurant; pește cu legume
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[13.05.23 20:31:46]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm Bangkok?:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045497179031372 sec
    ecranul dvs: 1 x 1