ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 21.11.18
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Turist, la Regia

TIPĂREȘTE

Aflat în Olănești, pe strada Forestierilor, hotelul apare ca o mică cetate care abia așteaptă să fie cucerită. Coordonatele pentru acest loc sunt 45°12' 17.9"N 24°14' 39.3"E sau 45.204981,24.244238, în funcție de setările alese.

Pentru a ajunge acolo, nu trebuie să conduceți neapărat în centru, ci doar să fiți atenți la indicatoare. Cu puțin înainte de intrarea în stațiune, se virează la dreapta pe strada Forestierilor. Drumul duce chiar la hotel, apoi continuă spre centrul orașului. Ne întâmpină o clădire a cărei intrare se află la capătul multor trepte. Astfel că, dacă nu ai picioare bune, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să admiri peisajul care se întinde în față.

Primul lucru care ne întâmpină la intrarea în hotel este covorașul dezinfectant. Apoi, la recepție, dezinfectante pentru mâini și o cutie cu mânuși. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost mirosul. Probabil de la dezinfectantele folosite, în aer plutea o aromă de scorțișoară. Poate din cauza aromei, prima mea impresie a fost favorabilă. Apoi am remarcat o fotografie cu echipa feminină de handbal medaliată la o competiție. La recepție am avut plăcuta surpriză să dialogăm relaxat cu doamna care asigura și acel post. După verificarea temperaturii am urcat în cameră. Am solicitat pernă și pilotă suplimentare, iar în următoarele zece minute acestea erau deja la locul lor.

Camera este mobilată simplu, cu gust, iar priveliștea oferită de terasa camerei a fost generoasă. Probabil că în timp normal, în camere ar fi existat carpete, însă, în aceste timpuri, ele au fost îndepărtate pentru a se putea asigura o curățenie și o dezinfecție corespunzătoare. Mobilierul nu este foarte vechi, dar nici foarte nou, însă este din lemn masiv, ceea ce îi conferă un grad de folosință mai îndelungat. Camera este dotată cu un minibar, un televizor LCD, noptiere și lămpi de perete suspendate, o masă mărișoară, cu sertare, iar pe hol a fost cuierul, alături de un dulap generos, cu umerașe suficiente pentru haine.

Baia este curată și ce mi-a plăcut a fost că acolo săpunurile și șampoanele au fost înlocuite cu dozatoare. Dușul are perdea și o bordură suficient de înaltă pentru a nu se răspândi apa. Prosoapele imaculate, albe, erau așezate într-un suport de lemn, rulate și gata pentru folosire. Cred că izolația clădirii este făcută temeinic, pentru că în perioada în care am fost nu s-a simțit nevoia de căldură. Doar noaptea caloriferele erau suficient de calde pentru a asigura un somn profund.

Sejurul nostru a inclus și micul-dejun. Am citit aici comentarii despre felul în care s-a servit masa, însă noi, nefiind foarte pretențioși, am avut parte atât de servire promptă, cât și de variație culinară. Pentru masa de prânz și cină am ales să mâncăm la comandă. Așa că am avut ocazia să testăm ambele variante de masă: micul-dejun, inclus, și mâncarea la comandă. În ambele situații am fost mulțumiți de serviciile prestate. Micul-dejun a inclus un platou (individual) în care se regăsea ou, prăjit sau omletă, roșii, castraveți, brânză, cașcaval, șuncă unt și gem. Cafeaua este opțională și este de calitate. Prețul unei cafele este de 5 lei. Pentru restul, prețurile sunt convenabile și decente. Am comandat, pe rând, fripturi, la grătar sau la cuptor, diferite ciorbe, salate, precum și mâncare gătită. Toate au fost peste așteptări, gustul lor fiind foarte bine potrivit.

Restaurantul mi-a produs a doua surpriză plăcută. Și la intrarea în restaurant, la fel ca la intrarea în hotel, covorașul dezinfectant, mănușile și soluțiile dezinfectante ne așteptau lângă ușa de acces. Mesele sunt distanțate corespunzător, iar personalul echipat cu măști și mănuși. Tot din cauza dezinfecției după fiecare client, fețele de masă lipseau, însă în timpuri normale acestea există. Restaurantul este spațios, cu ieșire pe o terasă lungă cât tot restaurantul și cu o ieșire separată, ce dă în scările dinspre stradă.

Ne-a plăcut faptul că întregul hotel are un aer oarecum familiar. Pe coridoare și în restaurant abundă tablouri și plante, încât ai impresia că vizitezi o galerie de artă. La câțiva pași de la intrarea în restaurant, te întâmpină un bătrân pian care m-a făcut să-mi imaginez că acesta a cunoscut și vremuri bune, încântând audiența cu sunetul lui. Proprietara hotelului ne-a făcut să ne simțim ca atunci când revezi un prieten cu care n-ai mai vorbit de mult, făcându-ne șederea mult mai plăcută prin indicațiile pe care ni le-a oferit.

Hotelul dispune de două apartamente, situate la mansardă, și de camere cu două și trei paturi. Prețul unei camere standard este de 150 lei/noapte cu mic-dejun. Pentru camera dublă deluxe, prețul este de 150 lei/noapte cu mic-dejun, pentru camera triplă prețul este de aproximativ 186 lei/noapte cu mic-dejun, iar pentru apartament prețul este de aproximativ 200 lei/noapte cu mic-dejun. Prețurile sunt, desigur, orientative și este posibil ca ele să fie modificate în funcție de sezon. Se poate opta și pentru demipensiune sau all inclusive, însă, în acest caz, prețurile se modifică corespunzător. De asemenea, restaurantul oferă și variante de meniuri fixe pentru întreaga zi sau perioadă de sejur, la prețuri convenabile.

Se poate opta și doar pentru cazare. Tot opțională a fost și plata pentru mese. Se poate plăti pentru fiecare masă în parte sau se poate plăti totul la check-out. Noi am optat pentru a doua variantă, iar prețul final a fost de 700 lei, pentru mesele de prânz și cine. La primul etaj există și câteva cabinete de proceduri, închise acum din cauza măsurilor de siguranță. În curte există și o terasă, însă acum, din cauza numărului redus de turiști, aceasta nu mai funcționa. Ceea ce este demn de menționat este că hotelul găzduiește și tabere de copii, cantonamente sportive (pentru antrenamente sau doar pentru refacere) și, important, posesorii de animale de companie sunt acceptați cu drag. Hotelul dispune și de o parcare privată, la aproximativ 30 de metri de hotel.

Așadar, dacă doriți o cazare decentă, recomand acest hotel, cu condiția să mergeți toamna, când aglomerația se diminuează, iar natura oferă un spectacol aparte. În final, vă doresc vacanțe și călătorii plăcute.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Daisy Petal in 02.11.20 08:36:38
Validat / Publicat: 02.11.20 10:12:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE OLĂNEȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1311 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Daisy Petal); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Vedere din stradă a hotelului Regia - Olănești
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

tripyyPHONE
[07.08.22 19:59:28]
»

Aveți idee care este deosebirea intre camera standard si cea deluxe? Nu inteleg aceasta delimitare in conditiile in care observ ca si in prezent si cand ati fost dvs pretul era acelasi pentru ambele.

Daisy PetalAUTOR REVIEW
[24.08.22 11:25:46]
»

@tripyy: Îmi pare rău, dar nici eu nu știu prea bine.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Daisy Petal, tripyy
Alte impresii din această RUBRICĂRegia Hotel:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051815986633301 sec
    ecranul dvs: 1 x 1