ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.04.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 5

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CAZARE [camere etc]:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
25.00%
Foarte nemulțumit
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
57.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Sa nu va asteptati la prea mult...

TIPĂREȘTE

Am ajuns la Savoy spre sfarsitul lunii august 2018, oarecum intamplator, la invitatia unor prieteni care stateau acolo. Mentionez acest lucru pentru ca nu a fost o rezervare planificata, ci una "din scurt", pentru care am platit destul de mult, pret totalmente nemeritat, din punctul meu de vedere. Acum este sezonul in care apar reduceri si oferte pentru la anul asa ca va prezint si parerea mea pentru a va ajuta sper sa (NU) alegeti acest hotel pentru vacanta de la anul.

Incerc sa fiu foarte scurt si la obiect:

Localizarea: este in Mamaia, destul de central, langa Vega, zona La Butoaie... sunt multe magazine si restaurante pe langa, pozitionarea e direct pe plaja, cu acces separat si exclusiv pentru clientii hotelului. Din interior si pana pe plaja faceam, cu un copil dupa noi, maxim 3-4 minute.

Checkinul si personalul: checkinul nu a fost facut imediat dupa ce am ajuns, am asteptat, dar au fost in marja prezentata de hotel, adica pe la ora 15, am ajuns in camere. Ni s-au pus bratari pentru accesul la piscine si plaja, insa NU si pentru a lua bauturi sau mancare (alinclusive este singurul regim disponibil). Ok, suntem obisnuiti la noi, in Romania, la hotelurile cu AllInc sa nu poti bea ceva sau manca pana la ora 18 desi ai allinclusive, le este frica sa nu saraceasca cumva de la o bere si o apa. Fetelede la receptie blazate, scarbite, cum vreti sa o luati... sau poate foarte foarte obosite. Tot personalul era asa, indolent si nepasator, in general, desi copiii de la restaurant care debarasau se prezentau mai bine.

Curatenia: nu pot sa spun ca era murdar, dar nici foarte curat. Pe langa piscine era mizerie mereu, pahare aruncate, gunoaie... nu prea venea nimeni sa curete. In camere, relativ curat, dar personalul de la curatenie nu se spetea prea mult, fara sters praful, spalat pe jos, prin balcon sau alte chestii de-astea. Minimum cat sa nu reclami ceva.

Camerele. Tipice unui hotel de 2-3 stele, paturi twin lipite unul de altul, balcon mare, cu vedere laterala catre mare. Vederea noastra a fost proasta pentru ca am nimerit la un etaj inferior, dar banuiesc ca mai sus este ok. Acces cu cartela, prosoape curate, baia cu cosmetice umplute o singura data pe sejur. Aici ne-am enervat mereu, de ce trebuie sa ne milogim de hotel sa umple recipientele cu gel de dus, sampon si toate cele? Oricat ne-am enervat, nimic nu s-a rezolvat, decat dupa 1000 de insistente. Apoi o luam de la capat. Ne-am resemnat si gata. In camera e un minibar gratuit cu bere, suc si apa minerala. Se reumplea din cand in cand, atunci cand aveau chef.

Plaja si piscina. Ca sa incep cu ceva bun, va spun despre plaja: lata si foarte aproape de hotel. Curatenia era si nu prea: clasicele mucuri de tigari, hartii, etc. le gaseai la orice ora, dar nu pot sa spun ca era fff deranjant. Se practica rezervarea sezlongurilor dimineata, daca nu te trezeai cu noaptea-n cap nu mai prindeai sezlonguri cat de cat in primele randuri. Sezlongurile erau din plastic ordinar, obosite si incomode. Nisipul nu era fin, ci un fel de pietris si scoici sfaramate, destul de neconfortabil. Piscina: urata, neingrijita, departe de standardele de 4 stele asteptate. Placi desprinse, mizerie in apa, iar cea pentru copii, era dezastruoasa: multe fisuri in placile din piscina sau de la mal, bolovani de piatra pusi pe langa piscina (!!!) numai buni pentru impiedicarea copiilor, apa rece etc.

Mancare si bautura. Teoretic exista un sistem allinclusive. Cel mai prost experimentat de mine in Romania. Nu neaparat sistemul, cat calitatea produselor oferite: cele mai ieftine, ordinare si sinistre dintre ele. Bautura se oferea pe plaja, la piscina, restaurante (pe timpul meselor) si in barul de la lobby, numai la draft si numai din cele mai proaste sortimente de pe piata. Si cand spun proaste, ca sa exemplific, pecizez ca nici macar sucul nu era din gama Pepsi sau Coca-Cola (ce sa mai vorbesc de freshuri sau ceva superior), ci era acel gen pe care il gasiti in hypermarketuri la pet-uri de 2-2.5 l, la pret mai ieftin decat apa minerala. Otrava curata. Berea la fel, o spalatura, vinul, spirtoasele, la fel: no comment. Jalnic, serios. Mancarea, la fel: multa mancare gen "gatita": tocanite, amestecuri, chestii de-astea care pot fi refolosite. La pranz erau si vreo 2 ciorbe, apoi la cina cateva gratare uscate si niste pizza fara gust. Dulciurile: oh, Doamne, ce mizerii. Nu am putut sa mancam asa ceva. Mai erau puse si cateva fructe (mar si para, nu am vazut altceva). Cafea, espresso, frappe? Luati-va gandul la ceva calumea: cafea solubila. Atat. Proasta si fara gust. Sincer, am avut probleme mari in a da copilului sa manace ceva cat de cat rezonabil. Noua nu ne-a placut nimic de la acest capitol. Dar nimic, mancam asa cate ceva ca sa nu ne infometam. Nu cantitatea era problema, ci calitatea extrem de scazuta.

Distractie si relaxare. Este un hotel pentru familii cu copii. Toti aveau copii aici, si noi bineinteles :) E un capitol ok, sunt diferite spectacole seara, magicieni, teatru de papusi, copiilor le-a placut. Nu pot sa spun ca era ceva wow, dar daca cei mici au fost multumiti, atunci inseamna ca este in regula. Pentru adulti, "miorlaia" cate cineva seara, dar... mai bine nu.

Concluzii: nu il recomand. De ce? 1. Calitatea foarte proasta a mancarii si bauturii din pachetul allinclusive. 2. Zona de piscine foarte neingrijita. 3. Personal blazat. Puncte forte: distractia pentru copii si plaja relativ ok. Punand in balanta, nu as plati pretul cerut doar pentru spectacolul pt. copii, trebuie sa ii mai si hranesti pe acestia, trebuie sa te simti si tu, ca parinte, in concediu si trebuie sa fi si tratat ca intr-un hotel de 4 stele. La Savoy nu se intampla acest lucru.


[fb]
---
Trimis de rentea in 20.10.18 10:39:16
Validat / Publicat: 20.10.18 11:35:21
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2916 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rentea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23598 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

nrs †
[20.10.18 12:05:29]
»

nu te-am mai vazut de mult timp pe aici! un articol care sublineaza bine ce te poate interesa la un hotel, fiind venit de la cineva care merge in multe locuri din tara si chiar recomanda sejururile in Romania eu zic ca e foarte util.

la hotelul tau din Venus (scuze dar i-am uitat numele) nu ai mai fost?

renteaAUTOR REVIEW
[20.10.18 12:49:14]
»

@nrs: He, he! Nu am mai fost la Inter, dar am fost la mare la noi la 2 hoteluri foarte frumoase: Phoenicia Luxury (despre acesta am scris, am fost ascultator) si la Vega din Mamaia, care mi s-a parut chiar WOW! Promit ca povestim...

krisstinna
[20.10.18 15:54:25]
»

@rentea: Deci

Uimește-mă!

Cât a costat???

Dacă sunt fisuri in/la piscină e cam nașpa, nu se poate dezinfecta corect

Eu nu înțeleg cum de merg oamenii acolo

Nu judec, doar mă întristez, mă gândesc la banii munciți, mă gândesc la pitici.

Aș face o vrăjitorie cumva , ca nimeni din lumea asta sa nu mai meargă pe litoral, la aceste hoteluri nerecomandate. Atunci poate s-ar trezi și ei din euforia bogățiilor câștigate pe nedrept.

Dar eu nu am puteri, nici măcar de vrajitoare

renteaAUTOR REVIEW
[20.10.18 17:36:05]
»

@krisstinna: pe cuvant daca mai stiu exact cat am platit!! Oricum, ceva de genul 160-170 de euro, 2ad si un copil, cu allinclusive. Pe noapte. Raportand la calitatea produselor oferite, zilnic, mancarea si bautura pt toti 3 cred ca ar fi costat cam 10 euro, in total. Cam despre astfel de produse vorbim. Restul, cazare, servicii minimale si PROFIT nemeritat, bani “furati”, nemunciti, pt patroni. Un raport calitate pret mult mai bun am gasit la Phoenicia Luxury, desi pretul platit a fost mai maricel.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33
[20.10.18 19:48:06]
»

@rentea:

checkinul nu a fost facut imediat dupa ce am ajuns, am asteptat, dar au fost in marja prezentata de hotel, adica pe la ora 15, am ajuns in camere. Ni s-au pus bratari pentru accesul la piscine si plaja, insa NU si pentru a lua bauturi sau mancare (alinclusive este singurul regim disponibil). Ok, suntem obisnuiti la noi, in Romania, la hotelurile cu AllInc sa nu poti bea ceva sau manca pana la ora 18 desi ai allinclusive, le este frica sa nu saraceasca cumva de la o bere si o apa.

Tipic românesc. O dovadă de calicie absolut penibilă, asta ca să mă exprim elegant. Oricum tu ai fost norocos că măcar ai avut acces la plajă şi la piscină. Eu nu am avut acelaşi noroc la un hotel all inclusive din Venus, când am primit camera imediat ce am ajuns (13.00), dar brăţara abia trei ore mai târziu. Nu mă interesa masa lor de prânz, deoarece mâncasem bine pe drum la Eforie, tocmai pentru că ştiam despre această regulă aberantă, dar m-a deranjat teribil faptul că am ratat prima zi de plajă.

În ziua plecării, era înnorat şi bătea vântul, astfel că am făcut check out după micul dejun şi am întrebat dacă primesc înapoi banii pentru prânzul deja plătit, nu că aş fi sperat să văd vreun ban, dar eram curioasă ce reacţie au fetele de la recepţie. S-au uitat mirate foarte lung la mine şi... atât.

renteaAUTOR REVIEW
[20.10.18 19:55:45]
»

@nicole33: Nicole, stii care e problema? Sunt si prosti, pe langa faptul ca sunt calici. Si aici vorbesc despre patroni, nu despre fatucile acelea de la receptie, acolo nu poti sa ai pretentii prea mari. Atat pot, atat stiu, atat au invatat, atat le duce capul, dupa caz. Pe litoralul romanesc eu nu am intalnit nicaieri personal de nivel inalt la receptie. Nici la Phoenicia Royal, nici la Vega, nici la Inter, adica locatii unde ai avea pretentia pentru ca se pozitioneaza pe segmentul de sus al pietei. In restul tarii, lucrurile sunt putin diferite, dar la mare... dezastru.

Revenind la politica lor, ce sa zic, patronilor nu le pasa nici macar sa puna in aplicare "micile trucuri" din bransa, utile mai ales atunci cand nu prea ai ce oferi "pe bune" la hotelul tau: sa iti dea ceva "gratuit" la plecare, sa iti faciliteze accesul pe plaja sau la restaurante cu cateva ore inainte de checkinul de seara samd. Atat stiu ei. Pe mine nu ma vor mai avea client niciodata, evident, dar sunt (atat de) convins ca se vor gasi musterii... lumea e atat de usor de fraierit inca in Romania.

dsmures
[01.11.18 12:42:34]
»

@rentea: Parerea mea este ca all inclusive este cea mai mare prostie, arunci pur si simplu banii. E de preferat sa iei doar cazare eventual cu mic dejun. In rest sunt destule locuri unde poti servi masa, nu esti legat de un singur loc. Acum o saptamana am cerut oferta de pret de la Phoenicia Holyday, pentru ca am vazut ca au reducere 50% la Early Booking 2019... cu reducerea aceasta am primit oferta 2150 euro/ 10 nopti, 2 adulti si 1 copil. Cu reducere 50%!!!

Asta inseamna cam 1.000 lei pe noapte sau zi, cum vreti. Adica 10 milioane vechi pe zi??? Ce poate sa coste asa de mult? Un om normal nu ar plati 1000 de lei pe zi... Dar fiecare face ce vrea cu banii lui.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[01.11.18 13:41:30]
»

@dsmures: da, e corect, insa cand esti cu copii (bonus mofturosi) dupa tine, reevaluezi treaba . Daca si adus vorba de Phoenicia, iti recomand Phoenicia Luxury (NU holiday, aceasta e o porcarie de hotel), am scris un review despre ei, sunt foarte ok, un allinc comparabil cu lanturile bune de acest fel din Turcia. Noi am luat si pt la anul deja, ceea ce nu prea s-a mai intamplat pana acum

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dsmures
[01.11.18 14:48:38]
»

@rentea: hotelul LIDO este ideal, am fost anul acesta si probabil vom merge si anul viitor (desi m-am saturat de mare... de vreo 10 ani mergem). In zona butoaie gasesti tot ce este necesar pentru servit mesele... e la 2-3 minute de mers pe jos. Un alt loc foarte bun este hotel Acapulco din Eforie Nord... au si restaurant, au si autoservire... aceeasi bucatarie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[01.11.18 16:24:45]
»

@dsmures: sunt convins ca sunt hoteluri bune acestea, dar sunt totusi clase diferite de confort.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dsmures, rentea, savoy2012
Alte impresii din această RUBRICĂSavoy Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054234027862549 sec
    ecranul dvs: 1 x 1