Ein Gedi kibutzul paradis

TIPĂREȘTE

Realităţile paradoxale ale lumii de cenuşă şi stânca te învaţă de la bun inceput ca nu este obligatoriu ca un anume ceva care este verde să fie şi viu dar şi că pustiul poate zămisli apă şi pământ roditor chiar daca doza de extraordinar şi incredibil poate fi motiv de mirare.

Ein Gedi este o astfel de pecete a surpinderii hiperbolice cu care te poţi confrunta în lumea Mării Moarte. Aflat la mică distanţă spre Nord de Sodoma, kibutzul Ein Gedi pare rupt din altă lume decât cea a deşertului Iudeii. Sau mai bine zis pare coborât din poveşti cu prinţese şi grădini suspendate asemenea unui paradis pe pământ. Sub poalele munţilor arizi micul Eden de la Ein Gedi se deschide cale pentru noul venit printr-un veritabil spa. Odihnă, relaxare, confort, verdeaţă, lâncezeala ispititoare de la orele amiezii, toate laolaltă te prefac într-un fel de rege sau regină a timpului tău şi a ceasului care pare că bate doar pentru tine.

Apele cu iz de sulf care intregesc confortul balnear al acestui colţ de lume sunt aduse de peste drum cum se spune pe la noi... doar că peste drum este Marea Moarta. Si acesta nu este decât inceputul a ceea ce pe hartă pare un punct neînsemnat numit Ein Gedi, adică izvorul iedului în traducere liberă. Toata prosperitatea acestui spaţiu se datoreaza unui firav izvor aflat undeva în ascunzişul muntelui. De acolo vine apa... de acolo vine şi viaţa. Iar existenţa, scrisă şi trăita cu E mare, primenită zilnic şi ingrijită în căuşul sufletului, este ca un sigiliu care întareste zicala că omul sfinţeste locul.

Ein Gedi este de fapt un kibutz. Şi ca în orice kibutz viaţa in colectivitate zideşte valori morale nebănuite şi leaga pe oameni de locuri. Casa acestora devine kibutz-ul şi moştenirea fiecăruia este ca un testament pecete pentru viitor şi pentru cei care continuă lucrarea mâinilor celor veniţi să vieţuiasca aici. Kibutzul de la Ein Gedi a fost fondat în anul 1953 şi are 650 de locuitori permanenţi în prezent dintre care peste 200 sunt membri ai kibutz-ului. În 1956 in apropiere a fost descoperit un templu chalcolitic propriu culturii gassuliene, relevant pentru faptul că prin anii 3500 înaintea erei creştine locuitorii acestei margini de deşert venerau apa iar aici se dezvoltase un cult acqua-latric asemănător celui de la Megido şi avand conexiuni cu ritualuri egiptene din cultura predinastică a Nilului.

La vremea infinţării sale, Ein Gedi era o comunitate izolat iar cea mai apropiată localitate se afla la ore bune de mers cu maşina pe drumurile pline de praf ale regiunii. La sfârşitul anilor '60, dupa războiul de 6 zile, kibutz-ul, a intrat într-o noua eră.

S-a inceput cu îmbuteliere de apă minerală şi mai apoi cu amenajarea unei grădini botanice care de an an s-a îmbogăţit cu specii aclimatizate ţn solul deşertului iudean astfel încât în prezent se găsesc aici arbori, flori şi arbusti din toata lumea. Este ca o gradină a Edenului cu plante endemice dar şi cu specii tropicale sau originare din Extremul Orient.

În 1971 spaţiul a fost declarat rezervaţie şi unul dintre cele mai importante parcuri naţionale din Israel. În 1994 amenajarea dendrologică de aici a fost recunoscută drept Gradină Botanică de Interes Internaţional. Grădina şi kibutzul sunt inseparabil şi nu se poate concepe una fără cealaltă. Există aici 30 de specii de curmal, 1000 specii de cactus, flori tropicale din zone umede cultivate prin tehnici speciale şi specii de copaci mentionati in Biblie. Aici putem întalni si mărul de Sodoma.

Ein Gedi se află la aproape 200 m sub nivelul oceanului planetar iar zona se ridică în pante line continuate de trepte sau de promontorii abrupte până la 420 m altitudine raportat la nivelul Mării Moarte. Cântarea Cântărilor menţioneaza podgoriile din cetatea de odinioară iar Eclesiastul compară bucuria vieţii cu palmierii de la Ein Gedi. Aici s-a ascuns vremelnic regele David iar regele Saul l-a căutat în umbra piscurilor unde doar caprele sălbatice se puteau căţăra.

La Ein Gedi era produs balsamul celebru cunoscut ca balsam de Mecca sau mireasma de Gilead, dupa numele înălţimii care era considerata Muntele Mărturiei în tradiţia iudaică. Secretul fabricaţiei era păstrat cu cerbicie şi, respectând proporţiile, am putea spune că întreaga industrie a parfumurilor antichităţii era dependentă de acest balsam, amestec de rşsini şi uleiuri numit parfumul regal sau parfumul regilor. Între ruinile unei sinagogi din preajmă se află înzidit în mozaic avertismentul ca un blestem de a nu fi destăinuit nimănui secretul balsamului de la Ein Gedi. Însăşi Cleopatra se aproviziona de la Marea Moartă şi Ein Gedi cu săruri şi balsam de Gilead.

O legenda târzie din Croaţia spune că Attila cel supranumit teroarea lumilor şi biciul lui Dumnezeu, avea permanent un taler aşezat în faţa sa pe care scria că se trage din stramoşul biblic Nimrod născut la Ein Gedi. Tot de aici se trăgeau sicarii, războinicii cuţitari, cei care într-un alt loc şi în alt timp aveau se devină legenda prin sinuciderea colectivă de la Masada. Sicarii erau reuniţi într-o grupare de tip zelot, oameni riguroşi, austeri şi razbunatori, militanţi politico-religioşi, care, dupa dărâmarea Templului din Ierusalim, au devenit gruparea partinica dominantă în Iudeea. Prin tradiţie se consideră că Iuda Iscarioteanul făcea parte din secta ucigaşilor cuţitari.

Review preluat de pe blogul personal

---

VIZUALIZĂRI: 2077 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI