Scarlett Boutique Hotel - păcat că a fost doar pentru o noapte

TIPĂREȘTE

În Hue am stat doar o noapte, așa că tot ce m-a interesat a fost un hotel situat cât mai aproape de Palatul Imperial. Ghinion! Pe Booking.com n-am găsit nimic, iar pe alte platforme mi-a fost lene să caut. Dac-ar fi fost vorba de mai multe nopți, da, m-aș fi mobilizat. Am insistat pe Booking.com și până la urmă m-am oprit la Scarlett Boutique Hotel.

Păi de ce? Să vedem. Întâi și-ntâi prețul. La aceeași distanță de Palatul Imperial față de alte hoteluri, a costat 44 de euro pentru o noapte de cazare. Apoi, are o notă excelentă, anume 9,2 din peste 800 de reviewuri. Mic dejun inclus și a fost singurul hotel din Vietnam cu cadăăăă, adică răsfăț cu spumă și visat cai verzi pe pereți preț de o jumătate de oră.

Am ajuns în Hue cu trenul, gara aflându-se la vreo doi kilometri de hotel. Un Grab de la gară până la hotel face vreo 10 minute și costă 30,000 de dongi – cam 6 lei. I-am arătat șoferului adresa, a băgat-o pe navigație și ne-a lăsat undeva pe o stradă aglomerată, cu un trafic infernal, ceea ce m-a mirat în primă fază, pentru că eu citisem că zona e liniștită. Ne-a arătat un indicator pe care scria numele hotelului și am înțeles. Trebuia să trecem printr-un gang și apoi intram într-o curte interioară a unui cvartal de blocuri, dintre care unul era hotelul. Fiind înconjurat de clădiri mai înalte care dădeau în strada principală, zgomotul se estompa considerabil, astfel că pot spune și eu că zona e liniștită.  

Hotelul are patru etaje, fațada este îngrijită și la intrare foarte multă verdeață. Astfel prima impresie a fost foarte bună. Impresia s-a transformat în și mai bună după ce-am intrat în recepție. Domnișoara de la recepție... engleză BBC, lucru foarte rar în Vietnam. În timp ce colegul ei făcea copii după pașapoarte și moșmondea habar n-am ce prin calculator, ea a scos dosarul meu personal!! , unde era toată corespondența mea cu hotelul prin care îi rugasem să mă ajute cu o mașină pentru a vizita a doua zi obiectivele turistice din Hue și cu altă mașină (care a fost până la urmă aceeași) pentru transfer, după amiază, către următoarea noastră destinație, Da Nang. Tot din dosar a scos o hartă cu obiectivele turistice de vizitat în Hue și tot pe harta aia erau marcate și locuri recomandate de ei pentru a servi prânzul sau cina. Frumos, ce să zic!

Am plătit, ca peste tot în Vietnam la check-in, am vrut să-i dau și echivalentul pentru cei 90 de dolari cât m-a costat închirierea mașinilor cu șofer și mi-a zis că banii ăia îi dau direct șoferului (nu șoferilor?) pentru că am avut până la urmă o singură mașină cu care ne-am rezolvat ambele treburi.

Absorbit de conversația cu domnișoara (s-a recomandat, dar i-am uitat numele), de profesionalismul ei și nu numai de aceste calități (om bătrân, minte puțină), când mi-a înmânat cartela de la cameră și-am dat să m-apuc de trolere... hait, unde sunt trolerele meleeee? Aoleuuuu, magneții mei de la Hanoi și de la Sapa. Nici n-am simțit când plecase băiatul cu bagajele la  cameră.

-           Păi de unde știa el la ce cameră o să stau?  

-          Domnu’ … era singura Scarlett Suite liberă, așa că i-am zis io, da’ matale erai cu ochii pe... pereți și-n plus ești cam retard ca să știi vietnameză.

 Mă rog, n-a zis-o chiar așa, dar cam ăsta a fost mesajul. Băiatul ne aștepta la cameră, chipurile să-mi arate de unde se dă drumul la apa caldă și că balconul e cu ușa pe dreapta. Am înțeles mesajul, am marcat bacșișul și ne-a lăsat în plata noastră.

Frate, mișto camera. Păcat c-am stat numai o noapte aici. Mobilier bengos, lemn masiv. Patul matrimonial mare, aranjat dichisit, cu petale de trandafir pe el, de zici că urma noaptea nunții. Aveam să constat că și salteaua e pe gustul meu, adică mai tare, cât să mi se-ndrepte puțin oasele peste noapte. Două perne, una moale, una tare, așa că-i dai posibilitatea calotei craniene să-și aleagă dacă să turtească sau nu creierul.

Un platou cu fructe, așa... de bun venit. Dacă de fructul dragonului și de banană aveam habar, o chestie roșie care am aflat ulterior că se numește rose apple m-a tentat și imediat după fotografia de rigoare a aflat drumul către stomacul meu. Aspect de măr, gust mai de pară aș zice, dar bun.

Baia, baie că doar nu era să fie pivniță. Cu de toate cele trebuincioase omului și cu... perete de sticlă spre cameră. Luasem contact cu genul ăsta de” compartimentare” anul trecut în Cambodgia, așa că nu ne-am mai hlizit unul la altul, ni s-a părut ceva banal, de parcă mamele noastre ne-au născut în băi cu geam de sticlă către sala de neonatologie. Ah... și cu cadă, dar despre asta am spus mai la-nceput, că n-am putut să mă abțin.

Mini frigiderul era și el pe-acolo cu niște doze prin el. Să mor dacă m-a interesat. Aer condiționat este și funcționează că pe-ăsta l-am lăsat peste noapte să ne răcorească la tălpi. Parcă mai era și-un birou și încă o masă cu TV pe ea. Ce mi-a plăcut mult, în sertarele mesei pe care era televizorul. Set de pahare și set de cești plus o trusă de desfăcut sticle de vin care avea inclusiv pietre de-alea de granit de se bagă la congelator și-apoi le pui în pahar să-ți răcească vinul, fără însă a-l dilua. Problema e că n-am avut vin.  

Desigur, era și balcon, că altfel nu mă cunoștea Scarlett Boutique Hotel pe mine și nici eu pe el. Nu prea mare, dar suficient cât să stai acolo să fumezi. Scrumieră mi-am făcut eu dintr-un pet de juma’ de litru.  

De  obicei pe mine mă cam doare la bască de culori asortate în camerele de hotel, de perdele și draperii și alte chestii de-astea care țin de simțul estetic. Eu mă duc acolo să dorm nu să fac analize cromatice și nici nu umblu cu carnețelul cu nuanțe de culori la mine. Eu deosebesc roșul de verde, cât să n-am probleme cu daltonismul și cu vizita medicală la reînnoirea permisului de conducere. Eh, aici n-am avut cum să nu observ că cineva și-a dat silința să-i facă și pe-ăștia ca mine să țoșcăie din buze, semn de admirație la unul de genul meu.

Ziceam c-am avut și micul dejun inclus. Bun, nimic de zis. N-ai cum să pleci de-acolo și să zici că n-ai avut ce mânca. În afară de ceva mezeluri, legume, fructe, unt, gem de portocale sau de căpșuni, patiserie, ceai, cafea, poți comanda omlete, ochiuri, supele vietnameze de-acum bine cunoscute Pho Ga sau Pho Bo, orez prăjit (cel puțin așa traduc eu fried rice) cu carne de pui, asta ce-mi amintesc eu acum. OK, mâncarea bună, nimic de zis, dar și mai mult mi-a plăcut sala de mic dejun, vis-a-vis de recepție, micuță, cu câteva mese, dar aranjată în așa fel încât să creeze o atmosferă intimă, cu o muzică aproape în surdină, cu niște cărți aruncate parcă la mișto pe un raft... ce să mai... frumos.

Acum, despre hotel am vorbit (cam mult după părerea mea). Cum pe mine mă interesează și împrejurimile atunci când citesc despre un hotel, mă gândesc c-ar fi frumos să spun și eu una-alta despre asta. O să încep cu dezavantajul, anume este destul de departe de Palatul Imperial și de Piața Dong Ba, principalele atracții turistice din Hue. Adică vreo doi kilometri. În rest, doar de bine. La 50 de metri de hotel este o cafenea Cong Caphe. Și cum știam conceptul și calitatea cafelei, n-am băut cafeaua la hotel, la micul dejun, ci acolo la Cong, mai ales că acolo se și fumează pe terasă. Tot la 50 de metri de hotel se află un restaurant bun, Quan Hanh se numește, unde am mâncat Nem Lui, mâncare tradițională în zona centrală a Vietnamului. Ți se aduc la masă: carne de porc fiartă în mirodenii,” înfiptă” pe o tulpină de lemon grass, foițe de orez, verdeață și legume. Ți le prepari singur, în sensul că pe foița de orez pui carnea smulsă din tulpina de lemon grass, adaugi ce verdeață vrei și câte legume vrei, înfășori și apoi inmoi în sos de arahide. Un deliciu. Tot aici am mâncat Banh Loc, adică niște turte de manioc umplute cu crevete și porc, înfășurate în frunze de banan și fierte câteva minute. Noroc c-am văzut că frunza de banană nu se mănâncă, că mă făceam de râs. Hai c-am dat-o în” Unde mâncăm la Hue” , dar ce să fac? Nu mă pot abține :).

La vreo 400 de metri de hotel se află debarcaderul de unde poți lua Dragon Boat, o barcă tradițională în Vietnam, cu care poți face o plimbare pe Râul Parfumat până la Thien Mu Pagoda, sau chiar mai în amonte, până la mormintele imperiale.  

Pe strada principală, unde ne-a lăsat taxiul, o grămadă de magazine cu îmbrăcăminte, încălțăminte, suveniruri, alte restaurante, patiserii.

Ne-a plăcut Scarlett Boutique Hotel, chiar dacă și numai pentru o noapte. Eu nu prea am obiceiul să recomand un loc de cazare, pentru că suntem diferiți și asta zic eu că e bine. Poate mie-mi place hotelul, altcuiva nu. Dacă eu recomand hotelul și celui care merge pe mâna mea nu-i place, îmi bate obrazul. Așa că luați cele de mai sus ca pe niște comentarii făcute după gusturile noastre, atât de obiectiv pe cât îmi doresc eu să fiu. Sper ca cele câteva fotografii pe care le voi atașa să fie mai edificatoare decât câmpii pe care i-am bătut eu aici.

Vacanțe frumoase cu zile liniștite și nopți romantice vă doresc tuturor.   

---

VIZUALIZĂRI: 211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI