Comoara din insulă

TIPĂREȘTE

Aveam vreo 10 - 12 ani și citeam cu nesaț o hartă a Pragăi, pe care o mai am și astăzi, șifonată și lipită cu scoci, dar încă vizibilă. Iubeam cărțile de aventuri și de călătorii, iar imaginația mă ajuta ca și într-o simplă hartă, cu condiția să fie a unui loc necunoscut de către mine, să descifrez peripeții uimitoare, itinerarii misterioase, să închipui personaje și întîmplări felurite care aveau loc pe ulițele sau prin parcurile și pădurile cartografiate, ba chiar să mă visez plimbîndu-mă pe străzile ce se desfășurau în fața mea. De asta am zis că „citeam” harta, pentru că de fapt eram în reverie privind-o, ca și cum vedeam o carte-film. (Pentru că orice carte se transforma oricum în mintea mea într-un film aievea, cu imagini vii). Odată ce aveam fundalul, teritoriul, decorul în fața ochilor, căci ce altceva este o hartă? , nu mai rămînea decît să îl populez cu personaje. Îmi formam o imagine despre relief (nu neapărat potrivită cu realitatea), mai greu însă una despre arhitectura locului, pentru că nu prea aveam pe ce să o sprijin. De unde să știu eu cum arătau casele Pragăi de pildă? Și tot așa, privind și visînd, mi se întipăreau în memorie detalii pe care le rețin pînă azi. Bunăoară, de cîte ori mă gîndesc la Praga, primul lucru văd bucla largă pe care o face Vltava la nord de oraș, care pe atunci mi se părea neverosimilă. Cineva trebuie că o desenase intenționat astfel, ca o înfloritură, ca să îi rupă monotonia, să îi adauge o tușă interesantă.

Ce mi-a plăcut mie, la vîrsta aia, cel mai mult, a fost rîul, care părea serios față de gîrla noastră din București, părea destul de lat și de semnificativ, poate chiar navigabil, și puzderia de insule (mă rog, nu cred că sînt mai mult de zece, dar, iarăși zic, față de cele cîteva mici și amărîte de pe Cocioc și Herăstrău...) din oraș. Insula, univers promițător de aventuri, cel puțin pentru mine, care în orice ostrov vedeam insulele naufragiaților lui Jules Verne, sau Insula Jackson a lui Mark Twain, atît de zgîrcit prezentă în viața mea de bucureștean, părea să fie cadoul zeilor, mult prea darnici, pentru copiii Pragăi. Impresia că acești copii praghezi sînt avantajați față de noi, cei bucureșteni, mi-a devenit și mai clară cînd am văzut că una din insule chiar așa se numește: Insula Copiilor (Dětský ostrov – să trăiască televiziunea bulgară, măcar atît am învățat de acolo, cum se zice copil, sau copii). Credeam că acolo e cine știe ce Orășel al copiilor, ca la noi în București, dar pe o insulă! Șefii statului ceh erau mai atenți față de copii, le dedicaseră o insulă întreagă, nu doar o bucată de parc. Evident, ca să spulber magia, nu e de fapt nimic extraordinar la fața locului, denumirea era pur propagandistică, comuniștii avînd pe tot globul o serie de cuvinte care trebuiau folosite în toponimie, printre care referiri la muncitori, mineri, copii, tineri și pionieri.

Deci cam asta e imaginea mea „cartografică” a Pragăi. Am cunoscut-o prima dată dintr-o hartă, dar și din serialele de televiziune cehești pentru copii, iar mai apoi am aflat și de preumblările bravului soldat Švejk prin berării, tăinuind vînzarea de cîini furați, așa că multă vreme am sperat să adaug adîncime acestei imagini bidimensionale, să văd adică orașul la fața locului.

Într-o continuare a jocului de-a imaginația, aș putea să închipui un început de povestire, ceva de genul: „Sînt multe insule în Praga, scăldate de apele pașnice ale Vltavei. Corsarii de pe rîu, bătrînii lupi de apă dulce care îi cunosc malurile, cu toate ascunzișurile lor pe sub sălcii pletoase, probabil le știu pe fiecare în parte, cu poveștile și secretele lor. Despre una din ele știu și eu un secret: tocmai ea, cea mai frumoasă, cea mai locuită, cea mai umblată, nu e naturală. E artificială. ” Dar de unde corsari pe rîul Maiestății Sale? Să revenim cu picioarele pe pămînt, că tre să vorbesc despre un hotel la urma urmei (picioarele or fi pe pămînt, dar capul poate rămîne în nori).

Ziceam de o insulă artificială. Deci nu a fost insulă la origine, dar e acum. Prin urmare, se pune la socoteală ca atare. Ba mai mult, un clasament întocmit de un site de turism o și plasează pe locul 2 între cele mai frumoase insule urbane din lume, după pariziana St. Louis (care și asta a suferit lucrări care au unit 2 sau 3 insule în una singură) și înaintea insulei Ada Ciganlija din Belgrad (asta, din contra, în perfectă simetrie, a fost insulă, dar acum nu mai e; lucrări de îmbunătățiri au transformat-o în peninsulă). Se vede treaba că podiumul e ocupat numai de artificiale, e clar că naturalețea și-a pierdut șarmul.

Un canal săpat prin evul mediu, ca să servească drept sursă de energie pentru mori, a decupat astfel o bucată din malul stîng (de vest) al Vltavei, transformîndu-l în Insula Kampa. Canalul se numește Čertovka, adică Gîrla Dracului (mai știți, „pașol na turbinca, ciorti! ”) (pozele 23,35,36). Insula are o denumire latinească, cică așa au botezat-o soldații spanioli care au campat aici în războiul de 30 de ani: Campus, adică cîmpul, pajiștea. Cine știe dacă înainte o fi avut vreun alt nume, mai cehesc, Rumburak, Arabela, ceva de genul ăsta. Peste Kampa trece tot turistul care purcede la pas dinspre Staré Město, orașul vechi, spre Hrad, pe Podul Carol (celebrul pod cu statui). Zic „peste”, pentru că podul nu se termină pe insulă, ci o survolează, puțin înainte de a își atinge capătul din Malá Strana, trecînd pe sub turnul de aici. Niște scări monumentale, amenajate în lateralul podului, fac posibilă coborîrea pe insulă.

Aici găsim o piațetă liniștită, umbrită de două șiruri de copaci, pavată cu piatră cubică și mărginită de clădiri vechi, care găzduiesc hoteluri, ambasade, muzee sau locuințe. În piațetă se desfășoară periodic expoziții temporare cu teme istorice sau tîrguri de sezon (inclusiv, din cîte am aflat, un pitoresc tîrg de Crăciun). În afară de piațetă și de o mică țesătură de 2 – 3 străduțe, restul insulei este ocupat de un parc îmbietor.

Continuarea presupusei povești cu pirați navigatori pe plute de brad, plutind pe apele molcome ale Vltavei și încifrînd în hărți cabalistice coordonatele unor comori îngropate, ar putea vorbi despre o veche legendă a unei pietre ce transformă totul în aur, a unui croitor ce și-a pierdut mințile cînd a pus mîna pe piatra respectivă, prefăcîndu-și în aur mai întîi mobila, apoi uneltele, apoi mîncarea și în final nevasta și copiii, a comorii astfel născute și repede pierdute, din care croitorului i-a mai rămas numai un foarfece de aur, ca să îi aducă aminte cine e și cum își cîștigă pîinea, a noilor stăpîni ai comorii, ce cu cheltuirea ei au ridicat primele case, palate, biserici, poduri și statui ce aveau să alcătuiască mai tîrziu Orașul de Aur.

Sau am putea uita de pirați și ne gîndi la un croitor priceput, ce își primea mușteriii în prăvălia cu firma Foarfecele de Aur, ai cărui urmași au mărit clădirea, deschizînd acolo un han, căruia i-au păstrat vechiul nume al croitoriei vestitului lor strămoș. Nota asta arhaică, romantică, pe care o are firma (șoferul de taxi s-a amuzat cînd i-am zis numele hotelului, l-a repetat zîmbind), duce cu gîndul la romane de epocă, cu călători și călătorii, din care am plăcerea să citez un fragment imaginar (în care orice asemănare cu realitatea e pură coincidență, sau lipsă de imaginație):

„La Praga trăsei la Foarfecele de Aur, hanul jupînului František Bejbl, un boem rotofei, cu obraji roșii împodobiți de o redutabilă mustață. Pan Bejbl avea cea mai bună și mai rece bere din întreaga Malá Strana, fapt ce aduna aici, zi și noapte, o mulțime însetată, din care nu lipseau figurile pitorești ale căpitanului Dusek și ale parohului Hulik, de la Sf. Toma, doi pasionați filosofi ce se întreceau în dialoguri pline de spirit și vervă, încît le mersese vestea de pe malurile Vltavei pînă la Karlsbad. După ziua petrecută în diligență, fui bucuros să etcetera etcetera”.

... după care apar niște turiști englezi beți și scandalagii și strică toată atmosfera!

Pînă la urmă, real sau metaforic, foarfecele de aur spînzură azi, concret confecționat din fier forjat, deasupra intrării în hotelul cu același nume (în cehește U Zlatých nůžek), care ocupă o clădire istorică (din 1586) (pozele 1,18,19,21) admirabil situată pe Insula Kampa, la adresa Na Kampě 494/6,118 00 Praha 1 - Malá Strana, la cîțiva pași de Podul Carol. Cu un compas se poate măsura și evidenția faptul că hotelul se află cam în centrul geometric al centrului istoric al Pragăi, la egală distanță de Hrad, Josefov sau Piața Vaclav (Wenceslas). Despre insulă am sporovăit mai sus verzi și uscate, așa că acum o să trec la lucruri mai concrete.

