Priveliște frumoasă și preț corect în inima Istanbulului

TIPĂREȘTE

Principala condiție pe care trebuia s-o îndeplinească hotelul/pensiunea ce ne va găzdui în Istanbul era să fie poziționată cât mai aproape de principalele obiective turistice; preferabil, în așa-zisa zonă istorică. Era de dorit să lăsăm mașina în parcare și să nu ne mai folosim de ea până în dimineața plecării; deci trebuia să avem parcare. Și, desigur, un minim confort. Și nici prea scump să nu fie... O să ziceți că nu există așa ceva. Ba da, există. E un mic hotel de familie și se cheamă Sur Hotel Sultanahmet. Precum majoritatea cazărilor noastre, booking-ul mi l-a furnizat.

Am rezervat încă din ianuarie o cameră triplă, pentru 4 nopți, cu mic dejun inclus și drept de anulare gratuită până cu o lună înaintea plecării, pentru suma totală de 266,4 euro. La puțină vreme, am primit un e-mail cu mulțumiri din partea proprietarilor. După câteva luni, am mai primit unul; rezervarea era garantată cu cardul, care cică nu era valid. Am actualizat datele cardului pe site și totul a fost ok ulterior. Un mesaj similar aveam să primesc după ceva vreme și de la hotelul din Obzor, iar am actualizat, iar a fost ok... În fine, mi s-a părut ciudat și n-am prea priceput eu ce și cum, dar nu m-a fraudat nimeni cu nimic și am luat-o ca atare.

Precum îi spune și numele, hotelul nostru se găsește în zona veche a orașului, cartierul Sultanahmet, aproximativ la jumătatea distanței dintre Moscheea Albastră și Marea Marmara (către care unele camere, precum și terasa comună de la ultimul nivel, oferă frumoase priveliști). Adresa din buletin este str. Mustafapașa nr. 3. Noi aveam să traversăm Bosforul pe sub mare, prin Tunelul Avrasya, apoi să continuăm pe Kennedy Cd., ce merge paralel cu faleza; la primul giratoriu ne-am întors o bucată și tot din Kennedy ăsta am intrat spre stânga în orașul vechi; pe urmă pe străduțe pietruite, înguste, cătinel, până la adresă (conduși de GPS).

Din stradă, hotelul pare că are 3 niveluri, parterul îmbrăcat în cărămidă aparentă, celelate în zidărie roșcată; dacă te uiți atent, se mai vede un etaj adăugat în jumătatea dinspre mare. Ferestrele de la primele două niveluri sunt arcuite în partea superioară și dublate cu protecție din fier forjat, în total dezacord cu ultimele, de factură modernă. Pare să fie vorba despre o clădire veche, căreia i s-au adăugat unul sau două etaje. Niciuna din ferestre nu prezintă balcon. Deasupra intrării e o plăcuță cu numele hotelului, alta agățată lateral, acolo unde se termină primul etaj.

Spațiul în care am pătruns este împărțit formal în mai multe zone. Imediat în stânga găsim o măsuță cu pliante și reclame turistice, încadrată de câte un fotoliu îmbrăcat în piele; deasupra, pe perete, două tablouri, dintre care unul înfățișând chiar hotelul, precum și câteva decorațiuni otomane pe o etajeră. În față vine recepția; alături, clasicul dulăpior pentru chei (ocazie cu care am aflat că sunt 9 camere în total). În dreapta se află un spațiu mai larg, cu rol de relaxare, cu aspect plăcut și cald, parcă ești acasă, în living (ce-i drept, mobilat un pic cam bătrânicios). Există scaune tapisate cu piele, o canapea acoperită cu o cuvertură ciclam, o măsuță scundă și un televizor. Și un covor cu motive musulmane și ghivece cu plante în dreptul ferestrelor.

Ne-a întâmpinat o doamnă între două vârste, ce avea să se dovedească a fi chiar stăpâna casei. Veselă și amabilă, ne-a fotocopiat actele, ne-a dat informații despre mic dejun (orele 9-11, pe terasa comună de la ultimul etaj), apoi ne-a înmânat cheia și ne-a rugat să achităm cazarea. Am vrut s-o facem cu cardul, dar ea a preferat cash; am dat 250 euro, am completat în lire turcești. Mai rămânea de rezolvat problema parcării. De fapt, după cum e de așteptat ????, nici vorbă de parcare proprie hotelului; regula e să parchezi pe stradă, în așa fel încât să nu încurci pe alții. Doamna ne-a sugerat câteva locuri, care deocamdată erau ocupate, dar ne-a zis că după 7-8 seara vom găsi multe din ele libere. Așa a și fost; Tati a pus mașina cât de cât, pe urmă a mutat-o într-un loc mai ferit și acolo a rămas până la final.

Noi am primit camera 102, către care am fost conduși de gazda noastră. Precum era de așteptat, hotelul nu beneficiază de lift, accesul se face doar pe scările ce urcă în spirală; puțin cam înguste chiar și pentru mine, dar mărginite de o balustradă din fier forjat. Camera noastră a fost la primul etaj, prima din dreapta, iar ușa se descuie cu o cheie obișnuită (am avut prins de ea ditamai brelocul pe care era inscripționat numărul camerei; l-am desprins de la început și l-am atașat din nou la plecare).

Camera e chiar măricică, mai mult lungă decât lată, 35 mp zice descrierea de pe booking. Am avut un pat dublu într-un capăt, iar pe peretele opus unul simplu, ambele dotate cu saltele confortabile și cu lenjerie albă, curată. Am avut câte o pernă de fiecare, iar prosoapele ne așteptau aranjate frumos, unul mai mare și unul mai mic, în dreptul fiecărui ocupant. Doar o noptieră lângă patul cel mare; în partea cealaltă au renunțat s-o pună, ar fi blocat accesul la dulap; o noptieră (dar din alt film) și lângă patul de o persoană.

Între cele două ferestre era o canapea de 2 locuri, iar în fața ei o măsuță scundă, acoperită cu o față din satin maroniu, asortat cu draperiile. Ferestrele erau protejate și de perdele albe și dădeau spre mare, care însă se zărea doar ca o pată albastră, dincolo de calea ferată (pe care din când în când chiar mai trecea câte un tren!), niște ruine antice (aparținând vechiului Palat Bukoleon) și foarte mulți copaci. Se cheamă că era cameră cu vedere la mare?! Se cheamă! :) Cel puțin așa era descrisă și așa rezervasem! Am fost un pic dezamăgită, dar nu prea mult; la cât am stat noi în cameră... Și, în plus, avea să compenseze cu vârf și îndesat priveliștea pe care avut-o de pe terasa de sus!

Mobilierul a fost completat de un dulap cu uși culisante, dublate de oglinzi pe dinafară. Înăuntru am găsit spațiu suficient pentru umerașe, dar și rafturi; am găsit un seif, dar și o pilotă ușoară, de vară. Pe o comodă micuță (și asta din alt film, total diferit de primele două ????), era un televizor cu ecran plat – total inutil pentru noi. Oricum, n-ai fi putut privi la el din niciunul din paturi, ci doar stând pe canapeaua dintre ferestre. Lângă patul mic mai era un corp de mobiler cu un singur sertar; dedesubt am găsit răcitorul, iar deasupra o tavă ce conținea 3 ceșcuțe, o cană-fierbător și un pet cu apă plată (din partea casei). Erau și vreo două tablouri ce înfățișau peisaje – unul marin, celălalt hibernal.

Pereții sunt acoperiți cu un tapet ce imită marmura, pe nuanțe gălbui, asortate cu decorațiunile pictate de pe tavan. Pe jos, parchet laminat și două covorașe desperecheate. Iluminatul artificial este asigurat de 2 corpuri ce atârnă de tavan și încă unul fixat deasupra patului dublu. Aparatul de aer condiționat este deasupra celuilalt pat și chiar a fost nevoie să-l pornim din când în când. Parola de Wi-fi o primești de la recepție și acesta funcționează destul de bine.

După cum am descris eu, pare un talmeș-balmeș, dar să știți că n-a fost chiar așa; camera are o notă unitară și un aer intim și plăcut; până la urmă, aveam să ne simțim bine acolo!

Am avut și baie, desigur; nu prea mare, dar ok dotată. Chiuveta este încastrată într-un dulăpior, deasupra e alt corp de mobilier, cu etajeră, oglindă și încă un dulăpior îngust, suficient pentru produsele noastre de igienă. Deasupra, am găsit uscătorul de păr, iar pe etajeră 3 săpunele rotunde ambalate și 3 flaconașe cu șampon. Lângă tron am avut și perie de splălat WC-ul, iar cabina de duș se închidea etanș cu ușă culisantă. Evident, dintre consumabile n-a lipsit hârtia igienică, în cantitate suficientă, iar prosopul de ieșit din duș ne-a fost schimbat zilnic. Celelalte, împreună cu lenjeria de pat, după cea de-a treia noapte. De asemenea, în fiecare zi ni s-a dus gunoiul; de curățenie nu știu sigur, oricum nu prea aveau ce curăța după noi.

După ce ne-am instalat cât de cât, am fost curioși să inspectăm și zona comună de la ultimul etaj (al treilea). Treptele spiralate ne-au condus într-o cameră de dimensiuni medii, mobilată mai degrabă ca o bucătărie. (Aveam s-o întâlnim aici în fiecare dimineață pe stăpâna casei, pregătind micul dejun, câteodată ajutată de unul din cei doi băieți ce se succedau la recepție. Iar pe blatul din dreapta sunt aranjate platourile cu mâncare.)

Dar piesa de rezistență o reprezintă mica terasă acoperită, protejată de ferestre culisante pe două din laturile sale! Aici e zona în care se mănâncă dimineața, fiind mobilată cu mese și scaune; pe fiecare masă erau în permanență șervețele, scobitori, sare, piper, cuburi de zahăr ambalate. Un pic cam înghesuit totul, spațiul nu e prea generos, dar treci peste asta când o asemenea priveliște ți se înfățișează! Dincolo de ruinelele Palatului Bukoleon, se zăresc copacii și acoperișurile caselor vecine, precum și marea albastră, în toată splendoarea ei! Tabloul este fericit completat de jardinierele cu mușcate atârnate la geamuri, dar și de un colț verde, organizat într-un capăt al terasei. Pe lângă mesele de dimineață pe care le-am servit în acest minunat decor, ne-am făcut un obicei să ne încheiem fiecare seară la masa din colț, în compania lunii (aproape) pline și, uneori, a vaselor cu turiști ce staționau în larg, în timp ce aceștia petreceau (gazda noastră ne-a recomandat de vreo două ori o asemenea experiență, dar am zis pas, nu e chiar genul nostru).

N-aș putea spune despre micul dejun că a excelat în vreun fel (ba chiar că a fost cel mai slab din toată excursia noastră), dar nici nu ne-am ridicat nemâncați de la masă. În fiecare zi am avut de ales între aceleași variante – brânză, cașcaval, salam de vită, măsline, ouă fierte, iaurt, roșii, castraveți, pâine sau covrigi cu susan. A, și niște rulouri cu brânză și mărar, coapte la cuptor – foarte bune, mai ales când le prindeam calde. Plus ceai și cafea solubilă, precum și o băutură ce se dorea a fi suc de portocale. Fructe deloc. Și nu mi-a plăcut că toate erau tăiate în bucăți mici (să pară cât mai mult, probabil) – telemeaua în cuburi de 1,5-2 cm, cașcavalul la fel, feliile de salam și ouăle pe jumătate. Oricum, repet: ai ce mânca, la nivel basic. Pentru noi, care nu mâncăm mult o dată, micul dejun de la Sur Hotel a fost rezonabil.

Despre împrejurimi, numai de bine. Deși în plină zonă turistică, hotelul se află pe o stradă liniștită, cu clădiri aidoma, multe transformate și ele în spații de cazare. În imediata apropiere sunt vreo două magazinașe cu de toate (într-o seară chiar ne-am încropit o cină, nemaiavând chef să ieșim din casă), iar până la primul restaurant nu faci mai mult de 5-10 minute. Selectez din descrierea de pe booking câteva distanțe până la principalele obiective: 250 m – Moscheea Albastră; 700 m – Ayia Sofia; 1,6 km – Bazarul de Mirodenii. Până la terminalul de vase Eminonu am mers de mai multe ori pe jos și făceam cam 30 de minute. A, și încă ceva: deși este înconjurat de 3 sau 4 moschei, chemarea muezinului nu ne-a trezit în nicio dimineață!

Una peste alta, n-o fi fost luxul de pe lume, dar noi ne-am simțit bine în acest hotel, pe care l-aș alege cu ochii închiși și a doua oară! Îl recomand cu drag, pentru poziția excelentă și pentru vederea de pe terasa de sus, pentru personalul simpatic și mereu dornic să te ajute și, desigur, pentru raportul corect preț/calitate!

---

VIZUALIZĂRI: 1204 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI