La Trei Pași de Moarte in căutarea zmeilor din Fereastră

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

@webmaster:  Mulțumesc!  

Excelent! Acesta e unul din segmentele de creasta a Fagarasului care imi place foarte foarte mult. ​​

​​Lacul Capra este o mare oaza de apa pe acest traseu la care mi-a pkacut mereu sa fac un popas. ​​

​​Fereastra Zmeilor si La Tre Pasi de Moarte sunt indiscutabil highlighturile acestui parcurs. Imi amintesc cum am urcat pe lanturi cu rucsacii de 20+ kg. Nu este o problema in fapt pentru ca urci pe lanturi cu fata la stanca.

Sunt foarte curios ce ati gasit la Cabana Podragu. Sa vedem continuarea!  Salutari dupa primii 20 km parcursi azi. Numai bine! ????

​​

@Mika:  Minunat! Felicitări!

Fotografiile sunt minunate! Peisajul este uimitor, fascinant!​

Din Șaua Caprei și până la Fereastra Zmeilor este greu traseul, prăpăstii sau ceva expus? Aș putea merge cu băiatul meu de 12 ani? Oricum vreau să îl duc anul acesta până la Lacul Capra pentru că este foarte frumos peisajul. Noi am fost anul trecut la Vânătarea lui Buteanu și am încerca anul acesta ceva nou, Fereastra Zmeilor.

Drumeții plăcute! Sănătate și spor la urcat! Pupici! ????

În studenţie am făcut creasta Făgăraşului de la est la vest. A fost una dintre cele mai frumuoase experienţe pe care le-am avut. De atunci, nu mă pot reţine să citesc povestiri despre ture în Făgăraş, precum cea de aici...

Apropo de troller şi uşurinţa cu care unii abordează muntele. De la cabana Plaiul Foii din est până la valea Oltului am făcut în total 6 zile şi jumătate, din care o jumătate de zi am zis să facem o pauză, coborând din creastă până la cabana Podragu. În după amiaza respectivă ne-am relaxat un pic bântuind prin jurul cabanei, iar de relaxaţi ce eram, în noaptea respectivă am fost nevoiţi să mergem să salvăm pe cineva picat în cap, aproape de creastă... , un tip bătrâior care venise pe Făgăraş împreună cu încă patru tineri (din care trei erau fii lui). După ce ăsta s-a împiedicat şi a căzut, trei din cei patru au pornit vâjâind la vale să caute cică ajutor, lăsându-l pe respectiv cu cel mai mare dintre ei (toţia aveau undeva între 19 şi 25 de ani). Au preferat să nu-l pună ei pe o targă improvizată şi să-l aducă jos (erau patru şi îl puteau căra cu schimbul), crezând poate (?) că ar fi putut avea o fractură de coloană cervicală. Norocul nostru a fost că omul până la urmă a avut doar o comoţie şi s-a trezit, putând merge. Când l-am întîlnit, el şi cu fiul cel mare apucaseră să înceapă să coboare, astfel că ne-u scutit de ultimul sfet de oră de mers spre creastă. Evident,  timpul care ar trebuit consumat a fost luat din cel dedicat preţiosului somn şi ne-am culcat undeva în jur de ora 1 noaptea. Dar, a fost o experienţă inedită.

@Qvadratvus: 

Fagarasul e o vesnica poveste. La anul mi-am propus si eu sa il parcurg de la vest (Turnu) la est (Rudarita). (Si) de aceea am facut antrenamentul din Retezat anul acesta. Asa cum scria si Mika, Fagarasul ofera multe, este variat, creasta, abrupt, lacuri si caldari, cascade, stancarii si zone expuse, urcusuri si coborisuri, spectaculosul fenomen cu norii lovindu-se in creasta si intorcandu-se datorita curentilor de aer, ceata si soare si vreme rea, este de departe cea mai solicitanta creasta a Carpatilor.

Numai bine! ????

@Dan&Ema:  Surprinzător, Lacul Capra era plin de pești, păstrăvi probabil. Se vedeau încă de sus, înainte sa ajungem pe malul lacului. Nu țin minte sa mai fi vazut pesti acolo pana acum.

​ Traseul este într-adevăr foarte frumos și câteva pasaje spectaculoase.

​Despre cabana voi povesti câte ceva, merita câteva cuvinte.

​Mulțumesc de vizită și ecou!

@Dana2008:  Din Șaua Cprei pana în fereastra poți sa mergi liniștită cu copilul. Nu este greu și nici nu sunt porțiuni periculoase. Am văzut pe acest drum o fetita de aprox 4 ani care mergea foarte bine. Dacă ai fost pe Buteanu, traseul asta nu trebuie sa îți pună nicio problema. Drumeții frumoase și ție, vad ca ești foarte activa ceea ce e foarte bine.  

@Dan&Ema:  Vezi ca ma înscriu și eu la traseul de anul viitor  

@Qvadratvus:  Din păcate sunt mulți care nu înțeleg ca muntele trebuie respectat, ca ajunge o greșeală ca să o pățești. Salvamontiștii sunt exasperați de mulțimea de turiști care urca pe munte nu numai fără minimul de echipament necesar dar și fără pregătire fizica, ajungând sa fie epuizați. Asa cum aaoua, Muntii Făgăraș au ceva al lor care te face sa ii iubești.  

@Mika:  Mulțumesc frumos!

Mika nu sunt doar activă, sunt, mai rău, dependentă????! ​

Numai bine! Spor! ????????​

@Dana2008:  Me too  

@Mika:  ????

Apropo de epuizare, povestesc o altă experienţă inedită, din aceeaşi excursie.

Cea mai solicitantă zi s-a întâmplat să fie ziua în care am suit pe Moldoveanu. Cumva cred că nu-mi calculasem bine etapele din ziua respectivă, deoarece când am ajuns să coborâm dinspre Hârtopul Ursului spre Portiţa Viştei, ansamblul Moldoveanu-Viştea mi s-a părut ceva absolut gigantic, imposibil de urcat în ziua respectivă. La un moment dat, ajuns mai jos spre Portiţa Viştei m-am aşezat şi am zis că nu mai fac nici un pas să urc (aproape tremuram de oboseală), spunând să găsim un loc spre Valea Rea să instalăm cortul şi să suim pe Moldoveanu a doua zi. Colegul meu de tură s-a enervat cumplit şi a început să facă precum trenul, fiind la a patra tentativă de a face creasta Făgăraşului dintr-o singură tură (celelalte trei eşuaseră...). După ce a făcut un dans războinic precum Pieile Roşii, ofticat de faptul că nu puteam respecta etapele (avea nu mai ţin minte ce, de făcut după aia), s-a liniştit şi a început să se gândească unde anume am putea coborâ să ne punem cortul.

Ei... şi cât timp a tropăit el, eu m-am apucat să mănânc nişte biscuiţi cu miere şi MĂ JUR, în timp ce mâncam am văzut că MUNTELE din faţa mea ÎNCEPE SĂ SCADĂ ÎN DIMENSIUNE şi de la înălţimi de Everest se reduce la ceva acceptabil. Nu am să uit niciodată cum, pe măsură ce mă odihneam şi îmi creştea glicemia, pur şi simplu Viştea "se micşora" corespunzător. Efectul a fost de comă, pentru că la sfârşit, după ce am stat aproape 40 de minute, m-am ridicat liniştit şi am spus ceva de genul: "- Hai, acum suim. " Ăstuia nu i-a venit să creadă, dar ajunşi sus pe Viştea, i-am povestit cum a fost cu biscuiţii şi mierea. .

@Qvadratvus:  câteva minute de odihna atunci când simți ca nu mai poți alături de o pătrațică de glucoza, o banana sau ceva mâncare pot face minuni. Mi s-a întâmplat și mie, eu merg cu o pătrațică de glucoza în buzunar. Viștea arata înspăimântător, de pe orice parte o vezi. Pare de netrecut, un zid înalt pe care trebuie sa îl urci. Frumoase amintiri!

@Qvadratvus:  ​​

Un exercitiu de maturitate in ascensiunile montane este sa iti cunosti limitele si sa ai puterea sa spui stop. La timp. Stop nu inseamna nu mai merg. Stop inseamna sa adaptez tura la noile conditii date, ceea ce tu ai cautat, punem cortul intr-un loc potrivit si mai e si maine o zi. Stop inseamna si ce scrie Mika sa te odihnesti si reenergizezi. ​​​​

In grup conteaza in plus ca liderul de grup sa stie sa gestioneze asemenea situatii sisa tina cont in special de cei cu fortele slabite. ​​

​​Eu realizez ca uneori merg pana aproape de limita mea si atunci incepe o lupta interna intre dorinta si ratiune. Sper cu trecerea timpului sa devin tot mai rational. ????​​

Mi se pare foarte ok ca au curs aceste ecouri, poate vor fi utile unor cititori. Mai ales ca in Fagaras vad ca urca tot mai multi, intre care unii sunt inca neexperimentati pentru cerintele acoperisului Romaniei. ​​

​​Numai bine! ????

Am uitat să spun că se anunţase (la radio,   sau din gură în gură de la turişti, că nu mai ţin minte...) că se strică vremea. Moldoveanu şi Viştea erau învăluite în ceţuri, iar vremea dădea chiar în acele moment semne de îngrijorare, pe plan local. Colegul şi prietenul meu (care era liderul de grup ) de aceea era nervos, pentru că se prefigura abandonarea turei, din motive meteo. Până al urmă totuşi meteorologia a ţinut cu noi. Ceaţa s-a ridicat complet pe măsură ce am suit şi am avut norocul la coborârea de pe Moldoveanu să nu avem întâlnire cu norii de ploaie.

Nu am să uit niciodată senzaţia de atunci, precum în filmele de desene animate: pe măsură ce se micşorau vârfurile, ceţurile au început să se dea deoaparte şi o lumină parcă magică le-a poleit, treptat, în timp ce norii de furtună se duceau spre Valea Rea...

Meteorologia s-a supărat totuşi, ulterior, dar pe alţi turişti aflaţi la una sau două zile distanţă în spatele nostru, nu pe noi .

Iar ca să fie treaba completă, în noaptea care a urmat am trăit episodul în care a trebuit să suim înapoi spre creastă, pentru a-l aduce jos pe bătrânelul căzut în cap. Incredibil, dar adevărat !

Respectivii se pare că nu se opriseră la timp....​​

@Qvadratvus:  Cate trairi si experiente de neuitat sunt aici. Si informatii utile. Felicitari pentru ecouri! Numai bine! ⛰

@Mika:  O drumetie minunata, una dintre superbele drumetii cu care ne-ai obisnuit.  

Pozele sunt superbe, felicitari, votat cu mare drag. ​

@mishu:  Mulțumesc, m-am refugiat in munți dacă tot nu am mai putu să plec nicăieri =)

Superbă si aceasta drumetie. Și noi am făcut ieri un traseu de creastă pe care îl mai făcusem în tinerețe și am fost încântați să constatăm că totul e bine, genunchii țin. Asta așa, să ne râdem puțin, pentru că abia îți spusesem că nu mai vreau să pun presiune pe ei.

Chiar urmăream și noi ieri oamenii diverși de pe traseu. Am văzut de la copil de câteva luni, cărat în rucsac, în spate, de tătic, care avea și o copilă de 5-6 ani pe lângă el, dar care mergea trăsnet, până la oameni în jur de 70 de ani.

Lăsând la o parte tăticul cu bebele, care mi s-a părut de un teribilism aiurea pe un traseu de creastă, este a nu știu câta oară când concluzionăm că aproape toată lumea ar putea pe munte, dacă ar îndrăzni. Nu vorbim aici de cazurile nefericite de boli sau de trasee extreme, ci de muntele ăsta care te vindecă de toate și îți schimbă starea de la o extremă la alta.  

Felicitări, bravo, drumuri bune și mai departe!

PS - Uffff, la ce glumă macabră m-a dus aproape instantaneu gândul, când am văzut geamantanul tipului.

@Aurici:  Poate fi adevarat ce ai gandit cu gluma. Vezi, nimeni nu a avut curajul s-o spună, dar, cine știe... In legătură cu traseele pe munte, ai dreptate. Important este să vrei, traee sunt pentru toți. Incepi cu cele mai ușoare, și. dacă poți și perseveresi, poți ajunge la unele mai grele, trasee pe care nici nu credeai că vei putea merge vreodată. Dar asta inseamnă să mergi des pe munte, adică săptămânal cel puțin.   Mă bucur că mergeți pe munte. Poate ne intâlnim pe creste, cine știe. Mulțumesc de aprceieri și ecou!

​

@Mika:  Am citit ieri şi recitit reviewul astăzi şi mi-am adus aminte că o drumeţie prin munţii Făgăraş era singura noatră evadare, mă refer la grupul de ingineri stagiari de la C. Ch. Victoria în anii 1958-1960.   Incinta combinatului se întindea până sus în munte şi nu odată muncitorii au întâlnit urşi veniţi la tomberoanele de la cantină. Pe atunci nu aveam WE dar lucrând în mediu toxic, eu la fca de acid sulfuric, alţii la azotic sau uree ni se mai dădea din când în când câte o zi liberă. Ne strângeam la cabana Fata Pădurii, cea mai apropiată de oraşul Victoria, acolo seara se punea de-o beută (chimistul de la laborator aducea lichior de ouă făcut cu spirtul de la analize). Nu ştiu dacă mai există această cabană. A doua zi urcam pe Tărâţa spre Podragu de unde nu mergeam mai departe că până seara trebuia să fim înapoi. La trei paşi de moarte erau lanţuri şi pe vremea mea ca şi în partea ailaltă a Bâlei spre Negoiul.Când reuşeam să combinăm duminica cu o zi liberă ajungeam până la  Lacul Bâlea de unde coboram cu rucsacul în spate prin Cârţişoara până în Arpaşul de Sus. De acolo, un ia-mă nene spre oraşul Victoria prin Ucea de Sus. Bineînţeles că nu se făcuse monumentul alpiniştilor dar mi-a făcut o plăcere imensă să văd pe cel al lui Nerlinger, în jurul căruia se ţesuse o poveste de dragoste gen Romeo şi Julieta. Cu privire la urcuşul pe Moldovanu, când am văzut că tot ce coborâsem pe Vistea trebuia urcat din nou- aşa sunt Făgăraşii, nu ca platoul Bucegi,- m-am aşezat lată pe cărare unde am zăcut vreo 10 minute înainte de a mă energiza cu câteva bucăţele de zahăr cub sau rahat şi apă rece din gamelă  (cred că am mai scris despre asta) Sâ-ţi mai spun felicitări pentru review şi poze? Nicio felicitare nu poate fi suficientă pentru amintirile redeşteptate.

@Michi:  Emoționant ecou, pentru care vă mulțumesc! Frumoase amintiri care demonstrează incă o dată că muntele este frumos dintotdeauna. Auzisem și eu că intre Nerlinger și partenera lui cu care și-a găsit sfârșitul in munți ar fi fost o poveste de dragoste, dar nimic sigur. Făgărașii sunt un șir continuu de coborâșuri și urcușuri, care te fac de multe ori să spui că renunți, dar după o scurtă odihnă o iei de la capăt.   La fel ca in viață, aș spune.

@Mika:  Să fiu sinceră, întrucât reviewul a ieşit din vizualizare, n-am crezut că-l mai citeşti tu şi ceilalţi. Cum eram singură şi n-aveam cui povesti, l-am scris noaptea târziu şi tare bine mi-au făcut amintirile