Dar înainte de asta, tre să fac o mărturisire: după ce am scris despre hotel, m-am uitat mai pe îndelete pe website-ul lui, pentru că mi se păruse că nu prea semănau pozele din camere cu ce știam eu. Și dau peste știrea care îmi aruncă reviewul în aer: tocmai s-a finalizat, acum cîteva săptămîni, renovarea camerelor, schimbat mobilier, toate cele. Pesemne la scurt timp după ce am fost acolo s-au și apucat de treabă, ca să mă trezesc eu acuma că am scris degeaba! Așa că, dacă tot am scris, am decis să scurtez paragrafele despre camere, să las pozele (că unele noi tot n-aveam de unde să fac rost), și să lungesc povestirile despre împrejurimi, care sînt de fapt atu-ul hotelului. Cum zic americanii: cele mai importante 3 atribute ale unui imobil sînt „location, location, location” (în engl. în orig. :)). Adicătelea: adresa! Asta contează cel mai mult. Nu e puțin lucru să poți ieși la orice oră la plimbare pe Podul Carol, să îl vezi noaptea, pustiu, fără niciun trecător, sau pe ploaie, sau exact cînd mijesc zorii. Să vezi cum crește aglomerația cu fiecare minut scurs peste ora 8, cum se întețește vacarmul turistic. Sau să ieși din hotel și din cîțiva pași să ajungi în parc, pe o bancă de pe malul Vltavei, de unde să privești amuțit panorama ce se desfășoară vizavi, în lungul cheiurilor, și podurile care decupează oglinda apei în arce și ogive care își schimbă formele în funcție de unghiul din care privești și de umbrele iluzorii desenate de lumina soarelui, care cade mai drept sau mai pieziș, altfel la fiecare minut.

Insula Kampa este poate cel mai necunoscut loc cunoscut din Praga. Nu știu dacă turiștii îndeobște îi cunosc numele, sau măcar existența, dar oricine trece pe Podul Carol trece și peste insulă, și oricine privește dinspre Staré Město spre panorama inconfundabilă a malului de vizavi, imaginea aceea cu arcele Podului Carol, Malá Strana și Hradul ridicîndu-se deasupra acoperișurilor roșiatice, încununat de silueta gotică a catedralei Sf. Vitus, are în prim plan, poate fără să știe, Insula Kampa. Fațadele care se oglindesc în Vltava în preajma piciorului podului sînt situate pe Insula Kampa, căreia îi aparține întreg malul amonte de pod, și nițel aval, capătul nordic al insulei fiind lîngă Muzeul Franz Kafka (de regulă numele muzeului e scris mare pe cheu) (poza 38).

Cum ziceam, ceva mai puțin de jumătate din suprafața insulei este construită (pozele 18 - 29). Casele vechi adăpostesc cîteva hoteluri, locuințe, ambasade (sau doar ambasadă, eu am văzut-o lîngă hotel pe a Estoniei), restaurante și un mic bistrouaș, în fața căruia se strînge lumea la un pahar de vin, și care are însemnat pe fațadă, cum marchează părinții pe tocul ușii înălțimea copiilor, nivelul apelor Vltavei la cele cîteva inundații memorabile prin care a trecut Praga (cea mai recentă, 2002, de proporții destul de babane, cam aproape de înălțimea parterului clădirilor din zonă; din pozele de pe net am văzut că inundațiile de atunci au fost destul de cotoioase, cică Podul Carol a fost în reparații ani de zile după). În centrul zonei construite se află piațeta Na Kampě, despre care am pomenit deja, o zonă mai largă, punctată de două șiruri de copaci, între care primăria organizează periodic manifestări sau expoziții. Probabil Tîrgul de Crăciun, despre care am auzit că s-ar organiza aici, este în egală măsură o plăcere (pentru că între camera de hotel și sorbitul dintr-o cană cu vin fiert nu sînt mai mult de 3 minute) și o durere de cap (îmi imaginez că poate genera vacarm tîrziu în noapte).

Partea sudică a Kampei este ocupată de un parc, unde se găsesc și cele mai importante 2 construcții de pe insulă. Una ar fi Palatul Liechtenstein, care își ridică zidurile direct din apele Vltavei. Azi e folosit pentru evenimente de stat, dar în trecut a aparținut chiar micuțului stat cu același nume, fiind confiscat de Cehoslovacia după războiul 2, prilej de ceva conflicte diplomatice între Principat și Cehia, rezolvate abia în 2009 (știu, sună a banc!: Liechtensteinul nu a recunoscut Cehia și Slovacia pînă atunci). Cealaltă clădire notabilă este Muzeul Kampa, de artă modernă, lîngă care, în exterior, sînt expuse sculpturile Crawling Babies (un soi de protest la adresa consumerismului, niște bebeluși masivi, turnați în metal, care în loc de față au coduri de bare, o imagine șocantă la prima vedere; alți asemenea bebeluși se cațără și pe Turnul TV Žižkov, turn ce găzduiește un celebru hotel de lux cu o singură cameră – aviz amatorilor).

