GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De ce Matsuyama?
In reviewul precedent (vezi impresii) ramasesem pe un vapor dinspre Hiroshima, prinsi intr-o discutie cu un tanar japonez de 18 ani. Sa continuam povestea.
Dimineata acelei zilei, de Vineri 15 Februarie 2013, ne prinsese in Osaka. Am parcurs vreo 282 de km si am ajuns in Hiroshima, unde am vizitat cate ceva. Pe seara vroiam sa ajungem in Matsuyama, care e pe o alta insula, Shihoku, la vreo 65 de km distana, pe mare, de Hiroshima. Distantele sunt aproximative.
Insula Shihoku, e unita printr-o serie de “3 serii” de poduri de “main-land”, aflate la mare distanta intre ele. Sunt podurile de la Kobe, dintre care primul, numit “Akashi_Kaikyō” (en.wikipedia.org/wiki/Aka ... ky%C5%8D_Bridge), este podul cu “the longest central span of any suspension bridge in the world” – pe asta se poate trece doar cu masina, apoi podurile dintre Okayama si Kagawa - Seto Ōhashi (en.wikipedia.org/wiki/Great_Seto_Bridge), ”the world's longest two-tiered bridge system. ”, are vreo 13 km, si e pe doua nivele, pentru masini si pentru cale ferata, iar ultimul din serie, e “Shimanami Kaido” (japan-guide.com/e/e3478.html), care leaga Imabari de Onomichi. Asta ultimul, e singurul care poate fi traversat pe jos, sau cu bicicleta. Sunt mai multe poduri care leaga o serie de insule si fiecare podulet, are cate un recordulet la ceva.
Cand am citit despre aceste poduri, mi s-a pus pata sa le vad mai de-aproape. Chiar am studiat foarte mult, podurile de la Imabari si visam sa ma dau putin cu bicicleta pe acolo.
Sambata seara trebuia sa ajung in Okayama, de aceea cel mai logic, mi s-a parut sa vin cu ferry, din Hiroshima, sa fac un scurt popas la Imabari, iar apoi sa trec cu trenul, podurile inspre Okayama. Podul de la Kobe, ar fi trebuit sa-l vad din shinkansen (cica se vede)... eu insa l-am ratat.
Podurile au fost principalul motiv, pentru care am ajuns in Matsuyama, dar era si o ruta "off the beaten track", vorba inglizului. Distantele erau insa foarte mari si ma bucur ca mi-a iesit pana la urma pasenta. Aveam ceva emotii.
Pentru sederea de o noapte in Matsuyama am rezervat la hotelul:
Terminal Hotel Matsuyama.
Pagina oficiala: th-matsuyama.jp.
Pagina de la booking.com: booking.com
Am facut rezervarea prin booking.com. La mai toate hotelurile din Japonia, am procedat la fel.
Am avut ceva scandal cu sotioara, deoarece nu vroia sa mergem cu vaporul si sa platim in plus si nici sa ajungem la draqu’n praznic prin Matsuyama. In mod normal, puteam folosi JR-Passul si aveam calatoriile cu trenul deja platite. Dar deoarece, trenul trecea doar pe la Okayama, nu-mi ieseau pasentele. As fi ocolit prea mult, iar o noapte in Hiroshima (sau Miyajima) nu-mi suradea. Analizand datele problemei si “cunoscutele”, varianta aleasa mi se paruse cea mai potrivita.
Facusem rezervarea si eram linistit. Aveam doar emotii sa nu pierd vaporul si sa pot ajunge la timp. Cu cateva zile inainte de toata treaba asta, primisem un email de la cei de la booking.com:
“ Your attention needed, booking: 173644645 Terminal Hotel Matsuyama.
We have been contacted by Terminal Hotel Matsuyama. It seems that the credit card details you supplied are invalid.
What to do:
Click here to update your credit card details: MyBooking
You can also contact Terminal Hotel Matsuyama for further assistance.
Important: Please do this within 24 hours to ensure the hotel does not attempt to charge your card or cancel your reservation.
You still have a reservation at this hotel unless you receive a cancellation email.
You could possibly still be charged by the hotel:
For a no-show
For late cancellation
For prepayment
All payments are processed by the hotel.
We are also available 24 hours a day to answer your questions.
Kind regards,
Booking.com”
Nu mai stiu pe unde eram, dar am scris rapid un email hotelului, ceva de genul: “Am folosit aceeasi carte de credit, la toate hotelurile pe care le-am rezervat si nicaieri nu am avut probleme va rog sa reincercati. Multumesc... etc. ”
Apoi am fost numai pe drumuri si nu am mai putut intra sa verific emailul.
Drumul cu vaporul din Hiroshima
Am sa atasez cateva poze din calatoria cu vaporul, la acest review. Vaporul de la Hiroshima, face un stop intermediar la Kure. Pentru orele de plecare ale ferrybotului vedeti aceasta pagina: setonaikaikisen.co.jp/for ... sen_english.pdf.
Portul Kure, este un port foarte important pentru Japonia. Recent au deschis si un muzeu naval aici si am reusit sa-l zaresc si eu de pe vapor. Cred ca merita o vizita. In santierul naval de la Kure, a fost asamblata si una dintre cele mai mari nave de razboi construite vreodata: Cuirasatul Yamato (ro.wikipedia.org/wiki/Cui ... _japonez_Yamato). Aceasta nava a fost scufundata de aliati, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Japonezii sunt foarte mandri de acest port si constructiile lor, chiar daca au fost invinsi. Daca ajungeti in Kure, cred ca Muzeul Yamato, merita vizitat (yamato.kure-city.jp/english/e-index.html).
Am incarcat aici youtube, un filmulet sa vedeti cat a durat oprirea de la Kure. Atat pasagerii, cat si masinile asteptau in ordine, la coada. In cateva minute, au urcat toti si am si plecat. :)
Pe vapor, era un restaurant, un mini-casino si niste camere cu tatami, unde te puteai intinde daca doreai.
Dupa 2 ore si 40 de minute am ajuns in Matsuyama si deja incepea sa se intunece.
De aici, din ce citisem, ar fi trebuit sa gasim un shuttle bus, sau "limusine bus" care sa ne duca pana la gara JR Matusyama, langa care era hotelul nostru. Aveti grija ca sunt doua gari, numite Matsuyama. Cea mai mare, e deservita de o alta linie locala, nu de JR.
Am mers cu valul... si ne uitam dupa autobuzul care trebuia sa ne duca la gara. Era un autobuz, in care s-au suit mai multi, ne-am suit si noi.
Il intreb pe sofer: "JR Matsuyama? "... Nu stia deloc engleza. Se da jos cu mine, din autobuz si-mi arata ceva pe o harta care era in statie. Inteleg ca autobuzul nu merge pana-n centru, ci pana la o statie de tren. Dupa care urma sa luam tren, pana-n centru. Ma da in grija, unor salarymen, care se pare ca mergeau tot acolo.
Ajungem in gara. Aici, nu stiam daca e un tren JR, sau local. Pana la urma ne prindem ca e o companie locala si cumparam bilete de la automate. Vreo 300 de yeni parca am dat. Ne-am suit cu salarymeni nostri si ne-au zis cand sa coboram. Se facuse noaptea de-a binelea. Calatoria cu trenul cred ca a durat peste jumatate de ora.
Deci daca o sa aveti vreodata treaba pe aici: Port Matsuyama –Centru...combinatie autobuz, tren local.
In Matsuyama, nu prea sunt obisnuiti cu straini. Urcase unul langa noi si parea foarte emotinat, ca ne-a vazut. A doua zi, pe strada, au fost cativa care ne faceau “bye-bye” din masini. Scrierile in limba engleza, lipsesc, atat prin gari cat si pe anunturi.
Trebuie sa va descurcati prin semne.
Am ajuns langa gara, dar nu am gasit hotelul din prima. Este chiar langa gara, dar l-am ratat, deoarece pe tabela scrie numai in japoneza. Am mers o bucata, pana am intreba un paznic. A trebuit sa-i aratam numele hotelului scris in japoneza. E bine sa aveti adresele hotelurilor scrise in japoneza. Ne-a aratat sa mergem inapoi.
Era foarte simplu, deoarece e chiar langa gara.
Intram. Mergem la receptie si-i dam hartia cu rezervarea de la booking.com, in japoneza.
O tinerica si un El, la receptie. Ia rezervarea si incepe sa butoneze la calculator. Vad ca-i pica fata... :) Auleo... ma gandesc, a gasit vreo buba si ramanem acuma fara rezervare.
Se uita la noi, si ne zice:
“-Please... ”dupa care face o pauza mai lunga si se gandeste... ”... wait! ”
“-Please wait! ”
Waituim. Incepe sa vorbeasca cu colegul. Il cheama. Se uita la calculator. Se uita la noi. Iar butoneaza la calculator.
“-Please... wait! ”
E de nasoale. Amandoi sunt abatuti. Merg in biroul din spate, unde e o domnita mai in varsta.
-“Wait... please! ”
Incepe sa butoneze si aia ceva si pana la urma printeaza o foaie si vine si ne-o arata:
“S***** Traian
Prearranged accommodation of tomorrow's hotel was canceled and carried out.
A reason is because there was a notice when the credit card of the reservation from booking.com could not be used.
I'm sorry.
Terminal hotel Matsuyama
--
ターミナルホテル松山
Vezi doamne, imi trimisesera, un email cu o zi inainte, prin care ma anuntasera ca anulasera rezervarea deoarece nu functionase cartea de credit. O traducere facuta de google translate, cred.
Citesc. Se uita la mine.
Le zic:
“-Nene, am fost on the road, nu am avut timp sa citesc emailuri. Ma dau cu shinkansensuri si I travel on the boat de cateva zile. What shall we do? ” Ma dati afara? Ma nenoroceste my wife. Aveti mila de un biet traveller! ”
Se uita la mine. Ma uit la ei. Se uita unul la altul. Nu am curaj sa ma uit la consoarta. Moment de suspans...
“-Please... wait! ”
Ne trimit sa stam jos.
Dupa vreo 5 minute, ne cheama si ne spun ca se rezolva. Ma trecusera toate sudorile, ca am de catat camera, noaptea, cu rucsac in spate (si nevasta tot acolo) printr-un oras putin cunoscut :)
Platim camera, chiar mai ieftin decat facusem rezervarea. Au uitat sa mai ia TVA-ul cred. Probabil de emotie. Am platit vreo 5900 de yeni. Barbatul vine cu noi, sa ne duca la camera.
Camera
Cheia de la usa o infinge intr-o yala in perete, pentru a porni curentul Camera e business hotel, standard. Destul de mica, pereti goi, baia compacta, montata in camera.
Patul destul de mic si mocheta cam murdara.
Ce a fost interesant la hotelul asta a fost ca am gasit o cascheta din aia, pentru “protectia muncii” si o lanterna. Cred ca multi dintre clientii lor, sunt muncitori ai cailor ferate.
Un telefon vechi pe perete. Perdeaua de la dus cam murdara.
Patul comfortabil insa.
Cu curatenia, ar fi putut sta mai bine.
De la geam, avem o priveliste asupra garii si a unei statii de tramvai in stanga. Conectiile sunt bune.
A trebuit sa ajung cu reviewurile la hotelul asta, sa-mi dau seama de o chestie la geamuri. Este un fel de panza in zig-zag in sticla si banuiesc ca e ceva similar cu parbrizele de masina. Au rolul sa tina sticla, in caz ca geamul se sparge, in timpul unui cutremur, evitand astfel pericolul ca trecatorii sa fie loviti de cioburi. Asta e doar o supozitie de-a mea, dar am vazut ca toate geamurile sunt asa.
Prin imprejurimi:
Gara JR e foarte aproape, de acolo am si luat trenul a doua zi, inspre Okayama. La fel si o statie de tramvai. Transportul in comun nu e complicat. La fel ca-n Hiroshima, tramvaiele sunt la putere si aici.
In gara, exista o placintarie. Pentru breakfast, se poate folosi.
Exista wireless in lobby si mai erau doua laptopuri care puteau fi folosite de catre clienti.
A doua zi, am putut lasa bagajele la hotel.
In camera mai erau niste brosuri cu Pelerinajele din insula Shihoku. Banuiesc ca pe langa clientii ce lucreaza la CFR, mai au si pelerini. Pelerinajul este ceva similar cu ala din Spania. Pelerinul se imbraca in alb si cu un toiag in mana face un ocol al insulei la vreo 88 de temple, in nu stiu cate zile si nu stiu cate zeci de kilometri. Multi fac acest pelerinaj pe jos, dar se pote face si cu autocarul.
Altceva despre hotel?
Nu-mi aduc aminte.
Pe scurt: pozitionare foarte buna. Engleza zero. Ar fi putut fi mai curat... cladirea e mai veche si apartine de CFR-ul lor, bun pentru o noapte, preturi rezonabile.
A... mai au intelegeri cu o baie publica, undeva in apropiere. Daca sunteti client al hotelului puteti folosi acea baie la jumatate de pret – 250 yeni.
Restul mai vedeti prin poze.
Un hotel ok, pentru o vizita in Matsuyama.
Trimis de TraianS in 27.05.13 13:03:02
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TraianS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 33.84092900 N, 132.75214700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitarile sunt insuficiente in cazut tau si al povestii de fata.
Deja am o droaie de informatii inca neasimilate, daca la inceput as fi citit pe nerasuflate, acum am ajuns la 1-2 /zi
Nici nu vreau sa ma gandesc cata munca de documentare a fost inainte si mai ales dupa pentru a ne da noua pe tava astfel de informatii.
Minunata vacanta insa si mai minunat gestul tau de a povesti asa detaliat si nu pe repede inainte in 2-3 rw.
Nu am terminat, insa sper sa nu ne lasi cu ochi in soare... sau mai bine spus cu ochii la Tara soarelui rasare si sa nu termini povestea complect si definitiv cu tot cu intoarcerea victorioasa pe plaiuri natale... defapt acasa.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)