ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.07.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2021
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 250 USD
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 25 MIN

O alegere excelentă – Rixos: Stay at One, Enjoy at Two

TIPĂREȘTE URM de aici

Perioada sejurului: 9 - 16 mai

Adresa: Nabq Bay, Sharm el Sheikh, Egipt

Website: www.rixos.com/en/hotel-resort/rixos-sharm-el-sheikh-adult-friendly

Coordonate GPS: 28.02970 N; 34.43584 E

Alegerea destinaţiei şi a hotelului

Eu am descoperit Egiptul relativ târziu abia în septembrie 2018, după mai multe tentative nereuşite din motive independente de voinţa mea, începând cu anul 2011. Pot spune că a fost dragoste la prima vedere, aproape la fel ca în cazul Turciei, însă în cazul Egiptului, nu luxul şi răsfăţul din resorturile all inclusive m-a cucerit, ci incredibila Mare Roşie, care m-a fascinat din primul minut de snorkeling. Parcă din dorinţa de a „recupera” anii pierduţi, am revenit în Egipt de alte două dăţi în interval de un an de la prima vizită.

După două vacanţe minunate petrecute în Hurghada şi una în Sharm el Sheikh, venea, firesc rândul unei noi vacanţe în Sharm pentru egalizarea scorului celor două cunoscute staţiuni. Încă din noiembrie 2019 cu ocazia Târgului de Turism ediţia de toamnă, am rezervat un sejur la Rixos Sharm el Sheikh pentru luna mai 2020. Ce a urmat este binecunoscut de către toţi, pandemie, stare de urgenţă, frontiere închise, zboruri anulate, bani blocaţi, vise spulberate :(.

Criteriile care au stat la alegerea hotelului au fost două: existenţa unui recif de corali propriu, servicii de top marca Rixos. Aveam două variante: Rixos Sharm el Sheikh şi Rixos Premium Seagate. Ambele erau la preţuri comparabile, Seagate fiind puţin mai scump. L-am ales pe primul pentru camerele mai spaţioase şi pentru lungimea pontonului propriu, cel de la Seagate fiind de trei – patru ori mai lung decât cel de la Rixos Sharm, iar la vârsta mea ştiam că nu se mai aplică principiul cu „mersul pe jos face piciorul frumos” , aşa că dacă puteam să evit deplasările care nu sunt neapărat necesare pe distanţe lungi, de ce să nu o fac :D.

Cum spuneam, sejurul din mai 2020 a fost anulat, dar ideea de a ajunge la Rixos a rămas în continuare în gândurile mele. Cu „voucherul valoric” primit în contul avansului dat pentru Egipt am plecat în Tunisia în iunie 2021, iar pentru Sharm am făcut o nouă rezervare la o altă agenţie care îmi oferea un sejur mai convenabil din punctul de vedere al zilelor de zbor, respectiv duminica.

Preţul sejurului a fost mai mare decât în urmă cu un an, chiar dacă perioada era aproximativ aceeaşi. Cu oarece regrete, am „rupt” o săptămână de concediu din cele trei alocate pentru Turcia în toamnă şi am rezervat vacanţa în Egipt la un preţ de 1620 euro pentru două persoane cu avion şi transfer incluse.

Am rezervat la Rixos Sharm cea mai ieftină cameră, o cameră superior de 37 metri pătraţi, deoarece în cazul acestui tip de camere exista posibilitatea de a primi o cameră cu vedere laterală la mare, dintre cele doar 23 disponibile, iar norocul a făcut să mi se îndeplinească dorinţa. Pentru mulți suprafața camerei nu are o importanță deosebită, dar pentru mine şi acest aspect a contat în alegerea hotelului, camerele superioare de la Rixos Sharm fiind mai spaţioase decât camerele superioare de la Rixos Seagate (doar 32 metri pătraţi).

Totuşi criteriul decisiv în alegerea mea l-a constituit informaţia că Rixos Sharm fusese transformat recent într-un hotel doar pentru adulţi (16+), iar eu îmi doream de ceva vreme să încerc şi acest concept, mai ales că anul trecut avusesem ghinionul ca hotelul adult only rezervat în Oludeniz să nu se deschidă din cauza cererii reduse de pandemie, eu fiind mutată la hotelul pentru familii al aceluiaşi lanţ şi aflat chiar alături.

Chiar dacă vorbim despre o vacanţă în Egipt, aşteptările mele au fost ca pentru hotelurile Rixos din Turcia, iar hotelul egiptean a fost peste aşteptările mele.

Cum am ajuns acolo?

Despre acest subiect am scris mai multe în articolul anterior „Cu avionul în Egipt – Sharm el Sheikh – mai 2021” .

Transportul s-a făcut cu o cursă charter operată de către TAROM cu un Boeing 737-800. Am avut dreptul la un bagaj de cală de 20 kilograme şi unul de cabină cu greutatea maximă de 5 kilograme. M-am încadrat în limitele admise. Orarul de zbor a fost acceptabil, Otopeni – Sharm el Sheikh 07.00 – 09.10 (câştigând o oră din diferenţa de fus orar din această perioadă cauzată de ora de vară) şi Sharm el Sheikh – Otopeni 10.10 – 14.40. Zborurile au fost conform programului atât la dus, cât şi la întors, fără întârzieri. Am câştigat prima zi de sejur, dar am pierdut-o integral pe ultima, pentru că am plecat din resort înainte de micul dejun.

Pentru intrarea în Egipt a fost obligatorie prezentarea unui rezultat negativ la un test PCR recoltat cu maxim 72 ore înainte şi completarea unei declaraţii de sănătate (egypt.travel/media/2376/d ... ration_form.pdf). Testele PCR traduse în limba engleză ne-au fost solicitate doar la îmbarcarea pe Otopeni, iar declaraţiile de sănătate ne-au fost oprite pe aeroportul din Sharm, împreună cu cartonaşele completate acolo, la controlul paşapoartelor.

Viza pentru Egipt în cuantum de 25 USD nu este obligatorie pentru turiştii care aterizează pe aeroportul din Sharm el Sheikh şi nu intenţionează să părăsească Peninsula Sinai.

La întoarcerea în România nu au existat niciun fel de restricţii, Egiptul aflându-se pe lista verde.

Transferul de la aeroport la hotel a fost făcut cu un microbuz, gradul de ocupare fiind de 100% :(, microbuzul plecând direct spre hotelurile din Nabq Bay, iar noi am fost ultimii debarcaţi.

Hotelul Rixos Sharm el Sheikh

Ştiam deja că am ales un hotel ok, construit în anul 2012 şi renovat în 2019. Hotelul se află în Nabq Bay, la 400 metri de centru şi la 8 kilometri de aeroport.

Teritoriul resortului este generos, acesta întinzându-se pe o suprafaţă de 153.000 metri pătraţi. Dispune de o plajă cu lungimea de 330 metri şi un ponton lung de 150 metri care facilitează accesul la reciful propriu de corali, absolut superb.

Există o clădire principală şi 17 clădiri anexă, un fel de bungalow-uri cu unul sau două etaje. Cazarea se face în 695 de camere de mai multe feluri: camere superior (cu suprafaţa de 37 metri pătraţi şi vedere la grădină, la piscină şi laterală la mare), camere deluxe (cu suprafaţa de 50 metri pătraţi şi vedere la grădină sau la piscină), camere family (58 metri pătraţi şi vedere la grădină sau la piscină), camere junior suite (cu suprafaţa de 74 metri pătraţi şi vedere la grădină, la piscină sau laterală la mare) şi pentru „premianţi” :), camere junior suite cu piscină privată (cu suprafaţa de 110 metri pătraţi şi vedere frontală la mare) sau Royal Suite.

Pentru cei care intenţionează să închirieze maşină, voi preciza că hotelul dispune de parcare şi aceasta este gratuită. Noi nu am fost interesaţi.

Check in

Am coborât din microbuz în faţa hotelului şi m-am îndreptat spre recepţie pentru formalităţile de cazare, însă nu înainte de a trece prin filtrul de securitate de la intrarea în hotel, similar celor de pe aeroporturi, acest filtru nemaiconstituind de mult timp o surpriză pentru noi. Bagajele au fost date jos de către bagajiştii aflaţi la datorie, dezinfectate şi plasate în zona intrării.

Am fost invitaţi să luăm loc comod pe canapea şi să completăm documentele de cazare, alegând să ne răcorim cu o limonadă rece sau cu o cupă de şampanie, evitând astfel aşteptarea la rând în faţa recepţionerilor. Am primit imediat brăţările all inclusive. O surpriză pentru mine, obişnuită cu sistemul fără brăţări practicat de hotelurile Rixos din Turcia vizitate de mine anterior. Totuşi nu am putut să nu remarc faptul că brăţările mov primite aici au fost cele mai elegante şi comode brăţări primite vreodată la un resort all inclusive, indiferent de ţară.

Am aflat că mi-a fost repartizată o cameră situată la primul etaj al uneia din vile. Intenţionam să cer schimbarea cu una aflată la al doilea şi ultimul etaj, dar, ieşind pe terasa lobby-ului şi admirând resortul de sus, m-am răzgândit văzând acoperişurile balcoanelor camerelor de la ultimul etaj, care nu protejau mai deloc împotriva soarelui, că de ploaie nu era cazul aici în Egipt :). Recepţionerul m-a asigurat că am primit o cameră foarte frumoasă, eu nu prea cred poveştile de gen, dar chiar aşa a fost. La solicitarea mea, am primit două carduri pentru accesul în cameră, conceptul ultra all inclusive şi o hartă a resortului. Harta ne-a fost utilă până ne-am familiarizat cu facilităţile resortului.

Nu sunt deloc adepta „atenţiilor” plasate în paşaport în vederea primirii unei camere mai nu ştiu cum, însă aici eram dispusă să plătesc pentru schimbarea camerei în cazul în care aceasta nu ar fi corespuns pretenţiilor mele, din dorinţa ca nimic să nu-mi umbrească bucuria acestei vacanţe mult aşteptate, însă nu a fost cazul. Şi de această dată am fost norocoasă :). Amuzant a fost că un alt cuplu de români a pus 10 euro în paşaport şi a primit o cameră cu vedere frontală la un teren viran, în timp ce eu am primit, fără să cotizez, o cameră cu vedere laterală la acelaşi teren viran, dar şi cu vedere laterală la mare, în aceeaşi clădire. Singurul lor plus a fost patul matrimonial, eu beneficiind de o cameră cu două paturi unite.

În mai puţin de o jumătate de oră de la sosirea în resort am fost cazaţi, chiar dacă nu era încă ora 11.00. La rapiditatea cazării, mult înaintea orei oficiale de check in, este posibil să fi contribuit şi faptul că resortul nu era ocupat mai mult de 35-40% la momentul sosirii noastre, aglomerându-se abia câteva zile mai târziu odată cu terminarea lunii de Ramadan, când a fost „invadat” de turişti egipteni.

Un bell boy cu o maşinuţă ne-a luat pe noi şi bagajele şi ne-a condus spre vila noastră, vila numărul 10, aflată cam pe la mijlocul resortului, destul de departe de recepţie, dar relativ aproape de restaurantul principal şi de plajă.

Camera 10118

Camera mea se afla în vila cu numărul 10, la etajul 1 şi era ultima cameră de pe etaj, la capătul holului deschis în stil arăbesc.

Am acceptat pe loc camera primită, deoarece corespundea cu ceea ce plătisem şi nu aveam motive să cer schimbarea acesteia, iar vederea la mare a fost bonus :), doar puţine de acest tip având vedere laterală la mare.

Camera începe cu un hol pe care se află un suport pentru bagaje şi apoi dulapul, pe o parte, iar pe partea opusă se află uşa băii şi o oglindă înaltă, numai bună pentru a te vedea din cap până în picioare pentru o ultimă „inspectare” a ţinutei înainte de a ieşi din cameră.

Dulapul era încăpător şi bine compartimentat, mai mult decât suficient pentru depozitarea hainelor noastre, mai puţine decât de obicei, fiind limitaţi de greutatea admisă pentru bagajele de cală. Tot în dulap am găsit seiful electronic cu utilizare gratuită, şi acesta suficient de încăpător pentru laptopul meu şi alte câteva lucruri mai importante. Halatele albe şi pufoase cu sigla Rixos ne aşteptau la locul lor pe umeraşe. Am mai găsit în dulap şi papucii de unică folosinţă, dar şi încălţător de pantofi, burete pentru curăţarea încălţămintei şi un set mic de cusut.

Am primit o cameră cu două paturi unite, fiecare cu salteaua proprie, obţinând astfel un spaţiu de dormit mai generos ca în cazul unui pat matrimonial. Cineva îmi spunea în urmă cu nişte ani că este mai confortabil să doarmă fiecare în patul lui, mai ales dacă unul are somnul mai uşor şi celălalt se foieşte toată noaptea sau se trezeşte în zori. Cu timpul, am ajuns să-i dau dreptate. :p

Am mai găsit în dulap şi papucii de unică folosinţă, dar încălţător de pantofi şi burete pentru curăţarea încălţămintei.

Baia

Mi-a plăcut baia spaţioasă, chiar dacă inițial am fost puțin surprinsă eu rămânând în minte cu imaginea băilor de la camerele deluxe, dotate atât cu cadă, cât şi cu cabină de duş, deși puteam să jur că am văzut și băi doar cu o cabină mare de duș. Chiar dacă aş fi preferat să am cabină de duş, m-am mulţumit şi cu cada de baie. Chiuveta rotundă era plasată pe un blat de marmură care oferea spaţiu suficient și pentru cosmeticele personale. Consumabilele de calitate oferite de hotel au fost pe placul meu. Acestea erau completate zilnic, chiar fără a fi terminate. Am primit câte două tuburi de şampon, balsam, gel de duş şi loţiune de corp. Există uscător de păr şi oglindă pentru machiaj. Iluminarea băii a fost bună. Pe partea opusă căzii se afla vasul toaletei şi bideul. Ventilaţia băii a fost corespunzătoare fără niciun fel de mirosuri. Prosoapele au fost impecabile, fără reproş şi au fost schimbate în fiecare zi, chiar fără să solicităm acest lucru.

Camera

Camera a fost pe gustul meu, spaţioasă, luminoasă şi aerisită, cu mobilier în culori deschise, aproape nou. Pe partea dreaptă se aflau cele două paturi şi o singură noptieră. Mi-am amintit că în pozele de prezentare noptiera se afla între cele două paturi single, având deasupra câteva prize şi întrerupătoare, dar eu am preferat să-i cedez soţului noptiera şi să nu stric noul aranjament al mobilierului. În continuare exista un fotoliu, folosit de mine pe post de noptieră :D, şi o măsuţă joasă pătrată. Pe jos era o gresie frumoasă care imita parchetul. Zona de living era mai redusă aici faţă de camerele deluxe care aveau o canapea extensibilă, măsuţă şi un fotoliu-taburet confortabil.

Paturile au fost puţin cam înalte, dar m-am obişnuit, cu saltele extrem de confortabile şi cu lenjerie impecabilă din bumbac de foarte bună calitate. Şi de această dată am avut mai multe perne decât ne-ar fi trebuit. Lenjeria a fost schimbată o zi da una nu, fără să solicităm noi, poate prea des, dar a fost ok. Mi-a convenit faptul că s-a făcut curăţenie în cameră în fiecare zi în cursul dimineţii. În fiecare zi găseam noi aranjamente amuzante create din prosoape. Noi oricum părăseam camera destul de devreme, lăsând agăţat semnul verde şi „atenţia” zilnică pentru camerist. Aşa toată lumea era mulţumită. Cameristul ştia că îşi ia zilnic bănuţii pentru cameră şi pentru minibar, eu ştiam că îmi pot face după prânz somnul de frumuseţe fără să fiu deranjată, soţul ştia că primeşte un supliment de bere în minibar.

Pe peretele opus paturilor era un corp de mobilier cu două uşi care masca minibarul şi deasupra căruia, pe perete, era fixat televizorul cu ecran plat. În continuare era încă o masă cu oglindă şi cu un scaun. Pe acestă masă se afla setul pentru prepararea ceaiului şi cafelei cu cană electrică, plicuri de ceai, cafea instant, lapre praf, zahăr alb şi brun şi îndulcitori şi două sticle de apă plată. Zilnic erau completate. Şi la acest hotel s-a preferat folosirea paharelor de carton de unică folosinţă în locul celor de sticlă, o măsură de precauţie necesară în pandemie.

Minibarul conţinea la sosire câte două doze de: bere Stella, Coca Cola, Cola Zero, Fanta, Sprite, două sucuri de fructe la cutiuţă de carton cu pai, două sticle de apă minerală şi două de apă plată, plus două punguţe de chipsuri (astea nu mi-au plăcut deloc). Zilnic era completat cu cele consumate, soţul primind bonus încă două doze de bere în afara de cele două obligatorii :D.

Balconul, important pentru oricine şi chiar indispensabil pentru cei ca mine, mi-a plăcut mult. Balconul este spaţios şi dotat cu o măsuţă cu blat de sticlă şi două fotolii de ratan cu perne confortabile. Am avut şi un uscător pentru costumele de baie, dar şi o priză funcţională. Am petrecut momente tare plăcute în balconul camerei mele la o cafea sau un pahar de băutură, dimineaţa devreme sau seara înainte de culcare, admirând marea. Vederea din balcon era spre exteriorul resortului, spre un teren viran, dar şi spre mare. Mi-a plăcut că am beneficiat de linişte şi de toată intimitatea dorită, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă primeam o cameră pe partea opusă cu vedere la piscine.

Aerul condiţionat era în sistem centralizat, cu reglaj individual şi a funcţionat ok, temperaturile impunând folosirea acestuia aproape non stop.

Restaurantul

Hotelul dispune de un restaurant principal The Palm, dacă pariam pe Turquoise sau Veranda, ca la Rixos Sungate sau Rixos Tekirova, pierdeam =)), care oferă toate mesele zilei în sistem bufet, după următorul program: micul dejun – 07.00-11.00, prânzul – 12.30-14.30, cina – 18.30-21.30 şi cina târzie – 23.00-02.00. Noi am luat principalele trei mese ale zilei cel mai des în acest restaurant.

Intrarea în restaurant se poate face din alee sau dinspre terasă prin trecerea prin nişte porţi de termoscanare, aşa scăpând elegant de angajatul care ar fi trebuit să ne măsoare temperatura cu un termometru contactless. Pe monitoare apăreau feţele noastre încadrate în chenare verzi, galbene sau roşii, în funcţie de cât de „fierbinţi” eram =)).

La ambele intrări existau dispensere automate cu dezinfectant, cutii cu măşti şi cu mănuşi de tipul celor chirurgicale, însă turiştii nu erau obligaţi să le folosească dacă nu doreau. Ei doar te rugau :D. Doar personalul purta corect masca şi mănuşi indiferent de situaţie. Recunosc că şi noi doar în prima seară ne-am pus măşti cât timp ne-am aflat în interiorul restaurantului să ne luăm de mâncare, ulterior doar ne-am dezinfectat mâinile de fiecare dată. De mâncat am mâncat doar pe terasă, restaurantul dispunând de două terase destul de spaţioase, cu mesele distanţate regulamentar, personalul neîncurajând folosirea aceleiaşi mese de către mai multe familii.

Referitor la sistemul de servire a mesei în regim ultra all inclusive, am avut o senzaţie de deja vu, acesta fiind în mare măsură similar cu cel întâlnit toamna trecută la Orka Lotus Beach 5* din Marmaris, apreciat de mine la acea vreme drept cel mai slab din cele cinci sisteme experimentate în vacanţa turcească din 2020 (vezi impresii). Prima surpriză nu a fost tocmai plăcută, însă, deşi sistemul era acelaşi, cei de la Rixos au reuşit să reducă la minim disconfortul turiştilor prin crearea unor linii scurte de servire şi dotarea acestora cu personal numeros.

Cum spuneam, mâncarea era expusă în tăvi, aşa cum eram obişnuiţi la all inclusive, dar turiştii nu aveau acces în apropierea acestora. Între turişti şi tăvile cu mâncare era creat un culoar pe care circulau doar angajaţii care puneau fiecăruia în farfurie ce şi cât doreau, adesea chiar mai mult de cât le cereai. Rămânea problema citirii de la distanţă a etichetelor ataşate fiecărui fel de mâncare sau de identificare a preparatelor respective, pentru că nici aici nu am folosit ochelarii de vedere la masă. Angajaţii erau deosebit de amabili şi încercau să ne ajute cât puteau cu explicaţii, astfel încât nu am avut surpriza să aleg altceva decât am vrut să mănânc.

Cu supele a fost mai simplu, acestea erau de doar două feluri, etichetate, cereai ce vrei, un angajat îţi umplea bolul cu supă şi un alt angajat îţi dădea bolul respectiv.

Pe terasă era zona de grătare live cooking, aici era acelaşi sistem, cei care făceau grătarele puneau mâncarea în tăvi, tu cereai ce vrei altui angajat care dădea mai departe farfuria şi apoi ţi-o înapoia.

La fel şi dimineaţa la micul dejun când comandai o omletă cu ingredientele dorite de tine, îţi era preparată pe loc, dar nu primeai farfuria direct de la bucătar, ci prin intermediul unui alt angajat.

Tot acest sistem presupunea o mare risipă de personal, nu se formau cozi nicăieri, erai servit practic imediat, dar această distanţare se pare că a fost soluţia găsită de ei pentru a preveni contaminarea mâncării, în cazul în care un turist ar fi avut probleme.

Nu mă voi apuca să enumăr toate cele oferite sau mâncate de mine aici timp de o săptămână, voi spune doar că varietatea sortimentală a fost foarte mare, iar calitatea fără reproş. O săptămână a fost prea puţin pentru a gusta măcar din mare parte din felurile de mâncare. Amuzant a fost că la fiecare masă afişau pe o tablă neagră la intrare numărul felurilor de mâncare oferite, acesta variind între 432 şi 437 :D. Desigur includea fiecare fel de fructe, fiecare tip de prăjitură sau sortiment de pâine, dar numărul este oricum impresionant.

Mâncarea a fost excepţională şi nu exagerez deloc. Aici am mâncat cel mai bine din toate cele patru vizite în Egipt şi poate chiar mai bine ca ultima dată la Rixos Sungate din Beldibi în 2018.

Băuturile erau comandate şi aduse la masă de către ospătari. Băuturile răcoritoare erau toate îmbuteliate. Am apreciat amabilitatea şi promptitudinea ospătarilor, chiar dacă i-am recompensat doar spre sfârşitul sejurului.

Pentru că am avut acces aproape nelimitat şi la hotelul „frate” , Rixos Premium Seagate, oricând între 8 dimineaţa şi miezul nopţii, respectiv la toate facilităţile cu excepţia restaurantelor a la carte de pe teritoriul acestuia, am mâncat şi la restaurantul principal de acolo un prânz şi o cină, în zile diferite, iar varietatea mâncărurilor oferite acolo era chiar mai mare, numărul felurilor de mâncare fiind de peste 600 :p.

Pentru masa de prânz, în afara restaurantului principal, erau şi câteva variante la snack restaurantele disponibile. În prima zi am fost la Gozleme & Ayran, cu program, 11.00-17.00, amplasat imediat în apropierea plajei, aproape de locurile noastre de pe plajă. Am luat câteva sortimente de gozleme pe farfurii de carton să mâncăm la şezlong, iar pentru hidratare am încercat ayranul răcoritor, disponibil cu autoservire dintr-un butoiaş simpatic. Gozlemele au fost ok, cam sărate şi nu s-au comparat cu cele mâncate de noi de atâtea ori în Turcia. La fel şi ayranul, bun, dar prea sărat pentru hipertensiunea mea.

În altă zi am mâncat la Tides Beach Snacks, cu program 11.00-17.00, aflat tot lângă plajă, unde servirea se făcea pe baza unui meniu destul de variat. Am comandat un cartof umplut (kumpir) pentru mine, spaghette bologneze cu adaos de usturoi pentru soţ şi o pizza cu ciuperci pe care am împărţit-o, Coca Cola şi bere. Băuturile au sosit imediat, dat nici mâncarea nu s-a lăsat prea mult aşteptată, a fost bună şi foarte săţioasă. Alături de acesta se află o mare ispită, Casa Îngheţatei, un loc periculos, de evitat. Am reuşit cu greu să mă abţin şi am vizitat-o doar de două ori :)).

Barurile de la cele două piscine mari, Oasis şi Lagoon, servesc între 11.00-17.00 şi mâncare gen fast food. Am luat într-o zi la Lagoon Pool Bar o şaorma, mai mult de curiozitate, şi mi-a fost adusă împreună cu o porţie de cartofi prăjiţi şi cu pliculeţe de ketchup şi maioneză. A fost ok.

Pentru cină, pe lângă restaurantul principal există posibilitatea de a lua masa la o gamă variată de restaurante a la carte, cu program 18.30-22.00, fiind necesară rezervarea prealabilă. Cele şapte restaurante a la carte sunt următoarele: Gusto (cu specific italian), Sakura (sushi), Taj Mahal (cu specific indian), La Churrascaria (cu specific brazilian), Asian (cu specific Far East), Lalezar (cu specific turcesc) şi Salt (cu specific fructe de mare şi peşte). Toate acestea sunt gratuite. Primele cinci se află în vecinătatea restaurantului principal, Salt în apropierea plajei, iar Lalezar se află chiar pe plajă în apropierea clubului de la plajă. Rezervările pentru restaurantele cu specific se pot face pentru aceeaşi zi sau pentru ziua următoare folosind aplicaţia Rixos Online Butler Service, obţinută prin scanarea unui cod QR sau, pentru cei mai puţin pricepuţi, cu ajutorul celor de la Guest Relations.

Din păcate, eu nu am reuşit să-mi conving soţul să mâncăm la niciunul din restaurantele cu specific, chiar dacă acestea erau gratuite, el motivând că mâncarea din restaurantul principal este suficient de variată şi mai pe gustul nostru. Nici măcar amatorii de peşte nu aveau motiv să aleagă o cină la Salt, cât timp în restaurantul principal găseau seară de seară fructe de mare de mai multe feluri, la fel şi peşte suficient de variat şi variat preparat.

În afara celor enumerate mai sus, mai există un al optulea restaurant a la carte cu specific internaţional, deschis pentru toate cele trei mese ale zilei, însă acesta este gratuit doar pentru turiştii cazaţi în camerele mai speciale, Junior Suite cu piscină proprie sau Royal Suite. Ceilalţi turişti plătesc 65 USD de persoană.

Baruri

Hotelul dispune de mai multe baruri, răspândite pe întreg teritoriul resortului. Băuturile alcoolice de import sunt disponibile la toate barurile. În conceptul ultra all inclusive sunt incluse gratuit mai multe băuturi de import, doar cele foarte scumpe fiind contra cost, dar habar nu am care ar fi acestea, cât timp tot ce am cerut noi a fost gratis.

Piano Bar, cu program non stop, este barul din apropierea recepţiei. Dispune şi de o mică terasă cu o vedere superbă asupra piscinei Oasis şi a resortului. Aici am găsit cele mai bune băuturi, cele mai bine făcute cocktailuri şi am avut parte de servirea cea mai elegantă. L-am vizitat totuşi destul de rar, fiind prea departe de vila noastră, dar aici ne-am început experienţa Rixos Egipt cu o cupă de şampanie şi tot aici ne-am încheiat vacanţa cu o ultimă cafea excelentă în dimineaţa plecării băută pe fugă până la sosirea microbuzului de transfer.

Sunset Lounge Bar, cu program 09.00-24.00, era barul de la plajă. Acesta ne asigura nevoia de hidratare în perioada în care stăteam la plajă, dar şi seara după cină, când ne petreceam timpul la un pahar de băutură răcoriţi de briza mării. Acesta a fost barul nostru preferat. Singurul minus pe care l-aş putea menţiona l-ar constitui utilizarea paharelor de plastic de unică folosinţă, dar de capacităţi destul de mari, chiar şi seara, în locul celor de sticlă, mai de cinci stele aşa. De aici îmi luam şi multele cafele şi specialităţi, toate excelente, pe tot parcursul zilei. Personalul deosebit de amabil compensa însă orice minus.

Sports Bar, cu program 09.00-24.00, se află în aceeaşi clădire cu Rixos Lounge. Acest bar dispune de o zonă cu televizoare deschise mereu pe canale de sport.

Cafe de Nuit, cu program 12.00-24.00, bănuiesc că se afla în zona Rixos Lounge. Consta dintr-o vitrină cu prăjiturele şi oferea şi un sortiment bogat de cafele. Am comandat şi eu acolo două specialităţi de cafea, au fost ok, dar nu atât de „speciale” pe cât m-aş fi aşteptat. Prin comparaţie cu „Casa ceaiului şi cafelei” de la alte hoteluri Rixos, unde cele oferite erau absolut deosebite, aici apreciez că au stat puţin mai slab.

Rixos Lounge, cu program 09.00-24.00, se afla într-o clădire foarte asemănătoare cu cea a recepţiei, dar nu chiar la intrarea în resort. Vederea acesteia pe mine m-a dus cu gândul la cele două recepţii de la Rixos Sungate, una pentru sosiri şi alta pentru plecări, mai ales că aceasta se afla la capătul aleii de acces auto şi în apropierea parcării, însă clădirea de aici nu găzduia decât biroul de Guest Relations. Lipsa unei terase l-a făcut neinteresant pentru mine.

Oasis Pool Bar, cu program 10.00-17.00, este barul de la una din cele două piscine principale ale resortului, cea aflată în apropierea recepţiei şi cea mai îndepărtată de plajă. Are şi secţiune de swim up bar. Pe noi nu ne-a interesat fiind prea departe.

Lagoon Pool Bar, cu program 10.00-17.00, este barul de la piscina mare de tip lagună şi are şi secţiune de swim up bar. Am fost aici o singură dată mai mult pentru o sesiune de fotografii cu paharele în mâini în piscină şi pentru puţină bălăceală în apa prea caldă pentru gustul meu. A fost ok, barmanii politicoşi şi simpatici, băuturile preparate corect şi servite în pahare de plastic de unică folosinţă. După bălăceala în piscină, la masă am vrut să încerc şi mâncarea comandând o şaorma.

Rixos Sharm a fost singurul resort din Egipt dintre cele patru vizitate de mine până acum la care multe băuturi de import sunt incluse în conceptul ultra all inclusive, ceea ce constituie un avantaj important, ştiut fiind faptul că băuturile alcoolice locale sunt foarte dulci şi foarte proaste.

Piscine

Prosoapele de plajă sunt disponibile la chioşcurile de prosoape, fără card, fără număr...

Oasis Pool a fost prima piscină care ne-a încântat la sosirea în resort, perfectă pentru primele poze. Dispune de swim up bar şi iarna apa acesteia este încălzită. Pe noi nu ne-a interesat, fiind prea departe de plajă, zona prin care circulam noi mai des.

Lagoon Pool este a doua mare piscină a resortului, mai frumuşică decât Oasis în opinia mea şi cu o poziţie mai centrală. Are şi aceasta propriul swim up bar. Am admirat-o mai mult seara, frumos luminată, oferind numeroase posibilităţi de a face fotografii memorabile, pe podurile care o traversează şi mai peste tot.

Cave Pool este o piscină interesantă, de fapt un şir de piscine, aflată în apropierea centrului de diving, practic sub o clădire cu camere. Ar fi fost de interes pentru umbra naturală la orele cu soare arzător, dar nu am mai ajuns şi aici.

Pe lângă Study Pool treceam mereu în drumul nostru spre şi de la plajă. Mi-a plăcut intrarea exagerat de lină în piscină. Niciodată nu era mai nimeni la această piscină, de îl compătimeam pe salvamarul aflat la datorie, dar care cu siguranţă se plictisea îngrozitor din cauza lipsei totale de activitate.

Romantic Pool se afla lângă Lagoon Pool, o piscină micuţă şi drăguţă, dar eu nu am văzut nimic „romantic” acolo.

Palm Pool se află lângă restaurantul principal şi cele mai multe restaurante a la carte. Nici la această piscină nu am văzut prea mulţi doritori.

Este amuzant că în alte resorturi este bătaie pe locurile de la piscine, în timp ce aici am văzut destule piscine foarte slab populate. Este adevărat că resortul este foarte mare şi gradul de ocupare a fost redus, dar parcă totuşi a fost prea linişte la unele piscine.

Despre toboganele de la Rixos Sharm nu sunt prea multe de spus. Am numărat doar trei tobogane destul de banale, pe care nu le-am prins în orele de funcţionare. Piscina acestora are adâncimea de 120 cm şi mai important ar fi faptul că apa este încălzită în lunile de iarnă.

Voi menţiona aici faptul că amatorii de tobogane au acces nelimitat şi gratuit la un aquapark foarte frumos aflat în cadrul resortului Rixos Seagate. Am fost o singură dată acolo, curiozitatea mea fiind mare, dar drumul până acolo este lung, a trebuit să schimb două maşinuţe, era să zic autobuze, ba chiar trei dacă pun la socoteală şi maşinuţa care ne-a dus până la plajă =)). De pe aleea de promenadă a resortului, aflată lângă plajă, am luat o maşinuţă care să ne ducă la Rixos Seagate, traversând alte două resorturi, dintre care doar unul era deschis în perioada respectivă. De acolo, am urmat indicatoarele şi am tot mers prin resortul „frate” până la staţia de plecare a maşinuţelor care transportau turiştii la aquapark. Fără glumă, dar mie distanţele mi s-au părut destul de mari, însă a meritat efortul :). Acolo cele mai multe atracţii sunt pentru copii, dar sunt câteva tobogane interesante şi pentru adulţi. La fel, piscina cu valuri poate atrage şi adulţii.

Plaja

Plaja proprie a hotelului a fost conform aşteptărilor, destul de lată, cu nisip foarte ok, cu umbrele şi şezlonguri şi distanţate regulamentar, precum şi cu paravane contra vântului, dar şi contra privirilor indiscrete. Şezlongurile mi s-au părut suficient de confortabile, dar cei mai pretenţioşi pot solicita şi saltele pentru un plus de confort.

Chioşcul de prosoape se află chiar pe plajă. Prosoapele sunt mari, noi şi pufoase, fiind ambalate individual în pungi de plastic. Băiatul de acolo mi s-a părut puţin agasant în dorinţa de a-mi întinde el prosoapele pe şezlonguri, de parcă nu puteam face şi singură acest lucru, dar, deh, pentru el fiecare dolar era important. L-am plătit doar în prima zi, apoi am schimbat prosoapele cu unele uscate la plecarea de la plajă pentru a le avea a doua zi devreme când ajungeam la plajă. Ajutorul lui era important doar atunci când doream să mutăm paravanele, care erau al naibii de grele.

Cei care nu doresc să fie deranjaţi când stau la plajă de diferiţi angajaţi care încearcă să-i atragă la centrul spa pentru un masaj ceva sau de animatorii care încearcă să-i antreneze în diferite activităţi de sport sau divertisment, pot solicita nişte steguleţe în genul „Do Not Disturbe” . Noi nu am folosit, aşa mai aflând una alta.

Există toalete pe plajă, dar mi s-a părut cam puțin o singură cabină pentru femei și una pentru bărbați, astfel că am preferat să folosesc toaletele de la restaurantul Salt din imediata vecinătate a plajei, foarte curate, dotate cu toate consumabilele necesare. Există și dușuri.

În zona în care am făcut noi plajă în fiecare zi aveam la dispoziţie barul de la plajă, Sunset Lounge Bar, de unde ne aduceam la şezlong băuturile dorite. Puteam apela şi la serviciile celui care circula frecvent printre şezlonguri adunând comenzile turiştilor pe care le onora în scurt timp, dar noi de cele mai multe ori ne-am servit singuri.

Curăţenia plajei era în limite normale, angajaţii trecând destul de des să strângă paharele goale şi alte resturi lăsate de turişti. Existau şi coşuri mai mari de gunoi şi noi le-am folosit şi pe acelea.

Cu intrarea în mare lucrurile sunt mai complicate. Şi aici, ca peste tot pe unde am fost în Egipt, există fenomenul de flux şi reflux. Din fericire, aici marea nu se retrăgea complet lăsând în urmă un peisaj dezolant cu aspect de smârcuri pe distanţe de câteva zeci de metri de ţărm, aşa cum am văzut la Rixos Seagate.

Intrarea în mare este foarte lină pe o distanţă de multe zeci de metri şi apoi se adânceşte brusc. Am ştiut că nu voi putea înota în apă de doar câteva zeci de centrimetri adâncime, dar am considerat că locul de la capătul pontonului va fi perfect pentru mine, chiar dacă acolo adâncimea apei trecea lejer de 3-4 metri. Pentru cei care nu ştiu să înoate FOARTE BINE, baia în mare la capătul pontonului se poate dovedi extrem de periculoasă.

În dreapta pontonului, spre capătul din dreapta al plajei am reuşit să identific o zonă de bălăceală, foarte probabil, SINGURA. Noi îi spuneam „la băltoacă” , aici putând să te bălăceşti, să te răcoreşti, să înoţi puţin şi să faci puţin snorkeling. După ce treceai de o porţiune cu pietre şi coral mort, papucii de apă dovedindu-şi din plin utilitatea, ajungeai la apă până la brâu sau până la slip în alte momente ale zilei. Nu prea mi-a plăcut deoarece era mereu aglomerat, numărul mare de turişti tulburau apa care nu mai avea claritatea dorită pentru snorkeling, coralul mort sau aproape mort are o culoare urâtă, banală, dar măcar aveai posibilitatea să admiri multitudinea de peşti frumos coloraţi fără să-ţi rişti viaţa pentru asta şi nu exagerez deloc.

Snorkeling

Existenţa propriului recif a fost un argument important în alegerea hotelului. Eu speram să găsesc corali la apă adâncă de câţiva metri, la fel ca la hotelul Sunrise Diamond Beach la care fusesem cu ocazia primei vacanţe în Sharm. Într-adevăr, coralii erau absolut superbi, apa avea o claritate perfectă, iar bogăţia faunei subacvatice m-a uimit şi de această dată. Ce nu am luat eu în calcul, nu am înţeles din poze şi nici nu am acordat suficientă importanţă celor citite a fost aspectul curenţilor marini extrem de puternici :(. Aşa ceva mie nu mi s-a mai întâmplat, dar să vă povestesc ce aventuri am avut.

Îmi iau eu masca, îmi pun pantofii de apă şi plec hotărâtă spre ponton, bucuroasă că acesta era bine construit şi perfect stabil, nerăbdătoare să mă reîntâlnesc cu peştii de care îmi era tare dor după o absenţă de un an şi jumătate, chiar doi dacă mă raportez la vacanţa anterioară petrecută în Sharm el Sheikh. Pe drum mă felicit pentru alegerea unui hotel cu ponton relativ scurt, astfel nefiind nevoită să parcurg distanţe prea mari. Ajung la capătul pontonului, fac un duş pentru a mă obişnui mai uşor cu apa mării, pornesc aparatul foto subacvatic, cobor pe una din cele două scări, îmi pun masca de snorkeling, ocolesc o rusoaică înţepenită la capătul scării şi Go snorkeling! Înaintez câţiva metri spre dreapta şi încep să filmez desfătându-mi ochii cu minunăţiile subacvatice. Nu trec nici două minute şi realizez agitaţia creată pe ponton. Scot capul din apă şi îl văd pe soţul meu agitându-se, strigând la mine să ies imediat din apă. Salvamarul îi ţinea isonul gesticulând şi strigând la mine în limba rusă: "йди сюда" (vino aici), dar fără să intenţioneze a interveni la modul concret. În primele secunde nu am realizat ce se întâmplă, gândul fugindu-mi la vreun rechin ceva, pentru că alt pericol nu-mi imaginam. Da, am imaginaţie bogată şi mă uit prea mult la filme. Explicaţia era mult mai simplă, de o banalitate dureroasă, din cauza curenţilor marini foarte puternici, mă îndepărtasem deja cu câţiva metri de locul în care coborâsem în mare. Nasol. Înot cu nădejde contra curentului pentru a ajunge la cea de a doua scară şi urc pe ponton.

De sus îi privesc pe ceilalţi înotători cum se descurcă. Clar mai bine decât mine, mai ales bărbaţii. Fac un duş, îmi aprind o ţigară şi analizez situaţia deloc roză în care mă aflam. Nici prin minte nu-mi trecuse că nu aş putea pluti minute în şir admirând coralii şi peştii. Dezamăgită, dau să plec înapoi pe plajă, când văd un dulap cu labe pentru înot aşezate pe măsuri. Da, asta era soluţia, sporul de viteză de care aveam nevoie, mai ales că acestea erau mult mai mari decât cele cumpărate de mine în ţară.

Îmi aleg unele pe măsura mea şi revin pentru o nouă încercare. A fost clar mai bine ca prima dată, cu ajutorul acestora reuşind să ajung înot mai departe în partea dreaptă unde m-am oprit şi am băgat din nou capul în apă, continuând să bat apa cu picioarele, în speranţa că mă pot menţine pe poziţie. Zadarnic însă :((, curenţii erau tot prea puternici. Nu eram Napoleon să reuşesc să fac mai multe activităţi în acelaşi timp. Nu puteam să şi înot pentru a-mi păstra poziţia, să şi filmez subacvatic, astfel că m-am văzut nevoită să renunţ la snorkeling, fiind prea periculos pentru mine.

Salvamarul, care asistase pasiv la toate încercările mele, deja începuse să se uite urât la mine de câte ori mă vedea apărând pe ponton. După mai multe încercări similare în zile şi la ore diferite, cu toată dezamăgirea care mă încerca, am renunţat, revenind acolo doar pentru foarte scurte reprize de înot. Aveam posibilitatea de a folosi şi vestă de salvare, dar nu făceam nicio afacere, aceasta părându-mi prea grea şi sigur m-ar fi încetinit, exact ce nu aveam eu nevoie. Ce mi-ar fi trebuit mie acolo şi nu am avut era o frânghie zdravănă sau un cablu, cu o lungime de 20-30 metri, pe care le-aş fi legat la un capăt de ponton şi rezolvam elegant problema. Am fost tentată să folosesc în acelaşi scop frânghia cu geamanduri care delimita zona de înot, dar aceasta era chiar deasupra coralilor pe care nu aveam voie să calc.

Am prins şi o zi cu valuri destul de mari când nu am putut intra în mare să înot, valurile trântindu-mă pe scările pontonului, de m-am tăiat la gambă într-o treaptă şi mi-am învineţit mâna cu care mă ţineam cu nădejde de balustrada scării.

Am ajuns destul de repede la concluzia că Rixos Sharm are multe plusuri, dar pentru snorkeling şi baie în mare este de preferat să aleg altceva. În fotografii totul este superb, şi coralii şi peştii minunaţi sunt acolo, dar realitatea poate fi mult diferită, iar riscul este nejustificat de mare pentru a-i putea admira pe îndelete.

Cu alte ocazii i-am judecat pe cei care alegeau să facă snorkeling în excursii plătite în loc să aleagă un resort cu recif propriu, dar iată că eu am ales un resort cu tot ce-i trebuie şi tot m-am văzut nevoită să merg în excursii pentru a-mi satisface dorinţa de a "snorkelui" în tihnă, fără niciun risc. M-or fi ajuns blestemele acestora :D.

Entertainment

Echipa de animaţie organiza câteva activităţi cu turiştii interesaţi, după programul afişat, dar numărul celor care doreau să participe era destul de redus. Bine şi numărul turiştilor era redus.

Spectacolele şi petrecerile de seară organizate în mai multe locuri din resort au fost profi, la înălţimea unui resort Rixos. Mie mi-au plăcut, chiar dacă nu am participat decât sporadic la acestea. Show-ul susţinut de acrobaţi profesionişti la scena de lângă Lagoon Pool a fost extrem de reuşit, găsisem şi masă liberă, dar volumul muzicii era prea ridicat pentru mine, nu am rezistat prea mult şi nici nu am revenit în altă seară. În alte două seri au organizat spectacole reuşite la Blue X Beach Club, cu muzică pe gustul meu, dar am ajuns târziu când deja se aglomerase zona. Cel mai mult mi-a plăcut White Party organizată la Sunset Lounge.

Altele

Hotelul oferă internet wireless gratuit foarte rapid pe toată suprafaţa resortului, inclusiv în camere şi pe plajă. Am avut semnal chiar şi la capătul pontonului. Singurul dezavantaj pentru cei care utilizau netul de la hotel îl constituie imposibilitatea de a efectua apeluri audio sau video pe WhatsApp, fiind permise doar mesajele scrise şi transmiterea de fotografii/filmuleţe, dar mess-ul de la Facebook a funcţionat perfect atât pentru apeluri audio, cât şi video.

Eu mi-am cumpărat cartelă locală cu internet din aeroport, de la standul Vodafone, nedorind să am surprize. Nu a fost cazul chiar deloc, astfel că am folosit cartela doar în excursii.

Referitor la bani, ca peste tot, cel mai avantajos este să plăteşti în moneda ţării respective, lire egiptene în cazul de faţă. Puteam obţine cu uşurinţă lire egiptene prin retragere de la bancomatul aflat în holul hotelului, dar de această dată nu am folosit bancomatul şi nici prea multe lire nu am folosit. Am plecat de acasă cu dolari americani, bine, am avut şi ceva euro la mine, dar toate plăţile le-am făcut în USD sau cu card bancar acolo unde a fost posibil. Am mai primit restul şi în lire egiptene, pe care le-am folosit ulterior la plăţi mărunte.

Excursiile opţionale oferite de touroperator, scumpe ca de obicei, aveau preţul exprimat în euro şi puteau fi plătite şi cu cardul. Dar despre excursii intenţionez să povestesc mai multe într-un alt articol. M-a deranjat foarte tare faptul că am fost minţită de către reprezentantul touroperatorului când am întrebat de o anumită excursie care nu apărea în oferta agenţiei, dar pe care eu mi-o doream foarte mult încă de cu doi ani înainte şi am decis să apelez la agenţiile locale, de unde am cumpărat până la urmă excursia dorită plus încă una. Ambele au fost sub aşteptări din punctul de vedere al organizării, dar măcar au fost ieftine. La prima m-am certat cu ghidul neacceptând condiţiile impuse de acesta şi am pierdut jumătate din excursie, dar, din fericire, nu partea care mă interesa cel mai mult. Să mă fi apucat să-l reclam pe escroc cred că ar fi fost doar pierdere de timp.

În perioada sejurului meu turiştii ruşi sau vorbitori de rusă au fost majoritari în hotel, personalul ţi se adresa mai întâi în limba rusă şi abia apoi treceau pe engleză, iar în zilele de sărbătoare care au urmat după terminarea Ramadanului resortul a fost „invadat” la propriu de turişti egipteni, clar mai puţin educaţi decât ruşii. Români au fost foarte puţini, toţi ok, doar câteva cupluri, dar ne ştiam de pe transfer.

O situaţie care nu mi s-a părut deloc în regulă a fost cu egiptenii. Egiptul a condiţionat intrarea turiştilor străini în ţară de prezentarea unui test RT-PCR cu rezultat negativ, indiferent dacă aceştia erau sau nu vaccinaţi. Ok, ne-am conformat regulilor, chiar dacă acest test a contribuit la majorarea costului total al sejurului cu o sută de euro per cuplu :(. Însă turiştii egipteni aveau acces în resorturi fără să fi fost testaţi înainte, putând periclita sănătatea celorlalţi turişti.

Din fericire, pot să afirm că, după experienţa egipteană şi cea care a urmat acesteia o lună mai târziu, am căpătat o mare încredere în vaccinul făcut încă din luna februarie. Nu am purtat mască nici în resort şi nici în excursii, am evitat cât am putut contactul cu alţi turişti, însă acest lucru nu a fost mereu posibil şi am reuşit să scăpăm cu bine, astfel că în următoarea vacanţă vom pleca mai relaxaţi şi mai încrezători ca în urmă cu un an, încet încet revenind la normalitate.

Rixos: Stay at One, Enjoy at Two

La final voi explica şi titlul articolului. Cazaţi fiind la Rixos Sharm el Sheikh Adult Friendly aveam acces nelimitat şi gratuit şi la celălalt hotel Rixos, la Seagate care se afla la două resorturi distanţă, transportul tur retur făcându-se cu maşinuţele care circulau la 15-20 de minute până spre miezul nopţii. La Rixos Seagate puteam folosi gratuit toate facilităţile acestuia: restaurant principal, snack restaurant, baruri, piscine, aquapark, cu excepţia restaurantelor a la carte.

Şi reciproca era la fel de valabilă, turiştii cazaţi la Seagate puteau veni la noi în resort, însă cu o limitare: doar cei în vârstă de peste 16 ani :D. Seara cel puţin era un adevărat du-te vin-o între cele două resorturi, cei de la Seagate preferând spectacolele şi petrecerile mai „cool” de la Rixos Sharm.

Am fost şi noi de două ori în vizită la „vecini” , unde am luat o cină şi apoi ne-am petrecut timpul la barul lor de la plajă, de fapt din apropierea plajei, mai elegant ca al nostru şi unde erau utilizate doar pahare de sticlă. Sortimentul de băuturi disponibile mi s-a părut cam acelaşi, barmanii ok, dar parcă ai noştri erau mai amabili sau poate că deja ne cunoşteau. Altă dată am fost să mâncăm de prânz acolo şi am continuat să explorăm resortul pe lumină, ajungând până la aquaparkul aflat la oarecare distanţă chiar şi de acesta.

La întoarcerea de la aquapark am vrut să merg şi pe pontonul lor, de câteva ori mai lung ca al nostru. Spre ruşinea mea nu am parcurs decât jumătate din lungimea acestuia, am văzut şi o zonă de bălăceală în partea stângă a pontonului lor, cam la o treime din lungimea acestuia, tot aglomerat şi apa mică de nu ajungea la slipi. În plus faţă de noi, aici o mică parte din turişti puteau fi transportaţi cu maşinuţele până la capătul pontonului şi înapoi, dar cei mai mulţi aveau de mers nu glumă. Nu mi-a plăcut deloc aspectul fundului mării la reflux, când apa se retrăsese deja foarte mult.

Concluzii

La Seagate erau puţine cupluri şi foarte multe familii cu copii. Resortul este mai mare ca al nostru, erau şi foarte mulţi turişti, inclusiv foarte mulţi români care strigau unii la alţii şi la copiii care alergau încontinuu prin restaurant şi pe terasă. În acel moment am realizat că am făcut o alegere excelentă cu hotelul meu adult only, unde timp de o săptămână m-am bucurat de linişte, fără ţipetele şi fără plânsetele copiilor. Cred că voi încerca să repet această experienţă, pentru că prea a fost bine :D

Recomand cu toată încrederea acest resort de lux deosebit în peisajul egiptean pentru teritoriul vast şi bine organizat, pentru condiţiile bune de cazare, cu camere spaţioase şi foarte curate, pentru mâncarea excepţională, foarte variată şi bine gătită, pentru multele băuturi de import incluse gratuit în concept, pentru piscinele întinse şi libere, pentru plaja frumoasă, pentru spectacolele şi petrecerile foarte reuşite, pentru amabilitatea personalului şi nu în ultimul rând pentru posibilitatea de a beneficia şi de facilităţile de la Rixos Seagate. Nu şi pentru snorkeling dacă nu sunteţi înotători foarte buni.

AmFostAcolo :), mi-a plăcut maxim, m-am simţit extraordinar de bine şi nu exclud posibilitatea de a reveni la acest resort unde am regăsit cu plăcere serviciile cu care eram obişnuită din numeroasele vacanţe petrecute în Turcia.

Vacanţe plăcute tuturor!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 05.07.21 00:24:11
Validat / Publicat: 05.07.21 01:13:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT. A mai fost în/la: Tropitel Sahl Hasheesh, Sunrise Diamond Beach, Steigenberger AlDau Beach

VIZUALIZĂRI: 31292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

45 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Rixos Sharm - O alegere excelentă - Oasis Pool
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 143400 PMA (din 95 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 250.00 USD pe cameră

  • ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

    45 ecouri scrise, până acum

    se afișează ecourile [1 - 30] din total 45
    webmaster
    [05.07.21 09:55:29]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    -

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    balasa violeta
    [05.07.21 11:53:47]
    »

    Am venit cu superbonusul!

    Multumesc!

    Absolut fascinant, complet review si la sfarsitul lui septembrie voi vedea cele povestite!

    nicole33AUTOR REVIEW
    [06.07.21 06:23:01]
    »

    @webmaster:

    Mulțumesc mult!

    nicole33AUTOR REVIEW
    [06.07.21 06:39:22]
    »

    @balasa violeta:

    Absolut fascinant, complet review si la sfarsitul lui septembrie voi vedea cele povestite!

    Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!

    Dragă Vio, noi mereu am făcut alegeri bune , chiar dacă nu ne-a ieşit mereu aşa cum am fi vrut.

    Sunt sigură că Rixos te va încânta şi pe tine şi că a meritat aşteptarea

    Vacanţă plăcută!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    renteaPHONE
    [11.07.21 18:20:27]
    »

    @nicole33: ma bucur ca ti-a placut resortul, este o descriere foarte frumoasa. Am fost si eu anterior si confirm chestia cu problema curentilor din zona recifului. Este una destul de comuna in zona Sarm, spre deosebire de Hurghada, din cate am inteles. Oricum, este fascinanta lumea adancurilor din Marea Rosie.

    nicole33AUTOR REVIEW
    [12.07.21 06:32:55]
    »

    @rentea:

    ma bucur ca ti-a placut resortul, este o descriere foarte frumoasa

    Resortul mi-a plăcut mult de tot. Din punctul de vedere al condiţiilor şi serviciilor oferite, Rixos Sharm a fost, de departe, cea mai bună alegere a mea din Egipt de până acum

    Am fost si eu anterior si confirm chestia cu problema curentilor din zona recifului. Este una destul de comuna in zona Sarm, spre deosebire de Hurghada, din cate am inteles.

    Eu doar auzisem câte ceva, fugitiv, dar până nu am ajuns acolo nu am realizat cât de puternici pot fi curenţii marini şi cât de periculos devine înotul, dar mai ales snorkelingul în zona respectivă.

    Mai fusesem în Sharm, la sud de aeroport, şi nu am avut nicio problemă să fac snorkeling la capătul pontonului ore în şir.

    Diferenţa faţă de Hurghada era faptul că reciful era la apă adâncă de câţiva metri

    Oricum, este fascinanta lumea adancurilor din Marea Rosie.

    Adevărat. Pentru această incredibilă lume subacvatică am revenit de fiecare dată în Egipt. Aici am avut în plus şi serviciile marca Rixos, comparabile cu cele din Turcia.

    Dacă tot ai decis să renunţi, în sfârşit, la vacanţele mult prea scumpe petrecute pe litoralul românesc , ţi-aş recomanda să încerci hotelul "frate" Rixos Premium Seagate cu multe facilităţi pentru copii, totul la un preţ corect.

    Îţi mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

    MioritikPHONE
    [14.07.21 16:10:26]
    »

    Oamenii ăștia chiar se pricep la turism...

    ????

    nicole33AUTOR REVIEW
    [15.07.21 00:24:21]
    »

    @Mioritica:

    Oamenii ăștia chiar se pricep la turism...

    Chiar aşa a fost, totul a fost la superlativ. Serviciile oferite de acest hotel Rixos au fost impecabile, fără reproş. Nu am simţit nicio diferenţă faţă de hotelurile Rixos din Antalya vizitate de mine în anii anteriori.

    Îţi mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

    MioritikPHONE
    [16.07.21 23:04:45]
    »

    @nicole33: ????

    adrian68*PHONE
    [17.07.21 10:48:58]
    »

    Felicitări pentru sejur!

    Am ales și eu acest resort cu plecare din 05.09.2021.

    Sper să nu fie probleme cu acest așa zis "val 4" al pandemiei.

    A-ti menționat că nu a-ti platit viza, desi era mentionat și pe site-ul MAE, ca nu se plătește până la 01.05.

    nicole33AUTOR REVIEW
    [17.07.21 14:23:43]
    »

    @adrian68*:

    Am ales și eu acest resort cu plecare din 05.09.2021.

    Sper să nu fie probleme cu acest așa zis "val 4" al pandemiei.

    Ai făcut o alegere foarte bună. Sigur îţi va plăcea.

    Chiar dacă vine al patrulea val al pandemiei, deşi nu cred că va veni atât de repede, Egiptul nu va fi afectat, cel puţin în aparenţă. Ei oricum testază infim raportat la populaţie, sunt muuult mai mulţi ca noi şi eu cred că Egiptul va rămâne veşnic pe lista verde, indiferent care ar fi realitatea .

    Cei de la Rixos sunt oameni serioşi şi respectă regulile de protecţie, curăţenia este la loc de cinste, cel mai probabil resortul nu va fi plin, deci fără aglomeraţie nicăieri.

    A-ti menționat că nu a-ti platit viza, desi era mentionat și pe site-ul MAE, ca nu se plătește până la 01.05.

    Eu nu fac niciodată afirmaţii doar pentru a mă afla în treabă.

    Chestia cu viza nu am scris-o deloc întâmplător, ci am vrut să subliniez această particularitate a vacanţelor în Sharm el Sheikh, o chestie pe care nu ţi-o prea spune nimeni. Tipa de la agenţie încerca să mă convingă că trebuie să plătesc . Probabil i-o fi convins pe cei mai naivi, dar nu pe mine

    Sejurul meu a fost în perioada 9-16 mai şi nu aveam nicio treabă cu scutirea de viză care a fost valabilă până pe 30 aprilie pe toate aeroporturile mai puţin pe Cairo.

    Ţine puţin de geografie, de continente, dar nu am timp acum să detaliez.

    Mulţumesc pentru vizită şi ecou!

    Vacanţă plăcută!

    adrian68*PHONE
    [18.07.21 03:06:09]
    »

    Vă mulțumesc!

    Voi fi la a doua experienta în Egipt. Prima a fost începând cu 01.09.2019 în Hurghada la Albatros Palace! Un hotel la care raportul preț, servicii oferite este excelent!

    Sejurul de anul acesta la Rixos l-am achiziționat la prețul de 1540€, un preț, consider, foarte bun!

    alex1987sb
    [18.07.21 22:02:21]
    »

    mișto!!!... no acu mi foame...

    webmasterX
    [19.07.21 06:10:09]
    »

    @adrian68*:

    Prima a fost începând cu 01.09.2019 în Hurghada la Albatros Palace!

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    nicole33AUTOR REVIEW
    [19.07.21 06:18:52]
    »

    @adrian68*:

    Sejurul de anul acesta la Rixos l-am achiziționat la prețul de 1540€, un preț, consider, foarte bun!

    Preţul este ok, normal pentru perioada sejurului şi include reducerea de early booking de 20% care a fost valabilă până la sfârşitul lunii februarie parcă. Ştiu asta pentru că şi eu am avut varianta de a pleca în septembrie, dar am preferat luna mai, deoarece nerăbdarea de a pleca în vacanţă era mare

    Vei vedea că Rixos este altceva, cu o clasă peste Albatros. Sunt sigură că îţi va plăcea.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33AUTOR REVIEW
    [19.07.21 06:21:52]
    »

    @alex1987sb:

    mișto!!!... no acu mi foame...

    Aoleu! Ce-am făcut?

    Mulţumesc pentru vizită şi ecou, chiar dacă totuşi nu îmi este clar unde am greşit

    adrian68*PHONE
    [21.07.21 21:25:46]
    »

    @nicole33: Sunt conștient de, diferența dintre Albatros Palace și Rixos.

    Sunt sigur că va fi un sejur de neuitat.

    Vă mulțumesc pentru informații!

    Sejururi placute în continuare!

    elenaadina
    [22.07.21 09:37:37]
    »

    Multumesc pentru informatile pretioase oferite in acest articol minunat!

    Aveam si noi in vedere cele doua resorturi din lantul Rixos, acum stim mai bine cand ar fi momentul sa mergem... cand vom dori relaxare si desfatare si mai putin snorkeling... ????... resortul arata foarte bine si mancarea arata senzational... si faptul ca e mai multa liniste e grozav... pacat de curentii marini...

    Cum a fost apa marii, era calda?

    Noi acum ne-am intors din Turcia si prin comparatie marea din Side ni s-a parut mult mai calda decat cea din Egipt din toate sejururile... dar umezeala, vai! sauna curata!

    tot ma bine in Egipt din acest punct de vedere...

    Felicitari pentru vacanta si pentru felul in care ne-ai impartasit impresiile! ????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33AUTOR REVIEW
    [23.07.21 06:16:19]
    »

    @adrian68*:

    Mulțumesc pentru urări!

    La rândul meu îţi doresc să ai o vacanţă cel puţin la fel de reuşită ca a mea!

    nicole33AUTOR REVIEW
    [23.07.21 06:32:14]
    »

    @elenaadina:

    Ştiam că te interesează noutăţi de la Rixos şi aşteptam vizita ta

    Cum a fost apa marii, era calda?

    Eu am fost în luna mai şi marea a fost ok, suficient de caldă, fără însă a fi ciorbă. Ei afişau o temperatură de 24 grade pentru apa mării şi o temperatură a aerului de 38 grade. Nu am verificat . Apa din piscine era mult mai caldă decât apa mării. În septembrie marea a fost mai caldă.

    Noi acum ne-am intors din Turcia si prin comparatie marea din Side ni s-a parut mult mai calda decat cea din Egipt din toate sejururile... dar umezeala, vai! sauna curata!

    Aici este marea diferenţă dintre Egipt şi Antalya. Canicula din Antalya este greu de suportat, cel puţin în cazul meu, din cauza umidităţii excesive, în timp ce căldura uscată din Egipt şi chiar şi vântul face totul mult mai plăcut, mai suportabil, indiferent de temperatura afişată de termometre.

    La ce hotel ai fost în Side?

    Aveam si noi in vedere cele doua resorturi din lantul Rixos, acum stim mai bine cand ar fi momentul sa mergem... cand vom dori relaxare si desfatare si mai putin snorkeling... resortul arata foarte bine si mancarea arata senzational... si faptul ca e mai multa liniste e grozav... pacat de curentii marini...

    Cred că am mai spus că mie Rixos mi-a plăcut cel mai mult din cele patru resorturi din Egipt vizitate până în prezent, fiind clar dintr-o altă clasă. Am mai pus ochii şi pe cele două resorturi Rixos din Hurghada, preluate şi renovate din temelii, cel din Makadi fiind interesant prin prisma snorkelingului care poate fi practicat în zonă. Să vedem dacă şi preţurile vor fi la fel de prietenoase ca în Sharm.

    Îţi mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!

    elenaadinaPHONE
    [23.07.21 13:56:22]
    »

    @nicole33: Nu știu când se va deschide Rixos Makadi Bay, și noi îl urmărim, când am fost în aprilie la Fort Arabesque, ne-am plimbat prin fata la Tia Heights Makadi, dar nu am văzut nici o schimbare, nu știu unde va fi Rixos...

    În Side am fost la Kamelya K Selin, am ales special pentru plaja lata... spațiul mare dintre umbrele și șezlonguri... acum ca vin avioane întregi cu rusi... am apreciat ca e mai bun un complex cu spațiu mai mare... apropo, Turcia e intr-o relaxare totala, nu ne-a verificat nimeni nici de test, nici de adeverință vaccin, nici în aeroport și nici la hotel, în privința distanțarii... e HAIDUCEALA... ne-am plimbat pe promenada si am văzut hoteluri super aglomerate, cu turiști unul lângă altul, ciorchine, fără nici un fel de protecție, chiar ghidul hotelier ne-a spus, ca din alt grup din România, doi s-au infectat în sejur, unul era și vaccinat... păcat ca au pierdut sejurul... i-au carantinat... ????

    webmasterX
    [23.07.21 14:34:21]
    »

    @elenaadina:

    În Side am fost la Kamelya K Selin, am ales special pentru plaja lata... spațiul mare dintre umbrele și șezlonguri

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă).

    NB: linkul poate fi găsit şi în pagina 1 a saitului - „SCRIE REVIEW”

    elenaadinaPHONE
    [23.07.21 16:18:54]
    »

    @webmasterX: Am rămas restanta cu multe articole, dar acum nu am timp de redactat... cel mai probabil voi scrie în sezonul rece... acum călătoresc! ????

    nicole33AUTOR REVIEW
    [24.07.21 09:07:41]
    »

    @elenaadina:

    Nu știu când se va deschide Rixos Makadi Bay, și noi îl urmărim, când am fost în aprilie la Fort Arabesque, ne-am plimbat prin fata la Tia Heights Makadi, dar nu am văzut nici o schimbare, nu știu unde va fi Rixos...

    Ştii cum se spune că nu vezi pădurea de copaci?

    Eu am înţeles că Rixos a preluat vechiul Tia Heights Makadi şi îl va renova şi ridica la standardele lanţului Rixos şi la cinci stele adevărate şi strălucitoare. Teoretic, trebuia să se deschidă de la sfârşitul anului trecut, au amânat pentru 2021, dar dacă tu spui că în aprilie nu ai văzut nicio schimbare, se pare că va mai dura ceva.

    Aşa au procedat şi cu Rixos Magawish din Hurghada, tot prin preluare şi renovare. Şi acolo lucrările au fost întârziate, posibil din cauza pandemiei şi a scăderii numărului de turişti, dar când l-au deschis preţurile au explodat . Însă la Magawish nu prea cred să găseşti corali .

    nicole33AUTOR REVIEW
    [24.07.21 09:20:27]
    »

    @elenaadina:

    În Side am fost la Kamelya K Selin, am ales special pentru plaja lata... spațiul mare dintre umbrele și șezlonguri... acum ca vin avioane întregi cu rusi...

    Corect! Pentru plaja lată Kamelya este o alegere foarte bună. Teritoriul generos al întregului resort oferă posibilitatea de distanţare fără efort, aglomeraţia fiind exclusă.

    Turcia e intr-o relaxare totala, nu ne-a verificat nimeni nici de test, nici de adeverință vaccin, nici în aeroport și nici la hotel, în privința distanțarii... e HAIDUCEALA... ne-am plimbat pe promenada si am văzut hoteluri super aglomerate, cu turiști unul lângă altul, ciorchine, fără nici un fel de protecție,

    Pentru unii această relaxare totală poate fi o veste bună, însă mie nu mi se pare prea încurajator. Mi-e teamă că disperarea cauzată de lipsa turiştilor şi ulterior de primirea unui număr redus de turişti faţă de aşteptări i-a făcut să se relaxeze prea mult şi prea devreme. Anul trecut parcă nu a fost aşa.

    chiar ghidul hotelier ne-a spus, ca din alt grup din România, doi s-au infectat în sejur, unul era și vaccinat... păcat ca au pierdut sejurul... i-au carantinat...

    O situaţie cât se poate de neplăcută, chiar îngrijorătoare. Curiozitatea mea este cum au fost totuşi depistaţi, cât timp nimeni nu controlează nimic. S-au simţit rău şi atunci s-au testat singuri?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elenaadina
    [24.07.21 10:16:08]
    »

    @nicole33: Din 2019 cand am aflat despre cele doua Rixos din Hurghada, topaiam de bucurie si de atunci tot am cautat informatii si poze, dar la Rixos Makadi... tacere, periodic ma mai uit la Tia Makadi la poze recente, poate vad vreo camera renovata sau altceva, insa nimic, cand ne-am plimbat am fost foarte atenta, daca se fac renovari, sunt departe de promenada pentru ca nu se vede si nu se aude nimic...

    Cu privire la Rixos Premium Magawish, am o revista de la [***] editia 2009-2010 cu hotelurile din Egipt si la fostul hotel Magawish Swiss Inn scrie ca are una din cele mai bune plaje cu nisip din Hurghada si are si corali. M-am uitat si pe tripadvisor la fostul hotel la sectiunea piscina, mare si acolo am gasit ceva poze cu pesti si corali...

    Deci ar trebui incercat... dar pretul (aproape 4000 de euro cea mai accesibila camera) este prea mare din punctul meu de vedere pentru Egipt, prefer sa merg in Sharm si inca imi mai raman bani completare pentru un alt sejur...

    Trebuie de urmarit evolutia preturilor...

    Oricum, daca si la Rixos Makadi vor fi aceleasi preturi sunt sanse mici sa merg... ????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elenaadina
    [24.07.21 10:26:12]
    »

    @nicole33 :

    „O situaţie cât se poate de neplăcută, chiar îngrijorătoare. Curiozitatea mea este cum au fost totuşi depistaţi, cât timp nimeni nu controlează nimic. S-au simţit rău şi atunci s-au testat singuri? "

    Cred ca s-au simtit rau... si l-au informat si pe ghid...

    Mi-am amintit ca la noi la hotel cand veneam intr-o zi de la plaja, trecand prin fata la centrul spa, am surprins pe cineva vorbind cu unul dintre maseuri si intreband de doctorul de la hotel si pomenea ceva de covid...

    Imi amintesc ca la hotel era undeva afisat ca daca te simti rau si ai simtome de covid trebuie sa anunti medicul sau receptia...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33AUTOR REVIEW
    [24.07.21 10:43:16]
    »

    @elenaadina:

    si la fostul hotel Magawish Swiss Inn scrie ca are una din cele mai bune plaje cu nisip din Hurghada si are si corali. M-am uitat si pe tripadvisor la fostul hotel la sectiunea piscina, mare si acolo am gasit ceva poze cu pesti si corali...

    Nu ştiu ce să zic. Eu mă uit pe hărţi, care sigur nu mint. Pe o hartă actualizată 2021 nu văd vreun ponton care să permită accesul la recif. Ştiu că la cât au investit în renovarea hotelului, construirea unui ponton lung de câteva sute de metri este o banalitate, dar totuşi pe hartă nu apare decât un mic ponton, mult prea scurt.

    În final, nu m-ar deranja nici să înot câteva sute de metri pentru a ajunge la corali, dar parcă este mai comod pe ponton .

    Mie mi-e teamă să nu fie ca la Steigenberger AlDau Beach, unde de pe plajă nu poţi vedea mai nimic, zero corali şi doar câţiva peştişori anemici, dar ei au propriul centru de diving şi snorkeling în resort şi te duc ei cu barca în larg să vezi toate minunăţiile, dar, evident, contra cost.

    Da, preţul este destul de prohibitiv. Nici eu nu am văzut nimic sub 3000-3200 euro, ori la banii ăştia poate aş alege Baron-ul din Sahl Hasheesh pe care l-am admirat personal în urmă cu trei ani când am stat în apropiere şi ştiu şi coralii de acolo cât de frumoşi sunt.

    elenaadinaPHONE
    [24.07.21 10:50:02]
    »

    @nicole33: Da, Baronul ar corespunde criteriilor noastre! ????

    elenaadinaPHONE
    [24.07.21 14:10:56]
    »

    @nicole33: La ce hotel ai stat în apropiere, as vrea sa citesc impresiile! ????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrian68*, alex1987sb, artemisa24, balasa violeta, elenaadina, Mioritik, rentea, spiderman, Yoda, ⭐ValentinB_88⭐
    Alte impresii din această RUBRICĂRixos Sharm El Sheikh Resort:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14002203941345 sec
    ecranul dvs: 1 x 1