Capătul sudic al insulei se află și el aproape de un pod – Most Legii (Podul Legiunii), cel care traversează Vltava în dreptul Teatrului Național (Národní divadlo). De pe malurile Kampei, fie ele la piciorul Podului Carol sau în parc, se deschid priveliști frumoase către Stare și Nove Mesto, peste o Vltavă mereu străbătută de vaporașe cu turiști, care par că se învîrt bete în jurul cozii, fără o țintă clară, mergînd încet și nedepășind anumite repere (pozele 30 – 34,39). Asta pentru că pe Vltava sînt 2 ecluze în dreptul centrului orașului, și tururile pentru turiști nu sînt atît de lungi încît să treacă prin ecluze, prin urmare se navighează într-un perimetru destul de mic, fie în jurul Podului Carol, căci aici e zona de interes, fie în jurul Podului Legii.

Am pomenit deja cîteva puncte de atracție: Muzeul Kampa, Muzeul Kafka, Podul Carol, așa că continui cu alte cîteva obiective cultural-istorice situate în imediata apropiere a insulei.

În primul rînd, Podul Carol, sau Podul cu statui, probabil cel mai cunoscut reper al Pragăi, oferă mai multe muzee (asta în afară de pod în sine, care e un muzeu în aer liber, cu intrare liberă, sau mai bine spus la alegerea fiecăruia, căci de la un cap la celălalt întîlnești destui artiști stradali cărora să le pui bani în pălărie). Mai întîi avem chiar Muzeul Podului Carol (care mai are și alt site), într-o clădire de pe malul Staré Město (adică drept, de est, Orașul Vechi). O recunoașteți după vînzătorii de bilete de croaziere, îmbrăcați în marinari, care mișună prin preajmă (revin și la asta). Aici vedem povestea construirii podului, cu imagini, desene, hărți, schițe, poze și diorame în miniatură care reconstituie șantierul de demult. Tot Podul Carol mai are amenajate 2 mici muzee în turnurile de la capete: Turnul Staré Město și Turnul Malá Strana. Urcarea în ele merită fie și numai pentru perspectiva deschisă asupra podului. Eu am intrat numai în cel dinspre Orașul Vechi și, în afară de priveliște (o parte din ea se poate vedea în pozele 38 și 39), se mai vizitează vreo două încăperi la etaj și una la subsol. Asta de la subsol e cea mai interesantă, căci expune diverse obiecte recuperate de pe fundul apei la ultima renovare a podului. Un fel de colecție de curiozități: în vitrine, așezate pe un pat de nisip, care simulează mediul în care au fost găsite, vedem tingiri, farfurii (chiar servicii de masă descompletate, inclusiv o solniță), halbe de bere, sticle, telefoane mobile, semne de circulație, unelte, cărămizi, din toate epocile, înfrățite peste timp prin botezul în Vltava. Turnul de la celălalt capăt al podului, din Malá Strana (adică Cartierul Mic, unde strana e același cuvînt ca la noi, înseamnă „parte” sau „secțiune”, la ei a evoluat spre sensul de cartier, la noi spre cel de o anume parte din biserică) nu știu ce adăpostește, mi s-a părut suficient să mă aburc într-unul singur.

Tot cumva sub pod, aproape de capătul lui dinspre Malá Strana, adică la doi pași de hotel, găsim un alt muzeu în care n-am fost, deși l-am avut pe listă la rubrica „dacă o fi timp”: Muzeul Karel Zeman, sau muzeul efectelor speciale cinematografice. Praga este oricum un oraș înțesat de muzee, de la artă și istorie la tot soiul de trăsnăi, gen muzeul ciocolății, sau muzeul Apple, așa că e greu să faci o selecție, dar cred că acesta merită să se afle în atenția oricui.

Dacă părăsim insula Kampa pe un pod secundar, peste Čertovka, pod deja cucerit de omniprezentele lacăte cu autograf, și lîngă care se vede o roată de moară (vizibilă și de pe Podul Carol), pe care apa o învîrtește exclusiv în scop turistic, instalată acolo doar în amintirea morilor ce populau gîrla în alte vremuri, ajungem în (piațeta) Velkopřevorské Náměstí, unde Ambasada Franței ocupă un frumos palat, iar trotuarul este străjuit de un celebru zid pictat cu graffiti: Zidul Lennon, o tribună a protestelor desenate în anii 80, care a evoluat peste timp încît astăzi nu se mai văd desenele originale, acoperite de altele, mereu actuale, un obiectiv interesant, simbol al idealismului flower power, pe lîngă care merită trecut în plimbare. De deslușit vreun mesaj anume, nu prea am deslușit, nici nu am găsit varianta actuală a zidului prea artistică, dar e un loc de văzut, în ideea că mai mergi și pe străduțe secundare, să mai variezi plimbările (poza 37).

Să nu uităm că Malá Strana este cartierul șic, al palatelor și grădinilor, care găzduiesc ambasade (de văzut și a noastră, într-un palat străjuit de doi giganți mauri, pe Nerudova, strada aia cu nume de poeți), ministere, parlamentul etc., aici este de fapt capitala Cehiei (aici și în Hrad, unde șade președintele). Așa că avem de văzut, în spatele unor ziduri oarbe, ce nu anunță nimic, sau trecînd prin ganguri obscure, grădini minunate, ca celebra grădină Wallenstein Valdštejnská zahrada, a Senatului Cehiei, sau mai puțin cunoscuta, dar foarte eleganta bijuterie barocă grădina Vrtba. Asta pe lîngă enorma oază de verdeață care este parcul Petřín, care cuprinde inclusiv livezi și vii mănăstirești, nederanjate de la locul lor de secole, sau superbele grădini și vii de pe pantele Hradului.

La capitolul gastronomie, fac o scurtă trecere în revistă a locurilor remarcabile, dintr-un motiv sau altul, din zonă. Oferta este mult mai mare, juma din clădiri adăpostesc cîrciumi.

Cel mai la îndemînă restaurant este chiar la parterul hotelului. Are și o terasă încăpătoare, iar meniul este unul normal pentru Praga, cu nimic ieșit în evidență. Am remarcat că ei au de regulă unul – două feluri de carne cu sos și celebrele găluști, au gulaș, ciolan, vreo 2 chestii de inspirație italian-internațională (niște paste nefericite, pentru copiii care nu mănîncă nimic altceva, sau vreun hamburger), vreun șnițel, 2-3 specialități de rață, somon, pateuri diverse, platou de mezeluri sau brînze, niște fripturi de iepure, miel, vită, un pește (pane) și cam atît. Specific central european, imperial, K. u. K. Deserturile tot din capitolul ăsta: ștrudel, clătite, prăjitură cehească cu miere (din asta găsiți și la cutie de lemn, ca suvenir de luat acasă, prin diverse magazine, inclusiv în aeroport). În cazul de față, găsiți meniul pe siteul hotelului. Berea de aici e Krušovice.

Vizavi se află, la un subsol, și cu o mică terasă în față, un restaurant care deja face o notă mai aparte: Archibald. Se laudă cu vizite ale celebrităților, imortalizate în poze afișate pe pereți, și cu niște certificate de autenticitate pentru rețetele folosite (tradiționale cehești) și berea la butoi. Țin minte că aici am băut un digestiv de nuci verzi tradițional cehesc (morav, din ce aflu de pe net). Și acest restaurant se află în cadrul unui hotel, care a fost de fapt prima mea alegere pentru sejur, pentru că stătusem la fratele lui din centru (Archibald City vezi impresii) și îi cunoșteam restaurantul, plus faptul că are camere cu vedere spre Vltava. Din păcate, camerele alea nu erau libere.

Tot pe insulă, ocupînd „vîrful” ei, lîngă un părculeț, cu terasă romantică, amplasată fix pe malul Vltavei, se găsește un reper al gastronomiei pragheze: Restaurantul Kampa Park, cu un meniu de clasă și o listă impresionantă de vinuri.

Lîngă turnul din Malá Strana al Podului Carol dăinuie o clădire istorică, cu o frescă închipuind trei struți, desenată în 1606 de proprietarul de atunci al casei, negustor de pene de struț. Mai apoi, în 1714, aici s-ar fi deschis prima cafenea din Praga (după cum am citit într-un ghid), cafenea ce nu mai funcționează. În schimb, azi clădirea adăpostește un hotelul și restaurantul U Tří Pštrosů (La Trei Struți). Pictura murală cu struții se vede încă pe fațadă, ocupă 2 laturi ale casei, la etaj.

Fac și o recomandare exclusiv pentru fanii berii Kozel (sau Velkopopovický Kozel, ca să fim riguroși). Îmi place foarte mult și o caut cu prioritate. Cel mai apropiat local care are berea asta, descoperit de mine în preajma hotelului, e la vreo 5 minute de mers pe jos. O fi și altul mai apropiat, că e plin de crîșme prin zonă, dar nu l-am dibuit eu. Atu-ul acestui restaurant e că are bere Kozel; încolo, are un meniu normal. E ținut de niște ruși și se numește Černý Orel (Vulturul Negru, ca palatul și pasajul din Oradea).

Ziceam mai sus despre cei care vînd bilete pentru plimbări cu vaporașul. Studiind pliantele din hotel și panourile de pe stradă, am ajuns la concluzia că cea mai potrivită „croazieră” pentru cine vrea să vadă, preț de 45 de minute, Praga de pe apă, și să asculte poveștile Vltavei (căci există și croaziere cu cină, sau de o zi întreagă, în afara orașului), este cea care pornește de sub Podul Carol, capătul din Staré Město (adică celălalt capăt, nu cel de la hotel). Nebănuit, sub pod, în acea zonă, se află un debarcader ascuns, misterios, într-un tunel navigabil. De aici pleacă bărcuțe frumoase, de lemn, închise cu geam, cu o siluetă de epocă (se poate distinge una în poza 39), care te plimbă pe Vltava și pătrund nițel și pe Čertovka, pe sub Podul Carol, spre roata de moară de care am pomenit. Navigația nu e plimbare, ci pretext pentru povești. Ținta călătoriei nu este atît vizitarea, căci obiectivele turistice se văd la fel de bine de pe pod, cît expunerea istoriei Vltavei, mai bine zis a legăturii Vltavei cu Praga și a Pragăi cu Vltava, istoria lor comună, a unei relații capricioase, cu inundații și ape furioase, iarna înghețate, azi îmblînzite de lucrări hidrotehnice care au făcut uitate pentru totdeauna partidele de patinaj iarna, căci astăzi rîul nu mai îngheață, grație unor praguri care exploatează etajarea naturală a apei în funcție de temperatură și aduc la suprafață apa mai caldă. Ghida a avut o conduită remarcabilă: manevra vaporașul, dădea explicații în englezește și cehește, ilustra poveștile din cînd în cînd cu muzică sau alte înregistrări (nu putea lipsi bucata patriotică a lui Smetana, dedicată Vltavei, și care i-a fost inspirată chiar pe cheiurile din oraș) și punea în circulație printre pasageri poze istorice, care înfățișau efectele inundațiilor, sau patinatorii de pe Vltava (azi dispăruți).

Biletul pentru această plimbare include și o băutură rece (bere sau limonadă), una caldă (ceai, cafea sau vin fiert), o gustare (înghețată sau turtă dulce) plus o vizită la Muzeul Podului Carol (pomenit mai sus). Traseul este inedit, povestirile interesante, oferta de neratat. Biletele se găsesc la locul faptei, la niște tipi îmbrăcați în mariner, iar plecările sînt la fiecare 15 minute, de la 10:30 la 17. Mai multe informații pe website.

Bun, deci astea ar fi locurile mai inedite, situate la doi pași de hotel. Dacă e să enumăr toate obiectivele la care se ajunge lejer pe jos, trebuie să includ cam tot centrul istoric al Pragăi, căci realmente în cel mult 25 de minute de mers se poate ajunge la Hrad, la Mănăstirea Strahov, sau, pe malul celălalt, în Josefov, la ceas sau chiar în Piața Vaclav (Václavské náměstí), aia din centru, cu multe magazine, care arată ca un mare bulevard (dar e piață, lungă de șapte sute de metri).

La capitolul practic, cel mai apropiat magazin alimentar este pe strada Mostecká, imediat ce se termină Podul Carol, pe stînga. Dacă vreți apă plată, cuvîntul cheie este neperlivá voda. Evident, cea cu bule e perlivá voda. („Ne”-ul ăla e aceeași marcă a negației ca la noi). Există și o variantă între, din aia de zici că e răsuflată, așa că fiți atenți să scrie clar că e neperlivá. Și nu cumva să dizuravic, nici nagrezevac! (youtu.be/SxSasW2FWiI?t=1m30s :D). Tot pe strada asta, pînă să ajungi în (piața) Malostranské Náměstí, se găsesc destule magazine de suveniruri și cristale (unele chiar merită, cu condiția să fii sigur că ajungi cu ele întregi acasă), de unde măcar un calendar sau un Švejk miniatură poți cumpăra, ca suvenir de amintire;) Apoi, vești bune pentru cei mai internaționaliști, care caută mîncare standardizată: pe stînga e un McDonalds, iar vizavi de el un bancomat. Imediat strada ajunge în Malostranské Náměstí, unde chiar sub turla bisericii baroce Sf. Nicolae găsim un Starbucks, iar peste drum de el, la parterul unei clădiri cu coloane, alt bancomat. Dacă cîrmim la stînga la intersecția de la Starbucks, ne împiedicăm și de un Subway.

În zonă staționează limuzine decapotabile de epocă, care oferă tururi de 40 de minute, în care șoferul dă explicații prin întoarcerea capului periodic și arătarea rapidă în stînga și dreapta, uite aia, uite ailaltă. Merită, e destul de distractiv.

Tot Malostranské Náměstí e locul celei mai apropiate stații de tramvai. Distanța de la hotel pînă aici e de 500 m, deci cam 6 – 7 minute cel mult. Tramvaiele sînt perfecte pentru deplasarea prin oraș, de metrou nici nu prea e nevoie. În cazul nostru, ne interesează tramvaiul 22, care urcă la Hrad (pentru cei care nu vor să urce pe jos), sau, invers, merge spre centru. După 4 stații schimbați cu 9, care ajunge direct la Václavské náměstí, sau rămîneți în 22 pentru a ajunge la Karlovo náměstí sau la Náměstí Míru (de unde puteți lua metroul ca să călătoriți cu cea mai lungă scară rulantă din UE, de 87 de metri, un tunel neverosimil de 533 trepte, 2 minute și 15 secunde ca să ajungi pe peronul cel mai adînc din UE, la 53 de metri sub pămînt).

Metroul cel mai apropiat de hotel (la 600 m) e stația Malostranská, pe linia A (verde), care duce direct către centru, la Můstek (pe unde trece și linia B – galbenă) sau Muzeum (pe unde trece și linia C – roșie). Teoretic, cîndva linia A (verde) va ajunge și la aeroport.

Pînă atunci, de la aeroport se poate ajunge cu autobuze care duc la diverse stații de metrou (trebe căutat cel care ajunge la o stație de pe linia A, extinderea metroului a modificat traseele de autobuze și tramvaie, așa că informații se găsesc cel mai bine la fața locului), cu transferuri private sau cu taxi. Noi am ales compania AAA Taxi, care are un ghișeu în aeroport, unde faci comanda, și care îți oferă 40% reducere la drumul de întoarcere. Călătoria spre hotel a costat 650 coroane. La întoarcere, șoferul ne-a propus încă de cînd ne-a luat de la hotel un preț fix, care era cam cît ne așteptam oricum să plătim, cu banii direct la băiatu, fără aparat.

Pentru cei care vin cu auto personal, cică e o parcare publică în zonă, la 20 de euro pe zi, necesar rezervare. Eu am văzut o mică parcare lîngă podul ce duce la Zidul Lennon, în spatele hotelului, probabil despre aceea e vorba.

După cum ziceam, zelul patronului mi-a cam dat țeapă. Am rămas mofluz, nu mai am despre ce vorbi. Povestisem totul despre camere, mobilă, dulapul încăpător și prezența lemnului masiv, ca să văd pe site că acum interioarele arată cu totul altfel. Păi atunci să zic despre ce se vede de la geam și cît de mari sînt camerele (sper că nu s-au schimbat și „variabilele” astea!).

Mai întîi o precizare tehnică: am stat aici în aprilie 2016,3 nopți, la camera 9 de la etajul 3, cameră pentru 4 persoane (avea 2 paturi duble), cu o suprafață mare, paturile ocupau mai puțin de jumătate din cameră.

Din stradă intri într-un hol îngust, prins între bucătărie și sala de mese, în care recepția e înghesuită imediat, în stînga intrării. Bagajele se pot lăsa în zona tejghelei, încurcînd parțial mișcările recepționerei. Recepția e deschisă de la 8 la 23. Recepționerii sînt amabili, știu englezește, și oferă, în caz de ploaie, umbrele. Cheamă taxiuri, fac rezervări, răspund la întrebări etc., adică își fac treaba. Nu neglijați panoul cu pliante și fluturași, puteți afla despre muzee inedite, tururi ghidate și alte asemenea (de aici m-am inspirat în alegerea plimbării cu barca, de pildă).

Deasupra parterului, care e ocupat de restaurant și recepție, se ridică 3 etaje cu cîte 3 camere, și o mansardă, cu o cameră. Total 10 camere. Mai mari sau mai mici, după cum rezultă de pe website. Pe pereții scărilor și ale holurilor de la etaje sînt expuse fotografii istorice ale Pragăi și o hartă turistică (la parter).

Pe vremuri, adică pînă anul trecut, camerele erau mobilate într-un stil auster, cu mobilier de lemn în culori maro – roșcate, cu paturi confortabile, un dulap încăpător, o zonă de ședere și o comodă pentru TV și minibar (pozele 2 – 6). Grinzi de lemn masiv erau la vedere în mijlocul camerei, și acolo au rămas și după renovare, că altminteri clădirea s-ar fi prăbușit, așa că aprindeți lumina cînd circulați prin încăpere, și fiți siguri că v-ați dezmeticit bine înainte să porniți din pat către baie, ca să nu luați stîlpul în brațe sau în frunte. Unul din neajunsuri era că una din cele 2 ferestre (care la camera noastră erau tip lucarnă) era blocată de unul din paturi, deci accesul la ea era greoi. Ambele ferestre se puteau deschide și aveau storuri. Doar camerele 9 și 10 au lucarne (sau ferestre de mansardă), celelate camere au ferestre mari și multe, unele din ele inclusiv la baie, deci bănuiesc că sînt luminoase. La etajul 3, camerele 7 și 8 au un și cîte mic balcon franțuzesc (poza 19).

Baia e chiar generoasă (pozele 7 – 9): cadă mare, de colț, în care să te relaxezi după o zi de umblat, alături de o parte mai mare sau mai mică din conținutul minibarului, cabină de duș, mulțime de cosmeticale și accesorii. La camera 9 nu are fereastră.

Camerele de pe colț cred că sînt ceva mai mari, adică, dacă s-a păstrat numerotarea, camerele 3,6 și 9. Tot ele beneficiază și de o fereastră laterală, de unde, din camera 9 se văd vîrfurile turlelor de la Sf. Vitus, ceea ce ei numesc o vedere parțială către Hrad. De la etajele mai joase cred că nu se vede nici atît. Din camera de la mansardă presupun că priveliștea asta către Hrad e ceva mai cuprinzătoare. În schimb, din toate camerele se vede piața Kampa și o bucată din Podul Carol, cu scara de acces pe insulă (pentru priveliști vezi pozele 11 – 17).

Minibarul era la fel de bine garnisit ca baia: destule pentru toți, de la apă și bere la lichiorurile lor (Becherovka de pildă). Evident, în cantități moderate, așa că se pot aduce completări de la magazinul pomenit deja, de pe strada Mostecká.

O mențiune pentru camera 10: treptele ce duc de la etajul 3 la mansardă sînt cam înguste și abrupte, deci e ceva mai greu de tîrît bagajul pe acolo pentru cei cu probleme de deplasare. Oricum, nici pînă aici nu e neapărat ușor de ajuns, pentru că nu există lift. Dar scările sînt destul de late și lejer abordabile (poza 10).

Din ce văd în pozele noi, după renovare camerele sînt mai vesele, în culori mai deschise, prietenoase, dar se menține prezența lemnului masiv din construcție la vedere (grinzile nu au fost mascate). În mod cert priveliștea din camere nu s-a schimbat, presupun că nici suprafața lor, nici dotările băii sau ale minibarului.

Wifi e gratuit în tot hotelul, pe bază de parolă căpătată de la recepție, ca să nu se conecteze toți mușteriii de pe terasa restaurantului și să subțieze sîrma.

Micul dejun este în regulă, destul de bogat, cu capitole calde și reci suficient de variate. Servit de la 8 la 10:30. De la 11 la 22, în același loc funcționează restaurantul. La orele prînzului și cinei, terasa este destul de plină.

Într-una din seri, cam pe la miezul nopții, cale de vreo 5 minute am avut parte de vacarm sub geam, de la un mic grup de turiști bine dispuși. În rest, a fost liniște. Zona, deși centrală, e pașnică.

Cam asta ar fi scurta descriere a hotelului, alături de o și mai scurtă descriere a Pragăi, un oraș de basm, fără pic de exagerare, care merită elogii și ofrande sub forma unor fraze nesfîrșite, încă insuficiente pentru a îi surprinde farmecul.

Am găsit și un scurt clip de prezentare a hotelului, în limba engleză. Pentru pasionați, se găsește și varianta în cehește.

În final trec în revistă notele acordate.

La servicii scad pentru că recepția nu e non-stop și nu au cameră de bagaje.

La cazare nu am motiv să scad, camerele sînt mari, băile la fel, minibarul e bine dotat, internetul funcționează.

Nici la bucătărie și masă nu am motive să scad. Mă refer doar la micul dejun, nu la restaurantul hotelului, care știu că se evaluează, eventual, separat.

La cadrul natural, scad numai un pic, pentru că îi lipsește accesul imediat la o formă de transport în comun. În rest, amplasarea este ideală, după cum am demonstrat pe larg, într-o, aproape, teză de licență. Fie-mea s-a pasionat așa tare de Podul Carol, încît o ștergea într-acolo cu orice ocazie în care noi ne petreceam nițel timp în cameră sau pe terasa restaurantului, ca să mai facă o plimbare pe el; nu se sătura de atmosferă și priveliști.

La relaxare scad o cîtime pentru riscul de vacarm datorat zonei extrem de turistice (deși în general liniștite) din preajmă.

Recomand acest hotel, chiar dacă inițial eu am căutat camere la cel de vizavi (amfostacolo.ro/hotel9.php ... -praga&id=11638, în speranța că găsesc una cu vedere la Vltava.

În final rog să se anexeze această ilustrație muzicală. Mereu am asociat Praga cu bluesul și jazzul, așa că vă las în compania unor artiști de pe Podul Carol. Mulțumesc!

Încercați să ajungeți la Praga măcar cîteva zile, indiferent unde vă cazați. Va fi o vacanță de neuitat. Unde mai pui că prețurile sînt în regulă, e singurul oraș din vest care mi-a lăsat senzația că am petrecut cîteva zile undeva la noi în țară, judecînd după sumele cheltuite.

---

VIZUALIZĂRI: 2011 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI