Geopark “Iskar-Panega” - Complexul Karlukovski si parcul peisaj Panega

TIPĂREȘTE

Intr-o excursie de o zi am acumulat atata frumusete si liniste cat intr-o vacanta intreaga.

Parcul Geologic Iskar-Panega este urias, iar noi am reusit sa vedem doar o mica parte din el, insumand totusi o plimbare de peste 11 km, cu urcusuri, coborasuri, cu poduri de lemn peste ape de smarald, cu scari aproape verticale, printre stanci de la inceputurile lumii, cu multe flori de toate culorile, toate astea in mijlocul unui ocean imens de verdeata.

Am ajuns aici cu autocarul, urmand un traseu destul de lung, dar bun: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Byala – Pleven - Lukovit (aproximativ 280km) si dupa aproape 6 ore de la plecarea din Bucuresti (timp din care am pierdut vreo 50 de minute cu o aventura in vama, cautand o carte de identitate “pierduta”, dar care s-a dovedit a fi lipita de o alta carte de identitate :):):)).

Am lasat autocarul in parcare, unde exista si un gratar de la care puteai cumpara de mancare, dar unde, din pacate, nu era nicio toaleta, nici macar una ecologica :), mai ales ca veneam dupa un drum lung cu o singura oprire (noroc ca geopark-ul presupune multa verdeata si tufisuri :) !).

Dupa ce ghizii ne-au povestit putin despre parcul geologic, in sensul ca este format din doua parti, fiecare parte de-a lungul unui rau: Karlukovo Karst pe valea raului Iskar si Parcul Panega pe valea raului Zlatna Panega, ca a beneficiat de fonduri Phare si ca este condus de UNESCO, ceea ce a dus la dezvoltarea turistica a zonei, zona care are un potential urias, si-au pornit statiile de emisie – receptie, s-au asezat unul in capatul “turmei” si unul la coada ei :), “manandu-ne” catre inceputul unei drumetii plina de istorie geologica (sau geologie istorica :), nu stiu cum este mai corect), frumusete si liniste.

Am inceput traseul coborand mai multe scari de lemn aproape verticale, si stanci destul de inalte si abrupte, care au ridicat un pic de dificultate pentru cei neobisnuiti cu asta, sau neechipati corespunzator (tenesii nu au ce cauta pe traseul asta!!!). Si eu am avut cateva fire de emotie la vederea lor … dar s-au dus… m-am descurcat cu brio!

Dupa ce am trecut de etapa asta, m-am bucurat de traseul lejer pe malul raului, printre floricele de munte, peste podete de lemn, pe langa copacii inverziti, plini de мартеница. Martenita sunt martisoarele bulgaresti, acestia avand un obicei similar cu al nostru, de a agata in copaci podoabele facute din fire albe si rosii, noi punandu-i in copacii varuiti si pregatiti de primavara, ei atunci cand vad un copac inflorit, o randunica sau o barza, toate acestea semn ca a venit primavara :) !

Norii nabadaiosi aveau chef de joaca cu vantul, si ba veneau si se ingramadeau unul in altul, deasupra noastra, ascunzand soarele, si picurandu-ne, ba risipindu-se si lasandu-ne sa ne intindem pe pietre la soare, cum faceau si soparlele intalnite in cale... ba intuneric… ba lumina… ba geaca pe noi… ba in ghiozdan… (asta o sa o vedeti si din poze :)).

Am trecut mai multe poduri peste apa, dar si punti de lemn, construite de-a lungul stancilor, peste apa, pentru plimbare. Din loc in loc era amenajat cate un adapost sau loc de picnic, acoperit, cu banci si mese lungi, si loc pentru gratar. Era evident ca gratarele erau folosite in mod frecvent, dar nu vedeai niciun rest menajer lasat dupa cei care au iesit la picnic aici. Oricum, peste tot erau cosuri de gunoi, deci nu aveai cum sa spui ca nu ai unde pune resturile. Toalete in schimb, nu… poate s-a considerat ca este destul spatiu in natura :) … si oricum nu ar fi avut cum sa le evacueze corespunzator.

In traseul nostru am ajuns si la pestera Gaura neagra (пещера с черна дупка), o pestera care este usor accesibila, in care s-ar fi gasit urme de viata umana si animal din cele mai vechi timpuri (tocmai din Paleolitic). La intrarea in pestera, bolta si peretii erau negri, din calcar (sau poate de la focurile preistorice :)) ! Ocupa al treilea loc in topul celor mai lungi pesteri din Bulgaria, si este pe lista scurta a speologilor, avand un interes crescut in studierea ei (vezi impresii).

Am explorat-o putin, cat m-au tinut nervii, avand in vedere ca se ingusta si ca am descoperit si un liliac… Cand am iesit din pestera, m-am bucurat sa vad verdele din jur si soarele.

Dupa alte cateva traversari pe podurile din lemn, am inceput urcusul catre varf, printre stanci, mai mari sau mai mici, traseu destul de anevoios, in miros de liliac inflorit, dar odata ajunsi in varf… am descoperit tot canionul si cu gura deschisa la frumusetea lui… si am uitat de toata oboseala si efortul urcusului.

La intoarcere, la baza podului de dupa coborare, am facut dreapta si am mai inaintat ceva vreme pe poteci, pana am ajuns la o deschidere larga inconjurata de pereti inalti de stanca. Aici in zona este si un adapost, unde ne-am odihnit un pic si am facut poza de grup, inainte sa ne intoarcem catre autocar.

Ma gandeam cu inima stransa la ultima parte din drumul de intoarcere, cea cu treptele aproape verticale printre stanci, considerand ca urcusul va fi mai greu decat coborarea, dar, spre surprinderea mea, undeva in vale, fara sa-mi dau seama unde, am cotit si am ajuns in parcare la autocar, pe un traseu mult mai usor si mai lin.

Parcul Geologic fiind atat de intins si atat de ofertant, cu atata vechime si atatea frumuseti, ramane pe lista mea de vizitat in perioada urmatoare.

---

VIZUALIZĂRI: 2837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI