Brândușele de sub Fereastra Mare

TIPĂREȘTE

Valea Sâmbetei, locul unde de fiecare dată revin cu plăcere, aș putea să spun, unul dintre cele mai dragi locuri inimii mele, un loc unde parca îmi încarc bateriile de câte ori ajung.  

De obicei vara mergeam in Valea Sâmbetei, prin iunie, când rhododendronul colora în roz crestele din jur, sau prin august-septembrie, luni tocmai bune de drumețit pe crestele Făgărașilor.  

Dar Valea Sâmbetei este frumoasă și in celelalte anotimpuri, iarna, când intreaga vale este acoprită de zăpadă sau primăvara, când brândușele colorează în albastru-violet întreaga vale. În fiecare ne vedeam fotografii cu brândușele care invadează Valea Sâmbetei dar, până în acest an, nu am reușit să ajung.

Eu și soțul  meu ne-am gândit la această mică excursie acum vreo lună, așteptând să se topească zăpada și să dăm o fugă până la Sâmbăta de Sus. Vroiam nu numai să vedem brândușele ci să vedem și ce se întâmplă cu Cabana Sâmbăta, care este realitatea.  

A venit și ziua mult așteptată. Aveam mesaje din surse sigure ca zăpada căzută cu două săptămâni în urmă s-a topit iar brândușele au început încet dar sigur să coloreze valea. Nu mai era timp de pierdut, vremea extrem de călduroasă putea scurta  viața gingaselor flori.  

Două zile am avut in plan pentru această excursie, una pe drumul spre Sambata de Sus și cealaltă pentru brândușe și întoarcerea acasă.  

Ne-am cazat în Sâmbăta de Sus ca să fim cat mai aproape de intrarea în traseu.

Intenționam să plecăm cat mai devreme dimineața, pentru ca era duminică și bănuiam că va fi multă lume care va urca la cabană după brândușe. Urmă să constatăm ca am avut dreptate. După ora prânzului traseul a devenit un adevărat bulevard aglomerat.  

Traseul începe pe DC 79, un drum forestier care trece pe lângă Mănăstirea Brâncoveanu și urcă spre Păstrăvărie. Pe acest drum  se poate circula cu orice mașină dar doar până la barieră. La sfârșit de săptămână, în zilele   foarte aglomerate, mașinile sunt parcate pe marginea drumului până la Păstrăvărie, așa ca,  dacă nu vreți să mergeți pe jos vreo patru km și vreți ca mașina să vă ducă cat mai aproape de intrarea pe potecă, este bine să plecați cat mai devreme.  

Noi am beneficiat de ajutor și am fost duși cu mașina până în locul unde începe poteca  prin pădure. De fapt, intrarea pe potecă este imediat ce treci peste un pod din lemn care traversează apele Sâmbetei.  

Se poate merge și pe noul drum forestier deschis recent, care urca  la cabană. Pe acest drum se poate urca și cu bicicleta dar este închis circulației auto (cu excepția  autovehiculelor autorizate).  

Până la Cabana Sâmbăta se urcă pe marcaj Triunghi Roșu. Am mai descris acest traseu, când am urcat tot în căutarea rhododendronilor - vezi impresii.  

Am spus și atunci, spun și acum, traseul este foarte frumos și de dificultate mică. Are vreo două porțiuni unde se urcă puțin mai susținut, locuri în care persoanele fără antrenament gâfâiau și se opreau, dar pe urmă se urcă lejer. Recomand încălțăminte de munte, ghete care să protejeze glezna. Este foarte ușor să calci pe câtă o rădăcină, o piatră sau un con de brad și să îți sucești glezna. Ghetele oferă o oarecare protecție în acest sens. În același timp, ghetele sunt mult mai aderente și, în funcție de vechime și grad de impermeabilitate, oferă protecție împotriva umezelii. Și pe acest drum chiar există umezeală, se traversează mai multe pârâie,  mai ales primăvara când se topește zăpada sau după ploi abundente.  

Eu am urcat destul de repede, am depășit vreo două grupuri de turiști si, la vreo 15 minute înainte de cabană, am dat peste primele brândușe. De fapt, erau mai multe poienițe liliachii, o frumusețe! M-am oprit, am făcut fotografii, m-am bucurat și am plecat mai departe spre cabană.  

Din vechea cabană, în prezent este deschisă o parte - sala de mese, bucătăria și două sau trei camere deasupra. O mare parte a cabanei vechi a fost demolată, și a început construirea unei noi cabane. Când se va finaliza prima parte a noii cabane, se va demola și ce a mai rămas. S-a scris mult despre această demolare pe FB sau prin presă. Foarte multe persoane nu sunt de acord cu această demolare, considerând Cabană Sâmbăta un simbol. Mai există și teama, întemeiată într-o oarecare măsură, că drumul care se va construi până la Cabană Sâmbăta și șantierul pentru construirea noii cabane vor distruge din frumusețea și sălbăticia locului.  

Părerea mea este puțin diferită. Și eu am amintiri dragi cu această cabană, aici am fost și cu copiii când erau mici, am petrecut multe clipe frumoase. Dar, condițiile de cazare din cabană erau din ce în ce mai rele. Cabana veche era într-un grad înaintat de deteriorare. Acoperișul ar fi putut cădea în urma unor ninsori abundente, când stratul de zăpadă depus pe el ar fi fost mai consistent. Nu mai vorbim de avalanșe (ultima mai însemnată a fost  acum vreo trei ani) și numai o minune a făcut ca până acum să nu se întâmple o tragedie. Pereții  cabanei erau vechi, putrezi, toaleta din interior era o mizerie, despre condițiile din camere nu mai vorbesc. Este momentul să începem să construim și noi cabane de munte decente. Și, din câte am înțeles, se va construi o astfel de cabană, iar cel care se ocupă de asta este o persoană cu experiență în turism, care are deja unități de cazare în zonă. Șantierul este deschis doar pe lângă nouă construcție, nu s-a stricat valea. S-a construit într-adevăr un drum forestier ca să poată fi adus un excavator dar construcția lui a inceput incă din perioada pandemiei. S-a profitat atunci de toate restricțiile și, aș spune, pe furiș (” noaptea ca hoții” ) au inceput cănstrucția drumului.  Se va asfalta acest drum și, din câte am înțeles pe el vor circula doar autovehiculele salvamont sau ale cabanei. Sper să fie așa, oricum până la finalizarea lui mai este ceva.

Pe lângă construcția cabanei, mai este început un șantier, pentru o altă construcție. Nu se mai construiește o cabană, ci Mănăstirea Brâncoveanu, care este proprietara acelei bucăți de teren, construiește acolo un spațiu de cazare pentru călugări sau credincioși. În prezent lucrările pe acest șantier sunt sistate, din câte am înțeles lipsesc ceva autorizații.  

Închid aici paranteza referitoare la Cabana Sâmbăta și continui drumeția mea după brândușe.

După un scurt popas la cabană, timp în care am băut un ceai din ierburi de munte și am mâncat două clătite, am pornit mai departe după brândușe. De fapt, toată valea era plină de aceste flori, dar eu am mai urcat puțin, am trecut de  cabana salvamont și am mers pe poteca care urcă în Ferestra Mare. După ce am trecut de o mică zonă cu brazi am ieșit în fundul văii unde se deschidea o imensă poieniță plină de brândușe. Mii de brândușe liliachii la poalele crestelor încă înzăpezite. Peisaj de vis, pentru descrierea căruia cuvintele mele sunt prea sărace iar fotografiile făcute nu știu dacă pot reda toată acea frumusețe. Am stat la soare printre brândușe vreo jumătate de oră. Nu aș mai fi plecat de acolo. Singurul lucru pe care îl regret este ca nu am urcat până în Fereasta Mare, dar de acasă plecasem cu gândul ca vom urca doar până la cabană și nu eram echipați pentru o ascensiune pe zăpadă. Rămâne pe altă dată.  

Cu greu ne-am desprins de acest colț de rai. Am coborât pe aceeași potecă pe care am venit. Deși era trecut de ora 13.00 multe persoane continuau să urce. Era aproape un șir continuu de turiști care urcau. Mulți se opreau, gâfâiau și mă întrebau dacă mai este mult, dacă in continuare este tot așa greu și dacă sunt brândușe sus. Le spuneam că merita efortul, sa urce încet ca vor fi răsplătiți cu imagini de vis.  

Recomand acest traseu, oricând in anotimpul călduros.  

---

VIZUALIZĂRI: 442 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI