ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.09.2023
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 17.09.23
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 7 nopți
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 5
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 4 MIN

Vacanță reușită

TIPĂREȘTE

Transferul de la aeroport a durat aproximativ o oră. Se face o oprire de 15 minute pentru dezmorțit picioare, fumat, cheltuit bănuți ????).

Camera

Check-in rapid, personal vorbitor de engleză, ceea ce ne-a surprins în mod plăcut. Am fost cazați într-una din clădirile principale, cameră spațioasă, curată, side sea view. Minibarul era dotat cu sucuri la 1l Sprite, Cola, Fanta, apă minerală și apă plată. Camera avea pat matrimonial, un pat single și o canapea. Am apreciat dulapul încăpător și faptul că pe jos era parchet și nu mochetă (mă înfior numai cât mă gândesc la câte se adună în ea).

Curățenia se făcea zilnic: făcut paturile, schimbat prosoapele, curățat pardoseala, golit coșurile și scrumiera, ordine, refill minibar. Dacă nu puneam în ușă semnul pentru curățenie, doar făceau refill și goleau coșurile. Nu așteptau bacșiș, erau foarte amabile doamnele. Tot staff-ul era amabil, atent, fără a fi nevoie de bacșiș.

În clădire multă verdeață, plante, arbuști, copăcei, verdeață multă și între clădiri și în tot resortul. Resort curat, frumos amenajat, îngrijit. Foarte aproape de plajă, erau cam 5 minute de mers maxim.

Plaja

Plaja e blue-flag, curată, un pic mai îngustă față de alte zone și deși părea mică găseai oricând șezlonguri. Nu întotdeauna salteluțele erau curățate de nisip (era un singur om care se ocupa de asta), dar nu mi s-a părut un inconvenient, le curățam rapid singuri). Deasupra șezlongurile erau parasolare care făceau suficientă umbră, mie personal mi se par mult mai eficiente decât umbrelele.

Intrarea în apă lină, exact la intrare era o bordură de pietricele mici, în rest nisip fin. Atenție, mai sunt pe alocuri pietre mari colțuroase sub apă. Era foarte ok în jumătatea dreaptă dintre cele două pontonuri. Apa foarte curată, caldă de dimineață până seara (am fost la jumătatea lui septembrie).

Piscinele

Pe lângă piscina principală mai este o piscină pentru copii foarte fain amenajată, cu multe tobogane unde nu se plictisesc copiii. Mai este o piscină pentru cele 3 tobogane pentru copii mai mari sau adulți.

Apa curată, curățenie peste tot.

Loc de joacă

Hotelul are și un loc de joacă foarte drăguț, cu tobogane, leagăne, zone de cățărare, balansoare. Caruselul funcționează doar de două ori pe zi de la 12 și de 16 sau 16:30, nu mai țin minte sigur.

Mâncarea și băutura

Restaurantul principal spațios, noi alegeam să mergem cu o oră înainte de închidere și nu era aglomerat, nu știu care era situația în restul programului. Făceau refill chiar și cu 15 minute înainte de închidere. Feliau anumite brânzeturi și gourmet-uri pe loc.

Au un kids corner dotat și cu blendere unde se găsesc unele legume la aburi, paste, uneori burgeri, cartofi prăjiți sau crochete de cartofi, legume.

La restaurantul de pe plajă se găsea majoritar junk-food dar și mezeluri, salate, dulciuri, înghețată la cupe sau pahar.

Pont: înghețata este mult mai bună la restaurantul de pe plajă, cea de lângă parcul de joacă e din aceea ambalată de la Algida și unele sortimente aveau gust dubios.

Băuturile răcoritoare: din gama Coca-Cola, un tip de limonada îmbuteliată la sticle de 1 l, băuturi neacidulate la dozator (extrem de dulci), ice tea, ayran.

Băuturi alcoolice: bere Efes (ok, dar slabă), cocktailuri doar la barul de lângă piscina principală, vinuri.

Mâncare variată, multe tipuri de carne pui, porc, curcan, miel, vită, pește făcute la grill, prăjite, cuptor, la abur. Unele mâncăruri se făceau în fața ta: soteuri la wok, pane-uri, paste. Sushi am văzut doar o singură dată, îl făceau și pe loc, ne-a plăcut. Cartofi în toate formele (prăjiți, copți, piure, la cuptor), tocănițe, diverse legume la grill, abur, pane, sote, cuptor. Salate diverse. Antreuri /gustări reci din care nu am încercat nimic că nu sunt fan. Dulciuri multe, nu neapărat toate bune. Torturile, toate tipurile de baclava, budincile de orez în cupe de ceramica erau foarte gustoase.

Foarte mulți români, cam 25-30% din turiști, nemți, unguri. Ruși extrem de puțini când am fost noi.

Seara opreau muzica tare după ora 10, nici în timpul zilei nu exagerau cu volumul muzicii. În fiecare seara aveau teme diferite, au avut chiar și o seară rock cu o trupă live, o seară cu un spectacol foarte reușit cu o trupă de dansatori/acrobați. Nu pot spune prea multe despre animatorii pentru copii sau miniclub, copilul a preferat să alerge în parcul de joacă sau să stăm până seara târziu la plajă sau piscină.

În apropierea hotelului este un mic bazar de unde poți cumpăra suveniruri. Sunt și în hotel câteva magazine, dar au prețurile mai mari. Baclava, rahat turcesc au prețuri mai bune în duty-free-ul din aeroport.

Nouă ne-a plăcut foarte mult hotelul, merită ales și a doua oară.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Redred in 22.09.23 08:39:28
Validat / Publicat: 22.09.23 09:25:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Side

VIZUALIZĂRI: 4398 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Redred); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Apus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17500 PMA (din 14 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [22.09.23 09:23:33]
    »

    Bun review de debut

    -

    @Redred: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    webmasterPHONE
    [22.09.23 11:26:28]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    nicole33PHONE CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [22.09.23 11:37:57]
    »

    @Redred:

    Mâncare variată, multe tipuri de carne pui, porc, curcan, miel, vită, pește făcute la grill, prăjite, cuptor, la abur.

    Esti tu sigur ca ăștia de la Turan ti-au oferit carne de PORC?

    Intreb pentru ca am fost la foarte multe hoteluri din Turcia in general și din Antalya in special, iar carne de porc am găsit in doar extrem de putine cazuri

    RedredPHONEAUTOR REVIEW
    [22.09.23 12:57:43]
    »

    @nicole33: Bună. Da, au avut și carne de porc. Și nu e primul hotel din Side la care am văzut în meniu.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Cornel, mirela2011, nicole33, Redred
    Alte impresii din această RUBRICĂTuran Prince Hotel (ex Sentido) :

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.7271518707275 sec
    ecranul dvs: 1 x 1