GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
The Chimney Corner Hotel - Belfast
Ziua de 16 august 2016 a fost pentru mine cât se poate de frumoasă în pofida cerului înnegurat din care mai picurau când și când stropi răzleți de ploaie. După două ore și un sfert petrecute pe mare traversând din Anglia în Irlanda de Nord, după turul de oraș în Belfast însoțiți de un ghid local, pe șoseaua de coastă din Antrim, autocarul ne-a dus la Giant's Causeway - Drumul Uriașului unul dintre cele mai spectaculoase ținuturi ale Irlandei de Nord. Ora 21.00 ne-a găsit tot pe drum, întorcându-ne la Belfast unde aveam rezervată cazarea pentru următoarea noapte.
Cred că sunt puțini cei care au urmărit întreg lanțul de articole în care relatez despre hotelurile în care ne-am găsit odihna de noapte în cele 20 de zile ale circuitului din acest an. Dintre aceștia, cred că și mai puțini au remarcat faptul că în final menționând: "Am fost cazată la … numele hotelului… la … data… ", data de 16 august 2016 lipsește din înșiruirea firească. Nu a fost o scăpare. Pentru că aparatul foto mi-a făcut greutăți a doua zi și nu mi-a permis să completez setul de fotografii de la The Chimney Corner Hotel - Belfast, intenționam să nu scriu nimic despre acest hotel. Remarcând că pe AmFostAcolo nu există nici o referire la The Chimney Corner Hotel - ba, mai mult, nu există nici o referire la Belfast - am decis să scriu totuși ceva. Hotelul este foarte frumos și chiar dacă nu vă voi convinge cu puținele imagini pe care le pot atașa, accesând pagina de internet a hotelului veți vedea că locația merită toată atenția celor care vor ajunge acolo.
Situat lângă autostradă, la 15 minute de Belfast, nu prea departe de aeroport, dar foarte aproape de Mallusk Industrial Estate și Centrul Comercial Hydepark, The Chimney Corner Hotel - Belfast este un hotel nou, cu dotări ultramodene. Un pliant informează că hotelul a fost dat în folosință în anul 2005, că are 62 de camere și dispune de o parcare gratuită pentru oaspeți. Tot astfel am aflat că hotelul are în jur grădini amenajate, o sală de jocuri, precum și un club de noapte plin de viață atunci când este deschis (sâmbătă). Noi, ajungând acolo într-o zi de marți, se înțelege că nu l-am descoperit.
Camera 115 care mi-a fost repartizată este situată la parter. Este una dintre cele mai frumoase camere în care am fost găzduită în ultima vreme. Este pardosită cu o mochetă atât de groasă încât simți cum ți se afundă tălpile în ea. Nici un zgomot de pași și nici un târâit de troler nu va răzbate de la tine până la vecini sau invers. Culoarea ei este greu de definit. Este un amestec de mov cu bej, foarte potrivit cu tot restul decorațiunilor din încăpere.
Patul, principalul element al mobilierului, tronează în mijlocul camerei, proaspăt primenit, cu patru perne mari plus încă două mici, decorative. Cu saltea și topper înalte și foarte comode, patul mare, cu cuvertură și capitonaj mov, are o singură noptieră pe care este o veioză. Cuvertura este o combinație reușită între materialul draperiei și al capitonajului de la pat. Fotoliul și masca galeriei, ambele îmbrăcate tot în mov, completează cromatic în modul cel mai fericit.
În încăpere se mai află un corp de mobilier, o întruchipare de dulap (cu rafturi și bară cu câteva umerașe) și birou cu sertar și un scaun, bineînțeles, tot mov. Televizorul este fixat în perete, deasupra biroului, iar pe birou se află tava cu tot ceea ce este necesar pentru a-ți prepara în cameră un ceai sau o cafea: cană electrică, două cești cu farfurioare, plicuri cu două feluri de ceai, doze mici de cafea solubilă, două sortimente de lapte condensat (cu diferite concentrații de grăsime), zahăr alb, zahăr brun și doi biscuiți.
Într-unul dintre sertarele de la noptieră se află Biblia, iar la birou, pitulat în fundul sertarului, am găsit un uscător de păr cu cablul bine înfășurat în jurul mânerului. Am crezut că nu este funcțional, dar încercându-l, am constatat că m-am înșelat. Uscătorul de păr funcționa perfect.
Mai trebuie menționat că iluminarea camerei se face prin multiple leduri montate în tavan, lumina fiind difuzată uniform, până în cele mai îndepărtate colțuri. În cameră sunt mai multe prize (englezești, deci necesitând adaptor) și întrerupătoare, toate metalizate. De asemenea, nu trebuie să uit a menționa că - deși afară nu era prea frig - am găsit camera încălzită. Tot cald era și caloriferul din baie.
Pliantul informativ specifică faptul că în unele dintre camere sunt facilități de călcat rufe, dar în camera 115 nu am descoperit așa ceva. Tot pliantul spune că unele camere oferă frumoase priveliști de la fereastră. N-a fost cazul camerei de la parter pe care am ocupat-o eu. De aici se vede doar colțul cu geamul de la baie, o parte din parcare și întinderea verde a câmpului.
Baia. Am spus deja că baia are calorifer (pe care l-am găsit încălzit) și un geam mărișor care se poate deschide larg. Două pahare, două seturi de prosoape (câte trei de diferite mărimi, plus încă unul supermic), recipiente cu săpun lichid la chiuvetă și la duș, cam astea au fost dotările băii atunci când am fost noi acolo. De remarcat este mobilierul modern al băii, dar și gresia și faianța foarte bine asortate.
Micul dejun. Restaurantul hotelului este frumos, încăpător și cu personal atent și operativ. Micul dejun nu a fost în regim de bufet, ci cu porții aduse la masă. Cafeaua și ceaiul, de asemenea, au fost aduse la masă. Angajații restaurantului umblau cu cănile mari cu ceai sau cu cafea întrebând pe fiecare ce dorește, apoi turnau în ceștile care deja existau pe mese. Untul, gemurile și laptele condensat - toate în doze mici, ambalate separat - erau puse în boluri, pe fiecare masă. Pâinea gata prăjită, caldă, era adusă la masă pe o farfurie mare din care se servea fiecare. Chiar dacă modul acesta de servire nu ni s-a părut cel mai confortabil, am apreciat serviciul prompt, precum și calitatea bună a produselor oferite.
După micul dejun am pornit din nou la drum. Urma o deplasare de aproape două ore și apoi vizita la situl arheologic Newgrange - cea mai veche și cea mai vestită necropolă megalitică din epoca bronzului. Dar, asta este o altă poveste.
Am fost cazată la The Chimney Corner Hotel - Belfast la 16 august 2016.
Trimis de iulianic in 25.10.16 14:19:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 54.68596800 N, -5.99690100 W - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "The Chimney Corner Hotel [Newtownabbey], Belfast" (nou-creată pe sait)
@webmaster45: Da, este OK!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)