GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În loc de concluzii - TTR - noiembrie 2012
S-a scurs deja o săptămână de la închiderea Târgului de Turism al României, ediția de toamnă, iar ecourile acestui regal, în presa de specialitate, încă nu s-au stins. Mă simt dator față de cititorii site-ului AmFostAcolo, inimoși consumatori de vacanțe, să redau în linii mari atmosfera și mai ales tendințele turismului românesc pentru sfârșitul acestui an dar și pentru primăvara – vara anului viitor.
Nu am fost expozant sau participant la Târg, calitatea mea a fost de simplu vizitator, consumator de turism, astfel încât relatările mele pot fi interpretate ca fiind subiective, în conjunctura ofertelor lansate și promovate pe piață.
Cel mai mare eveniment organizat in România privind industria turistică, s-a desfășurat pe parcursul a patru zile, reunind peste 200 de expozanți, touroperatori consacrați, dar și agenții de turism cu potențial și oferte remarcabile, federații, patronate și asociații de promovare a turismului românesc. Partenerii acestui regal turistic, așa cum îmi place mie să spun, au fost ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism), Federația Patronală din Turismul Românesc (FPTR), Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC), dar și Camerele de Comerț și Industrie din România. Pe lângă acestea, au fost prezenți reprezentanți din turismul mondial, din peste 25 de țări, cele mai reprezentative și cu ofertele cele mai variate fiind Egipt, Bulgaria, Ungaria, Israel, Austria, Turcia, Grecia și Cipru.
La fel ca anul trecut, Tărgul s-a desfășurat la Romexpo, în pavilioanele C1, C2 și C3, pavilioanele C4 și C5 fiind destinate amenajărilor hoteliere.
Față de anul trecut mi s-a părut mult mai aglomerat, mai mulți consumatori de turism dornici de a se informa și achiziționa o vacanță în țară sau străinătate. Chiar și expozanții mi s-au părut mai mulți, cu oferte foarte atractive.
Aglomerația cea mare a fost în primele două pavilioane, terenul de desfășurare al celor mai importanți touroperatori de pe piață, locul unde am putut remarca și cele mai multe reduceri pentru vacanțele de iarnă, dar și pentru cele de anul viitor. Au fost câteva standuri extrem de aglomerate în ciuda mărimii lor generoase, agenții de turism fiind solicitați din plin pentru a răspunde întrebărilor și solicitărilor vizitatorilor. Cei care păreau mulțumiți de răspunsurile primite, erau invitați să se așeze la masa negocierilor, pentru tratative și semnarea contractelor. Dacă agențiile mari, practicau reduceri cuprinse între 30 și 50 la sută, cele mici veneau cu promoții cuprinse între 15 și 40 la sută, dar și cu oferte de excursii optionale în cadrul vacanțelor achiziționate.
Pe lăngă conceptul de early booking, prezent la mai toate agențiile, a apărut și instant booking, o latură bine găndită de către cei care își promovează destinațiile turistice în cadrul unei negocieri directe, cu valabilitate doar pe durata de desfășurare aTârgului de Turism.
Dacă pentru o anumită destinație de vacanță se acordau reduceri de pănă la 30-40 la sută din valoarea pachetului, cei care achiziționau la fața locului vacanțe în țară sau străinătate mai beneficiau de o bonificație importantă sau opțiuni gratuite pentru anumite servicii. Aceste oferte erau prezente mai mult pe segmentul de early booking, pentru anul 2013, dar și pentru vacanța de iarnă din acest an, în special pentru Bulgaria și Austria. Adică ofertele străine mi s-au părut pe cât de multe și variate, pe atât de accesibile și interesante. Cele din România, prezente și ele in număr destul de mare, în opinia mea, nu s-au ridicat la nivelul celor prezentate de standurile țărilor cu tradiție în turismul de iarnă și aici mă refer în special la Austria. România a câștigat segmentul vacanței de Crăciun, marea majoritate a turiștilor care au achiziționat vacanțe pentru acea perioadă, au ales să petreacă Crăciunul în stil tradițional în zonele Bran – Moeciu - Rucăr, Valea Prahovei și Bucovina, acestea fiind cele mai căutate. Prețurile au pornit de la 1000 de lei/pachet, însă din discuțiile purtate cu diferiți agenți de turism am aflat că în marea majoritate a cazurilor vacanțele ieftine și fără prea multe opțiuni, se vănd mai greu. Sunt preferate vacanțele cu cât mai multe opțiuni, iar mai nou, turiștii se interesează de vacanțețe all-inclusive la munte, în stil tradițional.
Pentru Revelion atenția turiștilor s-a îndreptat către destinațiile externe.
Pentru Austria, de exemplu, o vacanță de 7 zile pentru schi, pornește de la 300 de euro de persoană, preț în care intră doar cazarea, în timp ce pentru Bansko și Pamporovo, prețurile pentru un sejur de 4 zile pornesc de la 200 de euro de persoană, tarif care include cazarea cu mic dejun și în unele cazuri și transportul cu autocarul.
Au fost turiști interesați de țări exotice pentru Sărbătorile de iarnă, Dubaiul fiind printre primele preferințe, însă s-au vândut vacanțe și în Thailanda, Mexic. Kenya, cu prețuri începând de la 500 euro/pachet de persoană.
Un alt segment care a stârnit un interes deosebit a fost reprezentat de croaziere și de destinațiile pe care aceste le ating, mult mai variate și mult mai accesibile la preț decât în anii precedenți. Astfel, s-au putut achiziționa pachete de câte 7-14 zile de voiaj de la prețuri începând cu 350 de euro/persoană pe rute care ating cel puțin două continente și care includ porturi și orașe importante din punct de vedere turistic.
City-break-urile au fost alese de un număr important de turiști, marile agenții consacrate pe acest segment semnând importante contracte; astfel pentru un sejur cu ocazia Targurilor de Craciun din Praga, Viena, Roma, Paris sau Barcelona, turisții au scos din buzunar, în medie aproximativ 400 de euro/persoană.
Nu în ultimul rând, programul Senior Voyage destinat persoanelor cu vârsta peste 55 de ani, a început să prindă din ce în ce mai mult bucurându-se de un real succes, cele mai căutate destinații fiind cele din Spania, Israel, Franța și Cipru. Prețurile au fost destul de accesibile, au pornit de la 350 de euro/persoană, cu demipensiune, transport cu avionul și una sau două excursii locale opționale gratuite.
Pentru anul viitor s-au semnat deja foarte multe contracte în ceea ce privește litoralul românesc, stațiunea vedetă fiind Mamaia, aleasă recent la Monte Carlo cea mai în vogă stațiune din Europa. Pe lângă Mamaia, ca o surpriză generală, stațiunea Neptun a beneficiat de un interes deosebit, fiind în topul preferințelor turiștilor, aproape la egalitate cu perla litoralului românesc.
În pavilionul C3 s-a promovat România ca destinație turistică, aici fiind cuprinse mai toate Asociațiile de Promovare și Dezvoltare Regională care au aderat la programul Regio, dar și Primării, Comune și Consilii Județene, care au dorit promovarea valorilor locale ca destinații turistice strategice. Tot aici au fost prezente diferite standuri media și de informare turistică, cu foarte multe materialele pentru alegerea unor variante inteleligente de vacanță.
M-am putut revedea cu personalități implicate în turism pe care le apreciez foarte mult, am cunoscut persoane care prin activitatea lor pe diverse bloguri de turism luptă pentru un turism de calitate și pentru promovarea valorilor naționale ca destinații de interes turistic. M-am revăzut și cu doamna Corina Martin, care a afirmat într-un comunicat de presă, ulterior închiderii acestui regal turistic, faptul că Târgul de Turism al României ediția de toamnă, a constituit lansarea a două noutăți. Prima ar fi lansarea conceptului city break pentru țara noastră, destinat străinilor dar și românilor, program care va fi lansat în trei orașe pilot, reprezentative pentru turismul românesc, aici mă refer la Brașov, București și Sibiu. Dacă acest nou concept va prinde, programul va fi lansat la o scară mult mai mare, care va include noi repere turistice naționale. În același timp, se vor putea duce negocieri cu CFR-ul, pentru a se aplica reduceri turiștilor care cumpără astfel de pachete.
A doua noutate lansată la TTR, este organizarea unor circuite turistice în România, pentru români, în scopul de a promova valorile naționale și a stimula interesul românilor pentru ele... Acestea vor fi organizate de către agențiile de turism în parteneriat cu Asociațiile de Dezvoltare Regională și vor cuprinde printre altele promovarea obiectivelor turistice cu impact mediatic redus sau aproape inexistent.
Ca o concluzie generală, m-am bucurat de interesul vizitatorilor pentru TTR pe ansamblu, gama de destinații turistice s-a mărit considerabil, au aparut diferite programe care ajută turistul, dar poate ceea ce este cel mai important, prețurile pentru 2013 au rămas pe loc, ba chiar s-au micșorat pentru cei care au decis să achiziționeze o vacanță la Tărg.
Sunt fericit că litoralul romănesc a ieșit căștigător la TTR, vacanțele achiziționate de romăni, de la agențiile care vând aceste pachete, fiind în creștere față de anul trecut, când interesul românilor era ceva mai scâzut. Însă plecarea unor investitori germani sau spanioli de pe litoralul bulgăresc, cumulat cu creșterea tarifelor la cazare pentru unitațile all inclusive și diminuarea calității serviciilor, au condus la decizia românilor de a opta pentru vacanțe pe litoralul românesc. Dacă anul viitor, la TTR din primăvară, această tendință se va păstra, atunci putem afirma fără să greșim că litoralul românesc a câștigat bătălia cu Bulgaria.
Dar până atunci mai este destul, urmează vacanța de iarnă, iar eu profit de ocazie pentru a vă ura o vacanță cât mai frumoasă!
Trimis de pepsi70ro in 25.11.12 14:47:59
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Da, şi mie mi s-a părut o idee mai reuşită această ediţie. Poate şi pentru faptul că s-a renunţat la organizarea a 2 evenimente concurente.
”însă s-au vândut vacanțe și în Thailanda, Mexic. Kenya, cu prețuri începând de la 500 euro/pachet de persoană.
Sincer eu nu cred in astfel de oferte. La 500 euro/pers. nu este acoperit nici biletul de avion pentru aceste destinatii.
@pepsi70ro: Pe langa Superbonus, felicitari pentru modul sintetic in care ne-ai prezentat concluziile tale, bine argumentate, privind Targul de Turism din aceasta toamna.
Am fost si eu la targ, duminica, in ultima zi, cand mai erau doar cateva ore pana la inchidere. Calitatea mea - cel mai simplu vizitator, fara intentia de a achizitiona ceva deoarece nu aveam nimic in plan si nici in buzunare. Mi-a placut atmosfera, am vazut standurile marilor operatori si am colectat sumedenie de pliante si brosuri. Inca nu le-am citit pe toate. Fata de anul anterior, am remarcat o atentie suplimentara in promovarea turismului romanesc. Materialele publicitare sunt de calitate si intr-o forma grafica de exceptie, insotite de harti si DVD-uri. Deja mi-am conturat cateva destinatii de weekend incepand cu primavara viitoare.
@Andox, am impresia că una din acele oferte ti-am trimis-o si ție, este o foaie xerox cu tarifele pentru Kenya, parcă. Dacă nu, mâine seară cănd voi ajunge acasă o voi scana si ti-o trimit. Oricum știi ce înseamnă o astfel de ofertă, nu? E asemănătoare reclamei cu un passat la 10.000 euro.
@Andox: Am fost si eu la targ iar oferte de 500 de euro in Kenya, Mexic... etc nu exista. Crede-ma ca am prieteni buni care au agentii de turism si au fost prezenti la targ si stiu ff bine. Poate prietenul Pepsi a incurcat destinatiile.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 Târgul de Turism – ediția a 50-a – rece ca o zi de iarnă — scris în 22.11.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 La Târgul de Mucenici într-o zi însorită de primăvară — scris în 10.03.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Târgul de Crăciun de la Hala Laminor - cel mai tare din parcare? — scris în 19.12.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Târgul de Crăciun cu ... palmieri – Laminor Winter Wonderland — scris în 15.12.23 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Feeria de Crăciun din Sectorul 6 — scris în 12.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Laminor Winter Wonderland la Hala industriașului Malaxa — scris în 10.12.23 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Explozie de beculețe în cartier — scris în 01.12.23 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