Drumeție în Rezervația Naturală ”Buciaș” + alte obiective din zonă

TIPĂREȘTE

Vară, soare, zi liberă, chef de plimbare... cam acestea sunt ”ingredientele” necesare pentru a face o nouă drumeție! Dar unde?! De data aceasta am ales o destinație din județul Bacău, am dorit să explorăm pentru câteva ore Rezervația Naturală ”Buciaș”. Această rezervație are suprafața totală de 474,10 hectare și o altitudine medie de 832 de metri, fiind singurul loc din județul Bacău unde poate fi întâlnită capra neagră.

Zona pe care am vizitat-o se află pe teritoriul administrativ al comunei Mănăstirea Cașin, iar calea de acces este DJ 115, un drum secundar care pornește din orașul Onești și care trece prin satele Cașin, Lupești, Mănăstirea Cașin și apoi Scutaru. Din Onești până în satul Scutaru drumul este asfaltat și se prezintă în condiții bune (sunt 20 de kilometri de parcurs pe acest sector), iar dincolo de satul Scutaru noi am mai mers circa 5 kilometri pe un drum forestier bun (poate fi abordat și cu mașini mai joase).

La un moment dat, am traversat râul Cașin pe un pod; spre stânga se desprinde un alt drum forestier, este vorba despre ”Tulburea”, acesta fiind interzis circulației publice. Urmează un nou pod peste râul Cașin și după 200-300 de metri am ajuns la o intersecție de drumuri forestiere; se poate continua lateral stânga către Cabana și Păstrăvăria ”Înțărcătoarea” (ar mai fi cam 2 kilometri de parcurs din acel loc), iar spre dreapta se desprinde drumul forestier spre Cascada și Schitul Buciaș.

Intersecția aceea este largă, așa că la marginea pădurii se poate parca fără probleme, ceea ce am făcut și noi, urmând exemplul altor mașini deja parcate acolo. Drumul forestier spre cascadă este prevăzut cu două bariere metalice, acestea fiind ridicate.

Ne-am echipat pentru drumeție (bocanci, rucsac, 2 litri de apă, pelerină de ploaie, bețe trekking) și am pornit la drum; era ora 13.25. După câțiva pași, am trecut pe lângă o cabană forestieră (Cabana Buciaș, aflată în stânga), iar acolo am văzut un indicator albastru pe care este menționat faptul că la cascadă se ajunge în 35 de minute, iar până la schit drumeția poate dura o oră - o oră și jumătate. Timpii precizați pe indicator sunt corecți, după cum aveam să constatăm.

Până la cascadă se merge lejer pe drumul forestier care traversează în câteva rânduri pârâul Buciaș (există poduri, nu se trece prin apă). Dacă la început am mers prin pădure, încetul cu încetul pereții văii au devenit tot mai abrupți și stâncile ajută la crearea unor peisaje tare frumoase. Din loc în loc apar zmeurișuri sau rugi de mure, iar asta reprezintă motive serioase să faci scurte pauze pentru a savura bunătățile naturii, chiar cu riscul de a ”beneficia” și de câteva zgârieturi. :) Pârâul susură zglobiu când pe dreapta drumului, când pe partea stângă și încetul cu încetul se ascunde pe fundul văii pentru că drumul câștigă în altitudine parcă pe neașteptate.

Și dacă în alte drumeții sursele de apă lipsesc și este bine să ai la tine rezerve serioase, ei bine, pe acest traseu apa țâșnește practic din pereții de stâncă în câteva locuri și se prelinge când pe piatră, când pe mușchiul care crește din abundență; în trei locuri am întâlnit jgheaburi improvizate și am oprit de fiecare dată pentru a bea câte o gură de apă curată și rece ca gheața, numai bună pentru a reda puterea drumețului care își propune să ajungă cât mai departe!

După vreo 40 de minute am ajuns în apropierea Cascadei Buciaș! Am zărit perdeaua de apă de la oarecare depărtare, printre ramurile copacilor, dar în apropiere există posibilitatea de a o admira și fotografia totodată de pe marginea drumului, de la câțiva metri depărtare. Pentru început am admirat-o de sus, m-am apropiat cât mai mult de buza prăpastiei pentru câteva fotografii (Nu faceți ca mine! Atenție la stâncile umede pe care se poate aluneca brusc!). Am găsit un loc de popas la umbră, la câțiva metri de zona cascadei și ai mei au rămas acolo, iar eu am revenit pe drumul forestier, m-am întors vreo 20 de metri și am găsit o potecă ce coboară abrupt către albia râului. Cu mare grijă ca să nu alunec și folosindu-mă de unul dintre bețele de drumeție am reușit să cobor lângă râu pentru a putea vedea cascada de jos în sus de această dată. Pot spune că a meritat strădania mea, cascada este foarte frumoasă privită din acel unghi, veți vedea. Bazinul format la baza cascadei este destul de adânc, iar perdeaua de apă înaltă de aproximativ 15 metri este îngustă sus și se lățește de vreo trei ori până jos, întocmai ca o elegantă rochiță albă.

După câteva minute m-am întors la ai mei, am schimbat câteva impresii și ne-am hotărât să prelungim drumeția noastră până la Schitul Buciaș. Știam că lăcașul de cult se află la mai puțin de o oră depărtare, așa că am pornit iarăși la drum. Am mai continuat preț de câteva minute pe drumul forestier pe lângă albia pârâului și am ajuns într-o poieniță unde am văzut indicatorul spre stânga către schit. Am traversat pârâul pe un podeț de lemn pe care pot trece inclusiv mașinile mici, apoi poteca a început să urce mai susținut prin pădurea de brad. Arborii falnici ne-au protejat de razele soarelui, iar pe această porțiune a traseului am fost singuri, spre deosebire de drumul până la cascadă care este mai frecventat (pe marginea drumului până la cascadă am întâlnit mai multe persoane ieșite la picnic, unii ajunseseră până acolo cu mașinile).

De la Cascada Buciaș până la Schitul Buciaș am făcut vreo 45 de minute; în două rânduri ne-am oprit, o dată pentru zmeura din apropiere și o dată ca să ne mai tragem puțin sufletul. Pe această porțiune a traseului am vorbit tare și am mai fluierat, erau locuri pe unde am fi putut lesne da nas în nas cu vreun Moș Martin!

Schitul Buciaș se află într-o poieniță dintr-o zonă mai înaltă și este un lăcaș de cult modest, datând din anul 1920. În zona centrală a curții este o biserică aflată în renovare, iar în fața bisericii există câteva anexe mănăstirești. Nu ne-am întâlnit cu nimeni acolo, probabil că nu sunt prea mulți călugări. Ne-am odihnit vreo 10 minute la umbra unui pom din curte, apoi ne-am ridicat și ne-am îndreptat spre poarta schitului. Dintr-o dată, un câine trezit probabil dintr-un somn adânc a început să latre susținut în apropiere, dar ne-am liniștit când am văzut că era legat.

La coborâre, timpul a fost mai scurt cu câteva minute (ceea ce e normal); când am ajuns în apropierea cascadei ne-am oprit pe malul apei și am mâncat niște sandvișuri și câțiva biscuiți din rucsac. A fost un picnic scurt și foarte frumos, mâncarea fiind stropită cu apă rece de izvor. La întoarcere ne-am întâlnit cu mai mulți drumeți, vreo doi care abia învățau să meargă, ceea ce arată că plimbarea prin această rezervație poate fi abordată aproape la orice vârstă.

La ora 16.40 am revenit la mașină și ne-am bucurat că umbra se păstrase în acel loc. Am schimbat bocancii cu ceva mai comod și am plecat de acolo. Este o zonă frumoasă, recomandăm celor care ajung prin zonă să viziteze Rezervația Naturală ”Buciaș”!

Ca etape și timpi intermediari, plimbarea noastră către Cascada Buciaș și Schitul Buciaș arată cam așa:

Ora 13.25 - intrarea pe traseu.

Ora 14.05 - am ajuns la Cascada Buciaș.

Ora 14.30 - am plecat de la cascadă spre Schitul Buciaș.

Ora 15.15 - am ajuns la Schitul Buciaș.

Ora 15.30 - am plecat de la schit.

Ora 16.40 - am revenit la mașină.

Durata totală a drumeției noastre = 3 ore și 15 minute. Traseul parcurs este ușor ca dificultate. În timpul drumeției nu am avut semnal telefonic.

Ce se mai poate vizita în zonă?

I. În Rezervația Naturală Buciaș există o a doua cascadă, formată tot pe firul pârâului Buciaș; este vorba despre Cascada ”Fata moartă”, o cădere de apă mai mică decât prima cascadă. Porțiunea de traseu dintre cele două cascade ar avea peste 4 kilometri. Referitor la numele mai ciudat al acestei cascade, am găsit o explicație în volumul ”Fata moartă”, autor Ioan Missir. Cartea este un jurnal de front care prezintă întâmplări reale de pe frontul românesc, petrecute în timpul Primului Război Mondial. Realizată sub forma unui jurnal de război, opera literară ”Fata moartă” prezintă absurdul unui război nimicitor care dezumanizează combatanții și care lasă răni adânci în trupurile și în mintea supraviețuitorilor.

Legenda referitoare la ”Fata moartă” arată că demult, o fată foarte frumoasă era îndrăgostită de un flăcău, dar băiatul a fost prins cu arcanul și a fost dus la oaste. De dorul fetei, băiatul dezertează, apoi cei doi se întâlnesc și ajung să își trăiască dragostea departe de ochii lumii, prin cotloanele pădurii cunoscute doar de ei. Hăituit de potere, băiatul alege calea haiduciei și ajunge să stăpânească munții și văile Cașinului. Poterele îi localizează pe cei doi îndrăgostiți și îi încercuiesc într-un final. Atunci când ajung la ei, urmăritorii o găsesc pe fată înjunghiată, iar pe haiduc zdrobit într-o prăpastie; cei doi îndrăgostiți au ales să moară împreună pentru a nu ajunge prizonieri. Se pare că, în vremea războiului, fantasma fetei moarte apărea în fața soldaților atunci când aceștia primeau sărutul înghețat al morții.

II. Un alt obiectiv natural care merită vizitat ar fi Cheile Cașinului. Sectorul de chei nu este vizibil din drumul forestier, ci trebuie coborât în albia râului. Am găsit un filmuleț care evidențiază frumusețea cheilor, așa că mi-aș dori să le explorez cândva.

III. În localitatea Mănăstirea Cașin există o biserică având aspect de cetate fortificată, care dă denumirea satului și care are o istorie de peste trei secole și jumătate. Ctitorită în perioada 1655-1657 de către domnitorul Gheorghe Ștefan, biserica ”Sfinții Voievozi a fost ridicată ca o replică voită a bisericii Mănăstirii Golia din Iași. Biserica din Mănăstirea Cașin figurează pe lista monumentelor istorice, la fel ca zidul de incintă, turnul clopotniță și ruinele casei domnești a voievodului Gheorghe Ștefan (ruine aflate în curtea bisericii, în partea stângă). Interesant este și faptul că Regina Maria s-a aflat vreme de doi ani pe linia frontului Cașin - Oituz, în timpul Primului Război Mondial, ocupându-se de buna funcționare a serviciului de prim ajutor de pe câmpul de luptă. După încheierea războiului, Regina Maria a venit în mai mulți ani să petreacă seara de Înviere la biserica Mănăstirii Cașin.

Noi am vizitat la plecare biserica fortificată din localitatea Mănăstirea Cașin, oprind acolo pentru câteva minute. Poarta lăcașului de cult era deschisă, așa că am intrat și am făcut vreo două fotografii, admirând din apropiere silueta elegantă a bisericii.

Ajuns la finalul articolului, vă doresc o vară frumoasă în continuare, cu multe călătorii reușite! Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 7372 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI