Impresii de pe Transalpina și despre Mărtinie – un sat cum nu credeam ca există în România

TIPĂREȘTE

Incă de când s-a deschis circulației (a se citi, asfaltat) Transalpina, ne doream foarte mult să mergem și noi pe acest drum. Auzisem multe lucruri frumoase despre el – că e destul de greu, dar și spectaculos, așa încât curiozitatea era maximă. Fiind însă cam departe de noi, curiozitatea noastră a avut de așteptat niște ani buni.

Anul acesta, întrucât făceam concediul în România, am hotărât că Transalpina e un „must see” . Nu contează ce traseu alegem, musai trebuie să conțină și Transalpina. Atunci când am început să căutăm cazare în zonă, adică pe la sfârșitul lui mai (pentru începutul lui iulie), zăpada pe Transalpina era cât casa și drumul era evident închis.

Am avut ceva emoții dacă îl vor deschide sau nu, vremea arătându-se teribil de neprietenoasă. Dar cum noi trebuia să ajungem în zonă pe 1 iulie, ne-am gândit că totuși până atunci trebuie să se deschidă. Dacă nici la 1 iulie nu se deschide, atunci când?

Am căutat și o cazare în zonă, la Rânca evident, că asta era localitatea care mi se părea mie emblematică pentru Transalpina. Doar că, stupoare: deși pe Google fiecare a doua casă din Rânca era pensiune, pe Booking nu apăreau decât vreo 3 cazări, cu referințe nu cine știe ce și prețuri mari (după părerea mea). Mai bine că n-am găsit! Și atunci prietenul Booking, văzând că eu tot insist în zonă, vine cu o propunere interesantă – în satul Mărtinie. Booking a mai avut și cu alte ocazii idei geniale (nu știu cum face, dar pe mine mă citește perfect, cred că are niște cookies geniale) așa că am ales cazarea propusă de el și nu mi-a părut rău deloc. Voi scrie un articol separat depre ea.

În cazul în care veniți spre Transalpina dinspre Sibiu, așa cum am venit noi, vă sfătuiesc să țineți autostrada până la Sebeș și de acolo să mergeți pe DN67C, acesta fiind codul de drum pentru Transalpina. Pe noi Marcel-ul ne-a scos de pe autostradă înainte de Sebeș și ne-a băgat pe niște drumuri județene prin satul Dumbrava, că pe acolo i s-a părut lui mai scurt. Drumul (până am ieșit în DN67C) era bun, fără gropi, doar că era de o singură bandă (în total, nu pe sens), cu multă vegetaţie înaltă pe margini și plin de curbe. Claxonam înainte de fiecare curbă, nu știu cu cât succes, întrucât, dacă venea vreun bade beat și cu maneaua dată la maxim din sens opus, nu cred că se sinchisea foarte tare de claxonul nostru. Până la urmă am scăpat cu bine, am ieșit în drumul național, am ajuns la cazare si ne-am cazat, urmând ca a doua zi să purcedem pe Transalpina.

De la Sebeș până la Obârșia Lotrului, deși se cheamă tot Transalpina, drumul urcă foarte lent. Șerpuiește prin pădure, trece pe lângă lacul și barajul Tău, apoi pe lângă lacul și barajul Oașa. La Oașa mi s-a părut foarte frumos, ne-am oprit și noi puțin și am făcut poze de pe baraj. Drumul este excelent întreținut și e foarte bine marcat câtă vreme vă aflați în județul Alba. După ce se trece în județul Vâlcea și apoi în Gorj, drumul e în continuare bun, dar vopseaua s-a terminat probabil, pentru că nu prea mai este marcaj pe drum.

După Obârșia Lotrului drumul începe să urce destul de abrupt. Mi s-a părut mai abrupt decât Transfăgărășanul. Necesită o mașină destul de bună și o bună îndemânare la volan. De asemenea, la coborâre, atenție să nu se încingă frânele. Am văzut unii șoferi care efectiv coborau cu piciorul pe frână, dar n-am văzut, ca prin alte țări, panouri de avertizare cu „Atenție! Verificați frânele!” .

Sus, pe platou, peisajul este foarte frumos și crestele munților se întind cât vezi cu ochii. Pe unele creste era zăpadă și acum. Deși jos la cazare muream de cald, aici erau doar 17-18 grade și vânt. Chiar dacă soarele strălucea, îți cam trebuia o gecuță, altfel cam te zgribuleai.

Nu m-am putut abține să nu fac o comparație, evident absolut subiectivă, cu Transfăgărășanul. Transalpina mi s-a părut muuult mai liberă. E drept că eram în timpul săptămânii, nu în weekend, și era abia 1 iulie, deci nu era sezon plin de concedii. Transfăgărășanul mi se pare totuși mai spectaculos, serpentinele sunt mai lungi, culmile sunt mai îndepărtate una de alta, spațiul parcă e mai larg, ai unde să admiri peisajul. Pe Transalpina serpentinele sunt mai abrupte, e mai dificil pentru șofer și evident pentru mașină.

Sus la Rânca dezamăgirea a fost totală. Mi se păruse mie ciudățică stațiunea din ceea ce vedeam la televizor, dar la fața locului e parcă și mai urâtă. Efectiv o adunătură de căsoaie înghesuite unele în altele de-a lungul unui drum desfundat. Am mers destul de-a lungul drumului respectiv în speranța că poate găsim și noi un loc mai frumos. N-am găsit. În plus, este și în golul alpin, deci nu vezi brazi. Majoritatea caselor sunt urâte, mari și ocupă tot terenul pe care îl au la dispoziție (mașinile clienților probabil se parchează pe drum), de unde și senzația de înghesuială. Efectiv arată ca niște sedii de C. A. P. Totul părea închis. Probabil de aceea nu găseam eu cazare pe Booking. N-am găsit nici o parcare unde să lăsăm mașina și să ne plimbam și noi pe jos. Deși la cât de pustiu era, cred că o puteam lăsa pe drum, că nu cred că încurcam pe cineva. Telescaunul, evident, nu mergea.

Nu mă refer aici la calitatea domeniului schiabil. Noi nu schiem, deci nu mă pricep deloc. Poate că pârtiile sunt foarte bune și iarna e altceva în zonă; acum, însă, era trist rău.

N-am mai coborât până în Novaci, ci ne-am întors pe același drum pe unde am urcat. La coborâre ne-am oprit și noi la celebra stână Ștefanu, actualmente refăcută după incendiul de anul trecut. Din păcate nu aveau tocană de miel, așa cum se laudă pe Internet. Aveau doar bulz și cârnăciori. Am luat și noi câte un bulz (15 lei/bucata). A fost bun, cu brânză ce părea adevărată, de oaie, și smăntână pe deasupra. Am constatat cu plăcere că avea destulă brânză, nu erau doar vagi urme, și era făcut pe grătar adevărat cu lemne și cărbuni. Deși nu părea mare, a fost sățios, până seara nu ne-a mai trebuit mâncare.

La întoarcere ne-am abătut până la lacul Vidra. Am fi vrut să urcăm cu telescaunul, dar nici aici, la Vidra, telescaunul nu funcționa. Probabil merge doar iarna.

Și acum, așa cum am promis, să povestesc un pic despre satul în care ne-am cazat noi și care ne-a impresionat în mod deosebit. Satul Mărtinie face parte din comuna Șugag, care este ultima localitate de pe Transalpina cum vii de la Sebeș. De aici încolo, până la Rânca, e doar munte.

Am stat la Mărtinie 3 nopți, deci 2 zile pline. Într-una din zile am făcut excursia pe Transalpina, iar a doua zi am planificat să lenevim la pensiune, cu pauză de condus, după mersul pe serpentine din ziua precedentă. Cum noi nu putem sta locului, am luat-o totuși la pas prin sat. Am constatat cu surprindere, că aici ulița era asfaltată perfect, cu rigole betonate, canalizare trasă până în capătul satului. Deci vorbesc de uliță, nu de drumul național; adică, aia care în mod normal în satele noastre e plină de praf, ori de noroi când plouă. Nu vedeai nicăieri noroi, bălării, lătunoaie etc. Totul era tuns, curat și îngrijit.

Casele aveau arhitectură frumoasă, nu erau doar niște cuburi cu ferestre, precum cele de la Rânca. Aveau curți mari, cu iarba tunsă și pline de flori. Ai fi zis că toate sunt pensiuni, la cum arătau. Dar nu, erau casele oamenilor. Cam fiecare a treia casă avea tractor. Tractorul nu stătea, așa, în curte, să-l plouă, ci avea garaj, care garaj arăta și el foarte bine, vopsit, aranjat, nu era doar un șopron de scânduri.

În capătul satului este un motel mare și elegant numit Perla Mărtiniei. În sat au două păstrăvării și o terasă frumușică și aranjată unde se puteau mânca plăcinte coapte pe lespede și langoși. Am mâncat și noi și păstrăv și plăcintă pe lespede și au fost excelente.

Pentru noi acest sat a fost o supriză deosebit de plăcută. Deci se poate și la noi în țară, acolo unde oamenii sunt harnici și muncitori și primaria chiar își face treaba. Din păcate nu am poze din Mărtinie. Mi s-a mai întâmplat și în alte cazuri. Eu când rămân efectiv cu gura căscată, uit să mai fac poze. Așa că ori mă credeți pe cuvânt, ori mergeți să vă convingeți :).

---

VIZUALIZĂRI: 3040 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI