ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.03.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2012
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII -- v: -

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

De Rusalii am revenit pentru a treia oară

TIPĂREȘTE

Așa cum precizam în impresiile din anii trecuți (aici si aici), am fost la Elenite, mi-a plăcut și am revenit profitând de week-end-ul prelungit de la început de iunie. Mai mult, am convins și o altă familie să ne însoțească.

Drumul deja prea bine cunoscut a fost următorul: București-Giurgiu-Ruse-Razgrad-Schumen-Varna-Sunny Beach (întoarcere la 180 grade) -Vlas-Elenite, drum care se termină în poarta resortului Royal Club Victoria. În cei doi ani de când nu mai fusesem, s-au schimbat destul de multe pe aici și nu neapărat în bine. Spun asta deoarece am constatat cu surprindere că zona neamenajată unde parcam gratuit mașina nu s-a transformat, așa cum speram, într-o parcare, atât de necesară pentru cei veniți la Elenite cu mașina, ci s-au apucat să construiască buticuri și o farmacie (aici răuvoitorii ar putea comenta că este extrem de necesară pentru ”victimele” mâncării servite la restaurant).

Plecasem de acasă convinsă că va trebui să plătesc parcarea 5-10 leva pe zi, așa că fără nervi încercăm să găsim și un loc liber. Suntem norocoși că ne vede un bell boy de la hotel și ne face semn să parcăm în dreapta intrării în resort în zona de staționare a taxi-urilor. Descărcăm bagajele, le urcăm în mașinuța electrică și ne oprim la recepție la Royal Park. Era doar 11.00 când am ajuns și deja mă gândeam să facem o plimbare prin resort în așteptarea orei 14.00 de check-in.

Avem din nou noroc și primim imediat cheile de la două camere alăturate aflate la etajul al doilea al hotelului, cu vedere la mare așa cum am plătit, în aripa dinspre Andaluzia.

Pentru ca surpriza să fie totală, ni se pun brățările (verzi de data aceasta) și suntem invitați să luăm masa de prânz. Nu-mi venea să cred că recepționerele de la acest hotel știau să și zâmbească și să fie amabile.

Etajul al doilea a fost cam jos pentru gustul meu, dar perfect pentru prietenul nostru care are rău de înălțime, motiv pentru care nu am mai solicitat schimbarea acesteia cu una aflată la un etaj superior și cum cerusem la momentul rezervării.

Camera a fost așa cum știam: curată, aerisită, cu mobilierul puțin învechit. Camera era dotată cu două paturi simple lipite, foarte comode, noptiere, o canapea de două locuri extensibilă, o măsuță, televizor de tip vechi și minibar, pe jos era mochetă curată. Aerul condiționat funcționa, dar nu l-am folosit. Baia era curată, cu cadă, o combinație interesantă de alb-negru la gresie și faianță, cu toate cele funcționale.

Am remarcat că schimbaseră perdelele de duș cu unele mai puțin strident colorate, precum și tapițeria nouă a canapelei extensibile din cameră. Minibarul conținea doar două sticle de apă plată de 0,5 litri și două batoane de ciocolată și nu a fost completat.

Spre deosebire de camera prietenilor noștri, camera noastră avea balconul mai mic, din fier forjat, oarecum suspendat, ceea ce crea o ușoară senzație de disconfort, dar încăpeau în el două scaune și o măsuță. Lipsea suportul de uscat prosoape. Din balcon admiram marea, piscina și restul complexului până departe spre Royal Bay.

Cameristele au rămas tot superficiale și distrate așa cum le știam. A doua zi când au venit la curățenie au luat prosoapele folosite uitând să aducă altele curate. Am sunat la recepție și în câteva minute s-a rezolvat problema, cu câteva scuze în limba bulgară. În cele trei zile cât am stat nu au fost schimbate cearșafurile, dar nici nu a fost necesar.

Restaurantul hotelului se află la subsol față de nivelul recepției și la nivelul piscinei venind dinspre plajă. Mâncarea a fost la nivelul așteptărilor, suficient de variată pentru a avea de unde alege și cel mai mofturos turist. Nu se compară cu varietatea și calitatea mâncării de la Kaliakra (din 2008) sau de la Duni (Marina Royal Palace), dar totul a fost proaspăt și bine gătit. Am stat doar trei zile, dar în acest timp nu am sesizat să se repete felurile de mâncare, cu excepția celor de la micul dejun. La fiecare prânz și cină erau câte două feluri de supă/ciorbă, una de carne și alta de legume, de fiecare dată altele. Le-am încercat pe toate cele cu carne și mi-au plăcut. Am avut și carne la grătar și pește. La desert am preferat baclavalele prăjiturilor lor cu multă cremă sau torturilor, dar și fructele și înghețata au fost foarte bune.

Cafeaua servită la micul dejun este destul de slabă, dar cafegiii hotărâți pot găsi espresso foarte bun la lobby bar.

Am mâncat numai pe terasa restaurantului, aflată în imediata vecinătate a piscinei, mese curate, frumos aranjate și debarasate rapid. Mai neplăcut pentru noi a fost faptul că nu am putut fuma pe terasa centrală a restaurantului ca în anii precedenți, ci doar pe extreme, deoarece tocmai ce intrase în vigoare o nouă lege, mai restrictivă decât precedenta, referitoare la fumatul în spații publice și bulgarii chiar aveau de gând să o respecte. De aceeași interdicție ne-am lovit și seara la Broadway Animation Hall și la Galaxy Night Club, astfel că am evitat locurile respective alegând terasele în aer liber ale celorlalte baruri din resort și sunt destule.

Nu am mai făcut rezervare la restaurantele a la carte deoarece prietenii noștri nu sunt fani mâncare bulgărească și am mâncat foarte bine în restaurantul hotelului.

Serile ni le-am petrecut pe terasa de la Royal Bay, aflată deasupra mării, un loc în care eu m-am simțit întotdeauna foarte bine, aducându-mi aminte de Grecia. Cu această ocazie am remarcat construirea unui corp nou la acest hotel, aproape gata de a fi dat în folosință. Royal Bay era și de această dată plin de turiști britanici și germani. Probabil pentru a stabiliza malul, au lărgit artificial plaja din dreptul hotelului. Mie îmi plăcea mai mult cum era înainte cu valurile spărgându-se de zidul terasei. Mirosea mai mult a mare.

Am regăsit aceeași plajă lată, frumoasă, curată, cu nisip fin și cu intrare destul de lină în apă, întregul resort fiind situat într-un golf superb, unde muntele se termină în mare. N-am reușit nici de această dată să găsesc bolovanii sau algele care i-au nemulțumit pe alții. Însă am reușit să găsim șezlonguri libere în primul rând fără a ne trezi cu noaptea în cap. Ne așezam și noi prosoapele înainte de a merge la micul dejun. O problemă a constituit-o sistemul destul de rudimentar de fixare a umbrelelor, dar ne-am descurcat improvizând și noi. Vremea a fost frumoasă, am făcut plajă și ne-am bronzat. Apa mării este încă rece la început de iunie, dar noi nu suntem pretențioși și am făcut baie în fiecare zi, am înotat și ne-am bălăcit, deși mi-ar fi plăcut să fi fost ceva mai caldă. Făcând o comparație cu Marea Mediterană pe Costa Brava în care intrasem cu doar o săptămână înainte și care mi s-a părut cumplit de rece, tot mai bine a fost la Marea Neagră, fie ea și bulgărească.

Am ratat în acest an vizitarea parcului acvatic Atlantida, spre marea dezamăgire a soțului, deoarece prietenii noștri nu au fost deloc interesați de tobogane. Turiștii cazați oriunde în complex au acces gratuit la parcul acvatic Atlantida. Doar accesul este gratuit, șezlongurile și umbrelele fiind contracost (5 leva bucata), la fel și consumația de la barul din incinta aquaparkului. Acesta este compus din două secțiuni cu mai multe tobogane, una pentru adulți și una pentru copii.

Pentru amatorii de internet, la subsolul hotelului există club de internet cu calculatoare (contracost), dar și semnal wireless în zona recepției și a lobby barului. Noi am intrat pe net de pe telefoane stând pe terasa barului, iar semnalul a fost mulțumitor.

Referitor frumusețea și curățenia întregului resort am doar cuvinte de laudă. Toate spațiile verzi sunt extrem de bine îngrijite, aleile sunt bine luminate noaptea, iar faleza care se întinde pe toată lungimea resortului reprezintă o bună oportunitate pentru cei care preferă plimbările agitației spectacolelor și discotecilor.

Aș da un minus acestui hotel pentru lipsa unei parcări proprii pentru cei cazați aici, cum este la Duni, numărul locurilor de parcare fiind mult redus față de anii precedenți, cele mai multe cu plată.

Cu riscul de a mă repeta, recomand acest hotel celor care-și doresc un sejur liniștit și relaxant la un hotel care oferă un raport calitate/preț foarte bun, dar nu în vârf de sezon, când este posibil să nu facă față afluxului mare de turiști. Pe cei nemulțumiți de sejururile petrecute la acest hotel îi rog să-mi recomande alte locuri, indiferent de țară, unde doi adulți pot beneficia de o cazare civilizată și masă în regim all inclusive timp de trei zile cu doar 550 lei.


[fb]
---
Trimis de nicole33 in 11.03.13 21:20:54
Validat / Publicat: 12.03.13 00:05:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: 2xAquaazur-Constantin și Elena, Kaliakra Superior - Albena, 3xMarina Royal Palace - Duni, 2xRoyal Bay - Elenite, 3xRoyal Park - Elenite, Miramar- Obzor, Viva Club- Nisipuri, Grand Hotel Primorsko - Primorsko
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2850 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Royal Park - curtea interioară sau camerele cu vedere la alte camere
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

valeria2012
[12.03.13 13:33:08]
»

felicitari pt rw., foarte frumoase si convingatoare pozele incarcate.

nicole33AUTOR REVIEW
[12.03.13 21:12:15]
»

@valeria2012:

Îți mulțumesc frumos așa cum mulțumesc și celor care au apreciat impresiile postate.

danamandache
[29.06.13 00:21:14]
»

Daca ar fi sa alegi intre acest hotel si cel de la Duni (Marina Royal parca, ce ai alege?

nicole33AUTOR REVIEW
[29.06.13 20:05:16]
»

@danamandache:

Fără să stau pe gânduri, MARINA ROYAL PALACE. Nu ți-am recomandat acest hotel, deoarece nu cred să mai găsești locuri disponibile și pentru că în plin sezon sunt mult prea mulți copii, resortul și, mai ales, plaja cu intrare foarte foarte lină în apă făcându-l perfect pentru aceștia. Eu aleg să merg aici de Paște, anul acesta am fost la MRP pentru a patra oară, tocmai pentru că este mult mai liniștit, deși hotelul era plin. Parcarea este absolut sigură, existând suficiente locuri. Dacă au fost destule de Paște când hotelul era plin de români, marea majoritate veniți cu mașinile, cu siguranță vor fi pe alese în sezon, când vin și alte nații, mai ales nemți, evident, cu avionul.

danamandache
[29.06.13 22:58:50]
»

Multumesc frumos, nu m-am hotarat inca dar imi place foarte mult Royal Castle, este deosebit si linistit, este potrivit cu ideea mea aniversare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danamandache, nicole33, valeria2012
Alte impresii din această RUBRICĂRoyal Park Hotel [complex Royal Club Victoria]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069337129592896 sec
    ecranul dvs: 1 x 1